În decembrie 2005, o editură din Germania a lansat Volxbibel – Biblia în limbaj de maidan. Adolescenții sunt în delir: „Ferice de voi când veți primi șuturi în fund și când oamenii vă vor linșa…” (Matei 5,11); „Voi sunteți frigiderele lumii. Dacă frigiderul nu mai merge, e aruncat la fiare vechi… Voi sunteți lămpi de halogen de 1000 wați…” Hristos vorbește pe șleau și se poartă dezinvolt: „Isus a zbierat: Termină cu mizeria!…” (Matei 26,52). Iar scenele sunt „aduse la zi”: Fiul risipitor ajunge nu la porci, ci la spălatul WC-elor din McDonalds. Pentru gloata flămândă, Mântuitorul înmulțește hamburgeri… Și, în loc să învieze, El „își face Comeback-ul”.
Asalturi revizioniste
Versiunea de șoc a lui Martin Dreyer, fondatorul mișcării „Jesus Freaks” , nu este însă nici prima, nici ultima Biblie „modernizată”.
La mai puțin de-un an (9 noiembrie 2006), la Berlin detonează Biblia în limbaj echitabil , o versiune produsă de 52 de teologi, din care 42 sunt activiste pro-feminism. Preluând declarația de misiune a versiunii americane NIVI , echipa a avut ambiția să ofere Europei – în sfârșit – o ediție „inclusivă”, adică într-un limbaj „unisex și corect politic” – care să elimine orice ofensă adusă femeilor, homosexualilor, iudeilor, ateiștilor și altor categorii oprimate.
Ca și în versiunea engleză NIVI din 1995, toate ipostazele masculine au fost substituite sau dublate cu corespondentele feminine. Astfel, în confruntările Sale, Isus mustră farisei și farisițe. Apoi El predică la ucenici și ucenițe; și trimite apostoli și apostolițe. Dacă în Volxbibel, rugăciunea domnească începea: „Hei, Tătuțule care ești colo sus...”, în noua versiune ea sună: „Mama noastră și Tatăl nostru care ești în ceruri…” Dumnezeu apare adesea la genul feminin. Iar Isus nu mai apare deloc ca „Fiu…”, ci doar „Copil al lui Dumnezeu”. Singura identitate masculină a rămas …Satana.
Învățătura Bibliei este și ea relativizată: în loc de „Dar Eu vă spun” (Matei 5…), în gura lui Isus se pune expresia „Eu astăzi însă vă sugerez ca însemnând…”.
O Biblie pluri-religioasă
Mai nou, în februarie 2007, în SUA, Ruth Rimm din Bronx (New York) a scos primul volum din seria unei noi Biblii absolut unice: „Lumea spirituală pierdută” . De data asta, nu traducerea textului intrigă. Editată într-o grafică mistică de tip New Age și adresată ateiștilor și postmodernilor, pe fiecare pagină textul biblic este învăluit într-un comentariul evoluționist și transcendental. „Imaginează-ți”, comentează Ruth Rimm, „că din pântecele minunatelor primate (maimuțe) au ieșit profeți ca Isus, Moise, Mahomed, Buda și Lao Tze… Tatăl lui Isus n-a fost undeva în „ceruri”, ci în sămânța maiestuoaselor primate. Aceasta este una din cele mai liberatoare descoperiri în istoria omenirii. Asta înseamnă că nu suntem nici victime, nici marionete, ci co-creatorii miracolului numit ‚conștiința de sine’; că Dumnezeu, ca și noi și ca întregul univers, este o realitate încă în progres; și că avem miraculoasa capacitate în noi înșine să creăm cerul în inimile noastre și să transcedem natura noastră bestială…”
Alături, apar citate din autori ce n-au nimic de-a face cu Biblia: Dalai Lama, Tony Robbins, Yoganda Paramahansa, Elaine Pagels etc…
În ultimele volume ale „Bibliei” sale, Ruth Rimm și-a propus să includă Sutrele budiste și Mistica sufită…
„Teologie”… fără Dumnezeu ?!
Privite în context lor, bizareriile editoriale nu sunt nici pe departe incidențe. Deja de două secole, pe bătrânul continent și apoi în Lumea nouă, „înalta critică” s-a opintit să erodeze istoricitatea și autenticitatea Bibliei. Scepticismul Școlii de la Tübingen (Schleiermacher, F.Ch.Baur și David Fr. Strauss) s-a multiplicat prin corifeii teologiei liberale, ca Rudolf ultman și Paul Tillich. Ciudat lucru: în timp ce musulmanii sunt tot mai dispuși să moară pentru onoarea Coranului și a Profetului, creștinii se tot disociază de Sfânta Scriptură, indiferenți sau mânați de un duh de rejecție față de Biblie – temelia lor care a modelat istoria culturii și a civilizației.
În 1986, la universitatea Berkeley din California, și-a început activitatea grupul de studiu „Jesus Seminar”. Participanții, variind între 30 și 200, toți doctori în teologie, și-au propus să reexamineze bazele creștinismului – Evangheliile. Timp de opt ani, în particular și în conferințe, au supus cele aprox. 1.500 declarații ale lui Isus și cele 176 acte săvârșite de El unui tir de teste raționaliste. Premiza grupului era excluderea supranaturalului (profeții, miracole) și a oricăror pretențiilor mesianice din partea lui Isus (…a fost doar un revoluționar visător).
Concluzia a fost trasă democratic, prin utilzarea de cartonașe roșii (foarte probabil), roz (oarecum posibil), gri (foarte puțin probabil) și negru (cu totul fictiv). Ea a relevat că din cele 1.500 rostiri, doar 18% – adică 83 au primit credit roșu sau roz. Iar din cele 176 acțiuni, numai 29 – adică 16% au fost confirmate. Iar acestea nu sunt decât vorbiri și acte obișnuite și nesemnificative.
Mă identific cu omul de rând, neteolog, ca să-mi exprim nedumerirea: Mai este oare Biblia cartea de căpătâi? Este ea Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu dat lumii? Sau poate este doar o versiune, precum Coranul sau Vedele ? Să aibă profeții Noii ere dreptate?
Vedele sau Biblia – Istoricitatea
Este acceptată idea că Vedele reprezintă una din cele mai vechi mărturii ale gândirii umane. Se crede că cele mai vechi imnuri datează în forma orală din 1.500 î.Hr., cu toate că au fost scrise mult mai târziu. Istoricul P. K. Saratkumar susține că Vedele au fost scrise abia în sec. XIV după Hristos ! Cert este că cel mai vechi manuscris al Vedelor datează din 1.464 după Hr. Între presupusul „original” și cel mai vechi „manuscris” există un gol de 3.000 ani. Filosoful și reformatorul indian Mangalwadi Vișal afirma: „Nu s-a făcut nici o încercare pentru stabilirea autenticității Vedelor. Cei care citesc Vedele, își dau seama că istoria lui Krișna sau Radha nu sunt bazate pe documente autoritare, cu atât mai puțin pe fapte.” (Vishal Mangalwadi, The World of Gurus”, New Delhi. 1977). Pentru hinduși, însă, ceea ce contează este mitul și simbolismul său transcendental!
Biblia – o colecție de 66 cărți – a fost scrisă de-a lungul a 1.600 ani, de la primul ei autor, Moise, și până la ultimul apostol, Sf. Ioan. Moise relatează, ca martor ocular, evenimentele exodului poporului Israel din Egipt – în jurul anului 1.500 î.Hr.
Descoperirea întâmplătoare a celebrelor manuscrise de la Qumran, Marea Moartă, în 1947, aruncă o lumină extrem de favorabilă asupra Vechiului Testament: biblioteca esenienilor cuprindea toate cărțile Vechiului Testament , datând cu 100 ani î. Hr. O comparație amănunțită evidențiază că între aceste documente și versiunile moderne nu există nici o deosebire, cu excepția unor erori gramaticale și erori de vocalizare fără importanță! Această descoperire reduce golul între documentul original și cel mai vechi manuscris existent la doar câteva sute de ani.
Martorul Bibliei: Istoria
Contrar ? Vedelor mitice, Vechiul Testament declară că este o redare fidelă a istoriei providenței lui Dumnezeu față de poporul Israel. Exact în ultimele două secole de scepticism, arheologia a scos la lumină dovezi irecuzabile ale istoricității și acurateței raportului biblic. Redau doar câteva:
– Descoperirea, în 1901, a Codului lui Hammurabi (1.750 î.Hr.), confirmă cu extraordinară acuratețe raportul biblic despre Avraam și epoca lui. Secțiunile 144, 145, 170, 171 din Cod prevăd că ridicarea de urmași prin sclave era în uzanță, iar calitatea de moștenitor al fiului născut de sclavă era recunoscută prin lege. Izgonirea roabei-concubine datorită purtării necuviincioase față de stăpână era și ea stipulată în art. 146! Dupa ce a citit Codul lui Hammurabi și a analizat conduita patriarhilor, asiriologul Alfred Jeremias a declarat: „Istoria patriarhilor este în concordanță până în ultimul detaliu cu circumstanțele civilizației orientale antice din vremea respectivă. Julius Wellhausen exprimase opinia că, din punct de vedere istoric, istoriile patriarhilor sunt imposibile. Dar acum ele au fost dovedite cu totul posibile.”
– Descifrarea hieroglifelor de către Champolion (1822) face posibilă cunoașterea istoriei Egiptului. Spre marea satisfacție a cercetătorilor Bibliei, episodul înfierii lui Moise de către fiica lui faraon se încadrează perfect în epoca prințesei Hatșepsut (1503 – 1482 î.Hr.), singura femeie-faraon din istoria Egiptului, văduvă și fără moștenitor.
– În urma cercetăriilor așezării de lângă piramida lui Sestrosis II, locuit în totalitate de sclavi evrei, arheologul Rosalie David e silită să recunoască: „În mod inexplicabil, părăsirea orașului de către sclavii semitici a fost subită și nepremeditată”. Arheologii n-au altă explicație decât însuși Exodul!
– Cele 380 de tăblițe de la Tel el Amarna, descoperite în 1887, scrise într-un dialect acadiano-canaanit, dezvăluie în mod dramatic invazia Canaanului de către Israel. Prinții canaaniți, care strigă disperați după ajutorul faraonului Akenaton, menționează cetatea Urusalim (Ierusalim) și numele invadatorilor: Habiru (de la Heber = de unde-și trag numele evreii și limba lor: Hebraica).
– În anii 1930, prof. J. Garstang excavează ruinele Ierihonului. Ruinele indică o cădere a zidurilor spre exterior (contrar felului în care se prăbușesc zidurile unei cetăți: spre interior), cu excepția unei porțiuni a zidului de nord care a rămas în picioare. Data surpării: cca. 1.400 î.Hr. – exact perioada cuceririlor lui Iosua, iar zidul nedărâmat – probabil casa lui Rahav (Iosua 2, 18-21). Cercetările recente ale arheologului Bryant Wood susțin teza lui Garstang.
– Lipsa oricăror documente arheologice care să ateste unele nume și locuri din Bibliei a dat prilej „înaltei critici” de a denunța Biblia drept ficțiune. Biblia a fost singurul izvor care menționa pe Hitiți. Basme ! – spuneau scepticii. În 1834, francezul Ch. Tesier a descoperit la Bogazköy (Turcia) vestigiile unui mare imperiu necunoscut. Abia în 1925, după ce lingvistul ceh Bedrich Hrozny descifrează scrierea hitită, Biblia este strălucit re-confirmată: Imperiul Hitit a dominat Orientul între 1.700 – 1.100 î.Hr.
– La fel, Belșațar, despre care Biblia vorbea ca fiind ultimul rege al Babilonului, nu se regăsea în cronologiile istoriei. „Încă o eroare biblică!”. Acuzele încetează în 1924, când Sideny Smith a dat de o serie de tăblițe cuneiforme, în care „Bel-șar-uțur” este numit „fiu și coregent” al lui Nabonid.
– În narațiunile ei, Biblia menționează 2.930 personaje și 1.551 locuri geografice. După o viață dedicată arheologiei, vestitul rabin evreu Nelson Glück a mărturisit: „Nici o singură descoperire arheologică n-a contrazis măcar un singur verset biblic.”
Mai este vreo carte milenară în lume care-și poate asuma extraordinara autenticitate pe care o are Biblia? Eu unul, nu cunosc.
Mitologia Vedelor
Concepția despre lume a Vedelor este diferită. Cu toate că hinduismul pretinde a fi cultul monoteist al zeului Brahman, hindușii adoră totuși 330 milioane de zei. Explicația este că acestea n-ar fi decât atribute și puteri ale lui Brahman, precum și încarnări ale principalelor sale ipostaze: zeii Brahma, Vișnu și Șiva.
În contrast cu Dumnezeul Bibliei, Brahman nu se distinge de întreaga creațiune. Conform Vedelor, el nu este decât un spirit cosmic impersonal, o entitate fără atribute… Brahman nu e atotștiutor, ci e doar cunoștința în sine. El nu există, ci e doar existența în sine ca principiu abstract și impersonal… Și, fiind un principiu, Brahman se regăsește în toate… și în om, vacă, insectă … (de aici, respectul pentru viață). El e inițiatorul codului de reguli și practici (Dharma) pe care, dacă omul le împlinește, gata! – scapă de reîncarnări (de Samsara).
Când omul se gândește la Brahman, el proiectează percepția sa asupra zeului. Prin aceste proiecții, Brahman se diversivică în milioanele de zeități „utile” omului pentru apropierea de zeul suprem. Pe lângă formele personale ale lui Brahman (Brahma, Vișnu, și Șiva), hinduismul mai cuprinde nenumărați „semi-zei” cerești, deva (masculin) și devi (feminin), care nu sunt decât întrupările celor trei (precum Indra, Mitra, Rama, Krișna, Kali, Saraswati).
Din când în când, zeii se coboară pe pământ într-o formă corporală, ca să-i mai ușureze pe oameni de reîncarnări (de Mokșa)… Întruparea zeilor se cheamă Avatar.
Ca să împlinească Dharma, omul nu trebuie decât să fie perseverent, fără să fie nevoie să creadă într-una din formele divine. Chiar și un ateist poate să ajungă în Nirvana, dizolvat în Brahman. În Hinduism nu există conceptul de „convertire”, omul având în sine toate resursele de îndumnezeire.
Pentru că Divinitatea se poate exprima prin nenumărate căi, hindușii nu consideră Vedele ca fiind un „canon” care s-o delimiteze de celelalte izvoare religioase. Dimpotrivă, un hindus poate venera orice altă Scriptură sau religie, acestea fiind doar alte căi spre aceeași țintă.
Teologia Bibliei
Biblia prezintă o cu totul altă concepție despre lume decât Vedele. Creațiunea este un act de dragoste a unui Dumnezeu personal, atotputernic și atotștiutor, al cărui atribut major este „dragostea”. El este interesat de soarta fiecărei făpturi. Căderea omului în păcat a dus la pervertirea naturii umane. Pentru salvarea omului, Dumnezeu a conceput un plan al iubirii eliberatoare: Fiul Său, Isus Hristos, S-a jertfit pentru toată lumea, plătind prețul răscumpărării și făcând posibilă recuperarea omului printr-un proces individual, procesul convertirii. Dumnezeu Însuși (prin Duhul Sfânt) Se implică în viața fiecărui păcătos care vrea să reintre în familia lui Dumnezeu. Istoria de milenii a omenirii nu este altceva decât o mare luptă spirituală, în care unii aleg să coopereze pentru a fi salvați, în timp ce alții refuză mântuirea.
Comparând conceptul hindus cu cel biblic despre Dumnezeu, dr. Sarvepalli Radhakrișnan (filosof și om de stat indian) apreciază: „Dumnezeul Bibliei este diferit. El este personal și activ în istorie și este interesat de schimbarea și dezvoltarea lumii. El este o Ființă care comunică cu noi.”
Daca așa stau lucrurile, luarea unei decizii pentru omul de la răscruce devine întrucâtva mai clară și mai simplă.
(Articolul continuă în următoarele două numere, cu temele: Biblia și Coranul; Biblia și Apocrifele).
