Episodul ispitirii începe cu un verset în care se face afirmația stranie că Isus a fost condus de Duhul în pustie pentru a fi ispitit de diavolul. Evident Duhul de aici nu poate fi decât Duhul lui Dumnezeu, menționat mai devreme în cap. 3:16 și care S-a pogorât asupra lui Isus cu ocazia botezului. Relatarea este derutantă și dă naștere întrebării de ce Dumnezeu L-ar fi dus pe Isus în ispită și dacă nu cumva Dumnezeu S-a folosit de Satan pentru a-L ispiti pe Isus.
În lucrarea de față sugerăm următoarea cheie de interpretare: pentru a înțelege Matei 4:1, trebuie notat faptul că Isus nu era doar un al doilea Moise, reiterând într-o anumită măsură experiența acestuia (Deut. 18:15, Fapte 3:17-26, Ioan 6:1-15). Isus trebuia să acopere și porțiunea parcursă de Israel, reiterând experiența acestuia pentru a ieși biruitor acolo unde Israelul istoric a eșuat. Duhul lui Dumnezeu L-a condus pe Isus în pustie unde a rămas 40 de zile (Mat. 4:2) pentru ca astfel să trăiască El Însuși experiența lui Israel în pustie, timp de 40 de ani.
Un argument în favoarea acestei sugestii găsim în chiar răspunsul lui Isus la prima ispită. Când Satan I-a cerut să își dovedească statutul de Fiu al lui
Dumnezeu, transformând pietrele în pâine, în contextul în care „Isus a flămânzit” (4:2-3), El a răspuns: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (4:4). Citând din Deut. 8:3, Isus are în vedere contextul capitolului 8 din această carte și care este încadrat de proclamarea Decalogului (Deut. 5) și relatarea rescrierii celor două table ale Decalogului (Deut. 10). Componentele cheie sunt legământul, ascultarea, credincioșia și dragostea pentru Dumnezeu. Deut. 8:1-16 este o trimitere înapoi la experiența lui Israel în pustie:
„Să păziți și să împliniți toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiți, să vă înmulțiți și să intrați în stăpânirea țării pe care a jurat Domnul că o va da părinților voștri. Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor 40 de ani în pustie, ca să te smerească și să te încerce, ca să-și cunoască pornirile inimii și să vadă dacă ai să păzești sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu nu o cunoșteai și nici părinții tăi nu o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăiește omul. Haina nu ți s-a învechit pe tine și nici nu ți s-au umflat picioarele, în timpul acestor 40 de ani. Recunoaște dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui. Să păzești poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui și să te temi de El.”
Corespondența dintre Mat. 4:1-4 și Deut. 8:1-6 este deosebit de interesantă. Pe lângă faptul că Deut. 8:3b și Mat. 4:4 sunt identice, avem un număr de cuvinte care apar în ambele enunțuri: „a ispiti”, „pustie” și „patruzeci”. Apare și ideea de flămânzire. Este evident că Isus a citat din Deut. 8 pentru a sublinia similitudinea dintre experiența Lui și cea a lui Israel. Israel a fost testat de Dumnezeu pentru a-și dovedi consacrarea, ascultarea și dragostea față de Dumnezeu și Israel a eșuat. Isus, așezându-Se în locul lui Israel, a reușit.
Replicile la cea de-a doua și cea de-a treia ispită în Evanghelia după Matei, sunt luate din Deut. 6 și, de asemenea, ne aduc aminte de Israel. În primul rând, chiar dacă Dumnezeu Își poate testa poporul, reciproca nu este admisă (Mat. 4:7, Deut. 6:16) și se amintește episodul de la Meriba. În al doilea rând, Dumnezeu îi dă lui Israel țara făgăduinței (Deut. 6:10-11). Israel este chemat să nu-L uite pe Domnul și să se teamă numai de Domnul, Dumnezeu și Lui să Îi aducă închinare (Deut. 6:12-13). Satan îi oferă lui Isus împărățiile lumii (Mat. 4:8-9). Isus răspunde cu Deut. 6:13, care statuează închinarea și slujirea doar lui Dumnezeu.
Raportul ispitirii Îl prezintă pe Isus drept noul Israel. Mișcat de Duhul Sfânt, a parcurs același drum pe care Israel a mers mai înainte[1]. Din trecerea testului reiese clar că Isus era întru totul consacrat lui Dumnezeu și pe drept a fost numit „Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea” (Mat. 3:17). Chiar și în timpuri dificile, dragostea Lui pentru Tatăl transcende satisfacerea nevoilor fizice, dorințelor emoționale și deliberările raționale. În ascultarea Lui desăvârșită, El este adevăratul slujitor al lui Dumnezeu care nu numai că oferă un exemplu desăvârșit care să fie urmat și de ucenici Săi, dar mai mult, El este Mielul fără pată care a putut să ridice păcatul lumii.
[1] Vezi Donald A. Hagner, Matthew 1-13, Word Biblical Comentary 33a (Dallas: Word Book Publishers, 1993), 64-69 și Frank E. Gaebelein (ed.), The Expositor’s Bible Commentary, vol. 8 (Grand Rapids: Zondervan Publishign House, 1984), pag. 111.
Sursa: http://literacristiana.azsbellu.ro
