Ciorba de urzici si… anemie in comunicare
De George Uba
– Asta nu e treaba de barbat sa cureti urzici. Nu gaseai si tu sa faci o alta mancare in afara de uracioasele astea de buruieni? M-au intepat de parca as fi vinovat de nu stiu ce stricaciuni. Nici nu-mi mai simt degetele de atatea furnicaturi.
– Lasa ca-ti face bine la reumatism si o ciorba de urzici este curata revolutie pentru organism. Il innoieste, barbate! Iti primeneste sangele si te face sa fii mai vioi si mai bine dispus. Mai plin de energie, asa, ca primavara!
– Ce vrei sa spui? Ca nu sunt indeajuns de activ si n-am asa de multe frunze si flori ca altii?
– Hai nu te burzului! Ce, dupa o iarna posaca nu trebuie sa vina trezirea de primavara? Si pentru altii, care se trezesc mai greu, cateva intepaturi sunt invioratoare. Si, pe urma, le vine si cheful de viata.
– Uite, asta nu-mi place la tine ca vorbesti cu subintelesuri, ca si cand eu n-as pricepe unde bati. Spune doamna, asa, pe sleau: barbate, esti ca o iarna lunga, ce nu vrei sa iesi in primavara! Si nici nu-ti arde sa inverzesti si sa infloresti! Nu asta vrei sa spui? Ce ma iei pe ocolite?
– De ce cauti cearta cu mine? Daca tie iti vine sa tragi niste concluzii, inseamna ca ti-ai facut o analiza si ai gasit ce trebuia. Nu trebuie sa mi le pui mie in socoteala ca ti le-am zis. Ori nu te-ai urzicat cat trebuie!
– Nu duc eu lipsa de intepaturi din partea ta. Asta e ciorba mea zilnica. Chestia e ca, faci ce faci si mai dai o tura cu nemultumirile tale prin curtea mea, de ma faci sa mai anunt o zi de iarna geroasa in anotimpul meu. Numai eu stiu de unde vine vantul asta rece!
– Iti spun eu de unde vine: din Siberia ta care nu se dezgheata decat cu o ciorba fierbinte de urzici, facuta de doamna ta, care are chef de primavara, incerca ea o nota mai vesela.
– Multumesc. Raman cu viscolul meu si cu intepaturile, ca asta merit, dupa opinia ta.
Si pleca suparat ca o iarna mohorata, plina de zloata.
La taiat de vie
Sentimentul ca celalalt da mai mult si ca este altfel irita pe partenerul care nu simte nevoia de modelare a peisajului lui sufletesc. In comunicare, a te confrunta cu modul diferit de a fi al celuilalt creaza angoase si nefericire, mai ales cand partenerul care solicita schimbarea o cere intr-un mod mai subtil sau mai explicit. Cei doi prefera sa nu se discute aspecte de iesire din decorul invechit si prafuit, pentru a nu ridica tornade de tensiune.
Se dezvolta abilitati de aparare si subtilitati maritale, care sub plapuma casniciei ascund resentimente, reprimari si camuflari strategice, doar, doar, sa nu atenteze celalalt la geometria modului propriu de a se conduce si de a-si organiza viata. Cei doi interactioneaza doar la suprafata, in domeniile care nu le procura conflicte dezlantuite, dar frustrarile de profunzime erodeaza cele doua fiinte, care nu-si pun vietile in comun pentru un proiect al dragostei inechipa.
El are totdeauna impresia ca ea exagereaza si face din sentimente un capital, convins ca doamna lui are un fond afectiv inflationist. Ea crede ca el este mereu in deficit de caldura sufleteasca, iar modul lui de a da sfaturi, fara sa o trateze empatic, o exaspereaza si ii aduce suferinta si resemnare.
Sotul nu crede ca trebuie sa se confeseze, considerand ca este o slabiciune. In schimb, sotia nu crede ca trebuie sa taca si sa nu-si spuna simtamintele, altfel nu s-ar putea defini in ceea ce ii este specific. O posibila scanteie din cele doua structuri poate aprinde nu lemnele din soba casniciei, ci hainele de pe ei, personalitatea si numele lor construite cu atata migala.
Forme mai subtile de inanitie a comunicarii poate provoca o aparenta de convietuire afectiva, dar toxicitatea ei nu va intarzia sa-si arate puterea de distrugere: unul din cei doi are o placere sa-l incarce pe celalalt cu amaraciunea lui, iar cel care o preia, crede ca trebuie toata viata sa poarte poverile celuilalt, ca o datorie fara comentarii. „Asta imi e soarta” , va zice cel care se crede altruist si absorbant al durerii celuilalt.
Sunt asa numitele jocuri de complementaritate, care ii determina pe cei doi sa joace roluri speciale: daca unul este mai exuberant si optimist, celalalt isi consolideaza pozitia de precaut si chiar sceptic; daca unul se apropie mai mult de partener, celalalt se departeaza; daca unul din cei doi este plin de incredere, celalalt joaca rolul celui descurajat; daca unul este plin de energie, celalalt isi creaza deprinderile celui neajutorat.
„V-ati taiat via vietii voastre de casnicie?” intreaba, oare cine? Ce-ati putea face cu joardele lungi ale automultumirii, rutinei si a pretentiei de dreptate, decat, lasandu-le, sa va aduca belsug de… nerodire!
Este primavara, doamna si domnule sot! Taiati-va via si planificati-va roadele iubirii!
E chiar plictiseala la semanat
O casnicie nesemanata continuu este ca un ogor plin cu buruieni. Ce rost are sa seman amabilitati in viata unui partener daca nu apreciaza imediat ceea ce fac! Nici macar nu sunt semne de prima impresie. Ii spun si eu din cand in cand cate o vorba care ar trebui sa aduca soare pe fata ei (lui) si se uita la mine ca si cand ar spune: „vorbesti serios?”. Iti taie orice pofta de a mai repeta istoria asta, zic eu fericita. Nici pic de entuziasm. Si apoi dumneaei (dumnealui) vrea mereu un semanat (mai ales dumneaei). Si ziua si noaptea, ca sa fie adevarata si credibila. Si daca ii amintesti ca i-ai facut un bine si ieri si alaltaieri sare in sus, cum ca faci din interes. Dupa parerea celuilalt trebuie sa ingropi gestul amabil, ca si samanta si sa acoperi cu sapa gandului dezinteresat santul facut in inima pentru lucrarile de primavara ale sufletului.
Apoi trebuie sa faci risipa de seminte, pentru ca unele mor si nu ies. Adica sa repeti la nesfarsit unele atitudini si vorbe frumoase, unele activitati de rutina si surprize. E prea multa investitie! Si apoi semanatul nu are nimic sarbatoresc. Trebuie sa fii in haine de lucru si chiar sa te murdaresti cu pamantul celuilalt si sa te umpli de praful pretentiilor celui care tot cere si nu se mai satura. Auzi, vrea si diversitate! Adica si seminte de tandrete si de activitati in comun; vrea si seminte de dispozitie de a merge la cumparaturi si de a vorbi lucruri de mult amanate. Mai ales imbratisari zilnice si calde. Mai sunt si indispozitii doamna! Unde mai pui si udatul, acea deschidere afectiva care sa tasneasca mereu ca un aspersor. Ce te faci cu prasitul! Ca de buruieni nu scapi. Iti scoate dumneaei (dumnealui) niste gesturi de te sufoca si te inteapa cu palamida aceea care iese cand nu te-astepti. Trebuie sa o smulgi din radacina, nu doar sa-i tai tulpina si asta cu sapa iubirii. Chiar va mai vine chef sa semanati!
E o problema cu pamantul… inimii celuilalt
Sa va spun un secret: nu-mi vine sa fac semanaturi de viata in sufletul celuilalt pentru ca la el e vina! E pietros si chiar inghetat. Atatea situatii nerezolvate, amanate si nedescurcate pe terenul casniciei, ca nu-ti arde sa faci eforturi de imprimavarare. Daca ar fi mai primitor (primitoare) de sfatul si gandurile mele as incerca. Uneori nu-mi dau voie simtamintele mele de descurajare si de indispozitie. Daca intr-o zi nu-mi merge bine de ce sa fac viraje necinstite si sa ma apuc sa-l binedispun pe celalalat. Cu ce, daca n-am?
Sa fiu sincer: am avut atatea asteptari de la casnicia asta si uite ca nu merge cum am crezut eu. Parerile mele nu sunt luate totdeauna in consideratie si dreptatea mea e terfelita cum ii vine lui (ei). Sa nu te autocompatimesti, cand vezi asemenea esecuri? Iti plangi de mila pentru atatea neimpliniri si dezamagiri. Cand te uiti la altii ca o duc bine si ca acolo e unul care e ascultat in toate si e supunere oarba, mai ai chef de semanat vorbe si sensibilitati, cand tu ai parte de cu totul alta scena?
Nici nu mai pun pret pe mine cand nu mi se ia in consideratie parerea mea. Alaturi de mine, cel care ar trebui sa ma inteleaga, ma urzica continuu cu aluzii si apropouri la cum trebuie sa fiu. Mersi, iti piere orice pofta de comunicare. Si atunci, n-ai ce sa faci si te… prefaci ca totul e bine si ca nu mai e casnicie ca a noastra. Numai eu sa fac eforturi, doar eu?
„Chestiunea este ca tu nu ai seminte pentru semanat”, aud o voce care imi vrea binele. „Cine ti-a spus asta?”, il contrez eu. „Cauta in magazia inimii tale si vezi daca ai ceva, apoi spune-mi daca am dreptate!”
Am cautat si am gasit gramezi de… nimic. Si cu ce sa cumpar, ca sunt sarac!
Cat costa o ciorba de urzici?
– Vino la masa ca e gata ciorba? il striga doamna celui suparat.
– Nu vin. M-am urzicat prea tare si mi-a pierit pofta.
– E gustoasa si e facuta si cu munca ta. Meriti sa o gusti, pentru ca e facuta in echipa.
– Mersi, dar eu nu sunt asa de binedispus ca tine, ca sa te mai infloresc putin. Lasa-ma in Siberia mea, ca asa ai spus.
– Vino si incalzeste-te cu ciorba mea ca e facuta cu dragoste. Hai, nu te mai alinta! Nu poti sa refuzi ceva ce iti ofer cu placere, insista ea.
– Bine vin, dar vreau s-o platesc, ca munca ta totdeauna e mai bine platita ca a mea.
– Bine, sunt de acord, zise ea intristandu-se.
– Dar sa stii ca e gustoasa, spuse el, inviorat. Mai pune-mi o farfurie, te rog. Si ce i-ai mai pus, de este asa buna?
– Pai i-am pus recunostinta, pentru ca mi-ai ales-o, ceva rabdare, la cuvintele tale sarace, bucurie de a face pentru tine ceva bun, in ciuda indispozitiei tale; iertare si iubire dupa gust.
– N-am atatia bani sa ti-o platesc. E prea scumpa, zise el, intrand in joc.
– Un sarut ajunge, zise ea intinzandu-se peste masa. Ti-l dau eu si pe urma o sa vezi ca o sa ai o avere ca sa-mi platesti tot ce-ti fac.
Au fost atat de prinsi in plata ca amandoua farfuriile s-au varsat.
– Na, ca s-a topit Siberia, zise el sarind in sus ca ars. Dar mi s-a umplut magazia inimii de bogatii. Chestia este sa vrei sa le primesti. Mai ales ca vin de sus, din imparatia dragostei. Sa stii ca mai vreau ciorba de urzici!
