CUPRINS:

1.    Deschidere
2.    Rugăciune
3.    COR
4.    Introducere – seniori
5.    COR copii 15 CP
6.    Tabloul I – juniori
7.    COR copii 99 CP
8.    Tabloul II – juniori
9.    Tabloul III – primară
10.    COR juniori – 11 SSC
11.    Tabloul IV – juniori
12.    Tabloul V – primară + grădiniță
13.    COR juniori – Ceasul rugii
14.    Tabloul VI – junior + primară
15.    COR
16.    Concluzia programului – seniori
17.    COR
18.    Închidere
19.    Rugăciune
20.    COR
21.    Postludiu – ieșire

Experiențele lui Daniel și ale celor trei tineri, ne arată avantajele unei hotărâri simple și ce poate face Dumnezeu pentru acei ce vor a lucra împreună cu El la curățirea și înnobilarea sufletului.
Daniel și tovarășii lui au preamărit pe Dumnezeu, și au fost o lumină la curtea Babilonului. În istoria acestor bărbați noi auzim glasul lui Dumnezeu care ne vorbește personal și ne invită să fim și noi o lumină cu privire la cumpătarea creștină și să ne supunem legilor sănătății.
Aceleași adevăruri puternice care au fost descoperite prin acești bărbați, Dumnezeu dorește să le descopere și prin tinerii și chiar copii săi de astăzi.
Viața lui Daniel și a celor trei tovarăși ai săi este o demonstrație despre ceea ce voiește El să facă pentru aceia care se alipesc de El și se străduiesc din toată inima ca să aducă la îndeplinire intenția Sa.
Daniel avea 29 de ani când a tâlcuit visul împăratului. Ce experiențe mărețe au făcut acești tineri cu Dumnezeu în mijlocul Babilonului lumii vechi – dar poporul Lui Dumnezeu din zilele noastre este chemat să dea aceiași mărturie de credincioșie față de Dumnezeu în mijlocul Babilonului modern.
Ei trebuie să miște brațul Lui Dumnezeu prin rugăciune la fel ca Daniel. Pentru cel mai mare monarh al lumii vechi (Habucodonosor) cât și pentru pretinșii învățați și filozofi ai aceluiași timp viitorul părea foarte întunecos dar Dumnezeu a descoperit servului său Daniel misterele viitorului.
Tot astfel și acum când viitorul este atât de întunecat chiar și pentru cei mai mari învățați ai timpului – căci întuneric des și o negură deasă acoperă popoarele, – Domnul descoperă copiilor Săi viitorul și le arată în trăsături vii evenimentele prevăzute în programul istoric al lui Dumnezeu. Experiența lui Daniel în Babilon se aseamănă din multe puncte de vedere cu experiența lui Iosif în Egipt. El a onorat pe Dumnezeul său și Dumnezeu l-a onorat pe El căci zice: „Voi cinsti pe cei ce mă cinstesc, dar cei ce mă disprețuiesc vor fi disprețuiți.”

Vorbesc Sfintele Scripturi despre poporul Iudeu
Că în vremuri de demult părăsind pe Dumnezeu
El pe ei s-a supărat pentru necredința lor,
Și-au fost duși în Babilon de Nabucodonosor.
Erau totuși printre ei
Daniel și încă trei
Bărbați tineri și frumoși!
Înțelepți și credincioși;
Ce-n credință s-au unit și-au luat o hotărâre
Prin orice va fi să trecem Domnului să-I dăm mărire.

Ca și Iosif altă dată
Într-o țară-ndepărtată
Și la bine și la rău
Ei serveau pe Dumnezeu.

Ori-și-unde-ai fi pe lume și oriunde te-ai afla,
De vei ține-a Lui poruncă Dumnezeu te va salva.

Împăratu-a dat poruncă, dintre prinșii de război
Să se-aleagă niște tineri, mai plăcuți și mai vioi
Ca-mpreună cu-nțelepții de la curtea-mpărătească
Să învețe carte multă și în stele să citească.

Și-a chemat pe Așpenaz mai mare-ntre dregători,
Și ceru ca să-i prezinte pe studenții viitori.
Așpenaz îți poruncesc,
Să-i hrănești cu cărnuri grase și cu vin împărătesc.
Se închină dregătorul și-apoi zise-am înțeles!
Și-a făcut după poruncă, tinerilor de neam ales.

Daniel și-ai săi tovarăși s-au rugat lui Dumnezeu
Să-i ajute să rămână-ncrezători în brațul Său.
Și-au rugat pe dregătorul ce primise-nsărcinarea
Cum să li se pregătească băutura și mâncarea.
Apă rece băutură pune-ne la încercare
Dup-aceste zece zile să ne chemi ‘naintea ta
Și te uiți la fața noastră și să faci cum vei vedea.
Se învoi dregătorul oarecum îngândurat
I-era teamă de porunca ce-i fu dată de-mpărat.
Dumnezeu care nu uită niciodată pe ai Săi,
Și cu brațul Său puternic El îi scapă de nevoi,
A făcut ca-n zece zile tinerii cei credincioși
Să fie găsiți la față dintre toți cei mai frumoși

Uite-așa lucrează El
Când te-ncrezi ca Daniel.

Și mai spune-n Sfânta Carte că acești 4 feciori
Când a fost să dea examen au ieșit de 10 ori,

–    Mai pe sus de înțelepți –
Și la orișice-ntrebare
Ei dădeau răspunsul care
Întrecea pe vrăjitori
Pe magi și descântători.
Și-au fost puși în posturi-nalte
Ca mai mari conducători.

    Împăratul a visat
Într-o noapte-un vis ciudat,
Și-n clipa când s-a trezit
Visul din minte-a pierit.

Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Tot mereu el se gândea
Ce o fi cu visu-acela?
Nu mânca și nu dormea!
Începu să-i fie teamă; oare ce mi s-o-ntâmpla?
A chemat atunci la sine pe-nțelepți și ghicitori
Și ceru să-i spună visul și să scape de fiori.
Ziseră-atunci ghicitorii: "Să trăiți măria ta!,
Spune-ne tu nouă visul și noi ți-l vom dezlega.
Cum, le zise împăratul, între voi sunteți vorbiți
Să vă spun întâi eu visul și voi să mi-l tălmăciți
Și să-mi spuneți fiecare-o tălmăcire la-ntâmplare
Nu! Să-știți… de nu-mi veți spune
În trei zile ce-am visat,
Vă mut capul la picioare și pe toți v-am curățat.

Împăratul n-a glumit…
Și-a dat ordin să omoare
Pe toți înțelepții care
N-au putut să-i tălmăcească
Taina… și să-l liniștească….

I s-a spus lui Daniel,
Că-mpăratu-a dat poruncă
Și a-nceput ca să omoare
Pe-nțelepți și să-i doboare
Și-o să-l cheme și pe el….
Daniel se duse singur mai-nainte la-mpărat,
Și ceru ca să oprească ordinul care fu dat.
„Împărate, domnul meu, eu servesc lui Dumnezeu.
Dă-mi timp ca să-I spun și Lui
Taina împăratului”
Fie precum ai vorbit!….
Și-mpăratu-a dat poruncă
Și măcelul s-a oprit.

Și se duse Daniel
Gânditor acas’ la el,
Și-a chemat îndat’ la sine
Pe cei trei spre a le spune
Ce-a vorbit cu împăratul.
Și-a chemat la rugăciune.
Au postit zile de-a rândul și-au rugat pe Dumnezeu
Ca să le dezlege taina, să le-acorde harul Său…
Cum putea să nu răspundă! Cel ce-a dat făgăduința
Celui ce în strămutare el se roagă cu credință?
Și-n vedenie de noapte Daniel a fost chemat,
Domnu-i dete dezlegare și-l trimise la-mpărat.
Și când Nabucodonosor aștepta nerăbdător,
Daniel l-a anunțat că se află la palat…

„Daniele, vei putea taina a mi-o dezlega?”
Împărate, domnul meu, îți voi spune; dar nu eu,
Ci prin mine vei cunoaște că vorbește Dumnezeu."
Dumnezeu ți-a dat putere și întinsă stăpânire
Peste-ntreaga omenire…
Într-o seară te-ai urcat pe terasă….la palat,
Și priveai așa în zare, Babilonul tău cel mare.
Și ți-ai pus o întrebare: după mine ce-o fi oare?
Și noaptea când te-ai culcat tot așa ai cugetat
Și-acum iată Dumnezeu îți arată visul tău:
Cum priveai așa în zare vedeai un chip așa mare
Capul lui era de aur. Raze-n juru-i răspândea,
Piept și brațe de argint, coapse de aramă-avea,
Iar picioarele de fier, jos la degete de lut.
O piatră veni din cer, și-n țăndări l-a prefăcut.
Un vârtej cumplit veni, și metalul sfărâmat
Prefăcut în fum și praf, până-n nori s-a ridicat.
Pietricica ce-ai văzut-o că-l lovise la picioare,
A crescut văzând cu ochii și ajunse-un munte mare
Iată-acesta-i visul tău, împărate Domnul meu!
Și acum să ai răbdare
Să pășim la dezlegare.
Tu ești capul cel de aur și împărăția ta!
După tine împărate, alte trei îți vor urma.
Toate însă se vor duce, timpul le va spulbera.
Iar a cincea-mpărăție, va rămâne pe vecie.
E regatul sfinților, ce sfârșit nu va avea.
Până-n vecii vecilor, Domnul îl va guverna.
Visul este adevărat, cum și dezlegarea lui,
Și acuma împărate, placu-ți sfatul Domnului,
Încetează cu păcatul teme-te de Dumnezeu,
Nu uita că El îți dete rob chiar pe poporul Său.
Poartă-te cu ei cu milă, nu după faptele lor.
Dacă vrei să fii odată, în regatul sfinților…

Se cutremură-apăratul și-a rămas înmărmurit,
Un fior trecu printr-însul, păru-n cap i s-a zburlit
Umilit coboară tronul, lui Daniel s-a închinat,
Și recunoscu într-însul Duhul Celui Prea Înalt,
dete apoi o poruncă peste-mpărăția lui:
”Toată lumea să slăvească Dumnezeul cerului.
Numai Lui să-I se-nchine, jertfe sfinte să-I aducă,
Nimenea să nu-ndrăznească ca să calce-a Lui poruncă.

O, de-ar fi rămas mereu cu temerea de Dumnezeu,
Dar nu după multă vreme a uitat a se mai teme,
Și-a făcut un chip turnat cam așa cum a visat,
Înalt de 60 de coți, iar de șase era lat,
În marea câmpie Dura, idolu-a fost-‘nălțat.
Și-a chemat întreg poporul în împărăția sa,
Să se plece să se-nchine când trâmbița va suna.

Și când trâmbița-a sunat,
Tot poporu-a-ngenunchiat,
În această gloată mare,
Au rămas trei în picioare.
Șadrac, Meșac și Abed-Nego
La poruncă de-mpărat,
Ei genunchiul n-au plecat.

Când i-a văzut împăratul, foarte mult s-a mâniat,
Sadrac, Meșac și Abed-Nego înadins nu v-ați plecat
Chipului ce-am înălțat?

Uite poruncesc din nou: Crainicul să strige tare
Și să văd de-aveți curajul ca să mai stați în picioare,
Și să știți că de veți sta,
Nimeni nu vă va scăpa,
Pe voi azi din mâna mea!
Lângă idol se afla nu departe un cuptor,
Unde-ardea un foc nestins, groaznic, și dogoritor,
În cuptor veți fi zvârliți și-ntr-o clipă pârjoliți,
Deci fiți gata nu mai stați, ci la chip vă închinați.
Împărate, noi toți trei, nu slujim alți Dumnezei.
N-adorăm nici chipul tău, Noi slujim lui Dumnezeu.
În foc de ne-i arunca noi tot nu ne-om închina.
Domnul poate să ne scape pe noi azi din mâna ta,
Și chiar de nu ne-o scăpa, noi tot nu ne-om închina.
L-a cuprins mânie mare pe Habucodonosor,
Și-a dat ordin ca să-i lege, să-i arunce în cuptor.

I-au legat cu-a lor veșminte, fedeleș i-a-nfășurat,
Și-apoi trei haldei puternici drept în foc i-a aruncat.
De șapte ori mai puternic era-ncins cuptoru-acum
Că văpaia lui fierbinte pe haldei i-a făcut scrum
Iară sfinții când căzură pe jăratecul încins
Îngerul era acolo para focului a stins.
Îi luă voios de mână și plăcut el le șopti,
Nu vă temeți Domnul zice: Chiar prin foc cu voi, voi fi.
Iar haldeii-ncremeniră… îngroziți la ei priveau,
Împăratul zise-atuncea n-am aruncat noi doar trei?
Cum se face! văd eu bine, mai e unul între ei?
Iară fața lui străluce cum e fața soarelui.
Dumnezeu veni să-i scape pe toți credincioșii Lui
Șadrac, Meșac și Abed-Nego fii ai Celui Prea Înalt,
Părăsiți îndat cuptorul, împăratul a strigat.
Mă iertați de-a mea urgie mă simt tare vinovat.
Au ieșit drept credincioșii nici nu miroseau a fum
Pe când cei ce-i aruncase, cum v-am spus
S-au făcut scrum.

Dumnezeu este același, ieri și azi și-n veci de veci
Nu te teme nici prin apă, nici prin foc de-ar fi să treci.
El cu mâna-I te mângâie,
Și te scapă din nevoi.
Bun tovarăș vrea să-ți fie
Și să-ți dea speranțe noi.
Se căi din nou satrapul/om despotic și arogant/
De-mpărat, de fapta lui,
Și-și recunoscu păcatul înaintea cerului.
Iar și după toate-acestea el a rămas tot păgân
Nu s-a pocăit de rele, șapte ani a fost nebun.
A trăit printre jivine, se hrănea ca animal,
Mânca paie ca și boul, avea unghii ca de cal.
Dezbrăcat, umbla desculț, părul ca pana de struț,
După 7 ani de zile și-a venit nebunu-n fire.

După el la-mpărăție a urmat nepotul său,
Belșațar cel mândru, aspru, tot ca el…poate mai rău.
Și se spune în Scriptură că-ntr-o noapte la palat,
La ai săi mai mari, o mie, un mare bancheta dat.
Cu femei și țiitoare, au băut și-au petrecut,
Până pe la miezul nopții, despre ei n-au mai știut
Și în mijlocul orgiei, Belșațar și-aduse-aminte
Cum că unchiul său aduse pradă niște vase sfinte,
Când căzu Ierusalimul din templul lui Dumnezeu,
Și-a poftit să bea din ele, vinuri la ospățul său.
Au adus vasele sfinte toate din aur curat,
Și-au băut cu toți din ele până când s-au îmbătat.
Au batjocorit pe Domnul și Numele Lui Cel Sfânt,
Și-au slăvit pe zeii de-aur, piatră, lemn sau de argint.
Și pe când nelegiuirea și vacarmul culmina,
Apăru de-odat’ o mână care pe ziduri scria.
Amuțiră toți deodată, și-mpăratul tremura,
Începu să se bâlbâie, genunchii nu-l mai țineau.
Cădeau unii peste alții iar femeile țipau,
Litere de foc pe ziduri, sclipeau amenințătoare,
Începură să-și dea seama că sosise-a lor pierzare
Împărat-a dat poruncă, s-aducă pe ghicitori,
Și-au venit toți înțelepții, vracii și descântătorii
Cum și-n stele cititorii.
Dar degeaba-au încercat
Scrierea n-au dezlegat.
Zise-atunci împărăteasa, cheamă și pe Daniel!
Mi-amintesc că bietul unchi, ne vorbea mereu de el.
Tu nu știi? Cum de-ai uitat?
Când visul i-a dezlegat?
Și-l aduseră îndată, pe profet în miez de noapte,
Și-i ceru ca să citească slovele înfricoșate,
Începu profetu-a spune, Mene… Techel… Ufarsine…
O-mpărate, împărate, zilele-ți sunt numărate.
Dumnezeu te-a cântărit, și prea ușor te-a găsit.
Chiar acum nimicitorul de la porți a tras zăvorul
Împărate Domnul meu te-a părăsit Dumnezeu.
Vru atunci să-l răsplătească, pe profet
Să dăruiască, lanț de aur pus la gât,
Și veșmânt până-n pământ.
Å¢ine-ți-le pentru tine, sau dă-le oricui vei vrea
Auzi lăncile răsună… a sosit pieirea ta.
Astfel căzu Babilonul și cu toată slava sa.

După capul cel de aur, pieptul de argint urma.
Le sunase ceasul vremii după cum era proorocit
Marea lor împărăție, într-o noapte s-a sfârșit.
Tot așa va fi la urmă orologiul va suna,
Tot ce-i pământesc va trece, cele veșnice-or urma.

Dariu Medul împăratul cunoștea pe Dumnezeu,
Era fiu lui Ahașveros cel salvat de Mardoheu,
Când veni la-mpărăție el găsi pe Daniel,
Stând la post la datorie dintr-o mie numai el.
Ceilalți ce luase parte la ospățul blestemat,
Au fost omorâți cu toții și nici unul n-a scăpat.
Dariu-medu-îi strânse mâna și-l lăsă la postul său
Peste toată-mpărăția cel mai mare-ntâi sunt eu.
După mine Daniele tu vei fi mai mare-n stat,
Toți să ți se plece ție și profetul s-a-nchinat.
Dar au fost întotdeauna oameni răi și dușmănoși,
Și-ntre sfetnicii lui Dariu erau unii și geloși.
Cum de puse împăratul, peste noi pe-acest evreu,
Și e lăudat întruna pentru Dumnezeul său?
Cum între noi nu-i nici unul om cinstit și învățat
Să numim deci o echipă și să fie controlat".
I-au făcut verificare! Și-au căutat…
Și-au scormonit toată-a sa activitate
Și nimic rău n-au găsit.
Și-a făcut un plan viclean
Inspirat chiar de Satan
Hai să făurim o lege cu privire la-nchinare!
Ca în toată-mpărăția, tot poporul mic și mare
În timp de 30 de zile doar lui Dariu să se-nchine.
Dar legea să fie aspră și să-l privească pe-oricine.
Și se duse la-mpărat, și o dete la semnat.
Împăratul nu știa legea lor ce urmărea,
Crezând că nu-i ceva rău, el și-a pus sigiliul său.
Și s-au închinat vrăjmașii, până la pământ smeriți
Au făcut consiliu-ndată, erau foarte fericiți.
Și-au numit alergătorii să trimită cu scrisori,
Ca în toată-mpărăția, crainicii să strige tare.
Toată lumea să cunoască legea despre închinare,
Și-auzi și Daniel… Dar el nu s-a speriat.
Și tot ca și mai-nainte Domnului s-au închinat.
Într-o zi, după amiază… era ceasul rugăciunii
Pentru jertfa cea de seară așa cum făceau străbunii
Daniel deschise geamul cu fața spre Ierusalim
Se ruga cu glas puternic, și până să zic-amin
Vrăjmașii au dat năvală și-năuntru au intrat,
Unde se ruga profetul și stătea îngenunchiat
S-au dus fuga la-mpărat și i-au spus că Daniel,
N-a voit să țină seamă de decretul dat de el.
Că se află arestat și-o să fie condamnat.
Împăratul nu putea legea a contramanda.
Și îl dete celor răi
Să fie-aruncat la lei.
Înțelese-abia acuma planul lor viclean și rău.
Coborî îndurerat treptele tronului său,
Și s-a dus în dormitor supărat și gânditor.
Numai Dumnezeul lui l-ar putea scăpa de lei
Ar putea ca să trimită unul dintre solii Săi.
Fiarele să le-mblânzească și pe el să-l ocrotească
Și cum Dariu-a cugetat, chiar așa s-a întâmplat,
Dumnezeu care veghează peste toți copii Săi
Cum putea să nu salveze și pe Daniel de lei?
Când vrăjmașii-l aruncară fiarelor spre-a-l sfâșia
Îngerul era acolo și-și întinse mâna sa.
Blând îl prinse pe profetul și-l luă la sânul său
Nu te teme Daniele sunt trimis de Dumnezeu,
Noaptea asta vom fi-mpreună, pentru a te-ncuraja
Iar în zorii dimineții Dariu te va libera.
Leii stau cuminți pe labe și privesc țintă la ei
Cu ochi blânzi și dând din coadă
Bucuroși ca niște miei.
Toată noaptea nu dormise, nici-o clipă împăratul
Iar în zorii dimineții grabnic părăsi palatul
Alergă la blestemata groap-a celor osândiți
Iar când l-au văzut groparii au rămas încremeniți
Dați capacul la o parte vă sculați de la pământ
Că ieri s-a făcut o crimă și s-a condamnat un sfânt
Și-aruncă privirea-n groapa și cu un glas plângător,
Începu să strige tare așteptând nerăbdător.
Daniele! Daniele! Cel mai bun sfetnic al meu,
A putut să te salveze oare Dumnezeul tău?
Da-mpărate, fu răspunsul, Dumnezeu mi-a arătat
Căci am fost nevinovat
A trimis îngerul său să mă scape-n ceasul greu.
Căci n-am făcut nimic rău.
Chiar în fața ta-mpărate mâinile îmi sunt curate
Zise-atuncea împăratul scoateți pe nevinovatul
Uite-așa salvează el credincioși ca Daniel.
Nu vă temeți deci de lei, Domnul poate să-i facă miei.
Apoi Dariu-a ordonat, ordin sever de-mpărat
să vă duceți și să strângeți pe cei ce l-au condamnat
Într-un ceas să-i adunați și la lei să-i aruncați
S-au dus și i-au arestat și în groap-i-au aruncat.
Pân’ s-ajungă-n fundul gropii lei-i-au și sfâșiat.
Astfel dar s-a terminat cu cei răi ce-au cugetat
Celor drepți a face rău nu i-a răbdat Dumnezeu.

După-aceea Daniel s-a dus în casă la el
Și-a făcut o rugăciune de adâncă mulțumire
Pentru-a Domnului iubire și măreață izbăvire,
Doar în ruga lui fierbinte, Daniel și-aduse-aminte
De cuvântul profețit ce era de împlinit.
Ieremia profețise, veți fi duși în Babilon,
70 de ani vor trece până când Slăvitul Domn,
Îl va cerceta din nou pe întreg poporul Său.
Și în ruga sa profetul prezenta întreg poporul
Și pentru a lui iertare el era mijlocitorul.
Iartă Doamne răzvrătirea și păcatul nostru greu
Căci noi și mai marii noștri am făcut tot ce e rău.
Iar în clipa când profetul, începu a se ruga,
Sus în cer la tronul slavei, Domnul o poruncă da.
Gabriele! ca un gând, zboară iute spre pământ.
Daniel cel ne-nfricat stă în rugă-ngenunchiat
Mergi arată-i viitorul și explică-i profeția
Cum se va-mplini Scriptura cu privire la Mesia.
Și pe când el se ruga Domnului se închina
Veni Gabriel în zbor și îi zise iubitor:
Am venit ruga-ți s-ascult sunt aici ca să-ți ajut
Sunt trimis de Dumnezeu să-ți dezvălui planul Său
Lucrul este hotărât și robia-i pe sfârșit.
În această-mpărăție Dumnezeu va ridica
Alți doi împărați la cârmă
Și-amândoi porunc-or da
ca poporul să se-ntoarcă înapoi în țara sa.
Voi zidi Ierusalimul, cum și templul Domnului
El își va aduce-aminte iarăși de poporul lui.
Vor aduce din nou jertfe necurmate pe altar,
Preoții odăjdii țin zilnic Domnului în dar
Miei de-un an fără cusur cum și cele dintâi roade
Azimi sfinte, nedospite cum scrie la Sfânta Carte.
Toate-aceste jertfe sfinte ce le-aduce-ntreg poporul
Sunt simbolul lui Mesia, Șilo, Pacificatorul.
Ia aminte Daniele căci o taină-ți voi vesti
De când se va da poruncă templul se va rezidi.
Să știi dar și să-nțelegi săptămâni au să mai treacă
La număr vreo 70… Cea din urmă săptămână
Din această profeție decât cele 69.
Cea mai mare o să fie.
La-nceputul săptămânii va fi uns cu Duhul Sfânt
Mesia Mântuitorul prin botez și legământ.
La mijlocul săptămânii viața jertfă Își va da
Iar cealaltă jumătate ce-a rămas din săptămână
Dumnezeu o hărăzește spre-a aduce la lumină
Pe poporul rătăcit ce-mpreună cu mai marii
Pe Cel Sfânt L-au răstigni.
Pentru-a lor nelegiuire Domnul Îi va lepăda
Și solia mântuirii spre neamuri se va-ndrepta.
Dintre ei își va alege Dumnezeu un nou popor.
Mii de mii vor fi la număr în regatul sfinților,
Ce va dăinui-n vecie Dumnezeu va fi cu ei.
Îi va duce la odihnă, pe toți credincioșii Săi.
Cunoștința mult va crește și mulți vor cutreera
Toate-aceste lucruri însă, la sfârșit se va-ntâmpla
Iar tu du-te Daniele la odihnă liniștit
Partea ta de moștenire ți-e păstrată negreșit.
Tu vei odihni în pace până-n ziua de apoi.
Auzi-vei glas de trâmbiți Domnul va scula pe-ai Săi
Eu te voi lua de mână căci ești scump și prea iubit.
Și cu toți cei sfinți în ceruri vei fi veșnic fericit.
Fericiți vor fi atuncea toți cei scriși în cartea lui
Înțelepții străluci-vor ca și bolta cerului,
Iar acei ce-n viața asta suflete vor câștiga,
În coroană… pentru fiecare suflet… câte-o stea.
O iubitul meu prieten, frate scump, oricine-ai fi
Tot ce scrie-n Cartea Sfântă, în curând se va-mplini.
Domnul vine să-și adune iarăși pe poporul Său.
Între ei ajute, Doamne ca să fim și tu și eu.
Daniel fie-ți mereu pilda de urmat
Bine știți cum Dumnezeu l-a binecuvântat.
Deci rămâi ca Daniel tare în Hristos
Fii și altora model, de om credincios.

Aceasta fie zilnic ținta
Și ruga noastr-a tuturor
Lăudat să fie Domnul azi
Și-n vecii vecilor!
Amin!

Din istoria salvării lui Daniel noi putem învăța că, copii lui Dumnezeu trebuie să rămână statornici atât în timp de încercare și întuneric cât și atunci când planurile lor ar fi luminate de raze de speranță și în jurul lor s-ar afla tot ce le dorește inima. Acest Daniel din groapa cu lei, era același Daniel care stătuse înaintea împăratului ca mai mare peste miniștrii țării și ca profet al Celui Prea Înalt. Un bărbat a cărui inimă este întemeiată pe voința lui Dumnezeu va rămâne același în ceasul cel mai grozav de încercare ca și în prosperitate când lumina și favoarea lui Dumnezeu și a oamenilor strălucește asupra lui. Credința se înalță până la Cel nevăzut și apucă realitățile eterne. Cerul este foarte aproape de cei care suferă pentru cauza dreptății. Hristos identifică interesele Sale cu ale celui credincios. El suferă în persoana sfinților Săi și oricine se atinge de aleșii Săi se atinge de Dânsul. Puterea care poate să vindece vătămăturile fizice sau necazurile, poate să mântuiască și de cel mai mare rău, dând servului lui Dumnezeu posibilitatea de a-și păstra integritatea sa în orice împrejurare și a birui prin harul Său Divin. Experiența lui Daniel ca bărbat de stat în împărăția Babilonului și a Medo-Persiei descoperă adevărul, că un bărbat de întreprinderi nu trebuie să fie în mod necesar și un om politic viclean ci poate fi un bărbat instruit de Dumnezeu la orice pas.
Daniel ca prim ministru al celor mai mari împărați pământești era în același timp și un profet al lui Dumnezeu. Deși el era om eu aceleași pasiuni firești ca și noi totuși condeiul inspirației îl descrie ca pe un om fără defect chiar la cea mai minuțioasă examinare din partea vrăjmașilor săi. El a fost un exemplu despre ce poate deveni un om de întreprinderi când inima sa este convertită și consacrată și când motivele sale sunt drepte, înaintea lui Dumnezeu. Prin purtarea sa nobilă și integritatea sa nealterată Daniel căpătă chiar din tinerețea sa bunăvoință și trecere înaintea îngrijitorului păgân în a cărui purtare de grijă era încredințat. Aceleași calități trebuie să caracterizeze și viața noastră pentru ca prin purtarea noastră Numele Dumnezeului nostru în care ne-am pus încrederea să fie glorificat.

Manifestarea puterii Divine în favoarea lui Daniel și a tovarășilor săi, și recunoașterea adevăratului Dumnezeu chiar din partea lui Nabucodonosor încurajase pe mulți evrei din Babilon ca să ia poziție pentru apărarea onoarei lui Iehova și a închinării Sale. Nabucodonosor știa aceasta și de aceea era hotărât acum să pună capăt acestor conflicte religioase și să statornicească pentru totdeauna idolatria.
El dădu cea mai aspră poruncă, însoțită de cele mai grozave amenințări pentru ca nimeni să nu mai aibă curajul a se opune acestei închinări idolatre și a susține o altă formă de închinare. Nu departe de locul de închinare fusese pregătit un cuptor de foc în care să se arunce aceia care nu se va închina chipului de aur.
Prin aceasta Satana urmarea în mod indirect și viclean ca să pună o curbă sigură credincioșilor statornici lângă adevărul lui Dumnezeu. În această zi fatală puterile întunericului păreau a câștiga o victorie însemnată. Satana voia să zădărnicească intenția lui Dumnezeu de a face prezența captivilor lui Israel o binecuvântare pentru toate neamurile păgâne, dar Dumnezeu hotărâse altceva. Nu toți și-au plecat genunchii înaintea simbolului idolatric al puterii omenești. În mijlocul gloatei îngenunchiate se aflau trei bărbați care se hotărâseră ferm ca să nu dezonoreze pe Dumnezeul cerului. Această procedare nu era o încumetare sau o nepolitețe față de împărat ci un adevărat respect, față de Dumnezeu. Prin statornicia lor ei au ridicat coroana lui Iehova mai presus de diadema suveranilor pământești. Aflând toate acestea mânia împăratului nu mai cunoștea margini. El a dat poruncă să fie aruncați în cuptorul de foc. Dar Domnul nu uită pe servii Săi. Când martorii Lui fură aruncați în cuptor Mântuitorul li se descoperi personal și umblau împreună prin mijlocul focului. În prezența Stăpânitorului peste căldură și frig, flăcările își retraseră forța lor consumatoare.
Ca și în zilele lui Sadrac, Meșac și Abed-Nego tot astfel și la încheierea ultimei perioade din istoria acestui pământ, Domnul va lucra cu mare putere pentru apărarea celor care țin cu statornicie la dreptate. Acela care a umblat cu cei tineri în cuptorul de foc va fi și cu urmașii Săi oriunde vor fi duși ei. Prezența Sa care îi va însoți, îi va mângâia și îi va sprijini. În mijlocul timpului de strâmtorare aleșii Săi vor sta neclintiți. Satana împreună cu toate oștile sale nu va fi în stare să nimicească nici pe cel mai slab dintre sfinții lui Dumnezeu. Îngerii care excelează în putere îi vor proteja, iar Iehova va veni în ajutorul lor, descoperindu-se pe Sine ca Dumnezeul Dumnezeilor și în stare a salva pe aceia care își pun încrederea lor într-Însul.

După cucerirea Babilonului, Dariu luă măsuri pentru o reformă administrativă în toată împărăția sa. Daniel a fost ales ca prim ministru peste întreaga împărăție. Onoarea arătată lui Daniel provocă gelozia conducătorilor împărăției și ei căutau o ocazie de pâră împotriva lui. Purtarea fără greșeală a lui Daniel ațâță și mai departe gelozia vrăjmașilor săi. La această conspirație Satana juca un rol important.
Vrăjmașii profetului contau pe statornicia fermă a lui Daniel, în privința principiilor, și ei nu au dat greș în aprecierea caracterului său. Daniel citi repede intenția răutăcioasă care era la baza decretului dar el nu-și schimbă comportarea sa cu nimic. Și pentru ce să înceteze el să se roage când avea cea mai mare nevoie de rugăciune?
La ora de rugăciune Daniel intră în camera sa și cu ferestrele deschise spre Ierusalim, el își înălță cererile sale către Dumnezeul Cerului.
Å¢inerea cu statornicie la dreptate era o lumină strălucitoare în întunerecul moral de la această curte păgână. Daniel stă pentru lumea de astăzi ca un exemplu demn de curaj și credincioșia unui adevărat creștin.
Toată ziua Daniel fu spionat de vrăjmași, iar a doua zi ei prezentară cererea lor înaintea lui Dariu.
Daniel cel mai credincios și mai onorat bărbat de stat al său – violase decretul său împărătesc.
Când Dariu auzi aceste cuvinte, el văzu numai decât că această cursă a fost pusă pentru servul său credincios. S-a mâniat foarte tare și până la apusul soarelui s-a străduit să scape pe servul său credincios. Acel decret întărit de împărat atât de pripit fu irevocabil și trebuia executat.
Astfel Daniel a fost aruncat în groapa cu lei de unde Dumnezeu l-a salvat și prin aceasta numele său a fost înălțat și onorat.
Dar vrăjmașii lui Daniel nu au rămas fără pedeapsă. Odată cu aruncarea lor în aceeași groapă cu lei unde Dumnezeu scăpase teafăr pe servul Său, se împlini literal cuvântul Scripturii care zice: Cine sapă groapa altuia cade el în ea și piatra se întoarce peste cel ce o prăvălește. Daniel a fost păzit teafăr de Dumnezeu în groapa cu lei pentru dreptatea cauzei Sale, dar pentru vrăjmașii lui Daniel nu era nici un ocrotitor, care să închidă gura leilor. Prin aceasta fu dovedită în totul neputincioșia zeilor păgâni în care ei își puseseră încrederea când porniră lupta împotriva lui Daniel și a Dumnezeului său.
Din nou fu dată o proclamație de către un împărat păgân care înălța pe Dumnezeul lui Daniel ca singurul Dumnezeu adevărat – împotrivirea nelegiuiților contra servului lui Dumnezeu fu zdrobită cu totul.

Material preluat de la Intercer.net