Autor Mihai Bala
http://mihaibala.wordpress.com
Pentru a-și susține afirmația că Iisus nu a existat niciodată*, Fitzgerald afirmă că niciun autor necreștin din secolul I. (excepția fiind Josephus) nu-L menționează pe Iisus. Secolul I ar fi fost foarte bine documentat de istoricii vremii, din care Fitzgerald “oferă doar câteva nume”: Plinius cel Bătrân, Philo din Alexandria, Nicolaus din Damasc, Justus din Tiberias.
Ca o paranteză – doar doi dintre cei patru autori amintiți ar fi putut să amintească ceva despre Iisus. Restul scriitorilor secolului sunt complet lipsiți de relevanță.
Așadar, ne putem aștepta ca Iisus să fi trezit atenția presei seculare de secol I?
“Din punctul de vedere al istoriei romane a primului secol, Iisus a fost un nimeni. Un bărbat fără o poziție socială, care a atras puțină atenție pe plan local, într-o îndepărtată și puțin îndrăgită provincie, ca și învățător și făcător de minuni și care a fost executat legal prin ordinul unui neînsemnat guvernator de provincie, cu greu ne putem aștepta să fie menționat printre capetele de afiș romane.” – R.T. France
Autorii secolului I.
Plinius cel Bătrân, preocupat de filozofie, fenomene geografice și naturale (autorul “Istoriei naturale” – “o colecție de fapte ciudate din lumea naturală”) nu ar fi avut cum să afle despre Iisus, nici nu ar fi fost interesat de El.
Philo din Alexandria (20-50 d. Hr.) a fost un scriitor iudeu elenizat din Alexandria, Egipt. Philo a folosit alegoria pentru a fuziona și armoniza filozofia greacă și iudaismul (wiki). Familia lui era una dintre cele mai bogate familii alexandrine. “Nu este prea surprinzător ca o asemenea persoană să nu acorde multă atenție unui agitator ridicat dintre cei mai umili oameni, a cărui doctrină, dacă a avut vreuna, nu avea nicio legătură cu filozofia” – Daniel-Rops, Enciclopedia Britanică.
Nicolaus din Damasc (64. î.Hr. – ? d. Hr.) a fost un filozof și un istoric grec, sfetnic al lui Irod cel Mare. După moartea regelui iudeu, a călătorit la Roma în anul 4 î. Hr. unde se pare că a rămas tot restul vieții. Deși anul morții sale nu este cunoscut, se știe că a murit la începutul secolului I, cu mult înainte ca Iisus să-și fi început activitatea publică.
Justus din Tiberias este singurul autor menționat de Fitzgerald care ar fi putut auzi despre activitatea lui Iisus. Acesta a fost un istoric evreu din Tiberias, un oraș galilean puternic elenizat. Născut în jurul morții lui Iisus, a devenit mai târziu apropiat tetrarhului Agripa II.
“Este imposibil de spus dacă Iustus a ales în mod conștient să-L ignore pe Iisus din Nazaret, din moment ce lucrarea sa nu poate fi analizată […] Poate că L-a ignorat pe Iisus dimpreună cu o grămadă de alți pretendenți mesianici care erau foarte obișnuiți în acea vreme.” “Când un scriitor din antichitate căuta să discrediteze pe cineva, el folosea adesea procedeul obișnuit de a nu-l menționa.” (vezi exemplul faraonilor egipteni) – Josh McDowell.
Încă un aspect demn de remarcat ar fi faptul că Iisus a călătorit preponderent în localitățile iudaice, evitând constant orașele elenistice.
Pentru o trecere în revistă a celorlalți autori antici ai secolului I (realizată de E. M. Blailock), recomand capitolul I al cărții “He Walked Among Us”.**
Afirmația lui Fitzgerald, că secolul I a fost unul dintre cele mai bine documentate secole, nu prea e justificată.“Este surprinzător cât de puține scrieri, comparativ vorbind, s-au păstrat din acei ani, de la care ne-am putea aștepta măcar pe departe să-l menționeze pe Christos.” – F.F. Bruce (Excluzând scrierile Noului Testament).
Cât de mare vâlvă a făcut Iisus?
“Noul Testament confirmă că viața lui Iisus nu a trecut neobservată. Luca 23.8 spune: “Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; și nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.” Cu toate că, evident, pentru Irod, Iisus nu era cu mult mai mult decât un magician ambulant. În ciuda faptului că se vorbea că Iisus atrăgea adepți, romanii și cronicarii lor nu i-ar fi dat mare atenție din cel puțin două motive.
În primul rând, ca și în vremurile noastre, presa seculară din secolul I. nu lua în serios nicio mărturie despre fenomene supranaturale. Cei care scriau literatura seculară a Palestinei primului secol erau mult mai preocupați de evenimentele și personalitățile politice majore. Pentru ei, Iisus nu ar fi fost nimic mai mult decât un obscur predicator itinerant, dintr-o localitate aproape necunoscută, Nazaret, care a fost răstignit pentru că a cauzat o tulburare minoră care l-a implicat, doar pentru scurt timp, pe guvernatorul roman. […]
Al doilea motiv […] este faptul că romanii aveau alte probleme mai presante. Dacă mulțimile din Galilea ar fi constituit o îngrijorare pentru ei, cu siguranță că aceasta nu ar fi venit de la grupurile de țărani neînarmați care veneau din când în când să-L vadă pe Iisus în împrejurimile Capernaumului.
La câțiva km de Capernaum […] erau fortărețele zelote Gamala și Arbel. Romanii ar fi fost mult mai preocupați de activitățile acestor locuri decât ar fi fost de oricare învățători religioși care colindau regiunea. […]
Romanii nu vedeau deci în Iisus și adepții lui o amenințare militară. Dacă ar fi văzut, i-ar fi răstignit și pe ucenicii lui Iisus odată cu El. De aceea […] ei îi categoriseau pe zeloți drept “sub observație” și pe Iisus drept “inofensiv”.
Iisus avea grijă să nu atragă atenția mulțimilor asupra Lui Însuși pe linia așteptărilor mesianice populare. El spunea mereu evreilor pe care-i vindeca să nu spună nimănui. Când oamenii au vrut să-L facă împărat, El a plecat de la ei. El nu a vorbit despre Sine ca fiind “Mesia” în fața unor grupuri mari, căci conducătorii evrei credeau că Mesia trebuia să fie un împărat […] care-și va elibera poporul de sub opresiune. Și romanii erau conștienți de această așteptare a evreilor!
Este într-un contrast marcant faptul că Iisus îi spune omului demonizat, pe care-l vindecase, să se ducă acasă în comunitatea sa de neevrei și să le spună ce i-a făcut Dumnezeu lui. Ei nu aveau aceleași așteptări mesianice ca și poporul evreu.
Când mulțimile au devenit prea mari, Iisus s-a retras cu ucenicii săi “de cealaltă parte” a Mării Galileii. Se pare că Iisus și-a trăit viața de pe pământ cu profundă conștiență a pildei sămânței de muștar. În timpul vieții sale împărăția lui trebuia să fie mică și relativ neobservată. Mai târziu ea va deveni ca un copac care-și întinde ramurile deasupra tuturor celorlalte plante din grădină.” – Josh McDowell
Care era știrea senzațională?
“Cronicarii primului secol […] arată că ei erau preocupați de evenimentele politice majore ale vremii lor. Citiți porțiuni ale lucrărilor lui Tacit, Suetoniu, chiar și Iosif Flaviu […] și veți observa că ei se preocupă aproape în întregime de evenimentele politice și internaționale majore ale vremii lor. Când se ajunge la evenimentele religioase, sunt menționate doar acele evenimente care au legătură cu “cele mai importante” probleme naționale și internaționale.
Un exemplu perfect este Faptele Apostolilor 25.19, unde Festus, una din figurile cele mai strâns legate de evenimentele creștinismului primului secol, spune, atunci când vorbește despre evrei și despre Pavel: “Aveau împotriva lui numai niște neînțelegeri, cu privire la religia lor și la un oarecare Isus, care a murit, și despre care Pavel spunea că este viu. “
Ceea ce păstrează Luca aici este importanța minoră pe care oficialitățile conducătoare o acordau evenimentelor religioase din Palestina primului secol, cel puțin acelora care nu aveau consecințe politice.
[…] Presa seculară din Roma se preocupa mai mult de încercările romane de a-și proteja granițele, decât de ceea ce era considerat a fi neînțelegeri minore cu privire la religie.” – Josh McDowell.
Este absența dovezii o dovadă a absenței?
În cazul lui Iisus, combinați rapoartele indirecte (atât creștine cât și necreștine) cu relatările martorilor oculari consemnate în Evanghelii și devine destul de evident că Iisus se poate compara extrem de favorabil cu alți oameni din istorie a căror istoricitate nu este pusă la îndoială.
“O mare parte din istoria antică se bazează pe mult mai puține surse, care sunt mult ulterioare evenimentelor pe care le consemnează.” – Gary Habermas
Pentru a demonstra că Iisus nu a fost decât un mit, Fitzgerald spune că Evangheliile se contrazic cu privire la nașterea lui Iisus, copilăria Lui, botezul, apostolii, miracolele, personalitatea lui. Totuși, nu oferă decât patru exemple concrete de contradicții, care n-au de-a face cu niciuna din categoriile enumerate: “cine a mers la mormânt? era piatra dată la o parte sau nu? cine era lângă mormânt – un om sau doi (oameni sau îngeri)? era cutremur sau nu?” Am scris mai demult un articol (Contradicții în Evanghelii?) în care tratez aceste obiecții, printre altele.
Pentru cei interesați de referirile scriitorilor antici seculari cu privire la Iisus, găsesc o expunere a acestora în capitolul 2 al aceleiași cărți** și pe forumul softpedia. Poate voi reveni cu un articol despre Flavius Josephus, care a scris in secolul I și cu care Fitzgerald se pare că nu este tocmai confortabil.
_________________________________________________________
* despre obiecțiile lui Fitzgerald cu privire la apostolul Pavel am scris în articolul precedent
** acest articol este în mare parte conține pasaje din același capitol (cap. 1) al cărții, pe care îl recomand integral.
