Inca un aspect al subiectului general trebuie sa fie cercetat inainte de a fi pregatiti sa luam o decizie finala cu privire la fosile, sau cu privire la ce s-a petrecut in trecutul indepartat. Lucrul acesta are de-a face cu respingerea sistemului, de multa vreme popular, al datarii diferentiate a fosilelor, plasandu-le intr-o lunga serie care cuprindea multe milioane de ani. Acesta este, de departe, cel mai important obstacol in fata acceptarii conceptiei despre un deluviu universal. Daca toate fosilele diferite au trait contemporan in aceeasi era a istoriei lumii, n-ar putea fi nicio umbra de indoiala cu privire la interpretare. O catastrofa mondiala ar fi singura concluzie posibila.
Aceasta a fost exact ideea pe care John Woodward si ceilalti au sustinut-o pana pe la inceputul secolului al XIX-lea. Pe la data aceasta a inceput sa fie larg acceptat sistemul mineralogic al lui Werner cu privire la alcatuirea pamantului si, in felul acesta, o serie foarte clara si precisa de datari diferentiate a fost intemeiata ca stiinta vrednica de incredere. In cursul catorva decenii, sistemul de fosile index al lui Cuvier a inlocuit schema de minerale index a lui Werner si, de atunci, a fost acceptat pretutindeni in lumea civilizata.
Incepand cu o jumatate de secol in urma, adventistii de ziua a saptea au editat o serie de carti care se ocupau indeosebi cu subiectul geologiei. S-au prezentat cateva lanturi de argumente, aratand mai intai nesigura și neștiințifica fundamentare a acestui sistem de a data rocile după fosile, și al doilea, dând câteva siruri de argumente contra datarii diferentiate. Se va prezenta acum o scurta rezumare a cazului.
Mai intai trebuia ca terenul sa fie curatat de cateva conceptii gresite. Acum nu se formeaza zacaminte stratificate de nici un fel in apele profunde ale marilor si ale oceanelor. Nu au loc schimbari care se pot recunoaste in ce priveste nivelul relativ al uscatului si al apei in jurul coastelor. De unde reiese ca, chiar daca s-ar forma fosile in oceanul adanc, in prezent nu exista o metoda operationala prin care fundul marilor si al oceanelor sa se transforme in uscat pe o scara mare. Eduard Suess, din Viena, unul dintre cei mai eminenti geologi ai lumii, a declarat urmatoarele cu privire la coastele Scandinaviei, care au fost masurate si supravegheate timp de 200 de ani: "Deplasari susceptibile masurarii nu au avut loc in perioada istorica". La fel spune si Douglas Johnson, care a condus o comisie speciala pentru a studia acelasi subiect in America: "In prezent, toate argumentele cu privire la schimbari in nivelul relativ al uscatului si al apei pe temeiul schimbarilor observate la nivelul mediu al marii sunt de pus sub semnul intrebarii" (Science,7 ian. 1927, p. 4).
Astfel, argumentul principal al lui Lyell si al adeptilor sai pana in zilele noastre este vazut ca fiind fara temei. Ei au vorbit cu putere si indelung despre regiunile de coasta care urca si coboara constant. Ei au vorbit despre pamantul nostru "nelinistit", despre o "crusta care pulseaza" si au sustinut ca aceste schimbari de astazi sunt explicarea tuturor schimbarilor geologice ale trecutului. Dar noi vedem acum ca relatiile dintre uscat si ocean sunt, la urma urmei, remarcabil de stabile, iar prezentul nu poate sa explice trecutul.
Ceea ce va constitui probabil ultimul cuvant in domeniul acesta pentru multa vreme este dat de Philip H. Kuenen. Probabil ca nu exista o autoritate mai inalta in privinta geologiei marine in lumea intreaga. Dupa afirmarea multelor incertitudini in incercarea de a determina nivelul mediu al marii ca mijloc de a decide daca uscatul se inalta sau se scufunda, el declara: "Volumul de date vrednice de incredere este inca mic si de abia dupa multi ani aceasta linie de apropiere [aproximare precisa] de problema noastra va putea fi urmata cu incredere" (Marine Geology [John Wiley & Sons, 1950], p. 533).
Toate acestea confirma ceea ce am aflat deja pe alte cai, si anume ca operatiunile prezente ale naturii nu pot explica trecutul. Rocile si fosilele dovedesc ca trecutul a fost diferit, deosebit intr-un fel radical si pe o scara colosala de procesele de pe uscatul si din oceanul nostru modern. Multi sunt gata sa recunoasca aceste stari anormale cu privire la exemple specifice ici si colo, insa cred ca evita forta cumulativa a acestei realitati, prin vechiul mijloc familiar de a aranja aceste exemple anormale intr-o serie si tagaduind ca ele au aparut simultan in diferitele parti ale pamantului.
Aceasta datare diferentiata a fosilelor in ordinea seriala depaseste cu mult cea mai anti-biblica idee in legătura cu geologia moderna. Dupa cum s-a si aratat, aceasta ordine seriala a fosilelor a fost multa vreme exploatata atat de oamenii de stiinta, cat si de clerici, ca duplicat sau parabola a zilelor mozaice ale creatiunii. Si s-a aratat, de asemenea, cum Ellen G. White a denuntat-o ca "necredinciosie in forma ei cea mai insidioasa si, prin urmare, cea mai primejdioasa".
Obiectivul nostru aici si acum este de a examina aspectele sale stiintifice, deoarece, daca ideea aceasta este netemeinica, ar trebui sa fim in stare sa gasim unde si cum este netemeinica din punct de vedere stiintific. Atmosfera de mister care inconjoara intotdeauna istoria felului in care a aparut aceasta idee de a data rocile prin intermediul fosilelor nu se datoreaza dificultatii de a intelege ideea. Fondatorii stiintei geologiei au considerat ca au descoperit posibilitatea de a data fosilele dupa pozitia lor in roci. Apoi au inversat acest proces, datand toate rocile nou descoperite dupa fosilele pe care le contineau. Pentru oamenii culti a existat dificultatea de a vedea daca acest cerc vicios de rationament poate fi facut pe temeiul uneia dintre stiintele principale.
Nu. Misterul care invaluie mereu istoria tranzitiei de la minerale index la fosile index este o inovatie protectoare. Dar de ce sa continue misterul acesta, daca nu este nimic de ascuns? Sa fie lumina, si mai multa lumina. Respingerea completa a valorii temporale a fosilelor va fi prezentata sub trei titluri.
Uniunea de Conferinte a Bisericilior Adventiste din Romania
