Autor Florin Laiu
Tocmai am primit cu poșta electronică un mesaj intitulat „Matei 28,19: Câteva date legate de interpolarea expresiei: ’în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh’ ”, care constă dintr-un articol teologic anonim (discutat și pe forumul AZSMR), scris într-un stil semiacademic și perfect înclinat antitrinitar. Articolul încearcă să construiască un argument credibil de critică textuală, susținând că formula trinitariană din Mat 28:19 este o interpolare ortodoxă. Este o ipoteză interesantă și plauzibilă, care merită un studiu mai aprofundat (am s-o propun ca subiect de teză de licență), dar ceea ce este bine să se știe, trinitarismul se întemeiază pe mult mai mult decât Mt 28:19, are explicațiile cele mai satisfăcătoare pentru tot felul de texte referitoare la Dumnezeire, în timp ce arianismul este silit să fie extrem de selectiv și să răstălmăcească sensul Scripturii în multe locuri, și nici aceasta nu este destul, dacă nu presupune la tot pasul scenarii conspiraționiste ale nelegiuiților de trinitarieni catolici, iezuiți sau masoni care ar fi colaborat în scopul distrugerii textului sacru …
Adaosuri în Biblie?
Înainte de toate, este locul să recunoaștem că în manuscrisele biblice există într-adevăr o serie de adaosuri probabile sau posibile. Cum manuscrisele bizantine tradiționale, care s-au folosit în traducerile clasice, sunt în realitate mai târzii decât unele manuscrise descoperite mai recent, nu este de mirare că, în afară de câteva traduceri moderne (și pe nedrept blamate!), cele clasice conțin aceste adaosuri, inclusiv în limba română. Iată câteva exemple: 1 In 5:7; In 5:4; Mat 17:21; Mc 7:8b; Ap 1:11a etc. (Se pot folosi pentru comparație, traducerile moderne TOB –Traduction Oecumenique de la Bible, NIV-New International Version, NJB-New Jerusalem Bible, NET-New English Translation etc.; și TSBIR 2009 sau GBV 2001 pentru limba română). Există și secțiuni mai mari în discuție, cum ar fi Ioan 8:2-11 (Femeia păcătoasă) și Marcu 16:8-20 (Finalul Evangheliei). Ioan 8:2-11 apare ca o povestire independentă, al cărei loc exact nu s-a găsit în Evanghelii și a fost așezată în final în Evanghelia lui Ioan, în locul care a fost numerotat după multe secole, ca fiind capitolul 8. De aceea, unele traduceri pun acest capitol în paranteze () sau [].
Evanghelia lui Marcu ne-a parvenit cu două finaluri diferite. Unul din ele este în 16:8-20, celălalt existent în unele manuscrise, după v. 7: [„Și ele au raportat celor din jurul lui Petru toate cele poruncite. Iar după acestea, Însuși Iisus a trimis prin ei, de la răsărit până la apus, proclamația sacră și nepieritoare a mântuirii veșnice. Amin.” Trebuie să spunem însă, că nu orice adaos este o interpolare și nu orice variație scribală reflectă motive teologice. Lucrurile sunt mult mai complexe, și cine vrea să le simplifice prin teorii conspiraționiste, nu face decât o lucrare iresponsabilă, diletantisimă.
Seriozitatea argumentelor „interpolării” din Mt 28:19
Probabil că nimeni nu este interesat de absolut toate argumentele din articolul menționat. Dar pentru că există credincioși care pleacă urechea la o asemenea scriere cu aparență academică, științifică, mă voi ocupa puțin de argumentele aduse, chiar dacă vin de la un anonim. Pentru început, pot spune că articole asemănătoare, formulate de obicei în engleză, adesea copy-pasted, se găsesc pe multe saituri antitrinitare. Interesant este că autorii citați, care au lansat aceste argumente, sunt de cele mai multe ori, nume obscure, care nu sunt recunoscute ca experți în domeniu.
1. Argumentul dezacordului gramatical
Pretenția autorului articolului este că, „studiind acest pasaj în textul grecesc, se observă că cuvintele ’botezându-i’ (pe ei, în greacă: autous, la masculin) și ’învățându-i’ (pe ei, în greacă: autous, la masculin), nu se acordă în gen cu ’națiunile’ (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de ‘autous’, ar trebui să fie ‘auta’….Prin urmare, fie autorul cărții, Matei, a greșit, fie acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a se ține seama de gen, atunci când s-a interpolat expresia "botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, și al Sfântului Duh’.”
Pe cei care-și imaginează că limbile biblice trebuie să se supună perfect reglementărilor academice moderne, trebuie să-i dezamăgesc. Limbile biblice sunt influențate uneori de limbajul colocvial, care este mai puțin riguros în ce privește acordul gramatical, așa cum se întâmplă de fapt în orice limbă. În ebraica biblică există nu rareori dezacorduri, iar greaca Noului Testament, pe lângă faptul că are caracter popular prin definiție (koiné = de rând, publică), este scrisă de autori evrei a căror limbă maternă era aramaica.
Nu am făcut un studiu exhaustiv al acordului gramatical în greaca NT, dar dezacordul semnalat în Mat 28:19 apare în mod exact și în Ap 19:15 (πατάξῃ τá½° á¼”θνη, καὶ αá½τὸς ποιμανεá¿– αá½τοὺς = va lovi ‘neamurile’ și ‘îi’ va paște). Cazuri în care pluralul neutru á¼”θνη stă în dezacord cu pronumele masculin αá½τοÏς se găsesc destul de frecvent, vezi Ex 23:27; Dt 9:4; 12:29-30; 19:1; 31:3; Ios 23:9; Ps 117 (MT 118):10; Ioel 4:2; Is 30:28; 34:2; Ir 25:9.15; Ez 39:21; Mt 25:32; FA 15:17. A se observa, de asemenea, diferența dintre acordul corect al predicatului în Ap 18:3 (πÎπωκαν πάντα τá½° á¼”θνη = AU băut [pl]. toate neamurile) și în Ap 14:8 (πεπÏŒτικεν πάντα τá½° á¼”θνη = A băut [sg.] toate neamurile – ca în Teleorman !). În Mt 28:19, chiar și traducerile neogrecești (MGK, MET) păstrează acest dezacord, ceea ce arată că acest dezacord era atât de popular în greacă, încât a supraviețuit secolelor, ca formă preferată.
Parțial, dezacordul semnalat în Mt 28:19 se poate datora semnificației speciale a substantivului á¼”θνη („neamuri”) în NT. La origine, termenul însemna etnii, nații, popoare. În NT însă, sub influența uzului ebraic târziu al termenului גויי×goyim (nații > neevrei, păgâni), termenul grecesc á¼”θνη este folosit de evrei, nu cu sensul de „popoare”, ci cu sensul de „neevrei” (care puteau fi doar câțiva), cf. Rom 11:13; Gal 2:12; Ef 3:1 (a se vedea, deasemenea, orice lexicon de greacă noutestamentară). În Mt 28:19, termenul este clar intenționat ca „indivizi din toate popoarele”, și nu ca „popoare”. Acest sens, în limbajul popular poate atrage mai degrabă un acord logic (cu plural masculin), decât unul strict gramatical (cu neutru plural). Dar dezacordul acesta stă oricum în picioare, chiar și fără un apel la acord logic. În Dt 7:22, de exemplu, traducătorul grec, referindu-se la á¼”θνη („neamuri”), folosește ambele pronume la plural: ταῦτα (la neutru) și αá½τοÏς (la masculin). Prin urmare, suspiciunea că acest dezacord gramatical ar semnala o interpolare, nu are nici o bază.
2. Argumentul citatului lui Eusebiu
Savantul anonim pe care Gabi B mi-l recomandă cu aplomb, spune că „în unele scrieri ale lui Eusebiu”, Mt 28:19 este citat diferit („…în numele Meu”, în loc de „în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”). Nu dă referințe, nu precizează la care Eusebiu se referă. Studiat mai serios, acest argument referitor la integritatea textului din Mt 28:19 s-ar putea dovedi corect. Originalul grecesc al Istoriei Eclesiastice a lui Eusebius se poate găsi și online. Nu am la îndemână alte texte grecești ale scrierilor lui Eusebius, nici nu am cunoștință despre o critică serioasă (istorică și textuală) a scrierilor lui, dar după cum am verificat parțial, datele care se găsesc pe internet, din traduceri în engleză ale unora din scrierile lui Eusebius (A, B, C) atestă, că Eusebius poate să fi avut la dispoziție un manuscris mateian în care expresia din Mt 28:19 era redată: «πορευθÎντες μαθητεÏσατε πάντα τá½° á¼”θνη á¼ν τá¿· á½€νÏŒματί μου» (Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, în numele Meu”), așa cum citează el în mod repetat porunca Domnului, în 16-19 locuri: I, 3:6 (a), 5, 9 (a), 6, 24 (c); III, 6:132 (a); 7:136 (a-d), 138 (c); IX, 11:445 (c) etc. Este foarte probabil că Eusebius citează varianta textuală cu care era el familiarizat. Să nu uităm însă că Eusebius a fost contemporan cu disputa ariană și că, cel puțin în răsărit, tendințe semiariene și chiar ariene au persistat, nu fără concursul unor oameni ai Bisericii.
Autorul nostru anonim afirmă că „acest indiciu este oferit de asa numitul ‘aparat critic al Noului testament în limba greaca’, de la ediția 1 la 25, redactat de Nestle si Aland”. Singura ediție critică a NT grecesc pe care o am acum la îndemână, este ultima (a 27-a, revizuită), adică cea mai bună. Nu se face în ea nici o referire la citatele lui Eusebius, așa încât situația mi se pare suspectă. Experții în critică textuală sunt, de regulă, foarte liberali în teologie, iar liberalismul, care este dominant, este și antitrinitar, sau cel puțin sceptic. Este extrem de greu de crezut că ultimele ediții critice ale NT grecesc ar fi fost reconvertite la trinitarism, ștergându-se toate urmele evidenței eusebiene. Ce interes ar fi avut niște sceptici să facă o asemenea schimbare? Deocamdată mă abțin să trag concluzii definitive asupra citatului repetat al lui Eusebius, dar în scenarii conspiraționiste nu cred. Găsesc că este lipsită de temei presupunerea că trinitarienii ar fi interpolat în NT expresii care să introducă în Biserică o credință care nu existase. Chiar dacă Mat 28:19 ar fi fost la origine în forma sugerată de Eusebius, aceasta nu dovedește că învățătura trinitariană este greșită. Trinitarismul este o teologie care se sprijină pe trei afirmații biblice paradoxale, care se găsesc în multe locuri, inclusiv în VT:
1. Dumnezeu este Unul;
2. Christos (Fiul) este Dumnezeu deasemenea, în cel mai înalt sens;
3. Duhul (Tatălui și al Fiului) este o personalitate distinctă, de esență divină, care reprezintă în cel mai înalt grad pe Tatăl și pe Fiul.
Chiar dacă am admite că formula din Mt 28:19 ar fi un adaos mai târziu, formula trinitară deja exista în Matei în manuscrise contemporane cu Eusebiu: Codex Sinaiticus, Codex Vaticanus (sec. IV), fiind cunoscută încă din Didaché (7:1.3), o scriere datată în secolul II, înainte de controversa ariană. Eusebius a scris pe la anii 310-337, iar Sinaiticus este datat între anii 325-360. Nu se poate susține că, în mod necesar, citatul repetat al lui Eusebius este anterior Codexului Sinaitic.
3. Citarea unor autorități nerelevante
Ca orice știință, filologia biblică a făcut și ea progrese de-a lungul timpului. Nu este acceptabil academic să se citeze autorități de pe vremea străbunicilor noștri (e.g. Scribners, Hastings, Gregory etc.), așa cum face anonimul autor din mesajul lui Gabi B. Deasemenea nu este acceptabil să se citeze, într-o dispută atât de importantă, traduceri biblice obscure, cum ar fi a lui Viorel Rațiu (baptist), profesor economist din Arad (2007, p. 37). Nu disprețuiesc valoarea muncii fratelui Rațiu, dar dincolo de gustul său excentric pentru literalism („Iesus”, „discipolizați” etc.), care își poate găsi oarecare utilitate printre cei obsedați de forma „exactă” a textului, VR semnalează dezacordul despre care am vorbit mai sus, arătând că ar fi suspect, indicând modificarea textului original. Autori ca Brian Hoeck (un obscur apologet de la oarecare „Church of God”, o grupare antitrinitară) este prezentat deasemenea, ca o sursă importantă !
4. Evanghelia lui Matei în ebraică
Au pretins unii autori antici, apoi alții mai târziu, că Evanghelia după Matei ar fi fost scrisă inițial în ebraică. Dar oricât de plauzibilă ar fi ideea aceasta, nu există nici măcar un singur fragment de manuscris care să confirme. Traduceri ale evangheliilor în iudeo-aramaică s-au făcut, într-adevăr, dar cercetările arată că au fost traduse din textul grecesc. Vom reveni mai târziu asupra acestui argument, dacă vom găsi dovezi relevante de partea validității formulei eusebiene în alte manuscrise biblice.
5. Evanghelia lui Șem-Tov
Rabinul Șem-Tov, care a trăit în sec. 14, este improbabil să fi deținut un exemplar al evangheliei „originale” ebraice a lui Matei. Dacă admitem pledoaria unor „nazareni” în favoarea ideii că Șem-Tov a avut un text ebraic vechi pe care a lucrat, aceasta ar fi o explicație posibilă a formulării din scrierile eusebiene. Mateiul lui Șem-Tov, dacă este cât de cât autentic, provine mai degrabă din mediul ebionit (iudeo-creștin sectar, antipaulin și arian), deoarece la Mt 24:14-15 afirmă că predicarea evangheliei la toate neamurile este lucrarea (semnul) lui antichrist, urâciunea pustiirii. Or, dacă cineva admite formula de la Matei 28:19 a lui Șem-Tov, de ce n-ar admite-o și pe aceasta, din 24:14? Foarte posibil că au circulat și variante antitrinitare, provenite din mediul iudaizant ebionitic, iar Eusebiu, cunoscând un asemenea manuscris, l-a luat drept original ebraic de la Matei (Evanghelia pentru Evrei).
Pentru moment, încheiem cu ideea că, indiferent de formula baptismală (care este liturgică, deci convențională, reflectând un accent teologic istoric, și nu imuabilă), aceasta nu confirmă nici formularea niceeană a doctrinei Trinității, nici teoriile antitrinitare. Și chiar dacă în Matei 28 formula trinitară s-ar dovedi ca fiind un adaos liturgic (așa cum este finalul Rugăciunii Domnești în Matei și în Didaché), avem dovezi că această formulare este deasemenea foarte veche, cel puțin din secolul al doilea, iar numirea persoanelor Dumnezeirii împreună, sub forme de salut era obișnuită încă de pe la anii 60 e.n. :
„Harul Domnului Iisus Christos, dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Spiritului Sfânt să fie cu voi toți!” (2 Cor 13:14)!
„Har vouă și pace din partea ’Celui ce Este-Era-și-Vine’, și din partea ’Celor Șapte Duhuri’, care stau înaintea tronului Său, și din partea lui Iisus Christos, martorul credincios, cel întîi născut din morți, Domnul împăraților pământului!” (Ap 1:4-5)
Sursa: www.florinlaiu.com
