Ruga pregătește sufletul pentru primirea iertării de la Domnul , dar și pentru a oferi iertare celor care ne-au greșit.
Avem nevoie în principal de trei tipuri de hrană – pentru trup, minte și suflet, Și iartă greșelile noastre precum și noi iertăm greșelile greșiților noștri. Cu toate că este o afirmație foarte limpede, există probleme serioase în înțelegerea ei.
În general, oamenii cer îndurare pentru orice greșeală a lor și cer să fie pedepsite greșelile celorlalți, mai ales dacă au fost atinși direct de către acestea. Omul superior iartă greșelile celorlalți și cere să fie pedepsit aspru pentru greșelile proprii Unii au scris cărți întregi numai despre iertare. emisiuni de televiziune în care se urmărește exersarea aceleiași calități nobile – puterea de a ierta. Ca să poată ierta, omul trebuie să aibă o înțelegere superioară, să fie cît mai puțin egoist, și să dețină un control perfect asupra Eului.
Pentru a avea aceste calități trebuie să fie preocupat cu adevărat de îndumnezeire, altfel va exista tot timpul o limită de la care nu va mai accepta să ierte. Mulți oameni spun că au puterea de a ierta, dar „să nu se depășească o anumită limită". Atît timp cît anumite greșeli ale celorlalți nu ne afectează prea mult egoul, suntem iertători, mai ales că asta "cade bine" la imaginea personală. De cîte ori să-l iert pe cel care-mi greșește? De șapte ori? – îl întreabă sfîntul apostol Petru pe Iisus. De șaptezeci de ori cîte șapte – îi răspunde Iisus sugerînd că iertarea nu trebuie să cunoască limite. Dacă Dumnezeu este pe locul întîi în viața unui om atunci el înțelege că numai Dumnezeu poate ierta. Puterea de a ierta vine tot de la El, dar ca să o poți primi trebuie să-ți deschizi sufletul și asta se poate face numai iertînd tu însuți.
Apoi, cererea de a i se ierta greșelile proprii presupune că deja omul este conștient de faptul că a greșit. A fi conștient de greșelile sale este un pas important în dezvoltarea sufletului. Apoi cu mult mai important este ca omul să ajungă să ceară iertare pentru greșelile sale. Aici se dă o lovitura serioasă orgoliului, principalul soldat al egoului. Orgoliul ne consumă cele mai multe resurse vitale, el ne îndeamnă la cele mai mari prostii în viață și tot el ne face să ne închidem ferestre deschise cîndva spre paradis.
Iertarea se cere nu la modul general ci prin rostirea păcatelor individual, pe nume. Aceasta avertizează memoria să acționeze asupra ființei de a nu le mai repeta, datorită disconfortului de a cere iertare.
Nu îți place când cei care vrei să aibă o imagine bună despre tine află că tu nu ești așa cum ar trebui. Asta se întâmplă și cu Domnul.
Pocăința este principala metodă de transformare în creștinism. Ea a fost propovăduită de Ioan Botezătorul. Foarte mulți creștini trec peste etapa lui Ioan Botezătorul considerîndu-se pregătiți pentru învățătura lui Iisus. Nimic mai fals! Orice om care vrea să se transforme profund trebuie să învețe să se pocăiască, adică să ajungă să-și recunoască greșelile și să aibă curajul să ceară iertare pentru ele.
IERTAREA, O CONDIÅ¢IE A PRIMIRII IERTĂ‚RII
„NE IARTĂ‚ NOUĂ‚ GREȘELILE NOASTRE PRECUM ȘI NOI IERTĂ‚M GREȘIÅ¢ILOR NOȘTRI.”
1. Această cerere adresată Tatălui nostru ceresc atinge aspectul cel mai delicat al problematicii omului.
a. Acela de a ierta pe cei care ne-au greșit. b. Constituie un test autentic al afirmațiilor noastre de a fi fost născuți din nou.
2. Domnul admite existența acestei probleme în cadrul relațiilor interumane:
a. Dar ne avertizează cu privire la pericolul existenței unei atitudini neiertătoare față de aceia care ne-au greșit – Mat. 6,15.
b. „Și când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre.” – Marcu 11,25.
Un spirit iertător menține deschis canalul de comunicație al rugăciunii, în timp ce o animozitate o ranchiună sau o supărare blochează acest canal, îl închide. Sinceritatea intenției nu scuză deloc reținerea de a mărturisi greșeala.
IERTAREA PE CARE O PRIMIM DIN PARTEA TATĂ‚LUI NOSTRU CERESC DEPINDE DE ATITUDINEA FAÅ¢Ă‚ DE ACEIA CARE NE-AU GREȘT
1. Chiar și Petru a întâmpinat greutăți în a admite această condiție divină care ne este pusă pentru a primi la rându-ne iertarea.
a. „De câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu îți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.” – Mat. 18,21-22.
b. pasaje biblice care se ocupă cu acest subiect important – Mat. 6,15; 18,35; Marcu 11,25-26; Luca 6,37; 17,3.4; 2 Cor. 2,7-10.
2. Descoperă existența unei duble vinovății din partea noastră:
a. Noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu; noi suntem vinovați de păcatul neglijenței.
b. Noi suntem vinovați de păcatul neglijenței pentru că am păcătuit împotriva semenilor noștri.
3. Ne învață să comparăm cele ce ne-au greșit alții cu răul pe care l-au săvârșit împotriva Tatălui nostru ceresc.
a. Acest lucru arată natura gravă a păcatului; arată că păcatul lucrează pe două căi împotriva lui Dumnezeu și împotriva semenilor noștri.
b. Cât de mult este influențată o persoană care locuiește în mijlocul bărbaților și femeilor păcătoase! – Is. 6,5. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!”
4. O dublă vinovăție implică o iertare dublă.
a. Cuprinde iertarea pe care o căutăm la Dumnezeu.
b. Și iertarea ale cărei limite le extindem până la aceia care au păcătuit împotriva noastră.
c. Mica 7,18.19. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea, și treci cu vedera păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-Și ține mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! 19 El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
d. Relatarea despre fiul risipitor, asupra atitudinii tatălui său și aceea a fratelui său mai mare – Luca 15,1132.
e. Isaia 38,17. Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! 18 Căci nu locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta. 19 Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta.
C. ACEASTĂ‚ CERERE CONSTITUIE O ADEVĂ‚RATĂ‚ PROVOCARE
1. Iartă-ne așa cum și noi iertăm:
a. Noi cerem Tatălui nostru să ne ierte pentru că noi am iertat deja din inimă, pe aceia care ne-au greșit nouă. Dacă nu ne punem lucrurile în orânduială cu ceilalți și nu ajungem să facem lucrul acesta, în cele din urmă, nu suntem pregătiți să venim înaintea lui Dumnezeu și să căutăm iertare din partea Lui.
2. La ce concluzie ne conduce această cerere:
a. Ne învață să avem în fiecare moment al vieții noastre o atitudine iertătoare față de ceilalți – „de șaptezeci de ori câte șapte”.
b. Arată că este imposibil pentru noi să ținem supărare împotriva altora și totuși să fim într-o relație bună cu Dumnezeu.
c. Când există un asemenea gen de relații, lumea va cunoaște cu adevărat că noi umblăm cu Isus.
„Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus.” Filip 2,5
(1) El a iertat până la ultima Sa suflare – Luca 23,34.
(2) El mijlocește pentru păcătoși, stând la dreapta lui Dumnezeu, cât este ziua de lungă clipă de clipă. Aceasta constituie o parte a lucrării Sale săvârșite în sanctuarul ceresc – 1 Ioan 2,1-3; 1 Tim. 2,1-5.
„Doamne, învață-mă cum să mă raportez pe mine însumi la ceilalți astfel ca să pot cunoaște modul în care să mă raportez pe mine însumi la Tine.”
b. Dumnezeu va asculta rugăciunea dacă este înălțată într-un spirit de sinceritate și de adevăr.
Când ne rugăm pentru binecuvântări pământești, răspunsul la rugăciunea noastră poate întârzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; însă lucrurile nu stau așa când cerem să fim izbăviți de păcat. Este voia Lui să ne curețe de păcat, să ne facă pe toți copii ai Săi și în stare să ducem o viață de sfințenie.
El nu respinge nici un suflet înlăcrimat și pocăit
Astăzi, El stă în fața altarului îndurării, înfățișându-I lui Dumnezeu rugăciunile celor care doresc ajutorul Său. El nu respinge nici un suflet înlăcrimat și pocăit. El va oferi iertare tuturor celor care vin la El pentru îndurare și refacere. …
Nimeni n-a ajuns să decadă într-atât și nimeni nu este atât de rău, încât să nu mai poată găsi dezlegare în Hristos. În locul rugăciunii, demonizatul nu putea rosti decât cuvintele lui Satana; apelul nerostit al inimii a fost totuși auzit. Nici un strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, chiar dacă nu va consta în cuvinte inteligibile, nu va trece neluat în seamă. Cei care consimt să intre în relația de legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsați în puterea lui Satana sau în slăbiciunea propriei lor firi.…
Sursa: www.bazs-foisor.ro
