‚Ma vei calauzi cu sfatul Tau si apoi ma vei primi in slava.’ Ps 73,24.
Survolarea domeniului
Exista o oarecare ambivalenta fata de consiliere care ar putea avea mai multe cauze: demonetizarea: ‚e usor sa dai sfaturi…’; imaturitatea sociala, psihologica, economica a societatii romanesti pentru consiliere si psihoterapie; absenta unei infrastructuri academice si profesionale largi, care sa acopere atat nevoile societatii, in general, cat si ale bisericii, in special; caracterul empiric, fortuit, la nivelul bunului simt comun, al consilierilor confesionali, forjati mai degraba de necesitatile consiliatilor, intuind doar mecanismele consilierii, decat sa le aplice in mod constient si metodic; caracterul laborios al procesului de consiliere, necesitand timp, efort, implicare; esecurile consecutive… si altele.
Acest material se adreseaza, totusi, in primul rand, beneficiarilor procesului de consiliere. Persista inca multa reticenta in adresabilitatea fata de profesiunile de suport si asistare, gratie unor prejudecati traditionale. Este mult mai usor, cel putin psihologic, sa consulti un stomatolog, internist sau chiar chirurg, decat un ginecolog, androlog sau sexolog. Pare mai confortabil si neutru sa consulti un medic pentru o afectiune organica, decat un consilier, psihoterapeut sau psihiatru. ‚Nu ma internati, va rog, la nebuni…’ Un astfel de consult este considerat inca o injosire desi, in mod oarecum paradoxal, faptul ca societatea romaneasca nu are inca infrastructuri legitimate de consiliere si psihoterapie, este perceput ca o deficienta fata de standardele uzuale ale civilizatiei, chiar si de catre omul comun.
De fapt consilierea are de a face mai degraba cu oameni relativ ‚normali’ (daca normalitatea n-ar fi atat de prost si greu de definit) si daca tulburarile psihice n-ar fi atat de frecvente, aproape ubiquitare (unele studii apreciaza marile psihoze intre 2-5%, tulburarile de personalitate si fostele nevroze intre 30-40% – ½ internati, ½ doar diagnosticati de psihiatru – alti 30-40% cu simptome psihopatologice nediagnosticate, datorita neadresabilitatii – dintre care ½ usoare, iar cealalta ½ accentuate). Adunand cifrele de mai sus, este clar ca asa numitii normali sunt intr-o evidenta minoritate (10-15% pentru statisticile cele mai optimiste), normalitate care trebuie recucerita si mentinuta printr-un proces continuu.
Desi intre consiliere, psihoterapie si psihiatrie nu exista granite abrupte, totusi domeniul lor este distinct. Consilierea vizeaza facilitarea potentialului latent al consiliatului in intelegerea de sine, a mediului si a propriilor probleme, conducand la solutionarea problemelor si a eventualelor crize predominant extrinseci. Psihoterapia face acelasi lucru in cazul unor pacienti a caror cauza a problemelor se afla in ei insisi, punand accent pe intelegerea si restructurarea de sine, prin mijloace psihoterapice, variind de la o scoala la alta, in timp ce psihiatria abordeaza tulburarile psihopatologice prin mijloace medicamentoase, chimioterapice, fizio, socio si ergoterapice.
Nu vom continua aceasta analiza, ci ne vom opri, asa cum o sugereaza si titlul, asupra perceptiei comune a consilierii, asupra miturilor legate de aceasta si, mai ales, asupra virtutilor reale ce tin de acest proces.
Mituri privind consilierea
Confruntati cu problemele incalcite ale vietii, simtindu-ne depasiti si vulnerabili, de obicei ventilam urmatoarele mituri comune legate de consiliere:
â— Consilierea este necesara doar oamenilor ‚sariti, tacaniti’, care au tulburari psihoemtionale grave
â— Consilierea produce modificari si restructurari profunde in propria personalitate
â— Un consilier bun poate si trebuie sa-ti rezolve orice problema cu care vii in cabinetul sau
â— Principalul rol al unui consilier bun si eficient este acela de a-ti oferi cel mai competent si bun sfat
â— Cei mai multi consilieri sunt in primul rand interesati sa-ti schimbe convingerile si valorile, sa te faca sa gandesti ca ei
â— in loc sa fii ascultat, cei mai multi consilieri nu rezista tentatiei de a vorbi mult si a te obliga sa le asculti peroratiile
â— Daca, in extremis, esti nevoit sa apelezi la un consilier, aceasta inseamna ca, totusi, esti un om slab
â— Consilierea trebuie sa produca progrese rapide si schimbari majore, fara prea mult efort din partea ta
â— Consilierii trebuie sa fie gata sa faca alegeri, schimbari si sa ia decizii in locul tau, imediat ce le ceri acest lucru; eventual sa-i determine pe ceilalti sa se schimbe de dragul tau…
Indicatiile consilierii
â– Sentimentul ca propria existenta si viata ti-a scapat de sub control
â– Esti nefericit cu intorsatura pe care au luat-o lucrurile
â– Te simti blocat, incapabil sa discerni si sa faci cele mai constructive alegeri, sa iei cele mai bune decizii
â– Esti victima unor abuzuri
â– Nu vezi sau ti-ai pierdut sensul, orientarea si scopul in viata
â– Suferi de anxietate sau depresie cronica
â– Te simti instrainat de tine insuti si/sau de semeni
â– Ai suferit pierderi semnificative (materiale, decesul cuiva apropiat, sanatatea (boala incurabila), pozitia, prestigiul, somaj, pensionare, etc.)
â– Probleme, conflicte la locul de munca sau la scoala
â– Esti supus unui stress cronic sau rezultatelor acestuia
â– Esti victima discriminarii sau opresiunii
â– Divort sau ruperea unor relatii semnificative.
Procesul consilierii
Consilierul profesional, ca un mentor, ne poate calauzi sa ne folosim propriile resurse launtrice. Un consilier cu adevarat competent nu va incerca sa rezolve problemele in locul noastru. Dimpotriva, el ne va instrumenta sa facem fata acestora in mod cat mai eficient. Ca un bun dascal, el ne va ‚mosi’, pana cand vom intelege situatia in contextul ei, vom deveni constienti de propriile optiuni si preferinte si, vom fi capabil sa luam o decizie, ba s-o ducem si la bun sfarsit. Raspunsurile ne apartin. Consilierul ne va invata cum sa ne bucuram de viata, respectandu-ne valorile, convingerile, constiinta, principiile si standardele, cum sa ne folosim propriile resurse, calitati, cum sa devenim persoana catre al carui Model tintim.
Consiliatul este mai degraba un colaborator, decat un subiect pasiv care asteapta sa se opereze asupra sa niscaiva interventii, grefe. Consilierul faciliteaza cu mijloace specifice procesul de explorare de sine, de identificare a conceptiilor, asteptarilor si a tipului de ajutor, scop, catre care tindem. Consiliatul si consilierul crestin beneficiaza concomitent de mijloacele cadrului cultural iudeo-crestin, de valorile, idealurile si telurile acestuia, de tezaurul de intelepciune si experienta cu Dumnezeu al marilor oameni ai credintei, de comoara normativa a intelepciunii divine pusa la dispozitia noastra prin revelatie generala, speciala si personala, de o relatie de comuniune cu Creatorul, Mantuitorul si Sustinatorul nostru prin Spiritul Sfant si, nu in ultimul rand, de privilegiul rugaciunii.
Iata deci, ca ultimul lucru pe care il face un consilier bun, este acela de a oferi sfaturi facile si superficiale, roade pripite ale unei atotsuficiente si atotcunoasteri, ignorand contextul consiliatului, vulnerabilitatile, ranile, resursele acestuia si mai ales cadrul de referinta in care poate acesta opera.
Daca nu dau sfaturi, atunci ce fac consilierii cu adevarat buni? Ei sunt capabili sa asculte si sa identifice mesajele profunde ale consiliatului, vocea launtrica, subconstienta. Ei ne fac constienti de aceste mesaje, ne transforma in proprii nostri terapeuti. Ne ajuta sa ne identificam problemele launtrice care au condus la hatisul problemelor exterioare, sa aflam cele mai convenabile modalitati proprii de solutionare, sa deliberam, sa decidem si sa purcedem intr-o maniera absolut personala si responsabila la solutionarea lor.
Consilierii nu sunt chemati sa ne spele creierele, sa ne faca sa renuntam la propriile convingeri si credinte. Cu siguranta ca acest adevar al eticii si deontologiei profesionale nu invalideaza specificul consilierii si psihoterapiei crestine. Consilierul pastoral nu face si nici nu poate sa faca un secret din cadrul crestin in care lucreaza, chiar cu un consiliat necrestin. Dar, daca acesta a optat pentru cabinetul sau, a facut-o in cunostinta de cauza. El ramane tot timpul liber sa accepte sau sa respinga, sa compare, sa evalueze si sa decida asupra optiunilor pe care le are la dispozitie.
Rareori insa, principiile, cadrul consilierii si psihoterapiei academice si profesionale vin cu adevarat in contradictie cu principiile crestine, fiind vorba mai degraba de derapari radicale, de o parte si de alta, sau de puncte de vedere filosofice, ce tin de premise si nu neaparat de mijloace si metodologie. in orice caz, atat consilierul, cat si consiliatul crestin vor ramane fideli, loiali cadrului si principiilor crestine care, in compensare, ofera cele mai generoase si complete rezultate terapeutice, deoarece abordeaza atat radacinile cauzale, cat si mecanismele raului, biruindu-le prin bine, adevar si frumusete.
Consilierul profesional va aborda automatismele gandirii autodestructive si le va ajuta la inlocuirea lor cu cele autoconstructive. El ne va ajuta sa ne identificam si sa ne exprimam liber simtamintele blocate: de bucurie, manie, teama, vinovatie, rusine, invatandu-ne cum sa procedam noi insine de fiecare data, in circumstantele vietii reale, dincolo de spatiul securizat al cabinetului de consiliere. Modificarile de conceptie, de gandire, de simtire, pentru a fi cu adevarat eficiente, trebuie sa precipite in comportament.
Munca de consiliere, efortul terapeutic este dificil, atat pentru consilier, cat si pentru consiliat. Exercitii, aplicatii practice in viata de fiecafre zi, sunt urmarite metodic. Confruntarea si solutionarea propriilor probleme ne solicita motivatia, curajul si perseverenta. Onestitatea fata de sine, fata de semeni si fata de Dumnezeu nu este o indeletnicire usoara. Explorarea de sine necesita disciplina, indelunga rabdare, tenacitate. Uneori rezultatele intarzie sa apara, ba chiar lucrurile par sa mearga din rau in mai rau, cand rani sufletesti vechi, supurate, sunt aduse la suprafata. Aceasta este insa conditia drenarii, cicatrizarii si vindecarii lor.
Consilierea este un proces necesar al cercetarii si descoperirii de sine prin care ne asezam in raporturi scripturistice si stiintifice cu noi insine, cu Dumnezeu, cu semenii si cu mediul natural si social. El ne fortifica, ne confera supletea adaptarii, ne capaciteaza sa ne bucuram de pace, fericire si echilibru, ne face stapanii si slujitorii intelepciunii profunde a spiritualitatii autentice, care vine de sus…
‚Pacea lui Hristos… sa stapaneasca in inimile voastre si fiti recunoscatori. Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi, in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii… cantand lui Dumnezeu cu multumire in inimile voastre.’
Col 3,15.16.
Dr. Sandulache Sorin