Autor: Ovidiu Radulescu
(partea a doua)
Biserica are nevoie de o schimbare în modul în care prezintă “Evanghelia Veșnică” acestei lumi radical diferită de lumea copilăriei noastre. O schimbare în modul de abordare menită să-i readucă vigoarea spirituală de odinioară. Dacă vechile metode sunt irelevante, trebuie găsite altele noi. Atunci când s-a confruntat cu o situație nouă la Filipi, Pavel a schimbat paradigma evaghelistică și a inventat ceva nou: o grupă mică în natură. Iar grupa era formată din femei, ceva nemaiauzit pe acea vreme…
Matei 5, 13-16 ne prezintă două tipuri de comunitate creștină, două modele de a opera evanghelistic în această lume: modelul cetate și modelul sare.
A. Modelul CETATE
Sfinții sunt înăuntru, protejați de ziduri. Ei se simt la adăpost de influența “lumii” și liniștiți se pot închina având aceleași principii și aceeași conduită. ÎmbrăcaÈ›i frumos ca pentru biserică, la limita uniformelor, cântând frumos, rugându-se frumos, având programe frumoase de închinare… ei se simt ”frumos” în spatele zidurilor bisericii. Câteodată, cetățenii acestei cetăți, organizează câte un atac afară, o cruciadă, trimițând soldați și fonduri, care să aducă înăuntru câțiva captivi. Apoi porțile se închid din nou iar cei aduși sunt educați să devină cetățeni de nădejde ai cetății respective. Dar trăim într-o lume în care prizonierii aduși înăuntru de către specialiștii în ale cruciadelor, sunt tot mai puțini iar cazurile când soldații înșiși se pierd afară, adică în “lume”, se înmulțesc.
B. Modelul SARE.
Sarea se amestecă intim cu hrana, se topește până la punctul unde nu mai poți să le separi. Dar rezultatul este surprinzător: hrana devine delicioasă. Aplicat corespunzător, acesta este modelul eficient în lumea postmodernă. Acum nu afirm că biserica trebuie să abandoneze definitiv modelul cetate. El funcționează foarte bine în multe regiuni ale globului, mai ales în lumea a treia și funcționează aici în SUA printre comunitățile de imigranți.
Dar creștera impactului postmodernist, cultura McWorld și McHollywood ameninÈ›ă să cucerească repede lumea întragă. Musulmanii au simțit aceasta și de aceea se agită mai mult decât oricând simțind că cetatea lor (o da, au È™i ei cetatea lor) în care se simțeau bine, este asediată de postmodernism variantă arabă.
Modelul SARE îi aduce mai aproape pe oamenii din biserică și pe cei din afara ei. Cu condiția ca sarea să-și păstreze gustul și să vrea să se disperseze, să se topească, deci să se piardă pe ea înseși în procesul care face ca hrana să fie conservată iar mâncarea gustoasă. Dacă rămâne ca bulgăre de sare în eclave pentecostale, sau baptiste sau adventiste, este ireleveantă. Sarea trebuie saă se amestece cu restul hranei – condiÈ›ie esenÈ›ială. Am să enumăr câteva aspecte de care biserica trebuie să țină cont și o să compar permanent cele două modele, cel tradițional, CETATE, fără prea mare efect la ora actuală și acesta, SARE, care trebuie treptat să-l înlocuiască pe celălalt.
1. De la evanghelismul public, la EVANGHELISM RELAÈšIONAL.
Modelul actual: Trimiți broșuri, faci publicitate în presă și TV, instalezi afișe și începi seria de conferințe cu cel mai bun vorbitor, cel mai bun grup de cântăreți… aproape în fiecare seară pe parcurusul a câteva zile sau chiar săptămâni.
Dar postmoderniștii se arată din ce în ce mai puțin interesați de asemenea evenimente mega-bisericești. Statisticile și experiența ne spun că astăzi oamenii pot fi cuceriți eficient de evanghelie doar “persoană la persoană.” În Matei 28, 19-20 nu se spune “mergeți și organizați numai și numai campanii publice eventual prin satelit” ci “faceți ucenici”. Iar ucenicii nu se fac pe bandă rulantă ci în urma unui proces complex care timp și efort din partea meșterului. Lucru personal “1 – 1”.
2. De la proiectele de scurtă durată, la STRATEGII de lungă durată.
De exemplu anul acesta plănuim să organizăm un seminar public de Biblie și să botezăm cel puțin zece persoane. Iar anul viitor să invităm un evanghelist de la celebru care să facă același lucru. Mai departe o să mai vedem. Dar lecțiile legate de planul de evanghelizare al New York-ului de după 11 sept ne arată clar că postmoderniștii nu se alătură bisericii mai devreme de 6 luni după ce au intrat în contact cu ea. Trebuie cel puțin doi-trei ani de curtenie pentru o căsătorie(botez) cu acte în regulă. Noi așteptăm rezultate imediate. Vrem să vedem convertiri în masă, botezuri pe bandă rulantă ca odinioară. Zece pastori să nu mai prididească să-i bage și să-i scoată din apă pe candidații care sunt toți doctori, profesori, avocați, oameni de afaceri și preoÈ›i care s-au predat lui Iisus datorită campaniei organizate de noi… AaÈ™a ar vrea eul nostru…
Trebuie să ne amintim aici că Însuși Fiul lui Dumnezeu a petrecut trei ani și jumătate lucrând încet încet cu ucenicii fără să se vadă rezultate senzaționale imediate. Ba dimpotrivă, la examul de ”licenÈ›ă” toÈ›i au picat, părăsindu-L pe Mântuitor în cele mai grele clipe ale vieÈ›ii Lui pământeÈ™ti. Noi de ce așteptăm rezultate la minut ?
3. De la agenda noastră, la NEVOILE ALTORA.
Ne-am obișnuit să fim în control; noi să fim inițiatorii, noi să selectăm ce anume spunem, ce oferim și în ce ordine… Sau să-i ajutăm pe oamenii cu probleme doar atunci când comitetele aprobă fondurile și să intervenim atunci când simțim că este un real interes pentru ca acela/aceea să devină membru al bisericii. Dar postmoderniștilor nu le pasă de agenda noastră, aprobată sau nu ci au agendele lor. Știm cei interesează ? Știm care le sunt problemele ? Sau doar bănuim dar… Modelul “sare” este acela care ne ajută să înțelegem scopul existenței bisericii.
Sarea nu are absolut nici o valoare calorică sau proteică în sine. Nimeni nu mănâncă la masă drept felul 1 sau 2, sare. Ea doar evidențiază calitățile hranei. Pe Dumnezeu Îl interesează nu doar ca sarea să fie salvată, ca “solnița”, fie ea și una de aur, să stea singură pe masa Lui în Noul Ierusalim, ci hrana. Evanghelia trebuie dusă oamenilor nu pentru ca bisericile noastre să fie mai populate și zecimea să crească ci ca lumea aceasta să fie prezervată datorită sării, să aibe un gust mai bun (“o jertfă cu un miros plăcut”) și Numele Creatorului preamărit prin aceasta.
Pavel ne expune strategia lui în 1 Cor.9, 19-23… Făcea corturi. Nu doar ca să se întrețină și să nu dea ocazii la bârfe cum că vrea să profite de pe urma fraților plătitori de zecime ci pentru ocaziile excelente de a intra in legătură cu oamenii. Credeți că oamenii se duceau să-l asculte la Sinagogă/Biserică doar pentru că erau curioși și dornici de predici ? Nu cumva și pentru că îl cunoșteau pentru că le făcuse corturi bune și deveniseră interesați să-l audă și în calitate de orator?
”M-am făcut tuturor totul (topitul sării) ca oricum să mântuiesc pe unii din ei”, spune Pavel. Nu pe toți, este nerealist, ci pe unii, cei care vor simți cum calitatea vieții lor, acum cu sare, este mult superioară decât înainte de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin intermediul creștinilor sărați.
4. De la activități centrate pe biserică, la ACTIVITĂ‚ÈšI ORIENTATE ÎN VECINĂ‚TATEA EI.
Tipic, avem în biserici orele noastre de închinare, Școala duminicală/de sabat, activități cu tinerii, Școala de Vacanță, concerte de muzică creÈ™tină, etc. Dar postmoderniștii nu găsesc atrăgătoare atmosfera de biserică chiar dacă ar fi interesați în vreo anumită activitate sau predică specială. Așteptând și tot așteptând ca ei să se îmbulzească în bisericile noastre doar pentru că noi considerăm că avem programe frumoase, este pur È™i simplu pierdere de vreme. Mult mai productiv ar fi ca cei ce locuiesc sau lucrează în apropiere, să fie reclame vii ale creștinismului. Comunitatea primează. Fără nici-o excepție, la emisiunile de actualități sau în presă, știrile locale și timpul probabil sunt cap de afiș. Nu ne interesează ce face primul ministru al Suediei ci ce a declarat primăria locală despre programul de asfaltare a cartierului în care locuim… Oamenii vor fi sensibilizați de inițiativa creștinilor de a face ceva pentru comunitatea locală nu doar de a cânta imnuri în interiorul bisericilor lor.
Cât de mult ne implicăm în viața comunității locale? Ce facem pentru orașul/comuna noastră? Cu ce am ajutat integrarea delicvenților, copiii de la casele de orfani, bătnii de la aziluri, bolnavii fără familie de la spitale, donații către pompierii locali… Cum ne știe vecinătatea: sectanți preocupați de casele și biserica lor sau oameni deschiși și gata de face ceva bun pentru comunitatea în care trăim?
5. De la un singur fel de evanghelizare, la MODURI NOI ȘI PERSONALE DE EVANGHELIZARE.
Acum o sută de ani, o dezbatere liberă despre îndreptăÈ›irea prin credinÈ›ă era una în care evcanghelicii excelau și mulți s-au alăturat astfel bisericii. Contemporanii noștri însă ocolesc cu grijă orice li se pare a fi fundamentalism: este lumea aevărurilor relative și simțămintelor personale. De aceea, una dintre cheile succesului o reprezintă flexibilitatea în metode și mijloace coroborată cu respect faÈ›ă de cei care nu ne împărtăÈ™esc opiniile.
Sora X știe să facă prăjituri și le-a adus la școala publică unde fata ei este cunoscută ca fiind o elevă de nota zece pe linie. A împărțit copiilor dar și-a făcut timp să se ducă și la corpul profesoral și acolo, să își ofere serviciile. Să afle cine face naveta sau care dintre copii are nevoie de hrană și îmbrăcăminte. Fără să scoată un cuvânt despre religie și biserică. După mai bine de un an, după vizite și contacte sporadice, două profesoare s-au arătat gata de a sta de vorbă și desprte altceva decât pedagogie și bucătărie.
Fratele Y, a luat copii vecinilor în vacanță la mare, fără să ceară un leu iar acolo, nu a făcut diferență între ai lui și ceilalți. Doar că seara și dimineața făceau altarul familial- citeau ceva din Biblie È™i apoi se rugau împreună. Copiii au spus acasă tot ce au văzut. Au trecut ani și unul dintre ei s-a căsătorit cu o fată creÈ™tină despre care aflase că avea È™i ea acelaÈ™i obicei sănătos pe care vroia să-l perpetueze È™i atunci când o să aibe familia ei… “Cereți înțelepciune și vi se va da” este sfatul inspirat al Bibliei aplicabil în primul rând în lucrul cu sufletele.
6. De la fenomenul convertirii la PROCESUL TRANSFORMĂ‚RII.
În mod tradițional creÈ™tinii evanghelici privesc convertirea ca o avansare pe o scală imaginară de la -10 la +10 (de la indiferență la botez)… Și succesul ar fi următorul: să îi luăm pe oamenii de undeva de sub zero și îi trecem dincolo, dar nu oriunde în partea pozitivă ci tocmai la 10 adică botez, la ”a-L primi pe Iisus”. Doar atunci investiția este considerată a fi o reușită; orice alt rezultat afară de +10 ar fi pierdere devreme. Dar tipul “sare” de evanghelism ne arată că succes este și de la -4 la -1, când, după contactul cu sarea Evangheliei, viața spirituală a acelui om s-a îmbunătățit și apropierea de Dumnezeu i-a deschis noi orizonturi. Chiar dacă nu a ajuns încă la acel 10 pozitiv, să facem din el mândria bisericii și precis o stea în coroana noastră. Trebuie să ne amintim că nu noi suntem Salvatorul. PoziÈ›ia aceasta este ocupată de Fiul lui Dumnezeu, Iisus. Să-L lăsăm pe El să continue È™i să desăvârÈ™ească ceea ce s-a început în sufletul celui cu -4 -1.
Una dintre cărÈ›ile mele favorite, ”Christos Lumina Lumii” descrie cum Iisus a lucrat la transformarea atât a lui Petru cât și a lui Iuda. Mântuitorul a știut că Iuda este un eșec, totuși a continuat relația cu el; Isus a văzut greoiul progres al lui Petru care a ajuns în trei ani de la – 10 la doar -9. Și nu a abandonat. Noi de ce să nu copiem modelul Lui de a lucra cu oamenii?
7. De la o lucrare controlată de biserică la una CONTROLATĂ‚ DE DUMNEZEU.
A planifica pentru termen lung și a cultiva relații personale de o viață necesită de multe ori a acționa legat direct nu de planurile comitetului bisericii locale ci prin prisma legăturii pe care o ai tu personal cu Dumnezeu. Iar rezultatele nu se văd imediat. Pavel remarca: 1 Cor.3: 3-7…
Câteodată recoltăm ce au strâns alții. Și altădată semănăm și nu vedem nimic, nici o recoltă. Altcineva va veni și o va culege…
Concluzie.
Ne sperie schimbarea? Dimpotrivă, schimbările din jurul nostru, din societate și din Biserică, să fie privite ca instrumente ale harului. Noi ocazii de a cultiva dependența de Dumnezeu și pasiunea pentru salvarea de suflete. Transformările rapide la care asistăm trebuie ne conducă la o nouă reconsacrare și și la schimbarea vieții noastre mediocre de credință, cu servicii de închinare trase la indigo și viață personală monotonă. Fie ca bucuria bântuirii să fie experimentată de către toți cei ce și-au propus să proclame Evanghelia veșnică cu încredere și Duh Sfânt.
Cetate Sare Text biblic
Evanghelizare Publică Contact personal, 1 – 1 Mat.28, 19-20
Planuri pe termen scurt Strategie de durată Modelul de lucru al lui Isus
Agenda noastră Nevoile celorlalți 1 Cor.9, 19-23
Biserica noastră în centru Vecinătatea în centru Pavel ca făcător de corturi
Evanghelizare standard Multiple căi 1 Cor. 12 – 14
Accent pe convertire Accent pe tranformare Petru, Iuda
Controlată de biserică Controlată de Dumnezeu 1 Cor. 3, 5-7
Exclusivistă Integratoare Marcu 9,40
