Sursa: confluente.ro
Să vorbești despre agresivitate nu este simplu, mai ales când îți dai seama că un astfel de tipar comportamental se regăsește cu prisosință în propria ta viață. Cu toate acestea, este binevenită explorarea motivațiilor ce te animă atunci când recurgi, conștient fiind sau nu, la violență. Cu siguranță că acest subiect a făcut obiectul unor studii aprofundate de-a lungul timpului din partea celor mai ilustre personalități. Cu toate acestea, nu s-a putut epuiza bogăția de sensuri ce rezultă din examinarea acestui comportament neobișnuit al naturii umane.
Imaginează-ți că ai putea face o călătorie în trecut și ai avea ocazia să observi evoluția comportamentului uman de-a lungul veacurilor. Ar fi o completare binevenită a informațiilor dobândite în cadrul lecțiilor de istorie universală. Ai avea astfel șansa de a percepe fenomenul istoric dincolo de evenimente și date, fiindcă ai putea vedea motivațiile interioare ce au condus la anumite situații consemnate doar la nivel superficial în diferitele surse de documentare.
În ceea ce mă privește, întotdeauna am considerat că pentru a înțelege o perioadă istorică este esențial să înțelegi, atât cât îți este cu putință, oamenii care au trăit în acel timp. Însă o astfel de abordare presupune să îți dai seama că izvorul întregii suite de evenimente, la care ești martor sau despre care dobândești cunoștință, se află în adâncul motivațiilor și dorințelor sufletului omenesc.
În ce privește agresivitatea, aceasta își are originea în spiritul de competiție ce decurge din dorința de a fi mai presus decât ceilalți, de a demonstra că ego-ul tău este mai puternic și mai dominant decât al celor din jur. De aceea într-un sens sau altul, atitudinea de înălțare de sine reprezintă cauza principală a recurgerii la agresivitate. Practic, acest lucru se manifestă prin încercarea fie de a-ți menține "teritoriul", fie de a-l extinde în favoarea ta. Ceea ce ai învățat despre politica de dominație între statele lumii are aceleași cauze cu motivațiile ce te determină "să ataci sau să te aperi", consecința imediată fiind un simțământ ce nu îți mai dă pace, în termeni moderni numit stres, adică o tensiune sau întindere interioară continuă. De aceea, ca argument pentru cele afirmate, voi reda o consemnare din cuprinsul Bibliei și anume istoria celor doi frați cunoscuți sub numele de Cain și Abel.
„După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui, dar spre Cain și spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a posomorât fața.
Și Domnul a zis lui Cain: "Pentru ce te-ai mâniat și pentru ce ți s-a posomorât fața? Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești."Însă Cain a zis fratelui său Abel: "Haidem să ieșim la câmp."Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel și l-a omorât.”
Există mai multe lecții practice pe care poți să le înveți citind această relatare străveche. Mai întâi, va fi ușor să observi că spiritul de competiție a devenit vizibil din momentul în care fratele mai mare a considerat că este nedreptățit și defavorizat în raport cu celălalt frate al său. Acest lucru părea justificat prin prisma rezultatului imediat al respingerii jertfei pe care a adus-o lui Dumnezeu. Astfel, se poate distinge un triunghi al relațiilor între cele trei personaje amintite: Cain, Abel și nu în ultimul rând, Dumnezeu, autoritatea supremă în materie de judecată și Creatorul întregului univers.
Orice relație "triunghiulară"are un potențial exploziv, fiindcă niciodată ego-ul nu permite existența unor rivali pe poziția pe care o deține. Cain era fratele mai mare și prin urmare avea întâietate în toate lucrurile. Menționez faptul că ordinea în care s-au adus jertfe a urmat această logică: mai întâi Cain și după aceea Abel.
Însă rezultatele au inversat ordinea inițială, jertfa lui Abel fiind primită, dar cea a lui Cain fiind respinsă. În triunghiul relațional creat, Cain a perceput acest lucru ca fiind o pierdere a poziției de întâietate, a "teritoriului", în favoarea fratelui mai mic. Tentația era mare în a reduce acest triunghi relațional prin eliminarea unuia dintre colțuri, adică a lui Abel.
Prevăzând acest lucru, Creatorul a oferit soluția de ieșire corectă prin asigurarea dată lui Cain, că dacă vă respecta regulile aducerii jertfei, atunci aceasta va fi primită. Practic, Dumnezeu l-a asigurat pe Cain că nu există niciun fel de triunghi relațional, decât în mintea lui. Această falsă impresie exista doar în mintea lui Cain, dar nu avea legătură cu realitatea. Iar în al doilea rând, lui Cain i s-a dat o instrucțiune bine definită în a nu lasă ca o astfel de concepție să pună stăpânire pe mintea lui conducând la dorința de eliminare a fratelui său.
Ce legătură are această relatare cu persoana ta? Părerea mea este că există o conexiune directă, fiindcă natura umană este identică. În primul rând, mecanismul producerii comportamentului agresiv se regăsește în triunghiul relațional. Cine pot fi actorii?
Un actor este propriul tău ego, ce fie se simte amenințat, fie dorește să se extindă, pe care îl voi numi Protagonistul. Al doilea actor este persoana pe care o considerăm a fi Rivalul sau Antagonistul, din punctul tău de vedere. Iar al treilea actor este Audiența, care se referă la persoanele ce sunt martore la ceea ce se întâmplă între Protagonist și Antagonist.
Modelul îți va fi ușor de înțeles dacă te vei gândi la un meci de box unde Protagonistul și Antagonistul sunt cei doi luptători, iar Audiența include pe cei ce vizionează competiția. În experiența noastră Audiența este reprezentată de Ceilalți, de acel teribil gând în genul: "Ce vor spune ceilalți? Cum vor reacționa cei cunoscuți? Ce va spune lumea?"și alte impresii în genul acesta.
Soluția constă în a reduce triunghiul la o singură latură, de eliminare a Rivalului de pe ring și de a rămâne singuri în fața Auditoriului, a lumii. Ceea ce ignori într-un astfel de raționament, este tocmai falsitatea atribuirii unor astfel de roluri. În plus, "victoria"eventual câștigată va fi iluzorie, fiindcă atenția ce îți va fi acordată de către Audiență este doar pe durata spectacolului oferit. După ce acesta s-a încheiat, nimeni nu îți mai acordă niciun fel de atenție. Ai devenit banal, chiar comun, neavând ceva special.
Dubla tragedie a agresivității constă în lichidarea presupusului Rival, precum și reducerea "triunghiului relațional"la un simplu punct. Adică devii singur cu o "comoară"ce nu își merită numele, adică cu propriul ego mereu nemulțumit și aducător de suferință. Aici stă de fapt esența oricărei forme de manifestare a ceea ce se numește ca fiind "rău".
Pe vremea când eram elev la un liceu militar, am asistat de mai multe ori la conflicte violente între colegi. Tentația celor ce nu erau implicați direct era de a deveni imediat Auditoriu. Ne plăcea spectacolul confruntării și acest lucru producea adrenalină, ceea ce sporea interesul. De aceea, prima reacție de "turmă"era de a face loc Protagonistului și Antagonismului, de a ne poziționa ca spectatori și de a lasă show-ul să continue. Nu conta cine avea dreptate, doar spectacolul conta.
După ce se loveau cei doi implicat cu violență aruncându-și cele mai urâte injurii, mai precis când spectacolul devenea prea intens, iar sângele începea să curgă, Audiența înțelegea că există o "culpă"colectivă în a fi martor și a nu interveni, fapt ce s-ar fi tradus prin măsuri disciplinare împotriva celor prezenți, și de aceea în mod instinctiv interveneau mai mulți "arbitrii de ocazie"și îi opreau pe cei doi „luptători” înainte de a fi prea târziu. Însă spectacolul merita "toți banii". De fapt, la fel stau lucrurile și în cazul luptelor dintre animale, trecând mai departe la cele dintre oameni atât la nivel individual, cât și la cel colectiv.
Prin urmare, dacă dorești să-ți diminuezi comportamentul agresiv, atunci trebuie să ieși din cadrul triadei ego-rival-audiență încercând să dezlipești eticheta de rival pusă asupra altei persoane. În acest sens, un dialog deschis și direct ar fi binevenit.
Dar dacă într-adevăr, rivalitatea este autentică și competiția este reală, iar dialogul fie nu este posibil, fie este contaminat de motive ascunse sub aparențe înșelătoare? În astfel de situații este bine să vezi dacă merită obiectul disputei, fiindcă uneori este mai bine să suferi o pierdere minoră printr-un compromis acceptabil, decât să pierzi lucruri mult mai importante în genul ruperii definitive a unei relații cu o persoană de care ești legat prin afecțiune sau prin forța împrejurărilor. Acest lucru este în mod deosebit valabil în relațiile de familie. Astfel, părăsești poziția din triunghiul relațional în dreptul tău.
Dar dacă în joc sunt lucruri la care nu se poate renunța? Dacă nu se poate ajunge la un compromis acceptabil? Abia atunci trebuie să accepți lupta, fără a merge însă până la distrugerea adversarului.
Iar dacă observi că altcineva te consideră rival? Dacă ești în poziția lui Abel? Ce poți să faci? În primul rând ar trebui să încerci să ieși din încurcătură prin clarificarea lucrurilor. Însă nu totdeauna este bine să abordezi o astfel de situație de unul singur. "Greșeala"lui Abel a constat în a nu lua alături de el o persoană neutră, care să medieze situația apărută. El a încercat să rezolve de unul singur un conflict în care era etichetat drept Rival, oferind ocazia neașteptată unei clarificări violente și eliminatorii a situației apărute. Deși poate nu vei fi de acord cu mine, cred totuși că intenția a fost bună, dar metoda aleasă a fost greșită.
Însă indiferent de situația cu care te confrunți este util să conștientizezi triunghiul relațional ego-rival-ceilalți și să cauți să ieși din el fără a recurge la agresiune și fără ca vreuna dintre părți, fie ea și persoana proprie, să fie afectată, lovită sau distrusă. Este dificil, dar aici stă marea artă a vieții trăite în armonie cu Marele Autor.
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș. Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.”
Octavian Lupu
