PAGINA PASTORULUI
CONDUCEREA CARE RĂ‚MÂNE ÎN VEAC
Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți (Matei 20,28)
Dacă luăm în considerație Evanghelia ca pe o carte de teoria conducerii, vom gasi cel puțin șapte pasaje semnificative. Textul de mai sus este unul dintre acestea. In cursul celor trei ani și jumătate cât a stat Isus cu ucenicii Săi, învățătura privitoare la stilul de conducere pe care Domnul a dorit să-l aplice bisericii Sale a fost conducerea slujitoare.
În Manualul Pastorului ediția 1999 în limba română, pagina 135 putem citi: „Conducerea creștină este o conducere slujitoare…Când sunt ispitiți să folosească rolul de conducători pentru a exercita puterea asupra semenilor lor, pastorii trebuie să-și aducă aminte cât de contrar este acest lucru cu învățăturile lui Isus Hristos…(ei trebuie să-și aducă aminte că) slujirea este o acțiune voluntară. Este alegerea de a fi în serviciul altora.”
Pentru că noțiunea de Conducere Slujitoare este una foarte mult folosită în teorie și prea puțin aplicată în practică, ne vom lua ca obiectiv în acest articol, a clarifica principiile de bază ale acestui model de conducere.
1. Oamenii se conduc, lucrurile se administrează
Atunci când ai de-a face cu oamenii nu poți proceda ca atunci când ai de-a face cu obiectele neînsuflețite. Deosebirea principală este mult mai profundă decât faptul că oamenii nu stau acolo unde îi pui, în timp ce obiectele rămân locului. Oamenii sunt mai mult chiar de cât materie vie. Ei au minte și inimă. Ei trebuie să fie convinși să se miște în direcția favorabilă propriului lor interes. Grija față de un bibelou de porțelan este o nimica față de păstorirea oamenilor diferiți de tine și diferiți unii față de alții.
Lucrurile pot fi trase și împinse, le poți ridica și lua pe sus, dar oamenii trebuie atrași și impresionați. Ceea ce îi mișcă cel mai puternic pe oameni este disponibilitatea și prețuirea, spiritul de sacrificiu și interesul altruist față de ceea ce îi frământă.
Conducătorii creștini sunt responsabili și față de bunurile încredințate, dar adevărata valoare se află în oamenii pentru care lucrează. A conduce este mai aproape de a influența decât de a exercita autoritate.
2. Poziția îți conferă autoritate, dar influența se câștigă prin muncă
În general oamenii privesc la conducătorii lor ca la persoane care exercită o anumită autoritate. Aceasta este o formă de putere care face conducerea să devină un subiect interesnt, dorit și căutat. Dar adevărata valoare a conducerii nu constă atat de mult în forța de persuasiune a conducătorului, cât în puterea acestuia de a produce schimbări stabile. Această putere aparține mai degraba caracterului decât funcției publice. Dedicarea si angajamentul celui care merge în frunte se transmite fara greutate celor care vin după el. Convingerile și frământările sufletești, speranțele și viziunea trec de la suflet la suflet fără nici un efort special. Spiriul conducătorului se împărtășește urmașilor ca o moștenire câștigată cu munca sufletului.
3. Adevărata conducere pastrază echilibrul între sarcini și relații
Cei chemați la harul de a conduce pot ocupa poziții extreme în ce privește rolul lor. Unii pot fi atât de preocupați de sarcinile de îndeplinit încât să neglijeze să dezvolte relații armonioase cu cei din jur. Alții pot fi atât de absorbiți de crearea podurilor dintre suflete încât să-și piardă simțul acțiunii și să uite țintele de atins. Structurile de personalitate îi recomanda și-i avantajează pentru una sau pentru alta. Exemplul suprem al Învățătorului venit de sus este că în timp ce-i atrage pe oameni la Sine, El îi implică în realizări vizibile și le oferă rezultate și schimbări concrete.
4. Nevoile tuturor sunt importante: și ale celor din afară si ale celor din biserică
Uneori membrii se întreabă dacă este normal ca eforturile bisericii să fie îndreptate exclusiv pentru creștere numerică și adunarea de noi suflete. O asemenea întrebare are deplina acoperire în realitațile actuale. Creșterea externă este doar o latură a vieții de biserică, cealaltă latură are de-a face cu ridicarea nivelului vieții interne. Astfel că spiritualitatea creștină este închinare și misiune în același exercițiu de slujire față de Dumnezeu și față de oameni. Umilința specifică servului credincios este apreciată și într-o direcție și în cealaltă.
5. Cel mai important factor de succes este dispoziția de a sluji
Când Mântuitorul a ajuns să predea ucenicilor lecția despre spiritul conducerii creștine, El avea deja o recunoaștere unanimă în ceea ce privește înclinația înăscută de a fi la dispoziția celor din jur. Când ucenicii Săi se întorceau să-L hrănească la Fântâna lui Iacob, ei au fost uimiți să constate că altcineva îi dăduse să mânânce. Satisfacția personală pe care o simțea privind pâlcurile de samariteni care veneau la Sine, era mai mare decât foamea, sau setea, sau somnul. Spiritul slujirii se afla în propria Sa natură.
6. Tiparele clasice sunt data spre nimicire
Observația făcută acum două mii de ani că popoarele au stăpânitori mai mult sau mai putin asprii, se dovedește a fi tot atat de adevărată și astăzi. Concepțiile vechi sau moderne despre conducere se bazează pe exercițiul de putere și pe intervenția în forță. Când este vorba despre o conducere creștină autentică, exact puterea este subiectul principal supus abstinenței. In pustia ispitei Mântuitorul ne-a arătat că sensul puterii este spre sine nu spre ceilalți. El a arătat ca puterea stăpânirii de cine stă la baza biruinței autentice. Acest lucru trebuie să producă o revoluție care să demoleze tiparele de conducere preferate de spiritul lumii și specifice modului de gândire fără Dumnezeu.
7. Influența se clădește pe sacrificiu
Prețul care se cere plătit pentru a atrage atenția celor din jur se achită din contul personal. Când alții sunt sacrificați pentru a atrage atenția la sine, rezultatul este respingerea și disprețul. Este remarcabilă afirmația lui Ioan Botezătorul care crede că Cel ce vine după el trebuie să crească iar el trebuie să scadă. Personalitatea sa obișnuita să se confrunte cu asprimea pustiei și cu răutatea oamenilor este în contrast cu o asemenea formulare. Ceva din Spiritul Divin se află în cuvintele și trăirile sale atunci când își declară programul ca înainte mergător al lui Mesia. Însuși caracterul divin se oglindește în această frază celebră. Legea de aur a universului este astfel afirmată. Sacrificiul de sine este lecția de bază a mântuirii noastre. Prin jertfa Sa liber aleasă se califică Bunul Păstor. Aceeași măreție transformă un om simplu într-un slujitor cu succes al cauzei împărăției. Aceasta este conducerea creștină eficientă.
8. Nu poți schimba pe alții, deci ocupă-te de tine
Alături de secretul renunării de sine se află un alt mare secret al conducerii slujitoare. Acesta este secretul căutării de sine. Acest lucru presupune să-ți iei suficient timp pentru clarificări privind identitatea, misiunea și chemarea personală. Isus cunoștea foarte bine acest secret. A fi orientat spre nevoile altora nu trebuie să conducă pe un slujitor al Evangheliei să nu mai acorde timp și importanță propriilor nevoi sufletești. Invățătorul venit de sus era neostenit în alergarea lucrării zilnice pentru alții, dar Nicodim știa locul unde El era retras pentru a Se zidi pe Sine în credința și părtășia Sa cu Tatăl. În sejurul Său nocturn se ascunde taina călătorioilor Sale zilnice. Până nu te ocupi de tine cu îndestulare nu poți și nu știi cum să-i ajuți pe alții. Conducerea slujitoare începe cu sinele și se rasfânge generos asupra celorlalți. Aceasta este conducerea ce nu va pieri niciodată.
Ion Buciuman
