De mai bine de zece ani, lupii sunt pe cale de disparitie. În Europa au ramas doar câteva mii de exemplare. Vânat prea mult, împins spre teritorii din ce în ce mai putin în masura sa-i asigure hrana, lupul este în pericol sa dispara definitiv. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât omul ar pierde unul dintre cele mai inteligente si mai complexe animale, care în multe privinte îi seamana atât de mult.
Dupa oameni, lupii ocupa cel mai vast habitat dintre toate mamiferele. Cu toate acestea, din cauza braconajului si a poluarii, specia este pe cale de disparitie în întreaga lume. În Europa mai sunt câteva populatii de lupi în România, Spania, Italia, Rusia, Grecia si Turcia. Lupul (canis lupus) a disparut din Anglia înca din 1468, în Scotia din 1734, iar în Irlanda din 1770. o disparitie de data relativ recenta este aceea a lupului indian.
Exista tari pe Batrânul Continent în care au ramas exemplare de ordinul zecilor, de exemplu în Cehia, cu mai putin de 10 exemplare si Ungaria, cu pâna la 30 de lupi. Nici în Germania statisticile nu sunt mai încurajatoare : 10 exemplare, care au migrat în Polonia. Mai îngrijorator este faptul ca nici aceste cifre modeste care se cunosc nu ramân constante. Lipsa unei legislatii care sa protejeze specia facut ca, în unele tari, oamenii sa continue sa vâneze nestingheriti aceste animale. În România, unde mai sunt 2.000 de exemplare, nu exista însa si cazuri extreme: în Bulgaria (800 de exemplare), Macedonia (500 de exemplare) din cauza braconajului extrem de intens, numarul lupilor scade abrupt în fiecare an.
Disparitia acestei specii este o amenintare nu numai din punct de vedere simbolic si cultural, ci si pentru ca, asa cum au avertizat biologii, ecosistemul este incomplet fara ei. Multe state fac eforturi pentru a mentine constant numarul animalelor care au mai ramas si animalelor care au mai ramas si pentru a introduce noi populatii de lupi în teritoriu. Aceste încercari trebuie sa fie încununate cu succes. De îndata ce lupii se vor întoarce, sistemul biologic se va reechilibra.
Lupul îsi schimba blana…
Din familia canidelor, lupii au cea mai mare talie (60 – 90 cm înaltime, 150 – 180 cm lungime) si greutatea cuprinsa între 27 si 60 kg. Exemplarele care traiesc în zonele nordice sunt de cele mai multe ori mai mari decât cele din partile sudice (lupii arctici sunt pâna la de trei ori mai mari decât speciile din Mexic).
Lupii au doua straturi de blana: stratul de la suprafata este format din fire de par groase si unsuroase care tin umezeala la distanta. Cel de-al doilea strat, dinspre interior, este cel care „tine de cald”. Iarna se folosesc de coada lor stufoasa pentru a-si acoperi botul. Explicatia acestui gest este simpla: „lovindu-se” de coada respiratia calda se rasfrânge pe botul animalului pastrându-i caldura. Coloritul blanii variaza de la albul cel mai curat pâna la cenusiul cel mai închis. Cele mai întâlnite nuante care coloreaza blana acestor animale sunt: albul, negrul, diferite tonuri de cenusiu, cafeniul, maronul, auriul, argintiul si brunul. Totusi majoritatea lupilor sunt „desenati” în aeelasi fel. Blana din jurul ochilor, din vârful urechilor, de pe partea de jos a labelor din fata si în vârful cozii este întotdeauna mai închisa decât cea de pe restul corpului.
Culoarea se schimba în functie de anotimp. Cei mai multi lupi (în special cei negri) au anumite gene care transmit informatia ca blana sa se deschida la culoare primavara si vara. Au existat cazuri în care lupi nascuti negri au devenit, pâna la vârsta de 8 – 9 ani, lupi albi. De aceea, lupii etaleaza cele mai aprinse si mai „fidele” culori în timpul iernii.
Lupii sunt animale „facute” pentru fuga. Majoritatea canidelor îsi obosesc victimele alergându-le cu viteza foarte mare (pâna la 40 de kilometri pe ora). Au un mers atât de ordonat, încât lasa doar o linie în urma pasilor. Într-o singura zi ei pot parcurge între 70 si 150 de km.
Un vânator redutabil
Lupii ataca în haite în interiorul careia fiecare membru îndeplineste o sarcina specifica. Ei sunt vânatori de ocazie si se hranesc cu aproape orice gasesc pe teritoriul pe care traiesc, de la elani, caprioare, castori, iepuri, veverite, soareci, oi, capre, pâna la fructe. Lupii manânca vegetale din stomacul victimelor. Chiar dacaa sunt vânatori de temut, lupii tintesc de obicei animalele bolnave, slabite sau batrâne. De aceea, ei joaca un rol important în ecosistem. Înainte de a porni la vânatoare, membri haitei au un ritual în timpul caruia se joaca si urla. Cercetatorii spun ca ritualul dinaintea vânatorii are rolul de a-i relaxat. Lupii detecteaza prada mai ales dupa mirosul urinei si al fecalelor, dar si dupa sunete. Daca, de pilda, un animal este bolnav, lupii simt mirosul infectiei de la departare. Odata localizata viitoarea victima, se împart în grupuri mici si o înconjoara. Se reped asupra prazii cu o viteza de 35 de kilometri pe ora. În cazul în care animalul pe care-l vâneaza e mare, ei îl vor pune mai întâi la încercare pentru a-i verifica fortele si pentru a se convinge ca îl pot doborî. Pereche de lupi care conduce haita manânca prima din vânat. Cele mai râvnite organe sunt ficatul si alte maruntaie pentru ca au cea mai înalta valoare nutritiva.
Nu toate incursiunile vânatoresti sunt încununate de succes. Lupii pot sa stea nemâncati multe zile. Ei au nevoie de 1,5 – 4,5 kg de carne si de cel putin un sfert de litru de apa pe zi. Iarna manânca mult mai mult decât în anotimpurile calde pentru ca iarna, vânatul se gaseste mai greu si de aceea sunt obligati sa îsi faca provizii.
Print si cersetor
Haita este compusa din trei pâna la 40 de membri, uniti prin legaturi de rudenie. Perechea ce conduce grupul este formata din parintii aproape tuturor lupilor din haita. În grup mai pot coexista frati si surori ai celor doi lideri, dar acestia nu au dreptul sa se împerecheze. Lupii îsi delimiteaza teritoriul lasând urme de urina si de excremente pe copaci sau pietre. Liderii sunt singurii din haita care urineaza ridicând piciorul. Cei doi lupi care formeaza perechea puternica ramân împreuna pâna la sfârsitul vietii, iar puii acestora nu-si parasesc niciodata parintii.
Ierarhia din interiorul grupului este foarte stricta. Exista reguli care determina ordinea în care membri haitei manânca. Mai mult decât atât, exista reguli care fac ca luptele dintre lupi sa nu se încheie niciodata prin moartea unuia dintre adversari. Atunci când un lup stie ca are un adversar superior, nu se va lupta cu el.
Învingatorul ia totul
Toate femelele din haita sunt subordonate „lupoaicei-sefe”, iar toti masculii – liderului. Modul în care se stabileste ierarhia depinde de cât de puternic este animalul si de capacitatea sa de a lua rapid cele mai bune decizii. Totusi, pozitia ierarhica a unui individ în haita se poate schimba. Se poate schimba. Se poate întâmpla ca si perechea suverana sa-si piarda privilegiul de a conduce. Rangul unui lup este stabilit în functie de comportamentul ritualic agresiv. În timpul unui astfel de ritual, lupii iau diferite pozitii: îsi ciulesc urechile si ridica coada, parul de pe spate se zburleste si îsi privesc oponentii în ochi. În urma unei batai, masculul dominant îl culca pe adversarul sau la pamânt si îi mârâie în fata. Învinsul are gesturi de supunere: se apropie de câstigator cu coada între picioare, cu urechile lipite de cap, evitând contactul vizual cu acesta. Nici un participant la acest ritual razboinic nu este ranit. De fapt, acesta este înca o modalitate de a stabili o ierarhie exacta. Întotdeauna cel mai slab cedeaza în fata superiorului sau înainte ca lupta sa devina serioasa.
Deseori, membri unei haite se bat atunci când exista tensiuni în interiorul grupului, cauzate de disparitia si reaparitia unuia dintre ei. Daca un lup dispare o vreme mai îndelungata dintre ai sai, nu este primit înapoi în haita. Totusi , se întâmpla ca lupii sa paraseasca haita în care au crescut. Nimeni nu stie exact de ce unii dintre ei aleg sa traiasca singuri, departe de familie. Cea mai frecventa explicatie este ca acela care a hotarât sa plece este lup persecutat de tovarasii lui. Lupii îsi arata respectul fata de perechea care ia deciziile. Sistemul de ceremonii este extrem de elaborat: subalternii îi ling botul liderului, îi amusina organele genitale si scot sunete prin care îsi demonstreaza loialitatea fata de acesta.
Jocul e o parte foarte importanta din viata acestor animale. Îi ajuta sa întareasca legaturile dintre ei, sa alunge tensiunea din grup, dar este mai ales un mijloc prin care puii învata primele tactici de vânatoare. Atât adultii cât si puii participa la joc. Lupii care nu au o pozitie solida în haita sunt cei care initiaza jocul. Invitatia este semnalata printr-o pozitie specifica: lupul care initiaza jocul îsi întinde labele din fata si le înfige în pamânt, îsi ridica putin coada si mârâie scurt. În joc, lupii alearga, îsi pun fortele la încercare, se împing, se lovesc unii de altii.
Împreuna pâna la moarte
Lupii sunt fideli partenerilor lor. Legatura dintre femela si masculul care conduc haita este foarte puternica si diferita de legaturile „sentimentale” dintre ceilalti membri. De obicei, lupii cauta un partener de viata si daca reusesc sa comunice bine, ramân împreuna toata viata. Multi chiar cred ca, atunci când unul dintre „soti” moare, celalalt nu-si va cauta o alta pereche. Acest lucru este însa departe de adevar, lupii putând schimba mai multi parteneri pe parteneri pe parcursul vietii. Uneori se întâmpla ca ei sa-si paraseasca perechea, cautând o alta lupoaica. Exista cazuri în care doua lupoaice dintr-o haita poarta puii aceluiasi lider.
Lupii au un comportament extrem de afectuos unii fata de ceilalti si petrec mult timp alinându-se unul pe altul, mângâindu-se. Lupii care formeaza o pereche se apara unul pe altul pâna la moarte. Când lupoaica ramâne însarcinata, masculul este foarte atent cu ea. El este acela care aduce hrana noii familii. Lumea cestor animale este cea mai sexista societate din regnul animal. Femelele au drepturi egale cu ale masculilor. Toti membri haitei vâneaza, se joaca si manânca împreuna, fara ca discriminari sexuale sa le disturbe activitatea. În plus femelele însarcinate sau cele care alapteaza pui mai mici de patru saptamâni sunt tratate cu multa atentie si respect de restul haitei. Întregul grup aduce hrana pentru noii nascuti si unele femele au lactatie (adica produc lapte) doar pentru a o ajuta pe proaspata mama sa alapteze.
Incestul e pedepsit cu moartea
Lupii se împerecheaza cu doua luni înainte de venirea primaverii. Perioada de împerechere difera în functie de zonele arctice se împerecheaza în aprilie, iar cei din tinuturi cu clima mai blânda în ianuarie. Cei care traiesc în zone cu climat cald, cum sunt lupii din Mexic, nu au perioade fixe de împerechere pentru ca, oricând s-ar naste, puii nu ar fi în pericol sa ramâna fara hrana. Puii se nasc primavara; este un anotimp în care se gaseste mai usor hrana si, în consecinta, sansele de supravietuire sunt mai mari. Lupii se împerecheaza o singura data pe an. În aceasta perioada, viitorii parinti se pot izola pentru a evita, astfel, orice întrerupere. În tot acest timp, comportamentul unuia fata de celalalt este foarte afectuos. Cei doi se joaca, dorm si urineaza împreuna. Masculul miroase urina femelei în timpul si la sfârsitul mictionarii. Împerecherile între membri unei haite sunt interzise, pentru ca, din moment ce toti sunt rude, actul ar reprezenta un incest. De aceea, lupii care nu respecta aceasta regula sunt de obicei ucisi.
Oameni si lupi
Lupii nu omoara oameni. În toata istoria Americii de Nord nua fost niciodata relatata o astfel de istorie tragica. De altfel, ei se întorc din drum sau ocolesc pentru a a evita oamenii. Foarte rar au fost raportate cazuri în care lupii au atacat oameni, iar atunci s-a descoperit ca animalele erau turbate. Totusi, relatia dintre oameni si lupi este dificila. Daca un om se hotaraste sa creasca un lup, observa ca are probleme majore de comunicare cu acesta. Pentru ca sunt foarte inteligenti si se plictisesc foarte repede sa repete comenzile, lupii sunt animale greu de dresat. În plus, sunt foarte posesivi si teritoriali. Daca cineva încearca sa-i ia din fata obiectului pe care îl roade sau cu care se joaca, fie si stapânul, lupul îl considera imediat un intrus în spatiul sau intim si îl musca. Un alt aspect foarte interesant este acela ca, desi teritoriali, lupii nu sunt niste paznici buni si nu apara foarte bine locuinta. Pentru ei rolul protector al liderilor haitei este luat de oameni si de aceea asteapta ca ei însisi sa fie aceia care îi protejeaza pe ei si teritoriul pe care îl ocupa.
Virgil Peicu
Sursa: www.crestin.org
