Frica vine la ora cinci
De George Uba
“Cum termina serviciul venea acasa. Rareori intarzia, iar atunci cand se intampla ma anunta . Multe femei ar fi dorit sa aiba un sot ca al meu. Punctual si chiar atent. Din cand in cand imi aducea cate ceva util cum ar fi un robot de bucatarie sau niste oale de inox. Altadata o perdea superba . Si cate altele . El facea piata si stia ce sa ia. Precis si sigur pe orice punea mana. Era plin de initiative, iar casa arata excelent. Uneori era chiar prea preocupat sa arate bine.Cateodata eram suparata ca isi lua mai mult timp pentru lucruri decat pentru mine. Imi explica didactic ca facea asta pentru a ma simti eu bine si a-mi usura munca. Sosea cam pe la ora cinci. Atunci intram in panica. Vroiam ca toate sa fie in ordine. Mancarea cat mai gustoasa si bine aranjata pe masa. Zambetul meu asezat bine. Cateva flori pe masa. Servetele pe masa si cana lui cea mare pe care scria “boss”. Si era sa uit : o teama inflorita in suflet ca ceva am uitat sau ca nu-i va placea lui. Cand venea el imi trecea orice pofta de mancare. Eram incordata si urmaream fiecare gest de reactie la ceea ce i-am pus in fata. Parca eram la examen,desi trecusera mai bine de sapte ani de la casatoria noastra.”
– Buna mancare, zicea el , uitandu-se prin colturile de sus ale bucatarei. O sa ajungi pe cai nebanuite ale maiestriei culinare, arunca el o apreciere nesustinuta prea bine de tonul vocii. Dupa ce mananc o sa ma urc sa sterg faianta ca s-a cam inegrit de atata fum de la aragaz. Tu stai linistita ca e treaba mea, spuse el , vazand ca ea se ridica sa se uite mai bine. Astepti musafiri? o intreba el serios.
– Nu, ti-a spus cineva ca vine la noi? se ingrijora ea.
– Inca nu s-a anuntat nimeni, dar paianjenul ala din colt ne da de stire ca s-ar putea sa ne soseasca, zambi el , ca de o gluma buna. Stai cuminte, nu-l lua cu matura ca murdaresti tavanul. De ce crezi ca am venit acasa? Stai si mananca linistita. Bun si felul doi. Nu cumva ai pus prea mult marar? Nu-i nici o problema ca ma adaptez. Mai da-mi putina sare.
– Nu e sarata indeajuns? se ridica ea ingrijorata.
– Are sare, dar mi se pare mie ca-i mai trebuie putin. Capricii de-ale mele, rezuma el. Ai spalat merele?
– Chiar cu multa apa, se mai ridica ea odata.
– Lasa ca-l frec eu bine. Cine stie in ce a cazut de s-a murdarit. Are o mica pata .Nu te tulbura. Zici ca mi-ai calcat costumul si niste camasi pentru delegatie, zise el ridicandu-se dela masa cu un mar in mana, spre sifonier.
– De dimineata le-am calcat, zise ea ca sa-l multumeasca. Sa-ti iei camasa aceea bleu si doua albe, ii sugera ea.
– Cred ca am sa iau doar pe cele albe, spuse el uitandu-se in sifonier. Cea bleu are o mica cuta la guler din calcat, rezuma el.
Ea ofta si inchise ochii pentru cateva clipe. Apuca sa ia doua linguri din farfurie si mancarea i se paru amara.
– Cand zici ca vii din delegatie, mai intreba ea, ca sa-si stearga indispozitia, care se marea ca o noapte.
– Dupa doua zile, zise el . Tot cam pe la cinci, dupa-amiaza, preciza el.
Un val de teama navali in privirea ei cand auzi ora sosirii lui. Ora examenului niciodata absolvit .
– S-ar putea sa-ti aduc ceva care sa-ti placa de-acolo, ii arunca el din sufragerie. Nu se prinse de ochii ei nici o bucurie. Degeaba.
Cu teama in spate
“Sa fim seriosi .Termina cu hipersensibilitatea asta!” o dojeni Alexandra, vecina si prietena ei.”El este atat de atent cu tine si atat de gospodar si tu tremuri ca o frunza cand vine el acasa. Trebuie sa mergi urgent la un psihiatru ca sa scapi de stafia asta care te ingrozeste. Chiar barbatul meu a fost la unul bun si l-a rezolvat una-doua. Asa cum l-am dus pe el de mana asa te duc si pe tine .”
“Dar nu intelegi, Alexandra, ca de fiecare data eu cad in postura de elev care nu si-a facut temele? Si , culmea, nu am curajul sa-i spun niciodata de teama pe care o am atunci cand vine acasa. Totdeauna cade in picioare si reprosurile lui inabusite de o bunavointa toleranta ma dezarmeaza, dar ma si infurie. Si culmea, trebuie sa joc si eu teatru, aratandu-i ca nu e chiar asa de important ceea ce a spus el. Dar in mine lava vulcanului meu imi arde toata vegetatia mea sensibila.”
“ Prostii, fetito! Framantarile tale sunt pur si simplu gra-tu-i-te . Doar ai facut si tu o facultate! Maine te duc la psihiatru. Mioara, uita-te la mine! Nu vreau sa te pierd!”
Dulceata din teroare coapta
Si totusi… ce se intampla in realitate? Un veritabil cosmar. Obisnuit sa exercite o autoritate “benefica” barbatul de “invidiat” simte responsabilitatea sa fie reper pentru doamna lui. Avand niste competente recunoscute ca acelea de gospodar, familist, priceput-in-toate, chiar daca nu are un post de conducere la serviciu, isi afiseaza standardele si asteptarile odata cu ele, cautand cu orice pret indeplinirea lor. Dar mai are si o abilitate: el stie ca cerand asemenea masuri de la partenerul lui poate intampina rezistenta. Cum? Prin a fi evaluat ca exagerat si perfectionist si, de aici, neindeplinirea sarcinilor de familie si gospodaresti din partea celei sau celui care poate trece in opozitie. Dar el are o strategie, privind la cazul pe care l-am oglindit mai sus: tot el se ofera sa rezolve insuficientele partenerului, dupa ce, formal, l-a periat putin pentru a-si permite si reprosul. Bine jucat, maestre! Nu stiu daca-ti dai seama, dar cine cade in plasa iti dezvolta mai bine imaginea ta de “directorul care intelege si repara!” Iar tu ai o imagine de familist pe care trebuie sa ti-o sustii. Pentru ca tii prea mult la tine.
Barbatul de la ora cinci dupa-amiaza are o pretentie la care nu renunta in ruptul capului: totul trebuie sa fie perfect! Cum intra pe usa privirea lui cauta ordine. Asa a fost mama lui si asa a fost educat de ea. Tatal lui le cam dadea in bara cu treburile casei, asa ca scumpa lui mama i-a dat directia :”puiule, tu sa nu fii ca taica-tau, care le lasa pe toate neterminate. Tu, uita-te la mama ta cum le face pe toate si asa sa fii in viata, ca lumea e plina de neterminati!” Si pentru ca si-a ascultat mama , iata-l, “manca-l-ar mama”, un barbat “terminat”, adica echipat cu toate dotarile maternale, gata sa termine pe altii cu exigentele lui.
“Dar ce-aveti cu el, fratilor! Daca n-ar fi asa ar mai straluci casa? Ar mai fi peretii perfecti trasi cu glet? Ar mai fi toate puse in ordine ca la farmacie? S-ar mai vorbi de cel care le stie pe toate?” ii lua apararea doamna Alexandra.
“Dar cu sufletul celui de langa el ce facem?” o intreba sotul ei, care tocmai se intoarse de la psihiatru.
Drama de pus in rama
– Cum a fost la serviciu, scumpule, il interoga Alexandra, care tocmai ii aseza masa.
– Cum sa fie, bine, spuse el , incercand sa descurajeze orice discutie despre slujba lui.
– Ti-ai citit referatul in fata medicilor? o intreba ea curioasa.
– N-a mai fost timp. Poate altadata, zise el intrezarind ruperea de nori nevestesti.
– Asa esti tu, moale si fara initiativa. Iti place sa ti-o ia altii inainte? Poate ca de referatul asta atarna postul tau de director. Doar asa mai pot sa-ti suport megaintarzierile tale de la serviciu. Daca tot stai peste program, macar sa ne alegem cu ceva la leafa, ca in rest nu am nici un avantaj dupa serviciul tau.Te multumesti doar ca te stimeaza colegii si pacientii, dar nu lupti deloc pentru tine! Uita-te la mine ca din secretara simpla, am ajuns secretara sefa. Dar m-am luptat cu toti pana am reusit. Mi-ai luat detergent si apret? isi continua ea tirada.
– Am uitat, si, de fapt, am fost foarte ocupat, se justifica domnul doctor. Am avut cateva cazuri grele, zise el crispat.
– Normal ca pe tine nu te intereseaza treburile casei. Tu esti domnul doctor care sta peste program si ii face bine pe toti. Dar pe nevasta lui o lasa in casa asta, ca un salon neingrijit si fara niciunelea, ca un client care cere si nu capata nimic. Stii de ce? Pentru ca domnul vanzator, adica dumneavoastra, domnule doctor, aveti dopuri in urechi si nu auziti dorintele consoartei. Hai, treci la masa, ca mi-ai stricat toata ziua. Mai bine ai vorbi putin cu vecinul si poate ca ti-ar da putina vrednicie si pofta sa lupti pentru drepturile tale. Hai iubitule, vino-ti in fire si treci la treaba. Ce, trebuie sa stau toata ziua pe capul tau, sa te imping de la spate? Doar ai si tu personalitatea ta.
– Terfelita, zise el incet , ca ea sa nu auda.
– Ce-ai spus? il cerceta ea, parca auzind ceva ce nu-i facea placere.
– Cinstita, zise el, dregand-o pentru urechile ei.
– Chiar prea cinstita; nu vezi ca astazi nu mai razbesti cu un asemenea caracter? Hai la masa, ca ti-am facut mancarea ta preferata: mancare olandeza cu oua de prepelita.
– Nu mi-e foame, zise el.Si nici pofta de viata nu mai am, spuse el blazat.
Si de atunci, trei zile n-a mai fost bun de nimic. Iar ea, leoaica sefa , a gasit pe cel mai bun psihiatru si l-a pus pe picioare. La sugestia lui. Asa zice doamna Alexandra. Pacat ca psihiatru , un om tare de treaba, i-a interzis Alexandrei sa mai vorbeasca cu sotul ei probleme de serviciu si alte chestiuni stresante: “Auzi, Mioaro, timp de sase luni sa nu vorbesc decit putin si treburi banale! Ma tem sa nu cad in depresie si eu. Nu pricep iubito de unde i s-a tras starea asta psihica rebela! E o taina!” ii spuse ea, nedumerita.
Tomografie totala pe … frica
Sa punem putin aparatul pe infricosatii nostri. Respectul de sine este afectat in intregime. Ridiculizarile sau reprosurile implicite ataca dureros sentimentul valorii de sine. Acest aspect este multiplicat prin comentariul propriu al victimelor prin care se culpabilizeaza singure. La unele cupluri pot aparea aceste stari de asediu, pe care un partener il arunca asupra celuilalt si datorita unor diferente culturale, unul din ei cautand sa egaleze scorul prin a persecuta persoana “cu scoala”, sau a-l domina prin unele dotari pe care celalalt nu le are.
Principiile comunicarii eficiente sunt calcate in picioare de pretentiile asa zise legitime ale celui care observa o “deficienta” la partener si care isi exercita rolul de “parinte” asupra lui. Atitudinea de repros aluziv sau moralizarea deschisa paralizeaza pe cel atacat procurandu-si deprimari si angoase care pot lua forme psihiatrice. Realizarea inutilitatii , prin critica celuilalt, il face pe cel afectat sa incerce chiar gandul suicidului, macar ca fantezie, sondand ipotetic un soi de razbunare prin abandonul total in fata vietii.
Monologul celor dominati, dar care nu indraznesc sa replice, de dragul unor valori la care tin (respectul vecinilor, teama de a nu afla parintii, sau biserica, imaginea buna pe care o au colegii lor despre ei, respect de sine viciat – eu nu ma cobor la felul lui de a fi) este inspaimantator uneori, prin forta distrugatoare a gandurilor si a resentimentelor neexprimate.
Forma de respect pe care o afiseaza cel abuzat fata de partenerul autoritar este falsa, desi in exterior el poate sa-si indeplineasca sarcinile de familie cu daruire, dar o face din obligatie. Stiind ca nu este apreciat va gasi refulare fie in munca, fie in a-l critica fata de altii, dar evitand confruntarea, fie in cititul romanelor de dragoste sau in seriale cu drame sentimentale puternice. Fie in aventuri extraconjugale secrete. Acestea fiind mai rare, deoarece mandria celui persecutat nu permite compromiterea lui in socialul care il stimeaza. Aspectele de evadare imaginara sunt mai preferate.Teama de celalalt pentru modul primitiv sau ridiculizant la care este supus il determina sa stea mereu in defensiva, acumuland manie in spirala, pe care si-o reprima sistematic. Boala curata! Undeva, pe curba tensiunii se va produce o eruptie psiho-somatica in existenta celui controlat, ce va uimi pe partenerul care i-a dorit tot timpul numai si numai “binele”.
Singurul mod de a scapa de acest clocot de teama nu este solutia de mai jos, din finalul articolului. Pe calea Bibliei, Consilierul vietii, iti va explica intai ca valoarea ta este intacta, indiferent de ce face celalalt. Apoi iti demostreaza dragostea Lui, care se daruieste prin sacrificiu si te invita sa o primesti, pentru cea mai importanta provizie a sufletului. Apoi iti face o tomografie a inimii si iti arata ca tu nu esti mai bun decat celalalt, chiar daca nu se observa in exterior. In urmatorul pas te pregateste pentru o confruntare cu cel care te-a supus atator umilinte si caruia ii spui durerea ta si asteptarile tale, pentru ca il iubesti si vrei o inoire fericita a caminului. Lucruri uimitoare se pot intampla cand urmaresti refacerea relatiei de pe pozitia iubirii care nu-si adjudeca dreptatea proprie. E singura sansa. Iar daca celalalt nu vrea, tot mai este o cale.Chiar fericita. Dar asta pe altadata. Ce urmeaza, totusi, nu e o solutie.
Nu urca scarile cu groaza!
– Buna seara, domnu’ doctor.
– Buna seara, Mioara. De unde vii? o intreba el, urcand scarile.
– De la o policlinica cu plata, domnu’ doctor. Am o usoara angoasa si o tratez. Dar lasati asta. Am auzit ca nu va simtiti bine, domnu’ doctor. Serviciul acesta va oboseste cumplit. Va rog, fiti mai precaut si aveti mai multa grija de dumneavoastra, il sfatui vecina cu compasiune.Ce ne facem noi fara dumneavoatra?
– Poti sa tii un secret, Mioara? Ramane intre noi ce-ti spun acum: serviciul asta de care zici tu ma relaxeaza. Ma fericeste, ma inalta si as sta si noaptea. Altceva ma oboseste. Tachinarile si moralizarea. Reprosurile si admonestarile. Iritarile si amenintarile, spuse el afectat.
– Apoi, nu ma mir ca un doctor ca dumneavoastra, asa de bine vazut in tot orasul sa nu aiba dusmani chiar printre colegii dumneavoastra.
– Nici pomeneala, Mioara. Sunt oameni de treaba. Din alta parte vine pericolul. Este aici, la cativa pasi .
– Vreunul din vecini? Sa nu spuneti ca noi…
– Fii pe pace Mioara. Cu voi ne intelegem de minune. Cineva mai aproape, mari el misterul.
– Vreo ruda? Mai incerca ea curioasa.
– Mai aproape, ridica el tensiunea.
– Nu cumva, doamna A… si se opri speriata ca a indraznit sa se gandeasca atat de politienesc.
– Exact, draga vecina. Este doamna A. Scumpa mea A . Mi-e groaza sa ma intorc acasa. Stimatul si onoratul domnu’ doctor, atat de valoros peste zi la spital, este devalorizat in cateva secunde, dupa ce intra pe usa. Devin imediat esecul, zero absolut, nimicul cel mare, marele uituc, incurcatura pamantului si delasarea internationala. Cand o las moale de ce nu ma grabesc. Daca ma grabesc de ce nu o las incet. Daca iau un kilogram de rosii, de ce nu am luat doua si daca iau doua de ce atata risipa. Totdeauna nemultumita de mine si niciodata de ea. Ea detine cheia vietii, ea este profesoara de rezolvari fericite care niciodata nu este ascultata. Mioara , imi bate inima cand deschid usa.Parca sunt un infractor prins in flagrant si imediat aruncat in fata instantei. Dar sase luni am liniste. Am aranjat cu un psihiatru o scena. A chemat-o sa-i spuna ca sunt intr-o situatie grava si ca n-are voie sa-mi vorbeasca decat strictul necesar. Nimic din ale framantarilor zilei. Doar nimicuri pe care doi straini si le poate spune. Daca nu merge, mai prelungesc sase luni. Dar ramane intre noi, Mioara!
– Domnu’ doctor, ati putea sa-mi recomandati si mie pe psihiatru dumneavoastra? Ceva asemanator am si eu. De la ora cinci nu mai sunt buna de nimic, cand vine dumnealui, si arata spre usa apartamentului ei. Dar sa-l cheme si pe el si sa-i dea si lui reteta pe care i-a dat-o doamnei Alexandra. Cea cu strictul necesar.
– Se face Mioara. Tot sase luni? zambi el.
– Deocamdata tot sase luni. Cu posibilitate de prelungire, sugera ea.
