Noua mângâiere
traducere
Poem al valdenzilor din sec. 14-16; („LE NOUVEAU CONFORT”, Paul Leutrat, LES VAUDOIS, Paris: 1966).
O nouă mângâiere vă ofer,
Scriindu-vă din dragoste creștină.
Vă rog să vă lăsați atrași de cer,
Lăsând această lume de ruină.
Destul cu somnul vechi al întristării,
Destul cu lenea ce vă ține sclavi,
Pe perna lăcomiei și-a părerii,
În patul avaríției bolnavi.
Căci toată viața noastră e un somn
Cu vise de plăceri înmiresmate,
Și visul pare să rămână domn,
Dar, la trezire, toate-s răsuflate.
Ce vis deșert și ce minciună, vai!
Subit vă va lovi toiagul morții,
Trezindu-vă în chin și fără grai,
Fără averi ce să vă-ndrepte sorții!
Lipsit de spirit, trupul vostru stins
Sfârși-va-n lut trufașa-i aventură.
Și-apoi? Zadarnic remușcări și plâns,
Se va plăti măsură la măsură!
Umblând în ignoranță, triumfal,
Mulți s-au lipit de lume-n necredință.
Trăgându-și, zilnic, traiul animal;
N-au timp de o mai bună pocăință.
Chiar dacă văd, cumva, cărarea dreaptă,
Deloc nu vor să creadă, nici s-audă.
Da, ochii lor, Satana îi îndreaptă
În jos, pentru ca cerul să-l excludă.
Atâta grijă de sărmana viață,
Hrănind, atenți, această carne rea,
Mâncând și bând, trăind într-o dulceață,
Voind să aibă tot ce pot visa!
Mulți, ispitiți de tot ce se propune,
Prin gânduri nepermise de Scripturi,
Dau cărnii-ntreaga lor devoțiune,
Târâți de iad cu-atâtea legături.
Dar sunt și servi ai Domnului în lume,
O mică turmă, sfinți și sigilați.
Iisus Christos îi știe chiar pe nume;
Și-aceștia sunt mereu persecutați.
Căci oile urmează pe Păstor,
Neabătut, oriunde El le duce.
Cunosc cuvântul Său mângâietor
Și-aud continuu vocea Lui cea dulce.
Pe câmpul vieții-i paște-n voia Sa,
Unde-a crescut mereu pășune grasă,
Păzindu-i și de lupi, de iarbă rea,
Și dându-le din mana Lui aleasă.
Îi duce, vesel, la izvorul vieții,
Să bea neprețuite mângâieri.
Oricine bea destinul de noblețe,
Cu nemurire va primi puteri.
Păstorul îi iubește cu credință,
Că pentru ei chiar viața Lui și-a dat.
El le-a vestit a Tatălui voință
Și-o cale către cer le-a arătat.
O, cine-ar putea spune bucuria
Și slava ce-i așteaptă-n acea zi?
Nici gând, nici grai, nu pot simți vecia,
Și nu-s priviri s-o poată-ntrezări.
Treziți-vă prieteni, că nu știți
În care ceas va reveni Iisus.
Vegheați, servind pe Domnul, pregătiți
Să aparțineți gloriei de sus.
Umblați deci în lumină, nu fiți lași,
Stăruitor la uși de cer să bateți.
Și Duhul vă va face sfânt făgaș,
Ca în domnia slavei să răzbateți.
Veniți! Nu așteptați sosirea nopții,
A vremii de abis și remușcare.
Atunci, unul pe altul, nici chiar soții
Nu se mai pot salva.
Intrați pe poarta strâmtă, fiecare!
Ce trist va fi de cel ce azi nu vrea
Să onoreze-a cerului chemare!
Noiembrie 1988
Sursa: http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php