Vânzarea de relive, slujbe bisericești și indulgențe a devenit o mare afacere în cadrul bisericii din Evul Mediu. Papa Bonifaciu al VIII-lea a anunțat un jubileu aniversar pentru anul 1300 și a oferit indulgențe numeroase celor care erau gata să facă un pelerinaj la catedrala Sfântu Petru. Un număr impresionant de vreo 2 milioane de persoane au venit în acel an și au depus atâta bogăție înaintea presupusului mormânt al Sfântului Petru, încât doi preoți au fost ocupați zi și noapte să strângă banii cu grebla. O mare parte din bani au fost folosiți de papă pentru a-și îmbogăți rudele, familia Gaetan, care și-au cumpărat numeroase castele și proprietăți splendide în Latium.
O altă istorie reală și captivantă este cea de pe vremea marelui reformator Martin Luther. Datorită lucrărilor de construcție de la catedrala Sfântu Petru, papa a înteprins o campanie de strângere a banilor prin acordarea de indulgențe. J. Tezel, cunoscut a fi un om cu o purtare urâtă dar cu aptitudinea unui șarlatan de a strânge bani, a fost ales să vândă indulgențe în Germania. Când vânzătorul de indulgențe s-a apropiat de oraș, toți preoții și călugării, consiliul local și școlarii lor, împreună cu toți bărbații și femeile din acel oraș i-au ieșit în întâmpinare cu steaguri, lumânări și cu cântări formând o mare procesiune. Apoi, în sunetul clopotelor și al orgilor ei l-au însoțit la biserica principală, unde a fost instalată o cruce și a fost expus drapelul papei. Pe scurt, credeai că-L primeau pe Dumnezeu Însuși. În fața crucii a fost așezat un cufăr mare de fier în care trebuiau să fie puși banii pentru indulgențele oferite întru iertarea păcatelor multe. Bine, depindea de cât ofereai. Se spune că Tezel ducea cu el o pictură cu diavolul care chinuia sufletele în purgatoriu și repeta în mod frecvent cuvintele scrise pe lada cu bani:,,De îndată ce banii sună în ladă, sufletul tulburat sare în Purgatoriu”.
Cei bogați au făcut donații mari, în timp ce țăranii loviți de sărăcie au sacrificat ceea ce puteau să-i ajute pe cei iubiți aflați în Purgatoriu să obțină iertare pentru propriile păcate. Ce prăpastie imensă s-a creat între conceptul pur uman despre iertarea lui Dumnezeu și adevărata iertare oferită în dar prin Iisus Hristos. Haideți să vizualizăm și să aprofundăm cuvintele “magice” ale Psalmului 32, versetele 1 și 2:
,, Ferice de cel cu fărădelegea iertată,(a) si de cel cu păcatul acoperit(b)! Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie(c)!”
Se știe că acest psalm a fost un Psalm favorit al lui Augustin în momentul morții. Marele teolog își scrisese psalmul pe un perete ca să se poată bucura de făgăduințele lui atunci când ghearele morții erau din ce în ce mai reci asupra lui. Cele tei cuvinte subliniate sunt sinonime fără excepție. Această întreită formulă a păcatului – triplă expresie există în 14 locuri în Sfânta Scriptură (Ex. 34:7; Num. 14:18; Is. 59:12). În acest psalm întâlnim atât o triplă formulă a păcatului cât și o întreită fericire. Există aici o progresie a păcatului și a firii pământești care se înfiripă treptat în viața spirituală a omului. Vom încerca la sfârșit să reconstituim împreună primele versete ale acestui Psalm. Psalmul 32 alături de Psalmul 51 reprezintă momentele de glorie ale „întoarcerii” a acelui David care altădată ,,suia dealul măslinilor plângând și cu capul acoperit și mergea cu picioarele goale” (2 Sam. 15:30).
1. ,, Ferice de cel cu fărădelegea iertată,(a)” – ,,Ferice de cel cu răzvrătirea iertată”
Cuvântul tradus în limba română prin ,,fărădelege” însemnă în limba ebraică : ,,rebeliune”, ,,răzvrătire”, ,,încăpățânare”, ,,disensiune”, ,,împotrivire”. Același cuvânt este folosit în: Ier. 3: 22, Ps. 78:8, 2 Regi 17:14, Is. 59:20. În Ieremia 3:22 citim: ,,Întoarceți-vă, copii răzvrătiți și vă voi ierta abaterile”. Deși Dumnezeu îi numește pe evrei răzvrătiți, totuși îi apelează cu atât de gingașul ,,copii”. Câtă dragoste în cuvintele unui Tată cu lacrimi în ochi care îi cheamă pe copii răzvrătiți la pietrele de hotar și la cărările dintâi ale legământului veșnic. Una dintre primele semințe ale păcatului din cer a fost răzvrătirea. Lucifer – ,,purtător de lumină” prin păcat a devenit Satana – ,,dușman”, ,,răzvrătit”. Lumea contemporană este o lume prin definiție a răzvrătirii față de aproape orice. Tineri care își ignoră părinții sau care își batjocoresc profesorii reprezintă generația „pro” care formează un tablou aproape identic cu imaginea antică a Sodomei și Gomorei: ,, Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții” (Mt. 24:10). Înainte de orice păcat se află rebeliunea față de o autoritate, față de Dumnezeu. Împăratul David realizează faptul că starea de păcat în care a ajuns se datorează primordial răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu: ,,Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta” (Ps. 51:4). Știm cu toții cât de dificil este să conviețuiești alături de o persoană răzvrătită, criticantă și negativistă. Cât de frumos ar fi dacă în loc să criticăm am aprecia părțile pozitive ale cuiva sau ne-am ruga pentru schimbare. Doamne, ajută-ne! Spiritul cel mai mulțumitor îl regăsim la Calvar unde Domnul Isus în agonia cea mai mare S-a rugat Tatălui pentru cei răzvrătiți: ,,Iartă-i căci nu știu ce fac” (Lc. 23:34).
2. ,,Ferice de cel cu păcatul acoperit(b)!” – ,,Ferice de cel cu ținta ratată, eșuată (rodul păcatului și al răzvrătirii) acoperită”.
Pasul imediat ulterior rebeliunii este un drum lung al roadelor păcatului materializat în diferite forme. Iar în loc ca pustia din jurul nostru să se transforme într-o vale plină de trandafirii și izvoarele mântuirii sa tasneasca, ea devine prin excelență Valea Plângerii păcatului. În epistola către Evrei Å¢inta Supremă spre care suntem chemați să alergăm este Mântuitorul Iisus Hristos: ,,Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus…..” (Evrei 12:2). De fiecare dată când nu privim la El, pașii ne alunecă și ratăm ținta mântuirii. În cartea Judecătorilor beniamiții sunt aleși pentru dexteritatea și precizia cu care își atingeau țintele, nimerind chiar și un fir de păr deși nu se slujeau de mâna dreaptă (Jud. 20, 16). În momentul în care David și-a ațintit privirea asupra unor obiective pur pământești (se plimba pe balcon și a insistat să privească pe Bat-Șeba care se scălda) a început progresia căderii lui. Din experiența lui avea să scrie sub forma unui juruințe în Psalmul 101:3 – ,,Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei…”.
Cred că cel mai important simț uman este văzul. Boala pe care a vindecat-o Iisus cel mai adesea pe malurile și pe drumurile prăfuite ale Galileii a fost orbirea. Îndemnul apocaliptic de a ne unge ochii cu alifia Cerului este valabil astăzi mai mult ca oricând. Să nu ,,vindem” alifia Cerului, pe Iisus altora (laodiceeni erau renumiți pentru celebra alifie colirium, dar pe care o comercializau fără să o folosească pentru bolile lor) iar noi să suferim de o miopie spirituală gravă. Iisus Mântuitorul să ne fie înaintea, înapoia, la stânga și la dreapta noastră. Dacă flagelul păcatului este lăsat să pătrundă în viața noastră, acesta va prinde rădăcini periculoase.
3. ,,Ferice de omul, căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie(c)!” – ,,Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul mârșăvia (răutate interioară)…”.
Păcatul dacă nu este tratat la timp devine un virus patogenic care va fi foarte greu de eliminat. Ce binecuvântați suntem că Domnul luptă pentru noi. Observați-l pe Împăratul David după primii pași ai păcatului sub egida căror impulsuri acționează. El devine un mârșav. Complotează cu comandanții oastei, aranjează totul ca la carte, pentru ca Urie Hetitul să fie ucis. După momentul convertirii David se roagă stăruitor pentru prezența binefăcătoare a Spiritului Sfânt: ,,Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Fața Ta, și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință!” (Ps. 51:10-12).
David este prin excelență ,,omul după inima lui Dumnezeu”. După ce se încheie domnia lui, Ierusalimul este ,,cetatea lui David”, istoria celorlalți împărați nu poate căpăta contur fără amintirea marelui împărat David ,,n-a mai fost nici un împărat ca David”, Însuși Mesia fiind ,,fiul lui David” (Lc. 18:38). Judecând omenește suntem uimiți dacă ar fi să ținem cont de viața lui David din anumite momente. Să nu uităm niciodată că Dumnezeu nu judecă precum judecăm noi. Și, cel mai important pentru El nu este trecutul ci prezentul mântuirii. David a plâns mult și s-a căit de tot răul săvârșit, devenind un ,,om după inima lui Dumnezeu”. Fie ca viața noastră să fie călăuzită de un spirit mulțumitor, fie în bogăție sau sărăcie, boală sau sănătate, de o inimă sinceră și deschisă și de o alergare continuă spre Å¢inta Desăvârșirii noastre: ,, ,,Ferice de cel cu răzvrătirea iertată și de cel cu ținta ratată, eșuată (rodul păcatului și al răzvrătirii) acoperită. Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul mârșăvia (răutate interioară) și în duhul căruia nu este viclenie”.
Nițulescu Daniel
