1. Titlul. Cartea poarta numele personajului ei principal, Iona, ebr. yonah, care inseamna „porumbel”. Yonah este folosit ca un cuvant de alint in Cantarea Cantarilor 2,24; 5,2; 6,9.
2. Autorul. Cu toate ca in carte nu se afirma nicaieri ca Iona a fost autorul, conceptia traditionala este ca el a scris cartea. Multi invatati moderni au favorizat ideea unui autor postexilic, chiar daca nu au tagaduit in mod necesar istoricitatea lui Iona. Totusi, argumentele lor, precum prezenta aramaismelor, sunt neconvingatoare. Studiul limbii ugaritice a demonstrat vechimea multor forme si cuvinte despre care se sustinuse inainte ca apartin unei perioade mult mai tarzii (vezi comentariul la Psalmi 2,12; vezi Vol. III, p. 618, 619). Folosirea persoanei a treia este de asemenea un argument insuficient, intrucat nu putini scriitori din antichitate, precum Xenofon, Cezar si altii au folosit metoda aceasta. Scriitorii biblici la fel, au folosit uneori metoda aceasta (Isaia 7,3; 20,2; Ieremia 20,1.3; 26,7; Daniel 1,6-11.17.19.21; 2,14-20; etc. vezi comentariul la Ezra 7,28).
Iona este identificat ca fiind un om nascut in Gat-Hefer (2Regi 14,25) care a prezis prosperitate pentru natiunea lui Israel. Prosperitatea s-a aratat in zilele lui Ieroboam II (aproximativ 793-753 i.Hr.; vezi Vol. II, p. 83); asa ca profetiile trebuie sa fi fost prezentate fie inainte de domnia lui Ieroboam II, fie la scurt timp dupa inceputul acelei domnii. Gat-Hefer se afla la granita semintiei lui Zabulon cam la 4,4 km. nord-est de Nazaret. Numele modern este Khirbet Ezechiel-Zurra‘. Un mormant din apropiere, pretins a fi al lui Iona, este expus acolo in zilele noastre. Nu se cunoaste nimic mai mult despre Iona decat se arata in aceasta scurta mentiune din 2Regi si in cartea insasi. Nici despre tatal lui, Amitai nu se stie nimic.
3. Cadrul istoric. Perioada in care a profetizat Iona este una de mare necaz national (2Regi 14,26.27). Regii care au sezut pe tronul lui Israel au facut cu totii rele inaintea lui Dumnezeu, iar judecata nationala se apropia. Prin Iona, Domnul a prezis o revigorare a natiunii. Se pare ca usurarea care a urmat a fost menita sa fie o atractie pentru natiune de a se intoarce la Dumnezeu. Prosperitatea constituia o demonstratie a ceea ce putea ajunge natiunea sub binecuvantarea Dumnezeului cerurilor. Totusi, in ciuda binecuvantarilor divine, Ieroboam „a facut ceea ce este rau inaintea Domnului” (2Regi 14,24) ca si succesorii lui.
Imparatii Asiriei in timpul domniei lui Ieroboam II, potrivit cu cronologia folosita in acest comentariu, au fost Adad-Nirari III (810-782), Salmanasar IV (782-772), Asur-dan III (772-754) si Asur-Nirari V (754-746). Exista probe care este posibil sa arate ca in timpul domniei lui Adad-Nirari III a avut loc o revolutie religioasa. Nabu (Nebo), dumnezeul Borsipei, pare sa fi fost proclamat unic dumnezeu, sau cel putin dumnezeu principal. Unii vad o posibila legatura intre aceasta revolutie monoteista si misiunea lui Iona la Ninive (vezi Vol. II, p. 60).
4. Tema. Cartea lui Iona este singura din asa-numitii Profeti Mici care este strict narativa in forma. Ea este o relatare a misiunii lui Iona la cetatea Ninive pentru a vesti nimicirea ei grabnica datorita pacatelor sale. Profetul cultiva indoieli si nehotarari cu privire la indeplinirea insarcinarii date de Dumnezeu de a merge la Ninive. Insusi gandul calatoriei spre aceasta mare metropola, dificultatile si aparenta imposibilitate a sarcinii, l-au facut sa se sustraga de la implinirea insarcinarii divine, si sa puna la indoiala intelepciunea ei. Neajungand sa se ridice la credinta aceea tare care ar fi trebuit sa-l faca sa-si dea seama ca porunca divina era insotita si de puterea pentru a o indeplini, Iona a cazut in descurajare, spaima si disperare (vezi PK 266). Cunoscand bunatatea iubitoare si indelunga-rabdare a lui Dumnezeu, Iona se mai temea si de faptul ca daca va fi rostit solia divina, iar paganii o vor primi, nenorocirea cu care erau amenintati si pe care el o vestea ca venind asupra lor nu va mai avea loc. Aceasta ar fi fost o adanca umilinta pentru el, cum s-a si intamplat, iar el nu putea sa suporte gandul acesta (cap. 4,1.2). La inceput nu a ascultat, dar printr-o serie de intamplari a fost condus acolo ca sa-si implineasca misiunea. Locuitorii Ninivei s-au pocait si pentru un timp s-au intors de la pacatele lor. Iona s-a maniat, dar Dumnezeu Si-a indreptatit purtarea Lui plina de indurare.
Printre lectiile date de profetia lui Iona este si adevarul ca harul lui Dumnezeu aduce mantuire tuturor (Tit 2,11), ca de fapt aceasta nu a fost marginita la Iudei, ci trebuia sa fie descoperita si printre neamurile pagane. „Dumnezeu a dat deci si neamurilor pocainta, ca sa aiba viata.” (Fapte 11,18). Ca si Petru (Fapte 10), Iona a ajuns sa recunoasca contra vointei sale ca Dumnezeu era gata sa-i primeasca pe aceia din orice natiune care se intorceau la El. Referindu-se la „barbatii din Ninive” care au raspuns la chemarea lui Iona la pocainta, Isus i-a osandit pe iudeii fariseici si plini de ingamfare ai timpului Sau (vezi Matei 12,41; Luca 11,32) si pe toti ceilalti care, in multumirea lor religioasa de sine si in falsul lor simtamant de siguranta, se amagesc crezand ca ei sunt poporul favorizat al lui Dumnezeu, iar astfel siguri de mantuire.
Isus a folosit experienta lui Iona pe mare ca o ilustratie a propriei morti si invieri (Matei 12,39.40). Referirea Lui la cartea lui Iona stabileste veridicitatea acestei carti.
Comentatorii cartii lui Iona urmeaza doua linii principale de interpretare: 1) cea istorica si 2) cea alegorica. Metoda a doua a fost adoptata de aceia care tagaduiesc posibilitatea elementelor miraculoase din carte. Ei numesc cartea in diferite feluri: o legenda, un mit, o parabola sau o alegorie. Pentru cineva care crede in minuni, metoda a doua de interpretare este atat inutila cat si irelevanta.
In favoarea conceptiei istorice s-au prezentat urmatoarele argumente:
1. Naratiunea lasa cititorului impresia ca este istorica. Nu exista nici o indicatie ca autorul intentiona ca ea sa fie privita altfel.
2. Iona a fost un personaj istorica (2Regi 14,25).
3. Iudeii priveau cartea ca istorica (Iosif, Antichitati, ix. 10. 1, 2).
4. Convertirea ninivitenilor este plauzibila. Vezi p. 996 pentru o posibila sincronizare istorica cu o revolutie religioasa din Asiria.
5. Informatia cu privire la marimea Ninivei poate fi armonizata cu realitati istorice cunoscute (vezi Nota Aditionala la Capitolul 1).
6. Referirile lui Isus la cartea aceasta (Matei 12,39.40; Luca 11,29.30) arata ca Domnul o considera ca fiind istorica.
Comentariul acesta adopta conceptia istorica.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
