Evanghelizare prin inchinare
De Teodor Hutanu
Cand ne aflam in biserica, intr-o zi de inchinare, meditand la pacea si binecuvantarea aflate prin Evanghelie, putem exclama pe drept: cat de bine este de cand L-am gasit pe Iisus! Adevarul este ca Cel care ne-a gasit pe noi si ne-a impartasit dragostea Sa incalculabila este Dumnezeu. Parabola oii pierdute (Luca 15:4-7) ilustreaza fidel aceasta realitate: Dumnezeu cauta oameni pe care sa-i mantuiasca.
Insa Dumnezeu mai cauta ceva: inchinatori adevarati. Urmarind discutia Domnului Hristos cu femeia la fantana, observam cum se ajunge inevitabil la subiectul inchinarii: „Parintii nostri s-au inchinat pe muntele acesta; si voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa se inchine oamenii.” “Femeie”, i-a zis Iisus, “crede-Ma ca vine ceasul cand nu va veti inchina Tatalui, nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim. Voi va inchinati la ce nu cunoasteti; noi ne inchinam la ce cunoastem, caci Mantuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal. Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I Se inchine in duh si in adevar.” Ioan 4:20-24
Dumnezeu cauta inchinatori adevarati
Inchinarea nu depinde de dispozitia noastra, buna sau rea: Dumnezeu merita inchinare (Apocalipsa 4:11; 5:11-14) permanent. Ne inchinam nu doar la biserica, ci oricand; in tot ce facem dam slava lui Dumnezeu (1Corinteni 10:31).
In Evrei 13:15.16 apostolul Pavel precizeaza ca inchinarea nu consta doar in lauda buzelor ci si in binefacere: Prin El, sa aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfa de lauda, adica, rodul buzelor care marturisesc Numele Lui. Si sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia; caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac. Inchinare nu este numai sa cantam, ci sa si ajutam pe altii; nu doar sa ne ridicam mainile spre cer, ci sa le intindem spre a oferi ceva celor din jur. Daruirea banilor este inchinare, asa cum rugaciunea este inchinare.
Pavel multumeste credinciosilor filipeni pentru ceea ce i-au trimis prin Epafrodit. Era un gest al inchinarii lor (Fil.4:18). Aici este zona unde unii evita sa accepte convertirea. Luther spunea ca sunt trei feluri de convertiri: a inimii, a mintii si a pungii! Oferirea resurselor noastre este parte a inchinarii. Nu doar ce vorbim, ci si ceea ce facem pentru Domnul este o expresie a inchinarii noastre. Cand vii la biserica, observa urmatorul fapt: cineva raspunde de parcare, altcineva iti ia copiii la sectiunea special dedicata lor, altcineva iti ofera buletinul informativ, altcineva canta, predica: toti contribuie la inchinare cu darurile si talantii lor.
Inchinare prin cantare
Inchinarea inseamna sa canti cu vocea ta lui Dumnezeu (Evrei13:15.16). Nici o alta religie nu canta cum o fac crestinii. Iar dintre toti crestinii, asteptatorii revenirii Regelui regilor sunt neintrecuti in intonarea cantarilor Sionului. De ce? Pentru ca ei au ceva despre care sa cante, primesc mereu o cantare noua: Imi pusesem nadejdea in Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigatele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stanca si mi-a intarit pasii. Mi-a pus in gura o cantare noua, o lauda pentru Dumnezeul nostru. Multi au vazut lucrul acesta, s-au temut si s-au increzut in Domnul. (Ps.40:1-3)
Este o tendinta in zilele noastre, sub presiunea secularizarii, de a cauta sa facem religia, biserica, cat mai relevanta – cat mai accesibila pentru cei care nu sunt din biserica. Insa, in felul acesta pierdem ceva foarte pretios – inchinarea – deoarece cautam sa modificam mesajul. Atunci, distrugem ceea ce este unic pentru viata bisericii – inchinarea adevarata. Nicio activitate seculara nu ofera omului inchinare. La inceperea activitatilor, oamenii nu canta; ei nu incep diversele lor intalniri cu cantec. Nici macar pe stadion, unde se intoneaza imnul national, cei mai multi nu canta pentru ca nu cunosc cuvintele.
Ne mai amintim cum a inceput sa se raspandeasca in tara si in lume cantecul „Sfarsitul veacului traim!” ? In decembrie 1989 el a tasnit ca dintr-un un izvor dornic sa curga. Il auzeam des in zilele acelea. Noi insine l-am cantat iar si iar, apoi, odata cu inaintarea istoriei, aproape l-am abandonat. Unde sunt marile cantari ale istoriei salvarii? Insa noi nu cantam doar despre trecut. Cantecele noastre sunt despre prezent si despre viitor. Cantecul crestinismului este diferit de cantecul lumii. Cand crestinii se aduna pentru inchinare, cantarea lor da slava lui Dumnezeu. Nu credeti ca atunci cand ne adunam laolalta, ar trebui sa cantam mai mult si mai convingator? Iata un argument inspirat: „Muzica poate fi o mare putere spre bine, insa noi nu folosim indeajuns acest domeniu al inchinarii.”(PaM, 179) „Ca parte a serviciului religios, muzica este un act de inchinare, la fel ca rugaciunea.” (CG, 523).
Inchinare evanghelizatoare
Deaceea, inchinarea aduce in viata crestinilor un element supranatural, care nu poate fi trait decat in partasia bisericii. Argumentul ca ne putem inchina singuri, acasa sau in alte locuri, omite sa ne comunice tocmai pierderea Prezentei divine, manifestata in inchinarea colectiva. Chiar si un necredincios, atunci cand paseste in atmosfera biblica a inchinarii, viata lui se schimba dramatic. Inchinarea cu efect este fundamentata pe Biblie si imputernicita de Duhul Sfant. Ea nu ofera inchinatorilor trairi, practici, si situatii care nu sunt descrise in Scriptura. Cand serviciile de inchinare ale Bisericii sunt corespunzator organizate, ele pot avea un impact irezistibil asupra necredinciosilor. Odata ce acestia pasesc in biserica, este posibil sa nu poata identifica motivul, insa au convingerea ca viata lor este diferita, pentru ca au intalnit ceva ce n-au gasit in alta parte. Inchinarea este o experienta unica si poate fi traita doar intr-o biserica evlavioasa.
Pavel si Sila erau in temnita din Filipi. Conditiile erau dure, insa ei cantau la miezul noptii, iar ceilalti intemnitati ascultau. Este important sa observam acest fapt: cand ne inchinam, alti oameni vor asculta, vor urmari exprimarea noastra, mai ales cand avem puterea sa cantam in mijlocul situatiilor dificile. Oricine poate canta cand lucrurile merg bine, insa a canta cand esti bolnav, sarac si prigonit, este ceva unic: numai crestinii vii pot atinge acest record!
Este miezul noptii. Pavel si Sila canta lui Dumnezeu, in loc sa blesteme pe oamenii care-i persecutau. Ei nu se plang de situatia in care se gasesc, nu invoca judecata Domnului asupra lor, ci se inchina lui Dumnezeu. Altii asista la aceasta priveliste. Cand esti la miezul noptii, in ceasul suferintei, este momentul sa incepi serviciul de inchinare. In Iov, cartea suferintei, gasim aceste cuvinte: Unde este Dumnezeu, Facatorul meu, care ne insufla cantari de veselie noaptea… ?(Iov 35:10). Iar Psalmistul are o marturisire asemanatoare: Ziua, Domnul imi dadea indurarea Lui, iar noaptea cantam laudele Lui si inaltam o rugaciune Dumnezeului vietii mele. (Psalmii 42:8) Spurgeon spunea ca este usor sa canti ziua, pentru ca lumina te ajuta sa vezi notele. Insa, a canta noaptea, in intuneric, fara nici o raza de lumina, nu este posibil prin puterea omului: aceasta se face doar prin puterea lui Dumnezeu. Aceasta partitura nu se invata pe de rost. Observati acum ce urmeaza: cand cutremurul zguduie temnita din Filipi, prima intrebare pe care temnicerul o pune, este: „Ce trebuie sa fac sa fiu mantuit?” El avusese deja o intalnire cu Dumnezeu, prin inchinarea lui Pavel si Sila. Inima lui era deja pregatita, iar acum isi deschide sufletul catre Dumnezeu si adevarul Sau.
Cine poate nega faptul ca inchinarea este un mijloc puternic de evanghelizare? Cand un necredincios paseste pentru prima data pragul bisericii, intra intr-o alta lume, care il captiveaza. Nu o anume idee, sau un anume adevar rostit a fost ceea ce „l-a prins”. El vede pe oameni adunati si cantand. Oare, el de cand nu a mai cantat? Iar cantarea lor creaza o atmosfera nemaiintalnita pe pamant. Priveste in jur si vede oameni asemanatori cu el, insa fata lor radiaza de o lumina speciala. Ei Il cunosc pe Dumnezeu, de aceea Ii canta. Si instantaneu, necredinciosul isi da seama de ceva grav: el nu cunoaste pe Dumnezeu!
Ce fel de crestin intalnesc necredinciosii in persoana ta? Stii adevarul, respecti regulile bisericii, insa oamenii asteapta sa vada pe cineva care se intalneste cu Dumnezeu, care vorbeste cu Dumnezeu, care umbla cu Dumnezeu. Aceasta inchinare este autentica. Acum religia devine reala. Iata evanghelizarea cu impact! Oamenii incep sa inteleaga Evanghelia si sa se converteasca.
Participarea la o inchinare biblica, care asigura comuniunea personala cu Dumnezeu, pregateste atat inima inchinatorului – care devine misionar, cat si inima necredinciosului – care devine tinta soliei mantuirii. Dumnezeu foloseste inchinarea noastra de Sabat dupa Sabat ca instrument misionar. De ce sa nu ne rugam si sa cantam intr-o maniera biblica? S-ar putea ridica intrebarea: oamenii nefamiliarizati cu biserica pot intelege cantarile noastre? Sunt argumente ca inchinarea reala este o metoda misionara invincibila. Oamenii vin, privesc si se intreaba: ce insemnatate au toate acestea? Apoi, intrebarea urmatoare este: ce trebuie sa fac sa fiu mantuit? Brusc, ei devin constienti ca in predicarea, rugaciunea si cantarea celor prezenti la biserica este ceva supranatural.
Dumnezeu cauta astazi inchinatori, oameni care I Se inchina, nu pentru ca simt ca trebuie sa respecte un obicei, ci pentru ca El este vrednic. Ei se inchina in mijlocul dificultatilor, ca Pavel si Sila in temnita. Ei se inchina in mijlocul adunarii. Inchinarea lor este permanenta. Dau slava lui Dumnezeu mereu. Astfel, tot timpul ei fac evanghelizare. Iar multimea inchinatorilor creste permanent. Nu este o minune ca principiul inchinarii si al misiunii lucreaza atat de maret? Cu atat mai maret cu cat starea inchinarii si misiunii noastre este „pe alocurea” jalnica. Aceasta ultima constatare trebuie modificata fara intarziere. Tocmai aceasta cauta Dumnezeu sa faca. Cautam si noi? Profetul Isaia ne zoreste sa nu mai stam pe ganduri: „Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L cata vreme este aproape.” (Isaia 55:6).
