Acceptarea adevarului
„Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat, ca un lucrator care nu are de ce sa-i fie rusine si care imparte drept Cuvantul adevarului.” (2 Tim. 2,15)
Dupa ce si-a inceput lucrarea in Capernaum, Isus S-a intors in Nazaret pentru a predica in sinagoga din locurile natale. Cei ce Il cunosteau s-au simtit ofensati. Cum putea acest fiu de tamplar sarac, acest invatator autodidact, sa le spuna ceva nou? Respingerea lor L-a determinat pe Isus sa declare: „Niciun proroc nu este primit bine in patria lui.” (Luca 4,16-24)
Este tentant sa evidentiezi noile cercetari stiintifice, si sa nu dai importanta efortului depus de cei ce le-au initiat. Dr. Winea Simpson este unul dintre initiatorii putin recunoscuti. In 1950, ea a inceput sa stranga informatii despre obiceiul fumatului la femei si nasterile premature si a tras concluzia – pentru prima data in istorie – ca exista o relatie cauzala intre ele. Desi descoperirile ei au aparut in publicatii respectabile, prea putini le-au observat.
„Cine este aceasta femeie?” se intrebau cercetatorii. „A absolvit o mica scoala confesionala de medicina (acum cunoscuta in lume drept Universitatea Loma Linda). Ce competente are? Cine este ea sa conteste fumatul – obiceiul preferat al americanilor?” In 1950, fumatul era deja foarte raspandit. Fabricile de tutun prezentau marturiile unor celebritati si ale unor medici; cei mai multi considerau ca a fuma este elegant si nedaunator. Nu fusese inca dovedita legatura dintre cancer, bolile coronariene si afectiunile cronice ale plamanilor – lucru considerat evident acum.
Dupa 20 de ani, oamenii de stiinta au sters praful de pe lucrarea ei, au repetat si prelucrat experimentele si au confirmat descoperirile ei. Dr. Todd Fraser, profesor si cercetator la Universitatea Harvard, a vizitat Loma Linda si si-a luat timp sa o viziteze acasa pe Winea. Apoi a afirmat ca intalnirea cu ea a fost cel mai important eveniment din calatoria sa.
Ne aflam noi oare in pericolul de a respinge adevarul Bibliei deoarece comunitatea crestina, in general, se supune traditiei, in loc sa accepte lumina descoperita de cei fara diplome de la universitati renumite?
Ai acceptat anumite doctrine biblice pentru ca parintii tai si biserica pe care o frecventezi spun ca sunt adevarate? Oare nu a sosit timpul sa incepi sa cercetezi personal, ca sa vezi ce spune Biblia de fapt?
Jan W. Kuzma