Sursa: www.loribalogh.ro
Primii nostri parinti au primit de la Creator responsabilitatea de a administra intregul pamant, cu flora si fauna lui : Geneza 1, 28-29. O singura restrictie le-a fost impusa: Adam si Eva nu aveau voie sa manance din pomul cunostintei binelui si raului: Geneza 2, 16-17. De ce aceasta restrictie ? Pentru ca oamenii sa nu uite niciodata ca adevaratul Stapan si Proprietar al pamantului este Dumnezeu. Dupa caderea in pacat, loialitatea oamenilor nu a mai putut fi testata prin pomul cunostintei. Cu toate acestea, omenirea are nevoie si astazi de un monument de aducere aminte a faptului ca Dumnezeu este izvorul oricarei binecuvantari.
Care este oranduirea care ne reaminteste ca Dumnezeu este Autoritatea suprema ?
– Biblia de arata ca sistemul zecimilor si darurilor a fost instituit de Dumnezeu, el simbolizand stapanirea Lui asupra tuturor lucrurilor: Leviticul 27, 30. 32. Dupa cum a saptea parte din timp Ii apartine lui Dumnezeu ( Sabatul zilei a saptea ), la fel a zecea parte din veniturile noastre trebuie inapoiate lui Dumnezeu sub forma zecimilor si darurilor. Implinirea acestor datorii reprezinta un act de loialitate fata de Dumnezeu.
Inapoiera zecimilor si darurilor este un act de generozitate din partea omului sau este o datorie ?
– Dumnezeu ne porunceste sa ne achitam de aceasta obligatie: Maleahi 3, 10. Implinirea ei nu reprezinta un act de generozitate din partea omului, ci doar o simpla datorie. Cu toate acestea, recunostinta trebuie sa insoteasca fiecare manifestare a omului fata de Dumnezeu.
Ce ne spune Biblia despre practicarea zecimii ?
– Zeciuiala este o practica acceptata in intreaga Scriptura. Avraam i-a dat zecime lui Melhisedec, demonstrand ca aceasta era o practica obisnuita la acea vreme: Geneza 14, 20. Iacov a inteles si el cerinta zecimii cand, ca fugar si exilat, i-a promis lui Dumnezeu ca-I va da zeciuiala din toate veniturile, daca Acesta il va ocroti: Geneza 28, 22. Asadar, cerinta zeciuielii era cunoscuta in vremea patriarhilor, cu mult timp inainte de reafirmarea ei ca institutie divina in poporul Israel: Leviticul 27, 30-32; Numeri 18, 24. 26. 28; deuteronom 12, 6. 11. 17.
A ramas sistemul zecimilor si darurilor valabil si in Noul Testament ?
– Biblia ne confirma faptul ca sistemul zecimii si al darurilor a ramas valabil si in Noul Testament, desi legea ceremoniala , care reglementa jertfele ce era simbolizau moartea Domnului Christos, a fost abrogata. Insusi Mantuitorul a intarit practicarea zeciuielii, condamnandu-i pe cei care violau spiritul ei: Matei 23, 23.
Ce spune Biblia cu privire la folosirea zecimii si darurilor ?
– Zecimea este sfanta, ea fiind folosita doar in scopuri sacre. Ea trebuie adusa la casa Domnului si nu trebuie folosita dupa bunul plac al omului: Maleahi 3, 10. In timpurile Vechiului Testament, ea slujea la intretinerea levitilor, ei neavand mostenire in mijlocul poporului Israel si avand sarcina de a se ingriji de sanctuarul pamantesc. In Noul Testament, rolul preotiei levitice s-a incheiat, insa zecimea trebuie folosita pentru sustinerea bisericii si a slujitorilor ei: 1 Corintei 9, 11-14.
Cum priveste Dumnezeu pe cei care nu se achita de aceasta datorie ?
– Biblia ne asigura ca Dumnezeu priveste neachitarea acestei datorii drept o inselaciune la adresa lui Dumnezeu, un furt care atrage dupa sine lipsa binecuvantarilor ceresti: Maleahi 3, 8-9.
De ce este nevoie si de daruri benevole ?
– Un crestin sincer si devotat nu va limita contributia lui la binele cauzei lui Dumnezeu doar la zecime. Recunostinta si generozitatea lui il vor determina sa aduca la casa Domnului daruri de bunavoie, potrivit posibilitatilor si generozitatii sale: 2 Corinteni 8, 1-5; 9, 6-11.
Billy Graham, cunoscutul evanghelist american, a spus: “Biblia ne invata sa dam zecimea. Adica a zecea parte din castigul nostru net Ii apartine lui Dumnezeu.”
Lori Balogh