Am observat din declarațiile unor savanți evoluționiști de marcă faptul că nici o adevărată evoluție verticală a unui organism către un altul mai complex nu a fost observată, în întreaga istorie a umanității. Alte declarații asemănătoare ale evoluționiștilor recunosc faptul că nici un exemplu de asemenea tranziții evolutive nu a fost încă documentat în miliardele de rămășițe fosile din presupusele ere geologice din trecut.
De fapt, aceste dovezi negative împotriva evoluției reprezintă, în același timp, puternice dovezi pozitive ale creației. Ele sunt, de fapt, predicții specifice bazate pe modelul creaționist al originilor.
Creaționiștii, în mod evident, ar prezice goluri omniprezente între genurile de creaturi, cu multe variații capabile de a apare înăuntrul fiecărui gen, pentru a permite fiecărei specii să facă față schimbărilor de mediu fără a dispare. Creaționiștii ar anticipa, de asemenea, că orice "schimbare verticală" în complexitatea organizată ar fi retrogradă, din moment ce Creatorul (prin definiție) ar crea lucrurile "bune foarte". Astfel, argumentele și dovezile împotriva evoluției sunt, în același timp, dovezi pozitive pentru creație.
Dovezile echivoce din genetică
Cu toate acestea, din cauza lipsei oricărei dovezi directe pentru evoluție, evoluționiștii își îndreaptă atenția din ce în ce mai mult către dovezi circumstanțiale dubioase, cum ar fi similitudini în ADN sau alte componente biochimice, în căutarea "dovezii" că evoluționismul ar fi un fapt științific. Un număr de evoluționiști au susținut chiar că ADN-ul însuși este în sine o dovadă, deoarece este comun tuturor organismelor. Mai des folosit este argumentul că structuri ADN similare în două organisme diferite dovedesc descendența evolutivă comună.
Nici unul dintre argumente nu este valid. Nu există nici un motiv pentru care Creatorul să nu poată sau să nu dorească să folosească același tip de cod genetic bazat pe ADN pentru toate formele de viață create de El. Aceasta reprezintă un argument pentru design-ul inteligent și pentru creație, iar nu pentru evoluție. Cel mai frecvent citat exemplu de acest fel este "similaritatea" dintre om și cimpanzeu, avînd în vedere că cimpanzeii au mai mult de 90% din ADN-ul lor în comun cu oamenii. Acest lucru nu este însă deloc surprinzător, avînd în vedere multele asemănări fiziologice dintre oameni și cimpanzei. De ce ar fi anormal ca ei să aibă structuri ADN similare, în comparație cu, să spunem, diferențele în ADN dintre oameni și păianjeni?
Similitudinile – fie ale ADN-ului, ale anatomiei, ale dezvoltării embrionare, sau de orice alt fel – sunt explicate mai bine în termenii unei creații de către un Designer comun decît în termenii unei relații evoluționare. Marile diferențe dintre organisme au o semnificație mai mare decît similitudinile, iar evoluționismul nu are nici o explicație pentru acestea dacă ele toate sunt presupuse a fi avut același strămoș. Cum ar putea apare, în primul rînd, aceste goluri imense între tipuri, prin orice proces natural?
Aparentele mici diferențe între ADN-ul uman și cel al cimpanzeului produc în mod evident diferențe foarte mari în respectiva lor anatomie, inteligență etc. Similitudinile superficiale dintre toate maimuțele și ființele umane nu reprezintă nimic în comparație cu diferențele, în orice sens: practic sau observabil.
Cu toate acestea, evoluționiștii, devenind din ce în ce mai nemulțumiți de refuzul arhivei fosilifere de a se constitui într-un martor al evoluției din cauza omniprezenței golurilor acolo unde ar trebui să fie forme tranziționale, au promovat recent ADN-ul și alte probe genetice ca dovezi ale evoluției. Totuși, acest demers este deseori inconsistent, nu doar cu arhiva fosiliferă, ci si cu morfologia comparativă a creaturilor. Comentînd pe marginea cîtorva dintre numeroasele anomalii din istoria geneticii, Dr. Roger Lewin rezumă astfel situația, așa cum am luat aminte și în partea I a acestei serii: "Efectul general este că filogenetica moleculară nu este în nici un fel atît de cinstită și limpede pe cît credeau pionierii ei… Dinamica schimbării genomului are multe alte consecințe pentru filogenetica moleculară, inclusiv faptul că gene diferite dezvăluie lucruri diferite." [1]
Lewin menționează doar cîteva contradicții tipice produse de acest tip de dovezi în relație cu mai tradiționalele "probe" darwiniste.
"Scorpia elefant, așezată de analiza tradițională la ordinul insectivorelor… este de fapt mult mai înrudită cu… adevăratul elefant. Vacile sunt mai aproape înrudite cu delfinii decît sunt cu caii. Ornitorincul… se află pe aceeași treaptă evolutivă cu cangurii și urșii koala." [2]
Există multe alte comparații și mai bizare produse de această abordare. Abundența așa-numitului "ADN rezidual" în codul genetic a fost oferit de asemenea ca un tip special de dovadă pentru evoluție, în special acele gene care, cred ei, au suferit mutații, uneori numite "pseudogene"[3]. Cu toate acestea, astăzi se acumulează dovezi care arată că aceste gene, presupuse a fi inutile, îndeplinesc de fapt funcții utile. "Au fost deja descoperite suficiente gene pentru a arăta că ceea ce s-a crezut odată a fi gunoi este cu siguranță transmis în cod științific". [4]
Este deci greșit a decide că ADN-ul rezidual, chiar și așa-numitele "pseudogene", nu au nici o funcție. Aceasta este doar o recunoaștere a ignoranței și un obiect al cercetării fructuoase. Precum așa-numitele "organe vestigiale" ale omului, odată considerate ca dovezi ale evoluției, sunt astăzi cunoscute ca avînd funcții specifice, și ADN-ul rezidual și pseudogenele sunt foarte probabil folositoare în mod specific organismului, chiar dacă acele funcții au fost sau nu descoperite încă de oamenii de știință.
În cel mai bun caz, acest tip de dovezi este strict circumstanțial și poate fi explicat la fel de bine în termenii unei creații primordiale suplimentată în unele cazuri de o deteriorare ulterioară, așa cum ne și așteptam conform modelului creaționist. Adevărata problemă este, așa cum s-a amintit anterior, dacă există vreo dovadă observabilă a faptului că evoluția are loc acum sau a avut vreodată loc în trecut. Așa cum am văzut, chiar și evoluționiștii sunt nevoiți să recunoscă faptul că acest tip de dovadă științifică reală pentru evoluție nu există.
O bună întrebare este: De ce toate schimbările observabile sunt orizontale și minore (așa-numita microevoluție) sau regresive către deterioare și extincție? Răspunsul pare a fi de găsit în legile universal aplicabile ale științei termodinamicii.
Evoluția este imposibilă
Principalul motiv științific pentru care nu există nici o dovadă pentru evoluție, fie în trecut fie în prezent (cu excepția imaginației creatoare a oamenilor de știință evoluționiști) este pentru că una dintre legile fundamentale ale naturii o împiedică. Legea creșterii entropiei – de asemenea cunoscută ca a doua lege a termodinamicii – stipulează faptul că toate sistemele din lumea reală au tendința de a se merge spre dezorganizare și complexitate scăzută. Această lege a entropiei este, după orice standard, una dintre cele mai bine dovedite, universal, legi ale naturii. Ea se aplică nu doar în sistemele fizice și chimice, ci de asemenea în sistemele biologice și geologice – de fapt, în toate sistemele, fără excepție.
"Nici o excepție de la a doua lege a termodinamicii nu a fost vreodată găsită – nici măcar una minusculă. Precum conservarea energiei ("prima lege"), existența unei legi atît de precise și atît de independentă față de detaliile modelelor trebuie să aibă o fundație care este independentă de faptul că materia este compusă din particule în interacțiune." [5]
Autorul acestui citat se referă în primul rînd la fizică, dar atrage atenția că a doua lege a termodinamicii este "independentă față de detaliile modelelor". Mai mult, practic toți biologii evoluționiști sunt reducționiști – adică, ei insistă că nu există nici o forță "vitală" în toate sistemele vii, și că toate procesele biologice sunt explicabile în termenii fizicii și chimiei. Așa stînd lucrurile, procesele biologice trebuie să opereze, de asemenea, în concordanță cu legile termodinamicii, și practic toți biologii sunt de acord cu acest lucru.
Evoluționiștii susțin cu tărie, de obicei, că evoluția este oricum un fapt, și că conflictul este rezolvat avînd în vedere că pămîntul este un "sistem deschis", energia solară fiind capabilă să susțină evoluția pe parcursul erelor geologice, în ciuda tendinței naturale a tuturor sistemelor de a se deteriora către dezorganizare. În acest fel, un entomolog evoluționist a respins impresionanta carte recentă a lui W.A. Dembski, Design-ul inteligent. Acest om de știință apără ceea ce el numește "capacitatea proceselor naturale de a crește complexitatea" punînd în vedere ceea ce el numește un "defect" în "argumentația împotriva evoluției bazată pe cea de a doua lege a termodinamicii". Și care este acest defect?
"Deși cantitatea generală de dezordine într-un sistem închis nu poate scădea, ordinea locală înăuntrul unui sistem deschis poate crește chiar și fără acțiunea unui agent inteligent." [6]
Acest răspuns naiv la legea entropiei este tipic disimulării evoluționiste. Dacă este adevărat că ordinea locală poate crește într-un sistem deschis dacă anumite condiții sunt îndeplinite, realitatea este că evoluția nu îndeplinește aceste condiții. Doar afirmînd că pămîntul este "deschis față de energia solară" nu spune nimic despre cum această căldură solară brută este convertită în creșterea complexității în orice sistem, deschis sau închis.
Realitatea este că cea mai cunoscută și fundamentală ecuație a termodinamicii spune că influxul de căldură într-un sistem deschis va crește entropia în acel sistem, nu o va scădea. Toate cazurile cunoscute de scădere a entropiei (adică de creștere a organizării) în sisteme deschise implică un program de dirijare de vreun fel și unul sau mai multe mecanisme de conversie a energiei.
Evoluția nu posedă nici unul din aceste lucruri. Mutațiile nu sunt mecanisme "organizatoare", ci dezorganizatoare (în acord cu a doua lege). Ele sunt, în mod comun, dăunătoare, cîteodată neutre, niciodată benefice (cel puțin în cazul mutațiilor observate). Selecția naturală nu poate genera ordine, ci poate doar "tria" mutațiile dezorganizatoare care îi sunt prezentate, prin urmare conservînd ordinea existentă, dar niciodată generînd ordine nouă. În principiu, de-abia se poate concepe că evoluția ar putea avea loc în sisteme deschise, în ciuda tendinței tuturor sistemelor de a se dezintegra mai devreme sau mai tîrziu. Dar nimeni, încă, nu a putut să arate că ea are, într-adevăr, capacitatea de a depăși această tendință universală, și acesta este principalul motiv pentru care nu există încă nici o dovadă bona fide a evoluției, în trecut sau în prezent.
Din declarațiile evoluționiștilor înșiși, în consecință, am învățat că nu există nici o dovadă științifică pentru adevărata evoluție. Singura dovadă observabilă este aceea a unor schimbări foarte limitate orizontal (sau retrograde) înăuntrul unor limite stricte. Evoluția nu a avut loc niciodată în trecut, nu are loc în prezent, și nu ar putea avea loc niciodată.
Referințe
1. Roger Lewin, "Family Feud," New Scientist (vol. 157, January 24, 1998), p. 39.
2. Ibid., p. 36.
3. Rachel Nowak, "Mining Treasures from ‘Junk DNA’," Science (vol. 263, February 4, 1994), p. 608.
4. Ibid.
5. E. H. Lieb and Jakob Yngvason, "A Fresh Look at Entropy and the Second Law of Thermodynamics," Physics Today (vol. 53. April 2000), p. 32.
6. Norman A. Johnson, "Design Flaw," American Scientist (vol. 88. May/ June 2000), p. 274.
Sursa articolului: Impact, #330, December 2000. Traducere de Paul Cocei
Cu permisiune
Sursa: www.creationism.info.ro
