Autor Lucian Cristescu
"Religia este opium pentru popor. Religia-i un fel de rachiu spiritual în care sclavii capitalului își îneacă ființa și dorința lor după o viață umană decentă.” V. I. Lenin
Ar fi prea simplist să evaluăm aberația acestui adagiu din perspectiva prăbușirii a însăși filosofiei ateiste. Iar să contrazici? Nu-i destul. Adesea apologetica pierde partida datorită manierei controversiale. Mai de folos este să dovedești contrariul, decât să contrezi afirmații.
Acesta-i motivul pentru care e bine să plecăm de la întrebarea: „Ce-a făcut creștinismul pentru civilizația omului?” A avut el vreun rol în formarea culturii omului alb? Și în ce măsură societatea de tip european este îndatorată Bibliei pentru distincția ei de echitate și progres?
Numărul trecut ne-a familiarizat cu impactul cataclismic pe care morala Bibliei l-a avut asupra structurilor sociale din imperiul roman. În articolul de față, continuăm să reconstituim urmele lăsate de Revelație în trei domenii principale care definesc o civilizație: justiția, educația și în egală măsură, știința.
Domeniul juridic
Este populară ideea că Legea romană a fost cea mai impresionantă și admirabilă realizare a civilizației Romane. Drept Roman consista din două mari secțiuni: Dreptul Civil – pachet convenit de societate; și Dreptul natural – impus de natura ființei umane, aplicabil oricărui neam de sub soare.
Meritul justiției romane privea domeniul legii private și a legilor privind proprietatea. Există însă destule deficiențe în legea publică. Vaste zone nereglementate lăsau magistraților puteri discreționare.
În timp ce societatea romană era tolerantă cu viața privată a individului, era necruțătoare cu infracțiunile contra statului. Întrucât pentru romani religia era un instrument sacru de menținere a ordinii sociale și a bunăstării imperiului, prin faptul că asigura „pax deorum” , neîndeplinirea ritualului față de zei era o ofensă la adresa statului. Așa se face că cea mai mică reținere de a arde tămâie zeilor atrăgea condamnarea – de unde și pogroamele anti-creștine.
O slăbiciune a legii romane era discriminarea împotriva femeii – niciodată recunoscută ca om adult. Mai găsim și unele prevederi de-a dreptul năroade. De exemplu, un articol din Legea celor 12 table prevedea: “Dacă o persoană a cântat sau a compus un cântecel împotriva altei persoane, producând calomnie sau insultă, să fie ciomăgit până la moarte.”
Legea romană n-avea treabă cu morala privată. Nici un roman nu putea înțelege de ce homosexualitatea ar fi fost o chestiune politică. Homosexualitatea era tolerată, cu toate că existase, la începutul republicii, o Lex Scantinia – contra practicii homosexuale. Împărați romani țineau pe lângă ei băieți tineri, fără ca pederastia să le scadă respectul. Într-o vreme s-a pus doar o taxă pe prostituția homosexuală.
Primul impact al Bibliei asupra lui „jus romana” se vede în legile lui Constantin (334). Întrucât omul este chipul lui Dumnezeu, legea interzicea stigmatizarea criminalilor cu fierul roșu pe față.
Apoi, legea cerea acuzatorilor să aducă nu un singur martor (după cutuma romană), ci doar cu doi sau trei, cum scria în Biblie. În plus, defavoriza divorțul și bloca dreptul la recăsătorire cât timp lipsea dovada adulterului.
Împăratul Iustinian (534-538) este cel care reformează Legea romană, așezând-o pe baze creștine. Cu toate că rămâne îndatorat moștenirii precreștine, Iustinian include Biblia în Legea romană. Astfel, Codul său începe cu o declarație de credință creștină și cu porunca de aliniere generală a tuturor cetățenilor față de crezul creștin… La data aceea, lumea nu era pregătită să perceapă aceasta intruzie ca pe o agresiune contra libertății de conștiință.
Textul codului iustinianic se referă uneori direct la Biblie ca la autoritatea de referință: „Totul trebuie să se judece conform legii vechi și moderne, adică a legii lui Moise care antidatează legile tuturor națiunilor, și a legii lui Hristos, așa cum este conținut în legea împăratului Constantin, Teodosie și Leo.” Iustinian decretează două amendamente cu prevederi drastice pentru „oamenii apucați de patimă drăcească, practicând între ei poftele cele mai scârboase și mai contrarii naturii, pe care-i îndemnăm să pună la inimă teama de Dumnezeu și de judecata viitoare… Căci suntem învățați în Sfintele Scripturi că datorită acestui comportament scabros cetățile (Sodoma și Gomora) au fost nimicite cu oameni cu tot.” Este pentru prima oară când homosexualitatea este înfierată ca răzvrătire contra lui Dumnezeu.
Posteritatea și-a fundamentat justiția pe Codul lui Iustinian. Napoleon și-a modelat codul său direct pe el. În Germania, codul lui Iustinian a fost funcțional până la începutul sec. XX !
Studiu de caz: Alfred cel mare
Este incredibil, dar istoria Angliei, respectiv istoria Europei, ar fi fost cu totul alta, dacă n-ar fi fost regele Alfred cel Mare (849 – 899).
La data când Alfred lua sceptrul, aproape toată Anglia era invadată și colonizată de vikingii danezi, în afară de o mică porțiune din sud, regatul lui Alfred – Wessex. Punctul de cotitură are loc în clipa în care Alfred cel Mare descoperă Biblia. Și regele o studiază, se convertește și, împins de providență, pornește să facă ordine în țară.
Mai întâi, traduce porțiuni din Biblie, printre care primii 50 psalmi. Apoi dă o culegere de legi, în prolog așezând Cele Zece Porunci. Alături, mai așează o serie de pasaje biblice care se refereau la liberarea sclavilor din 7 în 7 ani, la restricționarea răzbunării sângelui și protecția străinilor.
Apoi, aplicând rânduiala Scripturii, Alfred împarte țara în unități de 10, 50, 100. Liderii peste 100 erau numiți Earl (conți). Teritoriul unui Earl se chema „shire”. Iar ajutorul Earl-ului se numea „shire-reef” – de unde ne-a rămas cuvântul „șerif”.
În 876, regele Guthrum din Danemarca a invadat și Wessex-ul. În anul următor, când Guthrum s-a întors, Alfred l-a înatâmpinat la Edington și l-a înfrânt. Luându-l prizonier pe Guthrum și rămășița oștirii lui, Alfred l-a dus la castel și… i-a oferit o masă mare și un tratat de pace. În final, după ce le-a arătat practic în ce constă creștinismul, i-a propus să devină creștin. Când Guthrum a ieșit din apa botezului, Alfred l-a îmbrățișat : „Ești fratele meu!” Apoi i-a mai zis: „Å¢ara asta este prea mare ca s-o conduc singur. Nu e important cine o conduce. Contează că este o țară creștină. Rămâi aici și condu cu mine țara, sub stăpânirea lui Hristos!” Și istoria se schimbă: vikingii părăsesc în cele din urmă Britania.
Ca și în cazul unui alt rege încreștinat, Charlemagne, Biblia îi deschide lui Alfred viziunea unei responsabilități universale. Alfred trimite ambasadori la Califul din Baghdad, la Roma, Irlanda, Ierusalim și chiar și-n India. Când regina Victoria a fost întrebată care este secretul măreției țării ei, ea a arătat în urmă și răspuns: „Biblia, domnule, Biblia este secretul măreției noastre!”.
Magna Charta
Pentru creștin, Stephen Langton (1150 – 1228) poartă distincția de a fi primul care a împărțit Biblia în capitole, Carte pe care o studiase asiduu, scriind comentarii pentru aproape întregul Vechi Testament. Pentru istoric, însă, Stephen Langton, arhiepiscop de Chanterbury (1215) rămâne eminența care a dat naștere la Magna Charta Libertatum, cea dintâi lege constituțională din istorie.
Bărbat de o erudiție fără egal, pe rând profesor la Universitatea din Paris, apoi cardinal și preot în Roma, ales apoi ca arhiepiscop de Canterbury, Langton arbitrează conflictul dintre Papa Inocențiu III și regele Ioan cel fără de țară, apoi între baroni și ticălosul rege. Datorită înțelepciunii și determinării sale, Langton impune tiranului Ioan Marea Cartă a Libertăților, prin care toți – baroni și rege – acceptau să se supună principiilor echității biblice, în așa fel încât „să se aducă slavă lui Dumnezeu”.
Ulterior, ținuta lui fără compromis îi aduc persecuția atât din partea regelui, cât și excomunicarea din partea papei. Reabilitat în cele din urmă, Langton continuă să înrâurească istoria Angliei chiar și post mortem. Vectorul biblicismului englez atinge și Lumea Nouă. Codul de la Connecticut, din 1620, cel mai vechi cod juridic, așeza bazele guvernării aproape în întregime pe Tora. Încă de la prima adunare de la New Haven, în 1639, John Davenport acorda în mod limpede primatul Bibliei ca referință legală și morală a coloniei : „Bibila ar trebui să fie singura regulă care să ne ghideze în fundamentarea guvernării acestui stat.” Ca o consecință a biblismului, în vremea revoluției americane (1775-1783), cunoașterea limbii ebraice era atât de răspândită încât unii membrii ai Congresului au propus utilizarea limbii ebraice ca limbă națională și abandonarea limbii engleze – simbol al dominației engleze.
Profesorul în științe juridice și umaniste, John Warwick Montgomery declara odată: „Morala biblică constituie cea mai importantă influență asupra sistemului legal modern din Occident.” Poate cineva evalua cât de mult datorează tradiția juridică occidentală contemporană Bibliei?
Educația
În Evul mediu, de privilegiul de a citi și de a scrie se bucura doar un procent infim. Eliminarea iliterației a fost un rezultat al influenței Bibliei.
Răspândirea Scripturii la începutul epocii moderne a condus la o rapidă creștere a alfabetizării. Încă din sec. XIV, Lollarzii care străbăteau Anglia și povesteau neștiutorilor de carte istoriile din Biblie, au făcut ca Biblia să devină cartea-sămânță pentru întreaga literatură engleză ce-avea să se nască.
Jan Amos Comenius (1592 – 1671) pastor și episcop al bisericii Husite, refugiat după declanșarea Contrareformei în Cehia, concepe în jurul anilor 1630 opera de căpătâi a pedagogiei moderne: Didactica Magna. Comenius considera Sfânta Scriptură drept începtului și sfârșitul învățării, iar educația – drept mijloc care condiționează pietatea, virtutea și cunoștințele. Impactul moravului în domeniul educației este uriașă. Pe rând, a fost chemat să reformeze sistemul școlar Suedez, apoi cel englez. A înființat școala în Ungaria. În 1654, universitatea Harvard, îl solicită (fără succes) să accepte poziția de președinte. Posteritatea l-a numit „părintele pedagogiei moderne”.
În America colonială, puritanismul a fondat numeroase colegii și universități: Harvard, Yale, Princeton, Brown, John Hopkins, etc… Cea mai veche universitate, Harvardul, a fost fondat la numai 16 ani de la debarcarea părinților peregrini în Plymouth. Fondatorul ei, tânărul pastor John Harvard, i-a donat toată biblioteca și jumătate din avere colegiului, a cărui declarație de misiune suna: „pentru promovarea învățării și perpetuarea ei pentru posteritate, spre a nu lăsa pastori analfabeți în biserică.”
Știința:
Oare ați bănuit vreodată că știința a luat ființă doar în spațiul culturii Bibliei? S-a întrebat cineva: Unde-I versiunea greacă a teoriei lui Newton? Unde este versiunea musulmană a concepției lui Kepler? Unde-i versiunea hindusă a legii lui Boyle? Unde-I versiunea budistă a geneticii lui Mendel?
Fără concepția biblică a Creațiunii, n-am fi cunoscut niciodată știința modernă. Dacă am fi continuat să adorăm zeii babilonieni, n-am fi avut nici aspirina, nici vaccinul poliomielitei.
Robert Oppenheimer, deși necredincios, a dezlegat misterul: „Creștinii au pornit de la premisa că există un Dumnezeu rațional care a creat un univers rațional, așa încât omul rațional s-o poată descoperi și înțelege. Și aceasta este fundamentul progresului”. În ce fel?
În concepția politeistă, zeii se identificau cu natura și acționau irațional și arbitrar, deasupra oricărei legi. Lumea apărea ca un amestec de natural și supranatural, domeniu în care cercetarea rațională nu-și avea locul. Zeii înșiși deveneau geloși dacă omul încerca să înțeleagă natura.
În viziunea creștină, Dumnezeu este separat de natură. El este dătătorul legilor care susțin întregul univers. În concluzie, creațiunea Lui poate fi înțeleasă pe bază rațională, în temeiul relației cauză-efect. De fapt, dacă treci în revistă alte culturi necreștine, te frapează incapacitatea lor de a genera știința modernă . Universul conceput de hinduși, azteci, egipteni, babiloniei, chinezi, etc… era etern, necesar, ciclic și organismic. Nimic nu era în plus, nimic nu putea fi înrâurit de voința omului. Natura era împânzită cu spirite. Iar Legi naturale nu puteau exista, întrucât natura însăși era dumnezeu („spiritul vacii”, „spiritul apei”…). Concepția aceasta bloca nașterea științei. Dacă la un moment dat un munte se prăbușea, sau un râu seca, sau o dinastie cădea, înțeleptul lua toate acestea ca un semn al unei „schimbări de ordine” în cosmos și în istorie, fără a căuta să cerceteze relația cauzală dintre ele.
Dimpotrivă, conform Bibliei, universul nu este dumnezeu, ci un mecanism creat de El. Astfel, el nu poate fi nici etern și nici necesar. Și pentru că există în forma în care o cunoaștem, trebuie să existe un motiv pentru care este așa și nu altfel. Chiar dacă natura este sub damnarea păcatului, Biblia ne aduce speranță: răul nu va dăinui veșnic. Iar prin știință, putem diminua ceva din efectele răului. Iată de ce un astfel de univers trezește curiozitatea născătoare de cercetare.
Cosmologia biblică, în contrast cu viziunea păgână, este liniară, nu ciclică. Dumnezeu a creat și a controlat istoria, conducând-o spre un pământ nou, purificat. Această gândire liniară, cu finalitate, este importantă pentru știință. De ce? Gânditorii concepției ciclice a lumii tind să zică: „nu e nimic nou..:”. În loc să caute ceva nou, ei caută în urmă înțelepciunea celor din Epoca de aur. Dar creștinul spune: „Stai puțin. Poate că e ceva pe care cei din vechime nu l-au cunoscut. Poate ce ceva nou, pe care nimeni nu l-a aflat…”
Doar conceptul Dumnezeului biblic promovează cercetarea științifică, datorită raționalității, ordinii, logicii, legității, unității și diversității și scopului pentru care universul există. Iată cum se explică faptul că toți părinții întemeietori ai științei occidentale din Europa au fost creștini devotați.
Volumul Cosmos, Bios, Theos, editat de Henry Margenau and Roy Abraham Varghese (1992), prezintă 60 de savanți de vârf, toți de concepție creștină, dintre care 24 premiați Nobel.
ANATOMIA COMPARATĂ‚
Georges Cuvier (1769 – 1832) fondatorul anatomiei comparate și a paleontologiei vertebratelor.
ANESTEZIOLOGIA
Crawford Long (1815 – 1878) creștin convertit. Co-descoperitorul anesteziei, James Y. Simpson (1811 – 1870) era și el un creștin ardent. Când un reporter l-a întrebat care a fost cea mai mare descoperire a lui, acesta a răspuns: „Aceea că Isus Hristos a murit pentru păcatele mele.”
ASTROFIZICA
Sir Arthur Eddington (1882-1944), quaker, susținător timpuriu al teoriei relativității, cercetător al teoriei stelare. El a produs primul studiu științific cu privire la interiorul stelelor, prezicând temperaturi enorme, fapt confirmat ulterior.
CARTOGRAFIA CELESTĂ‚
John Herschel (1792-1871) – observator al cerului emisferei sudice; credincios militant. Era fiul lui William Herschel (1738-1822) cartograful cerului emisferei nordice.
CHIMIA MODERNĂ‚
Robert Boyle (1627-1691) – fondatorul Societății regale din Londra, fizician și părintele chimiei moderne, este descoperitorul uneia din legile gazelor (legea Boyle) și al principiului propagării sunetului prin aer. Din scrupule creștine refuză președenția Societății regale, voind să evite jurământul. Din fonduri proprii, finanțează traducerea Bibliei în alte limbi. E director al Companiei Misionare Indiile de Est, pentru răspândirea creștinismului între păgâni. La moarte, a instituit o rentă pentru susținerea „Conferințelor Boyle”, sesiuni ce urmau să fie ținute de către diverse personalități împotriva ateismului.
CHIRURGIA ANTISEPTICĂ‚
Dr. Joseph Lister (1827 – 1812) quaker devotat, pleacă de la teoria germenilor patogeni a lui Louis Pasteur, folosind acidul carbonic. În practica lui medicală, tot reamintea studenților de teama de Dumnezeu.
ELECTROMAGNETISMUL
James Clerk Maxwell (1831-1879), matematician și fizician, cel ce a formulat teoria electromagnetică a lumii, teoria cinetică a gazelor, deschizătorul culoarului pentru mecanica cuantică și pentru relativitatea specială…, cel mai influent savant pentru sec. XX, despre ale cărui lucrări Einstein spunea că „sunt cele mai profunde și cele mai roditoare pe care fizica le-a experimentat de la Newton încoace.” Tot el produce „discul lui Maxwell” (corelația dintre culori), cât și prima fotografie color (1861). La 22 ani, Maxwell se convertește la creștinism. El era convins că știința nu poate fi niciodată un ghid pentru adevărul religios.
La un an după publicarea „Originii speciilor” lui Darwin, Maxwell a publicat „argumentul perfecțiunii moleculelor”: „întrucât moleculele sunt perfect identice, înseamnă că ele sunt produse de o Inteligență, conform unui plan inteligent…”
ENTOMOLOGIA
Jean Henri Fabre (1823 – 1915), numit și Homer al insectelor. Exclamația lui a rămas celebră: „Eu nu pot zice că cred în Dumnezeu, eu Îl văd!… Mai degrabă mi s-ar zmulge pielea decât să mi se ia credința în Dumnezeu!”
FIZICA CLASICĂ‚
Isaac Newton (1643-1727) – pe lângă teoria luminii și cea a gravitației universale, a inventat calculul diferențial și calculul integral. Newton considera cercetarea Biblică drept prioritatea vieții sale. El a devotat peste 20 de ani din viață cercetând profețiile lui Daniel și Apocalipsa, lăsând în urmă volumul „Comentarii asupra lui Daniel și Apocalipsa”.
În volumul său, Principia, el își mărturisește Scopul cercetării sale științifice, mărturisit în Principia, era dovedirea existenței lui Dumnezeu și combaterea ateismului. Cartea sa se încheie cu cuvintele: „Acest cel mai minunat sistem de sori, plante și comete, nu puteau proveni decât din sfatul unei Ființe inteligente și puternice. Această Ființă guvernează toate lucrurile, nu ca un suflet al lumii, ci ca Domn peste toate. Și datorită stăpânirii Sale, El vrea să fie chemat Domnul Dumnezeu.”
GENETICA
Gregor Mendel (1822-1884), călugăr austriac. Prin cercetările sale, a pus bazele geneticii moderne.
HELIOCENTRISMUL PLANETAR
Nicolas Copernicus (1473-1543) canonic catolic și astronom polonez, socotea că slujește lui Dumnezeu cercetând creațiunea Sa.
HIDROSTATICA
Blaise Pascal (1623-1662), matematician și fizician francez genial, descoperitorul legii fundamentale a hidrostaticii, al legii vaselor comunicante… Multilateral, el este inventatorul primului calculator mecanic, dar și al banalei seringi; cercetător al teoriei probabilității și descoperitorul unor teoreme din geometria proiectivă. La 31 ani, Pascal renunță la cercetare, ca să se devoteze cu totul devoțiunii. „Apologia religiei creștine”, lucrare neterminată și adunată în „Cugetări”, a fost opera vieții sale prin care intenționa să convingă pe orice sceptic despre existența lui Dumnezeu.
INDUCÅ¢IA ELECTRO-MAGNETICĂ‚
Michael Faraday (1791-1867) – descoperitor al inducției electro-magnetice, al teoriei câmpurilor, etc… Repudiind tradiții bisericești, principiul lui era: „Biblia și numai Biblia”. Creștin sincer, Faraday practica spălarea picioarelor la Împărtășanie și consuma hrana conform Leviticului cap.11. În fiecare duminică dimineața și miercuri seara, oricare ar fi fost urgența, Faraday părăsea Institutul Regal ca să meargă la închinare. A refuzat în mai multe rânduri onorul de a fi înnobilat și de a conduce Institutul regal de științe.
MATEMATICA BINARĂ‚ și LOGICA SIMBOLICĂ‚
Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 – 1716). Creștin pios, a pornit de la concepția că realitatea poate fi redusă la conflictul dintre Dumnezeu și diavol, la bine și rău, deci la „unu” (│) și „zero” (─). Astfel, reducând totul la doi „digiți”, a pus bazele calculului binar, pe care se fundamentează știința computerelor. Independent de Newton, Leibniz a descoperit calculul infinitezimal și a adus o contribuție importantă fizicii, geologiei, teoriei probabilității, mecanicii cuantice, ciberneticii, psihologiei, lingvisticii, eticii, sociologiei, istoriei și filosofiei și altele. El l-a anticipat chiar și pe Einstein, susținând în opoziție cu Newton că spațiul și timpul sunt relative, nu absolute. Ca lutheran devotat, Leibniz a refuzat avansări al căror preț era abjurarea de la credință.
METODA ȘTIINÅ¢IFICĂ‚
Francis Bacon (1561 -1627), puritan, primul reformator al învățământului și părintele metodei științifice.
MECANICA CEREASCĂ‚
Johannes Kepler (1571-1630) teolog german, matematician și astronom, descoperitorul perioadelor orbitale și ale celor trei legi ale mișcării planetelor. A fost cercetător al legilor optice și inventatorul telescopului keplerian. El a extins, din pură credință, concepția Trinității ca să definească întreitul său sistem heliocentric: soarele, stelele fixe și spațiul interstelar. Credința sa a fost răsplătită prin descoperirea primei legi a mișcării cosmice. Pentru erudiția sa, a fost numit matematicianul imperial și consilier al împăratului austriac Rudolf II. El obișnuia să spună: „Eu regândesc gândurile lui Dumnezeu.”
MICROBIOLOGIA
Anton von Leeuwenhoek (1632 – 1723) olandez reformat, primul care a văzut o bacterie. Adesea, el se referea cu reverență la Dumnezeu, față de care descoperirile sale aduceau doar dovezi în plus pentru minunata Sa creațiune.
Louis Pasteur (1822-1895), descoperitor al vaccinului antirabic. Bazându-se pe raportul Genezei, că nimic n-a apărut de la sine, a vrut să demonstreze imposibilitatea generației spontanee a vieții și, după 20 ani de experimente, a reușit magistral.
NEBULOASELE STELARE
William Huggins (1824-1912) – stabilește diferența dintre nebuloasele gazoase și galaxii.
NEUROLOGIE
Charles Bell (1774 – 1842), primul care a produs o hartă a creierului, denumită „Magna Carta a neurologiei”. În 1833, Bell scrie volumul „Mâna”, în care examinează mâna umană și o aduce ca argument pentru existența, inteligența, puterea și bunăvoința lui Dumnezeu.
TAXONOMIA
Carol Linne (1707 – 1778), savant luteran suedez, botanist și zoolog. J.J.Rousseau îl admira: „Nu cunosc un om mai mare în lume”. Despre el se zicea: „Dumnezeu a creat, dar Linne le-a așezat în ordine”.
TEORIA ATOMICA.
Quaker-ul John Dalton (1766 – 1844), chimist, fizician și meteorolog, a fost primul care a așezat teoria atomică pe o bază științifică. Tot el a identificat incapacitatea deosebirii culorilor (daltonismul).
TOPOLOGIA.
Leonhard Euler (1707 – 1783), matematician, fizician și astronom elevețian, cu o memorie fotografică. Euler era obiectul ridiculizărilor lui Voltaire datorită credinței sale hughenote.
VACCINUL
Edward Jenner (1749 – 1823), medic anglican englez, care a realizat primul vaccin din lume, învingând variola.
TEORIA ONDULATORIE A LUMINII
Thomas Young (1773 – 1829), fizician și matematician englez strălucit, de religie quaker.
TERMODINAMICA
Lord Kelvin (1824-1907), cercetător în termodinamică, analiza matematică a electricității și inventatorul scalei de măsurare a temperaturii absolute (scala Kelvin). La 21 ani, când cu examenul său de absolvire la Cambridge, unul din profesori i-a declarat colegului: „Tu și cu mine suntem tocmai potriviți să-i ascuțim pana tinerelului…” La 22 ani era deja profesor la universitatea din Glasgow. Pornind de la Psalmul 102,25-26, el descoperă a doua lege a termodinamicii (legea entropiei), conform căreia lumea a fost creată de Cineva și se îndreaptă progresiv către un sfârșit inevitabil. El credea că doar Dumnezeu putea să restabilească distribuția originală a energiei în univers.
Fără cosmo-viziuinea Scripturii, unde ne-am fi aflat în veacul XXI ?
