PÂNĂ‚ LA MARGINILE PĂ‚MÂNTULUI
Ci voi veți primi o putere când se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria și până la marginile pământului. (Faptele Apostolilor 1,8)
Această previziune cu privire la dezvoltarea bisericii în teritorii noi, este una dintre cele mai frumoase și mai motivatoare făgăduințe făcute de Isus Hristos ucenicilor Săi. Prin aceasta, viața și experiența lor au primit impulsul necesar împlinirii misiunii încredințate de El. Un înalțător simțământ al rostului divin, al chemarii și aprobării lui Dumnezeu avea să asigure biserica de reușită. Puterea Duhului Sfânt urma s-o calauzească în lucrarea ei.
Apostolii au fost mobilizați de această făgăduință a Mântuitorului și au pornit să ducă Evanghelia la orice faptură. În timpul vieții lor deja au fost atinse marginile pământului cunoscut de ei. Pavel se simțea liber să afirme că: „Evanghelia… a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer.” (Coloseni 1,23)
Potrivit așteptării primilor creștini, Domnul ar fi trebuit sa vină curând, dar Dumnezeu mai avea în vedere încă „multe noroade, neamuri, limbi și împărați”. (Apocalipsa 10,11.) Obosită de așteptare, biserica și-a pierdut treptat simțul misiunii, a devenit cu timpul o instituție greoaie care s-a reorientat spre priorități străine de scopul inițial. Urmașii lui Hristos au uitat de misiunea externă, s-au concentrat asupra slujirii de sine și au început să devină nemulțumiți de ei și de ceilalți. Atenția s-a mutat de la creșterea Împărăției Cerurilor iar zelul misionar s-a transformat în dorință de putere politică și dominație și strălucire lumească chiar între zidurile propriei biseici.
Odată cu epoca marilor descoperiri geografice, am asistat și la o dezvoltare a misionarismului mondial. Ne-am fi așteptat ca Evanghelia sa fi ajuns de mult la orice faptură, dar în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Să examinăm curajoși aceasta situație și să acceptam lucrurile așa cum sunt, apoi să punem întrebări pertinente și să căutăm răspunsuri cuvenite.
Care este astăzi situația lumii din perspectiva misionară?
Jon L. Dybdahl de la Institutul de Misiune Mondială care funcționează în campusul Universității Andrews, Berrien Springs, statul Michigan, ne poate oferi câteva date, așa cum sunt ele prezentate în cartea Pașaport pentru Misiune aflată în pregătire la Editura Viață și Sănătate.
El face observația că aproape patru miliarde de necreștini așteaptă să meargă cineva la ei cu vestea cea bună a Evangheliei iar o parte însemnată dintre aceștia locuiesc în zone unde numai puțini se încumetă să meargă. Numai cineva dispus să depășească barierele culturale face ceva semnificativ pentru aceștia. Numai o mică parte dintre necreștini se află în țări unde pot fi în legătură cu frații lor creștini, dar chiar și acolo, cine le acordă vreo importanță?
O alta categorie declarată ca necredincioși, numără aproape un miliard, la care se pot adăuga alt aproape un sfert de milioard de atei pentru a forma o mulțime impresionantă de suflete candidate la mântuire. Nu este lipsit de importanță faptul că ateii au crescut în număr de 30 de ori in ultima sută de ani. Unde se va ajunge dacă lucrurile se vor dezvolta în același ritm?
Al treielea grup masiv de populație este format din locuitorii orașelor. Peste 45% dintre locuitorii lumii se află în această categorie, iar restul de 55% adesea sunt legeți într-un fel sau altul de locuitorii din orașe. Aceștia nu numai că nu sunt creștini, dar ei se pronunță adesea vehement împotriva creștinismului.
A patra provocare a lumii o constituie sărăcia cu toate urmările ei încărcate de suferință și deznădejde. Am putea evoca doar câteva cifre pentru a ne face o idee. Numărul copiilor străzii se ridică la 100 de milioane iar orfanii se apropie la o jumătate de miliard. În fiecare zi mor 25.000 de ființe omenești din cauza lipsei de apă potabilă și a bolilor provocate de apa infectată.
Fereastra 10/40 constituie o altă provocare ce combină atât sărăcia și greutățile materiale cât și lipsa de educație și condițiile politice și culturale care limitează sau chiar interzic accesul la Evanghelie. In timp ce imensa majoritate a celor dezavantajați trăiesc în această zonă geografică, doar sub 10% din efortul misionar al creștinilor se îndreaptă spre această direcție. Ce strategii și mijloace sunt necesare pentru a întâmpina nevoile sociale și sufletești a locuitorilor dintre paralela 10 și 40 a emisferi nordice. Biserica este datoare să găsească răspunsuri la această întrebare provocatoare.
Ce strategie trebuie adoptată?
Încercând sa simplificăm lucrurile, putem considera lumea actuală distribuită în 10 unități distincte. O zecime din locuitorii lumii pot fi considerați cu o anumita îngăduință, creștini care trăiesc principiile Bibliei și iau în serios marea însărcinare de a duce lumii Evanghelia. Următoarele două zecimi sunt constituite de creștini cu numele care nu au nici un fel de preocupare nici pentru adevărata închinare, nici pentru extinderea lucrării. Al treielea grup formează 30% din populația lumii și se consideră a fi necreștini, în timp ce locuiesc laolaltă cu primele două grupuri menționate mai înainte. Grupul cel mai semnificativ îl constituie ultimile patru zecimi ale populației care se află dincolo de zona de influență zilnică a creștinilor practicanți.
Strategia misionară a bisericii trebuie să fie adaptată grupului de referință, astfel că pentru creștinii fără viață, este necesară o acțiune de redeșteptare spirituală. Adventiștii se remarcă mai ales prin acest fel de misionarism.
Față de grupul necreștinilor și necredincioșilor, biserica trebuie să dezvolte strategii misionare care să facă Evanghelia relevantă minții sceptice și secularizate. O ilustrație dură pe carte am văzut-o zilele acestea pe un site creștin pe internet sună cam așa: „Ai avut Ghetsemaniul tău personal?” întreabă cineva pe o tânără femeie care privește nedumerită și încearcă să răspundă cât mai aproape de așteptările interlocutorului. „Am avut numai câteva avorturi, un divorț și o mulțime de încurcături și decepții, dar încă Ghetsemani n-am apucat” răspunde ea cu naivitate evidentă. Morala nu este greu de înțeles. Pentru tot mai mulți oameni din jurul nostru noțiunile și experiența religioasă fac parte dintr-o altă lume, despre care nu au nici cea mai vagă idee. Trebuie să recunoaștem că biserica noastră a dovedit doar rezultate modeste în acest tip de evanghelizare. Sunt necesari pași mult mai curajoși în această lucrare pentru mulțimile neștiutoare și ignorante plutind în derivă, la discreția valurilor de patimi nimicitoare.
Cea mai mare provocare vine însă din partea grupului majoritar de populație aflat peste mări și țări, la care nu se poate ajunge decât printr-un efort considerabil de voință și sacrificiu care nu este la îndemâna oricui. Acest efort se numește misiune transculturală și presupune nu numai aptiutdini de comunicare într-un context cultural străin, ci și capacitatea adoptării critice a noii culturi. Experții în domeniu preferă termenul de întrupare misionară, cuvânt care este deosebit de puternic și sugestiv. In acest domeniu biserica noastră a înregistrat succese importante în convertirea unor triburi din populațiile native ale Pacificului, și se remarcă uneori prin curajul de a angaja dialoguri și comunicare transculturală, dar de la acestea până la îndeplinirea misiunii poruncite de Domnul, de a ajunge până la marginile pământului, mai este încă foarte mult de făcut.
Întrebări care așteaptă un răspuns personal
În care din cele patru grupe de populație crezi că faci parte? Care sunt argumentele prin care dovedești că faci parte din grupul ales de tine? Față de care din cele patru grupe ai manifestat un interes misionar până în prezent? La care grup, la ce cultură sau religie, la ce segment de populație crezi că ai putea începe să te gândești mai serios? Ce te atrage în mod deosebit la acești oameni? Crezi că i-ai putea înțelege, iubi și ai putea trăi în mijlocul lor ca ei păstrându-ți convingerile și identitatea actuală? Poți descoperi la tine daruri spirituale care să te facă potrivit pentru misiunea pe care crezi că ți-o încredințează Dumnezeu? Ce poți face chiar acum, imediat, pentru oamenii la care ai început să te gândești? Ce deprinderi și cunoștințe ai mai avea nevoie să dezvolți pentru a începe să lucrezi semnificativ și eficient pentru grupul țintă? Cu cine ți-ar plăcea să te asociezi în misiune pentru ani de zile? Pe cine ai mai putea convinge să se alăture în proiectul la care te gândești? Unde ai putea căuta sprijin financiar și susținere morală în eventualitatea unui plan misionar serios? Cum îți imagineți viața peste zece ani? Dar peste cinci sau doi?
Cuvinte de trimitere, făgăduință și asigurare divină
„Însărcinarea Evangheliei este marele hrisov misionar al Împărăției lui Hristos. Ucenicii urmau să lucreze cu sârguință pentru suflete, adresând invitația harului. Ei nu trebuiau să aștepte ca oamenii să vină la ei, ci trebuiau să ducă oamenilor solia…Credința lor trebuia să se concentreze asupra lui Hristos care este izvorul îndurării și al puterii. In Numele Lui ei trebuiau să prezinte Tatălui cererile lor, și aveau să primească răspuns…Mântuitorul știa că ucenicii Săi trebuiau să fie înzestrati cu putere cerească și că Evanghelia își va împlini lucrarea numai atunci când va fi vestită din inimi încălzite și buze elocvente, printr-o cunoaștere vie a Aceluia care este Cale, Adevărul și Viața.” (Faptele Apostolilor, ed.1994, pag. 25-27)
Ion Buciuman
