Minuni, miracole
De Dr. Sandulache Sorin
In Biblie sunt folositi o serie de termeni ebr. aram. si gr. ca sa descrie activitatea in natura si in istorie a Dumnezeului celui viu.[i] In evanghelii sunt traduse prin mai multe cuvinte cum ar fi „minuni”, „miracole”, „semne”, „fapte marete”, „puteri”. Trei sublinieri de baza ale cuvintelor originale. Acestea caracterizeaza activitatea lui Dumnezeu ca fiind:
1. Distinctiva, minunata;
2. Nemaipomenita, caracterizata prin putere;
3. Logica, semnificativa; calitatea de semn
Minunile si ordinea naturala
Scriptura nu face o distinctie clara intre constanta providenta suverana a lui Dumnezeu si actiunile Sale individuale. Credinta in minuni isi are locul in contextul unei conceptii despre lume care priveste intreaga creatie ca fiind continuu dependenta de activitatea sustinatoare a lui Dumnezeu si supusa voii Lui suverane (cf. Col 1,16.17).
Toate cele trei aspecte ale activitatii lui Dumnezeu – minune, putere, semnificatie – sunt prezente nu numai in actiunile speciale ale lui Dumnezeu, ci in intreaga ordine creata (Rom 1,20).
Toate evenimentele sunt cauzate de puterea suverana a lui Dumnezeu. Faptele distincte ale lui Dumnezeu scot in evidenta caracterul activitatii lui Dumnezeu, acela de a fi diferita si superioara activitatii omului si cu atat mai mult activitatii idolilor, de a fi caracterizata prin putere, revelandu-L pe El in natura si in istorie.
„Legile naturale” sunt descrieri ale acelui univers in care Dumnezeu este intotdeauna la lucru. Numai datorita unei denaturari filozofice nejustificate sunt ele prezentate ca fiind lucrarea unui sistem inchis prin care acesta se autosustine (naturalism) sau ca fiind decrete rigide ale unui Dumnezeu care a reglat universul astfel incat acesta sa functioneze ca un mecanism (deism). Explicatiile rationaliste nu pot diminua si deseori sunt suprflue.
Unii filozofi si teologi au sustinut ca facerea de minuni este incompatibila cu natura si cu scopul pe care il are Dumnezeu. De ce trebuie ca El sa „Se amestece” in felul in care se desfasoara lucrurile in ordinea naturala?
R: Dumnezeu este un Dumnezeu viu si personal. Imuabilitatea Lui nu este aceea a unei forte impersonale, ci este credinciosia unei Persoane: actiunea Sa creatoare a dat nastere unor creaturi inzestrate cu simtul responsabilitatii pe care El le trateaza, nu ca pe niste papusi, ci ca pe niste persoane care poarta chipul Lui. Minunile sunt evenimente care pun in lumina intr-un mod dramatic aceasta natura vie si personala a lui Dumnezeu, care este activ in istorie nu ca un simplu Destin, ci ca un Rascumparator care Isi mantuieste poporul si-l indruma.
O intelegere mai deplina a cailor in care lucreaza Dumnezeu poate sa ne arate ca unele evenimente care au fost considerate unice nu au fost decat niste evenimente naturale normale. O astfel de cunoastere, insa, nu poate exclude in mod logic niciodata exceptionalul si extraordinarul. Desi nu exista o discontinuitate radicala intre minuni si „ordinea naturala”, asa cum au pretins cei care au fost afectati cel mai mult de scepticismul din zilele noastre cu privire la acest subiect, este clar ca Scriptura vorbeste despre multe evenimente care sunt extraordinare sau chiar unice – aceasta raportat la nivelul general de intelegere a naturii pe care in avem.
Minunile si revelatia
Care este rolul precis pe care aceste evenimente extraordinare il joaca in autorevelarea totala a lui Dumnezeu in istorie. Semne care ii autentifica pe prorocii si pe apostolii lui Dumnezeu si in primul rand pe Fiul Lui.
Aspectele relatiei dintre relatarile miraculoase si autorevelarea lui Dumnezeu sunt complexe. Minunile nu sunt pur si simplu o autentificare externa a revelatiei, ci o parte esentiala a ei, al carei scop adevarat a fost si este acela de a produce credinta in interventia mantuitoare a lui Dumnezeu in cei care cred.
a. Minunile false
Isus a refuzat in mod constant sa dea oamenilor un semn din cer, sa faca minuni inutile si spectaculoase, numai pentru a le garanta ca invataturile Sale sunt adevarate. Simpla capacitate de a face astfel de minuni nu ar fi fost in nici un caz o astfel de garantie. Exista referiri frecvente atat in Scriptura cat si in alte scrieri cu privire la minuni care au fost facute de oameni care se impotriveau scopurilor lui Dumnezeu. Refuzul de a face minuni numai de dragul lor marcheaza o delimitare clara intre minunile biblice si termenul general de miracol.
Falsa minune se distinge de minunea adevarata prin faptul ca minunea adevarata se potriveste cu restul revelatiei. Ea se armonizeaza cu cunostintele pe care credinciosul le are deja cu privire la Dumnezeu, chiar si in cazul cand adanceste aceste cunostinte. Astfel, Israel trebuia sa respinga orice minuni care Il neaga pe Domnul (Deut 13,2.3)
b. Minunile si credinta
Infaptuirea minunilor are ca scop adancirea intelegerii pe care o are omul cu privire la Dumnezeu. Minunile sunt modul dramatic al lui Dumnezeu de a le vorbi celor care au urechi sa auda. Relatarile miraculoase se ocupa indeaproape de credinta celor care le observa sau a celor care participa la ele (cf. Exod 14,31; 1Imp 18,39) si de credinta celor care le vor auzi sau vor citi mai tarziu despre ele (Ioan 20, 30-31). Isus a cautat credinta la oameni, ca o reactie corecta la prezenta si la faptele Lui; credinta a fost aceea care „a insanatosit” pe unii, care a facut distinctie intre simpla creatie a unei impresii si transmiterea revelatiei lui Dumnezeu, care aduce mantuire. Facerea de minuni pentru multimi sau pentru sceptici era incompatibila cu misiunea Lui: in acest sens El nu a putut face minuni in Nazaret.
c. Minunile si Cuvantul lui Dumnezeu
Un aspect demn de remarcat – poate aspectul principal – al minunilor este faptul ca acele evenimente vor avea loc este prezis de Dumnezeu trimisului Sau ori prin trimisul Sau (cf. Ios 3,7.13; 1Imp 13, 1-5), ori are loc la porunca sau in urma rugaciunii unui trimis (cf. Exod 4,17; Num 20,8; 1Imp 18,37.38); uneori este mentionata atat prezicerea evenimentului cat si porunca de a avea loc (cf. Exod 14). Acest aspect subliniaza din nou legatura dintre minuni si revelatie, si dintre minuni si Cuvantul creator al lui Dumnezeu.
d. Momentele cruciale ale istoriei sacre
O alta legatura intre minuni si revelatie este aceea ca ele se concentreaza in jurul momentelor cruciale ale istoriei sacre.
Izbavirea de la Marea Rosie si Invierea lui Hristos.
timpul lui Ilie si a lui Elisei, cand Israel era pe punctul de a cadea intr-o totala apostazie (cf. 1Imp 19,14);
in timpul impresurarii Ierusalimului din vremea lui Ezechia (2Imp 20,11);
in timpul exilului ( passim);
si in primele zile ale lucrarii misionare crestine.
Minunile in Noul Testament
Frecventa minunilor de vindecare este cu mult mai mare in perioada NT decat in oricare alta perioada a VT. Vechiul Testament prezinta minunile una cate una si nu ne da nici o indicatie cu privire la posibilitatea existentei altor minuni, neconsemnate. Evancheliile si NT in general, afirma in repetate randuri minunile descrise in detaliu nu reprezinta decat o mica parte din numarul celor care s-au facut.
Lucrarile facute de Isus se deosebesc clar de altele prin maniera sau modul in care au fost infaptuite. In felul in care Isus S-a ocupat de cei bolnavi si de cei posedati vedem o nota de autoritate inerenta. Daca prorocii au facu minuni in Numele lui Dumnezeu si dupa ce s-au rugat lui Dumnezeu, Isus scoate demoni si vindeca cu acelasi aer de detinator al unei puteri legitime. In acelasi timp Isus a subliniat faptul ca lucrarile lui au fost facute in dependenta permanenta de Tatal (de ex., Ioan 5,19). Echilibrul intre autoritatea inerenta si dependenta smerita este semnul unitatii perfecte dintre natura divina si cea umana.
Invatatura NT cu privire la nasterea din fecioara, cu privire la invierea si la inaltarea lui Isus subliniaza noutatea a ceea ce a facut Dumnezeu in Hristos. Crestinismul in mod pivotal miraculos, supranatural. El traieste „in veci” si S-a inaltat la dreapta puterii. Este adevarat ca in Invierea lui Isus, ca in nici o alta minune individuala, NT isi intemeiaza intreaga structura de credinta (cf. 1Cor 15,17). Acest eveniment a fost unic, marcand triumful Lui decisiv asupra pacatului si al mortii.
Minunile infaptuite de apostoli si de alti lideri ai Bisericii din perioada NT au la baza solidaritatea lui Hristos cu poporul Sau. Acestea sunt lucrari facute in Numele Lui, ca o continuare a tot ceea ce a inceput Isus sa faca si sa-i invete pe oameni, in puterea Duhului pe care El L-a trimis de la Tata.
Exista inca discutii cu privire la afirmatia ca acest rol al minunilor s-ar fi limitat la epoca apostolica, avand in vedere necesitatile acelei perioade.
Minuni si vindecari
a. Semnificatia vindecarii. Vindecarea consta in restaurarea sanatatii complete a unui fost bolnav fizic si/sau mintal. Acesta se poate realiza prin tratament medical sau prin remisie spontana a bolii si include imbunatatirea starii sale generale si a perspectivei pacientului asupra conditiei sale, a modului cum se prezinta la examenul medical obiectiv, chiar daca nu este posibila o restitutio ad integrum si, de asemenea, o corectie a prejudecatilor pacientului legate de boala sa. In afectiunile psihice se descrie imbunatatirea echilibrului sau psihic, a starii mintale.
Vindecarile miraculoase din Biblie (cu exceptia cazurilor demonizarii) se refera la vindecarea in sens medical deplin al cuvantului, al restaurarii complete a sanatatii organice. Orice pretinsa vindecare miraculoasa de astazi trebuie comparata cu acel standard al vindecarii organice complete.
b. Autorul vindecarii. Dumnezeu este Cel care ne vindeca bolile. Ps 103,3: ‚El iti iarta toate faradelegile tale, El iti vindeca toate bolile tale’ Osea 6,1: ‚Veniti, sa ne intoarcem la Domnul! Caci El ne-a sfasiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega ranile’ Fapte 3,12-16 ‚Prin credinta in Numele lui Isus a intărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta in El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeti cu totii.’
Chiar si astazi, cand stiinta medicala, tehnicile diagnostice si terapeutice s-au dezvoltat atat de mult, Dumnezeu este Cel ce vindeca, Domnul Isus Hristos este Marele Medic, chiar si atunci cand se foloseste de oameni cu sau fara pregatire medicala. Dumnezeu este adevarata si suprema autoritate in acest domeniu, ca si in celelelalte, fie ca omul recunoaste sau nu acest lucru.
c. Utilizarea mijloacelor terapeutice. Chiar si in timpurile biblice, cand existau atat de putine mijloace terapeutice eficiente, oamenii erau incurajati sa foloseasca orice mijloc terapeutic disponibil, atat in VT, cat si in NT (Is 38,21; 1Tim 5,23) Adevarata credinta in Dumnezeu utilizeaza cu bucurie si recunostinta orice mijloc terapeutic disponibil, verificat, desigur. Acestea pot sa constea astazi, in primul rand, intr-un stil de viata sanatos, profilactic, apoi in terapie conservatoare, substitutiva (transfuzii), medicamentoasa, balneo-fizicala, sau in procedee invazive, chirurgicale.
d. Vindecarea prin credinta. termenul ‚vindecare divina’ nu este util; ‚vindecare spirituala’, partiala, in primul rand sufleteasca si mai putin trupeasca; vindecarile spiritiste;
e. Vindecarile miraculoase. O minune consta, in esenta, intr-o interpunere izbitoare a puterii divine prin care procesele cursului obisnuit al naturii sunt anulate, suspendate sau modificate. Trebuie subliniat ca in conditiile starii lumii noastre cazute in pacat, vom lua in considerare atat legile creatiei, cat si pe cele ale pacatului si mortii. Rom 8,2. Caracteristicile fundamentale ale vindecarilor miraculoase din Biblie sunt urmatoarele: ele sunt:
– instantanee (incidentul din Mc 8,22-26 este o exceptie notabila)
– complete si permanente
– realizate, de obicei, fara utilizarea unor mijloace terapeutice (tina din Mc 7,33; 8,23; Ioan 9,6 este o exceptie; compara cu Mc 5,27-29; Fapte 5,15; 19,12) Vindecarile miraculoase relatate in Biblie si realizate prin puterea lui Dumnezeu
– nu cunosc recidiva sau recaderea bolii, care este tipica pentru orice contrafacere spiritista sau sarlatanie, cu exceptia invierilor. Cei vii sau inviati si inaltati la ceruri au fost izbaviti de moarte pentru totdeauna.
1. Scopul vindecarii miraculoase.
– semne dramatizate si parabole desfasurate cu intentia de a transmite doua categorii de adevaruri.[ii]
+ autentifica cuvantul persoanei care le realizeaza (Ex 7,9; Lc 5,20-24; Ioan 7,19-22; 10,37-38; Fapte 2,22) si
+ ilustreaza acel cuvant. Astfel ceea ce se intampla cu corpul paraliticului din Lc 5,18-26 a fost o dovada si o imagine vie a ceea ce se intamplase in sufletul sau.
Scopul pentru care au fost realizate minunile de vindecare, a fost in primul rand teologic si doar in mod secundar medical. Cu siguranta ca asa cum afirma un postulat al Spiritului Profetic ‚nevoia omului este ocazia lui Dumnezeu’ … vindecarile sunt expresii ale dragostei, milei si bunatatii lui Dumnezeu, dar din complexitatea misiunii Sale, din noianul de minuni efectuate sunt extrase prin inspiratie, pentru a fi relatate, acelea care erau purtatoare de mesaj mantuitor.
Pe langa eliberarea fizica si spirituala a celor bolnavi, adevaruri ca: corectia doctrinei iudaice gresite a pedepsei retributive directe a pacatului prin boala, eliberarea Sabatului de cele peste 600 reguli rabinice (halakah) si repunerea acestuia in semnificatia sa de monument al creatiunii si partasiei la odihna mantuirii divine, s. a.
Manifestarile vizibile ale Duhului Sfant, drept o confirmare a cursului Bisericii primare, cand un intreg capitol al Planului de Mantuire, cel ceremonial se incheia, cand Evanghelia trebuia sa treaca de la Israel la neamuri si cand multe dintre adevarurile dumnezeiesti, pur si simplu nu puteau fi intelese de catre ratiunea umana limitata, fiind absolut necesare manifestari supranaturale, care sa confere sens si viziune.
Domnul Isus Hristos a realizat mult mai multe minuni decat sunt relatate – la unele se face doar aluzie – dar El nu i-a vindecat pe toti suferinzii lumii din acea vreme si nici pe toti bolnavii lui Israel, nici din Ierusalim, din Galilea, Capernaum sau Nazaret (ci, dimpotriva, in acest ultim caz Mt 13,57.58; Luca 4,23.24). Dumnezeu avea un scop mai inalt, mai cuprinzator si mai vast – Planul de Mantuire si, prin acesta curmarea suferintei si mortii omenirii. Apoc 21,4. Nu se avea in vedere doar optimizarea cifrelor statistice medicale si de sanatate publica.
Campurile misionare sunt locul de predilectie in care se realizeaza si astazi minuni dumnezeiesti. Cu siguranta ca intervin si multe alte variabile pe care Dumnezeu este suveran sa le aprecieze (credinta celui implicat, a apartinatorilor, conjunctura, cauzele imbolnavirii (de exemplu calcarea flagranta a legilor sanatatii), manifestarile celui rau, inexistenta altor mijloace, etc.) Astazi Evanghelia sanatatii are si un alt continut, unul stiintific, profilactic si curativ, care are o valoare spirituala si misionara profunda.
2. Vindecari miraculoase in VT.
Vindecarea bolii lui Ezekia, care era probabil o forma severa de antrax, este considerata miraculoasa, chiar daca i s-a cerut sa-si aplice si proceduri naturale. Numarul miracolelor din VT este totusi redus, ele fiind concentrate in doua perioade critice: Exodul si perioada lui Ilie si Elisei. Interesant este faptul ca, desi Satan a reusit sa contrafaca o parte din miracolele Domnului facute prin Moise si Aaron, egiptenii n-au facut-o decat in mod partial, marind si mai mult suferinta conationalilor lor (Ex 7,22; 8,8) Din Ex 8,18 ‚competenta’ vrajitorilor si a lui Satan este complet depasita si pana la urma Faraon este nevoit sa revina la decizia inteleapta, miracolele realizate de Domnul pentru a autentifica autoritatea trimisilor sai, atingandu-si in final scopul.
3. Vindecari miraculoase in Evanghelii. Minunile Mantuitorului sunt relatate de catre sinoptici, fie ca vindecari ale unor grupuri de bolnavi (Luca 4,40.41), fie individual, detaliat si cu implicatii specifice. Demonizarea este diferentiata in mod clar de alte afectiuni. (Marcu 1,32-34 unde kakos econ kakos echon este separat de daimonizomenos daimonizomenos). Oamenii veneau la Domnul Isus Hristos in numar mare (Mt 4,23.24) si erau vindecati toti (Lc 4,40). Erau cazuri certe de afectiuni psihice sau organice, iar cu o ocazie Isus a refacut integritatea corporala a unui ranit a carui ureche fusese detasata (Lc 22,50.51). Aceste vindecari relatate nu pot reprezenta decat o mica fractiune dintre bolnavii care existau la vremea aceea in tara.
In relatarile combinate ale Evangheliilor exista cca. 20 de imprejurari in care s-au produs vindecari miraculoase individuale sau in grupuri relativ mici. Unii au fost vindecati la distanta, altii prin folosirea cuvantului, iar altii prin contact fizic si utilizarea unor ‚mijloace’ care nu pot fi considerate terapeutice in sensul medical al cuvantului. Acest fapt poate sa fi constituit un mijloc de intarire a credintei celui in cauza, si/sau sa transmita mesajul ca Dumnezeu nu exclude mijloacele terapeutice.
4. Vindecari miraculoase in perioada apostolica. In timp ce pentru promisiunea puterii vindecatoare din Mc 16,18 persista inca discutii privind orginalitatea textului, Domnul Hristos i-a insarcinat pe cei doisprezece (Mt 10,1) si pe cei saptezeci (Lc 10,9). Insarcinarea celor 12 apostoli a fost facuta pe viata, in timp ce a celor 70 doar pana la apostazierea lor (Lc 10,17-20). In Fapte sunt relatate cateva vindecari individuale, care au acelasi caracter cu cele realizate de Domnul Isus.
Un aspect interesant este faptul ca sunt relatate suferinte intre crestinii proeminenti din perioada apostolica. Acest fapt dovedeste ca vindecarea miraculoasa nu era utilizata fara discriminare pentru a se proteja pe ei insisi si prietenii lor de boala.
Fragmentul clasic al rugaciunii pentru bolnavi din Iacob 5,13-20 a suferit doua distorsionari regretabile: aparitia sacramentului mirungerii pacientilor terminali si cel al interpretarii eronate ca toti bolnavii carora li se practica ungerea si se roaga pentru vindecare prin credinta, sunt in mod automat vindecati. Semnificatia spirituala si misionar-medicala a fragmentului: suferinta individuala este obiect de preocupare pentru comunitate; vindecarile prin credinta nu exclud folosirea stiintei si a procedeelor medicale si semnificatia globala a fragmentului, punera in valoare a puterii rugaciunii.
5. Vindecari miraculoase in perioada postapostolica. Posibilitatea vindecarilor miraculoase a ramas la fel de reala ca in timpurile apostolice, existand afirmatii ale Mantuitorului in Sf Scripturi, care o sustin (Ioan 14,12). Unii autori recomanda, totusi o anumita prudenta in identificarea insarcinarii pe care Domnul a dat-o apostolilor cu cea care se afla astazi asupra intregii Biserici. Aceasta prudenta si eventuala distinctie s-ar datora, dupa unii, faptului ca miracolele, asa cum se gasesc relatate in Scripturi sunt acompaniate de fenomenul revelatiei unor adevaruri fundamentale. Trebuie evitat riscul cautarii miraculosului cu orice pret si alunecarii in magie, superstitie sau spiritism. De asemenea, trebuie subliniata ponderea profilaxiei si a terapiei in cunostinta de legile sanatatii, printr-un mod de viata sanatos.
Miracolele atribuite, de obicei postum, din perioada patristica frizeaza uneori absurdul si nu sunt reale. Citatele frecvente din Irineu, Tertulian si Justin Martirul, care ar parea sa sustina realitatea si frecventa unor vindecari miraculoase pana in secolul III d.H., raman totusi controversate. Aceasta atitudine de prudenta nu trebuie confundata cu necredinta si scepticismul.
Rugaciunea pentru bolnavi
Desi Dumnezeu realizeaza numeroase minuni de vindecare si in timpurile moderne ca raspuns la rugaciunea unor slujitori sau membri consacrati ai Bisericii, multi dintre noi au simtamantul ca lipseste ceva din activitatea noastra de slujire. De ce nu se mai vad astazi miracole asa cum le realizau Petru si Pavel in perioada apostolica? Ce ne lipseste? Este posibil ca de la vindecarea miraculoasa sa se fi trecut la un alt tip de vindecare? Progresele facute de medicina moderna sunt cu adevarat uimitoare, dar acestea par sa aiba prea putin de-a face cu activitatea misionara medicala. Se pare ca terapia si vindecarea din zilele noastre au mai mult de-a face cu forte naturale decat cu cele supranaturale.
Cu siguranta ca abordarea stiintifica a clinicii, fiziologiei si fiziopatologiei bolilor este astazi mult mai explicita. Respectarea legilor sanatatii a devenit o parte mult mai constienta si rationala a ascultarii de Dumnezeu. Faptul ca medicul trateaza, faptul ca ortopedul reduce segmentele osului fracturat, nu minimalizeaza interventia lui Dumnezeu ca si Creator si Mare Medic. Adevarata vindecare se produce dupa ce medicul a redus fragmentele osului fracturat.
Este evident ca mana Creatorului se afla inca la lucru in procesul de vindecare si restaurare a organismului si fiintei noastre. El a prevazut sisteme complexe de autolimitare a pacatului prin consecintele sale chiar in propriul noastru organism, si in acelasi timp a prevazut sisteme de aparare, echilibru si integrare in lupta impotriva imbolnavirii si pentru mentinerea sanatatii. Orice forma de suferinta este o consecinta complexa a starii de pacat, si totusi durerea si boala are si rol de semnal pentru a preveni distrugerea totala. Ea poate sa constituie si un memento spiritual. Atunci cand suntem coplesiti de suferinta este numai normal sa ne intoarcem fata catre Creatorul si Mantuitorul nostru si sa strigam dupa ajutor. Dumnezeu este interesat atat in bunastarea noastra morala si spirituala, cat si in cea bio-psiho-sociala.
Atunci cand Hristos i-a imputernicit pe ucenici pentru lucrarea de evanghelizare, o parte importanta din activitatea lor avea sa fie de natura medicala, pentru ca acestea erau nevoile reale ale oamenilor carora li se adresau. Matei 10,1; Luca 9,6; 10,8-9; Marcu 16,15-18. Serva Domnului in calitate de profet al lui Dumnezeu din timpurile moderne, subliniaza faptul ca intentia Domnului Isus Hristos a ramas neschimbata.
Ellen White avertizeaza in mod special impotriva alunecarii catre extremism si fanatism in acest fel de slujire. De asemenea ea sugereaza ca aceasta lucrare trebuie facuta pe tacute la capataiul bolnavului. „Cei care sunt angajati in lucrarea din casa in casa, vor gasi ocazii pentru slujirea pe multiple planuri. Ei vor putea sa se roage pentru bolnavi si vor face tot ce le sta in putinta pentru a le alina suferinta… Multi oameni pot fi miscati numai prin acte de bunatate dezinteresata. Mai intai trebuie rezolvate nevoile lor fizice. Pe masura ce vor constata dovezile dragostei noastre neegoiste, le va fi mai usor sa creada in bunatatea si dragostea lui Hristos.” WM 81
Ce categorie de personal este cea mai potrivita sau calificata pentru acest tip de slujire? In domeniul rugaciunii pentru vindecarea bolnavilor, nu putem spune ca exista vreo scoala care trebuie sa fie absolvita sau ca pastorii hirotoniti ar avea vreo prioritate fata de ceilalti, ci se pare ca singura conditie necesara si suficienta, dar de importanta capitala, este o comuniune si experienta stransa cu Isus Hristos.
„Puterea dragostei s-a revarsat asupra tuturor celor vindecati de Hristos si numai daca suntem partasi ai acestei iubiri prin credinta noi putem deveni instrumente ale lucrarii Sale. Daca neglijam sa ne unim printr-o legatura divina cu Hristos, izvorul puterii datatoare de viata nu se poate revarsa in torente bogate dinspre noi spre ceilalti oameni.” DA 825
Aceasta conditie se cere atat din partea slujitorului care intermediaza cererea de vindecare, cat si din partea celui aflat in suferinta pentru care se solicita interventia divina. Totusi exista si exceptii. Uneori Dumnezeu S-a folosit de instrumente omenesti care ulterior, prin turnura pe care a luat-o viata lor, s-au dovedit a fi lipsiti de valoare si au apostaziat. Uneori au fost vindecati atei, iar oameni neprihaniti au fost nevoiti adesea sa coboare in mormant. Nu intoteauna vindecarea are urmarile cele mai fericite. Cazul imparatului Ezechia este notoriu si va trebui sa aflam ce s-a intamplat cu cei noua leprosi nerecunoscatori. Este greu de crezut ca in gloata care striga in fata resedintei lui Pilat „Rastigneste-L, rastigneste-L!”, vor fi fost si unii dintre cei care fusesera vindecati de Isus. Dar cati dintre cei care s-au saturat la masa miraculoasa a Domnului in crangul de pe tarmul Galileii vor fi cu adevarat mantuiti?
Conditii pentru ca rugaciunea in vederea vindecarii sa primeasca raspuns
Conditia majora pentru a primi raspuns la rugaciunea de vindecare este ca persoana sa fie dispusa sa traiasca in armonie atat cu legile naturale, cat si cu cele spirituale ale lui Dumnezeu. Alte conditii gasite in Spiritul Profetic includ:
– 1. O cercetare de sine profunda; marturisirea si parasirea pacatelor. 2 T 146
– 2. Credinciosie linistita si incredere curajoasa in dragostea lui Dumnezeu care nu poate gresi. MH 229
– 3. Supunere completa a eului. 9T 166
– 4. Educatie in domeniul unui stil de viata sanatos care sa conduca la o reforma autentica in acest domeniu. DA 824
Aceste conditii vor trebui prezentate in fata fiecarui pacient atunci cand starea sa de sanatate permite acest lucru.
Cum sa ne rugam pentru bolnavi
Exista un plan scripturistic pentru aceasta descris in Iacov 5,14-15.
In 2 T 147 se afirma: „Cazul va fi incredintat Domnului cu incredere linistita si nu cu emotivitate si agitatie furtunoasa. Aceasta remarca pare sa excluda interventia divina din spectacolele televizate de vindecari care incurajeaza manifestari de extaz si rapire sufleteasca care frizeaza adevarate stari de psihoza colectiva. De asemenea ni se spune clar ca: „Cererile noastre nu trebuie sa ia forma unei porunci imperative, ci a unei mijlociri pentru ca Isus sa procedeze conform vointei divine.” Modul in care noi prezentam rugaciunea pentru bolnavi in supunere si incredere linistita fata de vointa lui Dumnezeu este explicata in MH 229
Asteptarile si atitudinea dupa rugaciune
Probabil ca cel mai penibil moment intr-un serviciu divin de rugaciune pentru un bolnav, este momentul in care ne ridicam de la rugaciune. Ce trebuie sa faci, ce trebuie sa spui si ce sfaturi sa dai in acel moment?
1. Trebuie sa fim constienti ca nu toti bolnavii sunt vindecati. MH 230 [p.120]
2. Terapia naturala si stiintifica va fi continuata. „Minunile lui Dumnezeu nu se aseamana in mod necesar intotdeauna cu un eveniment miraculos. Adesea ele pot sa urmeze un curs asemanator cu o vindecare naturala. Noi traim conform propriilor noastre rugaciuni atunci cand folosim mijloace terapeutice care ne sunt la indemana
Mijloacele naturale folosite in concordanta cu vointa lui Dumnezeu vor produce rezultate supranaturale. Noi ne rugam pentru o minune si Dumnezeu ne calauzeste mintea spre un remediu simplu. Astfel noi trebuie sa cooperam cu Dumnezeu respectand legile sanatatii si ale vietii. Facand tot ceea ce ne sta in putinta, noi suntem datori sa ne rugam cu credinta pentru tarie si sanatate.” 2 SM 346
3. Perseverenta in rugaciune CH 380-381
4. Pregatirea pentru un eventual sfarsit nu constituie o lipsa de credinciosie MH 231
5. Necesitatea de a cunoaste legile unei vietuiri sanatoase. CH 469-470
6. Sanatatea poate fi dobandita prin slujirea celorlalti. MH 256-257
Dezvoltarea slujirii noastre pentru bolnavi
Un program misionar medical autentic va avea in vedere educatia pentru sanatate si asistarea tuturor nevoilor celor cu care venim in contact. Eficienta nostra in acest domeniu de slujire depinde in cel mai inalt grad de umilinta si curatia noastra in fata lui Hristos, fiind eliberati de orice fel de manjitura a pacatului. Va trebui sa combinam utilizarea mijloacelor naturale simple cu un stil de viata sanatos si cu respectarea legilor morale si spirituale care exprima caracterul si vointa lui Dumnezeu. Va trebui sa pastram intotdeauna, atat ca slujitori cat si ca beneficiari ai puterii Sale vindecatoare, o incredere neclintita, statornica in intelepciunea si bunatatea Sa, si sa lasam in mod constient, dupa modelul Rugaciunii Domnesti, posibilitatea ca, in utima instanta, vointa lui Dumnezeu sa se exprime suveran. Dupa rugaciune vom continua sa traim si sa lucram in spiritul acestei rugaciuni. Trebuie sa fim constienti ca rugaciunea pentru bolnavi si vindecarea miraculoasa ramane, totusi, doar unul dintre aspectele activitatii misionar- medicale. Este adevarat ca aceasta categorie a lucrarii necesita, poate, mai mult decat oricare alta, o cercetare de sine, o consacrare si dedicare care trebuie sa atinga cele mai profunde intensitati. (HHH)
Dovezi ale neglijarii rugaciunii pentru bolnavi (Iacov 5,16)
„Am avut adesea privilegiul de a ma ruga pentru bolnavi. In aceasta privinta ar trebui sa facem mult mai mult. Daca in institutiile noastre de sanatate s-ar acorda mai multa importanta rugaciunii pentru vindecarea bolnavilor, ar putea fi vazut efectul atotputernic al Marelui Vindecator. Mult mai multa ar pute fi intariti si binecuvantati si mult mai multi bolnavi acuti ar putea fi vindecati.” 3SM 295
Care este sau ar trebui sa fie ponderea credintei si rugaciunii in procesul vindecarii?
Principalele chestiuni in discutie sunt: 1. Are rugaciunea si/sau credinta un rol determinant in tratamentul medical si suferintele fizice? 2. Daca raspunsul este da, care este rolul si cum se imbina acestea cu modelul adventist de ansamblu al vindecarii?
Vindecarea spirituala in general si rugaciunea pentru vindecarea bolilor fizice sau psihice in special, au fost in mare masura neglijate in biserica adventista din tarile dezvoltate si de catre personalul medico sanitar. Biserica ar trebui sa-si faca o prioritate inalta din structurarea si accentuarea teologiei rugaciunii pentru vindecare si, instituirea practicii rugaciunii de acest fel ca o parte vitala, integranta a slujirii noastre in favoarea celor in nevoie.
Studiind literatura denominationala si medicala, vom constata ca nu exista studii statistice stiintifice privitoare la amploarea fenomenului rugaciunii pentru vindecare asociat cu practica medicala, activitatea pastorala si cea misionara in biserica AZS. In pofida lipsei acestor studii, daca vom incerca sa facem o evaluare empirica, bazata pe bunul simt si propria noastra perceptie, probabil ca cei mai multi dintre noi vor fi de acord ca sunt foarte rare cazurile in care se inalta rugaciune tintita in vederea vindecarii.
In genere, se poate spune ca exista chiar o oarecare jena legata de acest subiect, in cazul pastorilor si chiar o reticenta in cadrul personalului medico sanitar. Cati dintre pastorii, medicii sau asistentii nostri care au o experienta de 10, 20, 30 ani in activitate pot sa afirme ca au indeplinit de mai multe ori, serviciul divin de consacrare, de ungere cu untdelemn si rugaciune pentru vindecare. Poate ca exista unii, dar in orice caz, nu foarte multi. Cu siguranta, este un domeniu neglijat.
Necesitatea rugaciunii pentru vindecare
Unii ar putea sa considere ca aceasta neglijare este binevenita si sigura. Ce nevoie am avea noi sa actualizam rugaciunea in vederea vindecarii, in biserica. Ar putea exista cel putin patru motive majore:[iii]
1. Argumentul istoric. Acesta se refera atat la istoria din trecut a bisericii, cat si la situatia in care ne gasim in prezent. Studiind cu atentie istoria crestinismului in general, si a adventismului in special, vom constata ca rugaciunea pentru vindecarea bolnavilor era o practica raspandita. Realitatea nuda este ca noi am pierdut pe parcurs importanta acordata initial acestui aspect.
Un alt element al argumentului istoric se concentraza asupra prezentului. Tendinta credinciosului secularizat, apartinand culturii si civilizatiei occidentale este de a impune si exporta problemele de credinta care ii sunt specifice unor culturi pentru care intervantia providentiala a lui Dumnezeu in viata de fiecare zi este o realitate.
De multe ori, orientarea catre aceste mijloace (alternative) este si o respingere a modelului terapeutic medical dominant.[iv]
2. Argumentul teologic. Importanta doctrinei darurilor spirituale si permanenta acestora. Darul vindecarii este inclus printre acestea si el presupune mai mult decat insusirea sau apartenenta la profesiunea medico-sanitara. Practicieni sau nu, in domeniul sanatatii, ca oameni ai credintei ar trebui sa nu uitam ca darul vindecarii continua sa fie o realitate.
In al doilea rand, doctrina noastra de inspiratie antropologica crestina, presupune in mod implicit vindecarea prin credinta. Noi credem ca fiinta umana este o unitate integrala, holistica; respingem dualismul, spiritualismul, materialismul, panteismul. In afara corpului nu exista nici o entitate spirituala constienta, de sine statatoare si nemuritoare. Forma de viata pe care ne-a daruit-o Dumnezeu prin Creatie se manifesta ea insasi, ca atare, in organismul biologic material. Toate dimensiunile fiintei umane sunt necesare atat pentru a defini viata, cat si pentru ca aceasta sa se manifeste. Persoana este importanta in integralitatea structurilor si dimensiunilor sale. Nu vom putea trata doar un aspect al fiintei, ci intreaga fiinta ca entitate unitara.
Daca exista un argument care poate sa slujeasca ca baza pentru credinta noastra in procesul vindecarii si al prezervarii starii de sanatate, aceasta este conceptia holistica care integreaza dimensiunea bio- psiho- sociospirituala intr-o singura unitate. Daca dorim sa fim eficienti in activitatea noastra de slujire a oamenilor, va trebui sa-i abordam in aceasta maniera globala. Cum, in sectiunea de antropologie crestina, am subliniat deja ca dimensiunea spirituala este una fundamentala si determinanta, vom intelege importanta rugaciunii in procesul de vindecare, ca un aspect pe care nu-l putem neglija.
3. Argumentul pastoral. Rugaciunea in vederea vindecarii dobandeste o importanta deosebita si datorita unor argumente pastorale. A devenit o realitate evidenta, ca in multe parti ale lumii doar modelul terapeutic medical nu reuseste sa acopere nevoile profunde ale oamenilor. Pentru a venii in intampinarea acestor nevoi noi trebuie sa asiguram asistarea oamenilor aflati in suferinta, dincolo de ceea ce poate sa le ofere terapia medicala propriu-zisa. De cele mai multe ori, cele mai grave si mai profunde probleme ale oamenilor aflati in suferinta sunt de natura fizica, spirituala. Capacitatea de a le identifica si ale rezolva revine omului lui Dumnezeu, fie el pastor, consilier, psiholog, asistent social sau medic crestin.
4. Argumentul evanghelistic misionar. In NT, in perioada apostolica, vindecarea si proclamarea adevarului mergeau mana in mana. Cuvantul nu era transmis neinsotit de semne si minuni care sa-l certifice, iar miracolele erau urmate intotdeauna de expunerea si explicarea Cuvantului lui Dumnezeu.
A fost un timp cand puteam prezenta adevarul punand accent doar pe aspectele sale informationale, teoretice fara sa-l insotim de transmiterea mesajului prin fapte concrete. Era o lucrare incompleta si inadecvata. Cele mai multe religii sunt implicate in vindecarea spirituala. Multe confesiuni crestine cred si proclama cu putere ca Isus Hristos are capacitatea si vointa de a-i vindeca pe oameni. Transmitand odata cu mesajul verbal o solie activa a puterii lui Dumnezeu care este gata sa intervina in viata de fiecare zi. Daca vom continua sa neglijam apelul si interventia lui Dumnezeu prin credinta in procesul vindecarii, ne-am putea trezii depasiti de evenimente, transmitand si practicand o religie seaca lipsita de viata si putere.
Unul din motivele pentru care constatam mai putine convertiri in lumea civilizata si secularizata, este faptul ca evanghelistii de tip modern nu reusesc sa cuprinda si sa experimenteze atat dimensiunea teoretica a adevarului divin, cat si cea practica a demonstrarii puterii lui Dumnezeu care lucreaza in concordanta si pentru confirmarea Cuvantului Sau. Este obligatia si privilegiul nostru de a urma modelul si mijloacele folosite de Domnul Hristos.
In concluzie putem spune ca exista motive sau argumente de natura istorica, teologica, pastorala si misionara pentru a produce o reforma si o redesteptare in domeniul vindecarii prin credinta, ca urmare a unor rugaciuni tintite.
Falsuri, distorsiuni si contrafaceri in domeniul vindecarilor miraculoase
1. Modelul monocauzal versus modelul multifactorial. Atitudinea eronata.
2. Harismofobia versus harismafilia.
3. Sublinierea modelului versus sublinierea motivului.
4. Supralicitarea credintei in contrast cu sublinierea iubirii.
5. Captivitatea culturala versus receptivitatea scripturala.
6. Defensiva adevarului versus ofensiva misiunii.
7. Personal versus principial.
Concluzie.
Este necesara o revigorare a vindecarii prin credinta si cu ajutorul rugaciunii. Au existat si vor mai exista distorsiuni, erori si abuzuri. Acestea insa, nu trebuie sa ne impiedice de a implini Cuvantul lui Dumnezeu si Spiritul profetic, care descriu vindecarea prin credinta ca o parte esentiala si integrala a indeplinirii depline a misiunii bisericii lui Dumnezeu fata de aceasta lume. Noi trebuie sa gasim o maniera personala de a face din aceasta lucrare o parte esentiala a vietii si a lucrarii noastre.
Nu trebuie sa urmam modele preformate ale altora, ci trebuie sa ne dezvoltam propria noastra experienta. Aceasta activitate poate fi desfasurata doar intre pacient, terapeut si Dumnezeu, sau intr-un cadru restrans, familial sau al unei grupe mici de apropiati, ca si impreuna cu comunitatea. Rugaciunea in favoarea bolnavilor trebuie sa devina o sursa majora a experientei cu Dumnezeu, o putere misionara de prim rang, o forta a marturiei care sa insoteasca Cuvantul asa cum a facut-o si in trecut si cum este profetizat ca va avea loc in timpul sfarsitului.
In acest proces extraordinar, dincolo de miracolul vindecarii fizice, se va petrece o redesteptare spirituala. Vindecati si vindecatori vor fi admisi la tronul harului lui Dumnezeu, vor fi schimbati si reinnoiti, inimile vor fi coplesite si vor raspunde chemarii dragostei divine, suflete vor fi salvate si numele lui Dumnezeu va fi proslavit.
[i] Douglas JD, red, Dictionar biblic, Soc Mis Rom, ‚Cartea crestina’, Oradea, 1995
[ii] JD Douglas, N Hillyer, FF Bruce, D Guthrie, AR Millard, JI Packer, DJ Wiseman, eds., ‚Health, disease and healing’ – New Bible Dictionary, Inter-Varsity Press, Leicester, 1994.
[iii]Dybdahl J – Faith and Healing in idem 2
[iv] Shupe A, Haddon JK, Second Opinion: Health, Faith, and Ethics, 1988
