[Ceea ce urmeaza este introducerea la I si II Samuel, care sunt parti ale unui intreg.]
1. Titlu. Cele doua carti cunoscute astazi ca I si II Samuel apar ca un singur volum in toate manuscrisele pregatite inainte de 1517. Numai de la traducerea Vechiului Testament inainte in limba greaca, cam prin secolul al III-lea i.Hr., cartea a fost impartita mai intai in doua parti. In acea traducere, LXX, aceste doua parti au aparut ca „Intaia a Regatelor” si „A doua a Regatelor”; cartile pe care noi le cunoastem acum ca I si II Regi, au aparut ca „A treia a Regatelor” si „A patra a Regatelor”. Cateva secole mai tarziu d.Hr., masoretii au observat ca declaratia din 1 Samuel 28,24 era la mijlocul cartii textului ebraic. De fapt, Bibliile ebraice au pastrat aranjamentul original pana la editia tiparit de Daniel Bomberg in Venetia la 1517.
Din cauza ca viata si slujba lui Samuel domina prima parte a cartii, in forma ei originala, i s-a dat numele lui. Acest titlu a fost potrivit avand in vedere rolul lui important ca ultimul dintre judecatori, unul dintre cei mai mari profeti, intemeietorul scolilor profetilor (vezi Ed., p. 46), si cel care a calauzit la intemeierea regatului ebraic si la stabilirea principiilor fundamentale pe baza carora el avea sa opereze (vezi 1 Samuel 10,25). In esenta, numele Samuel indica mai degraba continutul decat autorul.
2. Autorul. Spre deosebire de Pentateuc, unde este spus in mod specific, privind anumite portiuni, ca ele au fost scrise de Moise, cartile lui Samuel nu contin nici o informatie cu privire la cine ar putea sa fie autorul sau autorii. Dupa traditia iudaica, primele 24 de capitole din I Samuel au fost scrise de Samuel, iar restul din I Samuel, impreuna cu II Samuel, de catre Natan si Gad (vezi 1 Cronici 29,29). Cand cartea a fost impartita – in textul ebraic si in cele mai multe traduceri englezesti – numele original, Samuel, a fost aplicat la ambele parti chiar daca numele lui nu este niciodata amintit in partea a doua. Moartea lui Samuel este raportata in 1 Samuel 25,1, iar numele lui apare pentru ultima data in cartea lui Samuel in 1 Samuel 28,20.
Avand in vedere faptul ca David este pre-eminent in a doua parte, numele lui putea sa fie titlu potrivit pentru II Samuel. Afirmatia Talmudului ca Samuel a scris tot ceea ce poarta acum numele lui este evident gresita, pentru ca intreg II Samuel – ca si ultima parte din I Samuel – raporteaza istoria lui Israel dupa moartea lui. Unii comentatori biblici arata spre 1 Samuel 27,6 ca dovada ca aceste carti ale lui Samuel dateaza de pe vremea regatului impartit. Dar, daca cele doua parti din Samuel au fost scrise in timpuri diferite de catre autori diferiti, pentru ce au fost ele publicate la inceput ca o singura carte? Totusi, daca ele reprezinta lucrarea in continuare a unui singur autor, el trebuie sa fi scris dupa moartea lui Saul (2 Samuel 21,1-14) si David (vezi 2 Samuel 23,1). Se pare ca cel mai rezonabil este de a conchide ca ele reprezinta o colectie de naratiuni; fiecare complete in ele insele. Fiecare scriitor a scris prin inspiratie, si toate partile au fost in cele din urma aduse impreuna ca un intreg unit sub conducerea Duhului Sfant.
3. Date istorice. Cartea lui Samuel cuprinde perioada de tranzitie de la judecatori pana la regatul unit al lui Israel, incluzand ultima slujba de judecator, aceea a lui Samuel, si prima domnie, aceea a lui Saul. A doua carte a lui Samuel se ocupa exclusiv cu domnia lui David. De aceea, I Samuel cuprinde aproape un secol, cam de pe la 1100 la 1011 i.Hr., iar II Samuel 40 de ani, sau 1011 la 971 i.Hr.
Perioada cam de pe la 1200 la 900 i.Hr. a fost o perioada de agitatie si controversa politica nationala. A existat putin efort sustinut pe tot parcursul lumii antice de a inregistra si pastra rapoarte scrise ale evenimentelor contemporane. Astfel de istorici antici ca Herodot, Berosus, Iosif Flaviu si mai tarziu Eusebiu au fost nevoiti sa redacteze in mare masura rapoarte din folclor pentru intamplarile care au avut loc in lume in aceasta epoca. Drept consecinta, este necesar sa se verifice afirmatiile lor prin descoperiri arheologice moderne, care pun la dispozitie informatii considerabile inexistente mai inainte. La lumina iese continuu material nou spre a mari depozitul de cunostinta despre perioada de timp in care au avut loc evenimentele din I si II Samuel.
Perioada aceasta de agitatie, dezordine si tranzitie a inceput cu migratiunile popoarelor marii (vezi p. 27), care, direct sau indirect, au afectat toate regiunile Orientului antic. Pe cuprinsul perioadei acoperite de I si II Samuel, regii-preoti ai dinastiei a douazecea (vezi p. 26) si domnitorii laici ai dinastiei douazeci si una au stapanit Egiptul, domnia lor a fost marcata de slabiciune si decadere si dezbinare nationala. In timpul celei mai mari parti, Asiria a fost de asemenea extrem de slaba. In Babilon, conditiile erau asemanatore cu acelea din Egipt si Asiria, cu slabiciuni interne si invazii straine la ordinea zilei. Influenta politica atat a Egiptului, cat si a Siriei a disparut astfel din Palestina. Migratiile popoarelor marii si a armenilor s-au adaugat la tulburarile interne si au tinut situatia politica internationala in cuprinsul Orientului Antic intr-o stare de dezordine timp de aproape doua secole.
Rezultatul a fost ca primii regi ai lui Israel au fost relativ liberi sa intareasca stapanirea lor asupra Tarii Fagaduintei si regiunile invecinate, fara amestec din partea puternicilor lor vecini de mai inainte de la nord si sud. Singurii lor vrajmasi au fost neamurile locale din Palestina, precum filistenii, amalecitii, edomitii, madianitii si amonitii. Rezistenta acestor triburi vecine a fost invinsa treptat, si cei mai multi dintre ei s-au supus stapanirii israelite. David si Solomon au stapanit pana la urma regiuni intinse care apartinusera mai inainte Imperiului Egiptean si neamurilor din Mesopotamia.
Cand a intrat Israel in Canaan, Domnul le poruncise sa repartizeze cetati pentru Leviti in toate semintiile. In felul acesta puteau fi date tuturor oamenilor instructiuni in caile dreptatii. Dar se pare ca au dat putina atentie sau nici o atentie poruncii. De fapt, ei nici nu i-au izgonit macar pe canaaniti, ci au locuit intre ei (Judecatori 1,21.27.29-33). In curs de cativa ani, Levitii, care nu primisera nici un lot de pamant ca semintie, s-au vazut fara slujba. Chiar Ionatan, nepotul lui Moise (vezi Judecatori 18,30), a vizitat casa lui Mica efraimitul, ca sa locuiasca „pentru o vreme acolo” unde putea sa „gaseasca o locuinta” (Judecatori 17,7.8) si a devenit preot pentru „casa dumnezeilor” lui Mica (Judecatori 17,5). Pana la urma el a furat chipurile din casa lui Mica si a plecat cu danitii emigranti sa fie preotul lor (vezi Judecatori 18). In felul acesta, intr-un timp cand „fiecare facea ce-i placea”, Israel a nesocotit planul lui Dumnezeu, acela ca Levitii sa instruiasca poporul in caile Lui, si in curand a decazut in caile ignorantei superstitioase a paganilor din jurul lor. In timpul perioadei judecatorilor, Dumnezeu a cautat sa trezeasca de sase ori pe poporul Sau din greseala umblarii lui, ingaduind ca ei sa devina supusi fata de neamurile inconjuratoare. Dar curand, dupa fiecare eliberare din robie, ei au decazut in indiferenta si idolatrie.
Crescand intr-o astfel de ambianta, Samuel a ales sa lepede relele zilei si sa-si consacre viata pentru indreptarea acestor tendinte. Planul lui pentru indeplinirea acestui lucru s-a concentrat pe intemeierea asa-numitelor „scoli ale profetilor”. Una dintre acestea era la Rama, caminul lui stramosesc (1 Samuel 19,19-24), iar altele au fost intemeiate mai tarziu la Ghilgal (2 Regi 4,38), Betel (2 Rg 2,3) si Ierihon (2 Regi 15,22). Aici, tinerii invatau cititul, scrisul, muzica, legea si istoria sacra. Ei se ocupau cu diferite negoturi, ca sa poata, pe cat posibil, sa invete sa se intretina singuri. Expresia „scoli ale profetilor” nu se afla in Vechiul Testament, dar tinerii educati astfel se numeau „fii ai profetilor”. Ei isi consacrau viata in slujba lui Dumnezeu si unii dintre ei erau folositi ca sfetnici ai regelui.
Spre sfarsitul vietii lui, Samuel a fost chemat sa fie agentul fara voie la intemeierea monarhiei. Dupa ce a discutat problema cu poporul, el a scris o carte despre „dreptul imparatiei” si a pus-o inaintea Domnului (1 Samuel 10,25). Probabil ca aceasta n-a avut nici o valoare pentru Saul, despre care se crede ca nu era in stare sa citeasca. Samuel l-a incurajat pe Saul cu asigurari ale prezentei statornice a lui Dumnezeu, dar el a lepadat curand sfatul inspirat al lui Samuel, s-a inconjurat cu o garda puternica si repede s-a facut un stapan absolut.
Dupa lepadarea lui Saul, Samuel a fost chemat sa aleaga si sa educe un barbat dupa inima lui Dumnezeu (1 Samuel 13,14), unul care nu se va aseza pe sine mai presus de lege, ci Il va asculta pe Dumnezeu. Desi uneori David a calcat legea pe care el a respectat-o si a aparat-o, el totdeauna si-a umilit inima in fata legii ca suprema. Ca rezultat al conlucrarii cu principiile stabilite de Dumnezeu prin Moise si Samuel, Israel a supus in mod treptat pe toti vrajmasii lui, si hotarele natiunii au fost impinse spre nord in mod practic pana la Eufrat, iar spre sud pana la hotarele Egiptului. Dumnezeu l-a putut binecuvanta pe Israel, iar ca rezultat ei s-au bucurat de o epoca de prosperitate si glorie nationala, care a continuat in tot timpul domniei lui Solomon, si niciodata n-a mai fost de atunci egalata.
4. Tema. Prima carte a lui Samuel inregistreaza si explica mai degraba brusca trecere de la secolele de teocratie pura, care opera prin profeti si judecatori, la statutul de regat. Raportul domniei lui Saul dezvaluie unele dintre problemele care au insotit intemeierea regatului, si explica pentru ce a fost inlocuita casa lui Saul cu aceea a lui David. A doua carte a lui Samuel se ocupa cu glorioasa domnie a lui David, mai intai la Hebron, iar mai tarziu la Ierusalim, si sa incheie cu cumpararea de catre el a ariei lui Aravna pe care mai tarziu a fost construit Templul de catre Solomon. Darea de seama despre ultimii sapte ani si despre moartea lui David apare in primele capitole din I Regi.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
