Apoi trebuie sa determinam dimensiunile acestui eveniment, sau ce a facut el in directia nimicirii speciilor si schimbarii fetei pamantului. Geologii, in general, par a se opune ideii sugerate aici, aceea de a se face o ancheta stiintifica asupra lumii ca un tot, pornind de la prezent, sau de la cunoscut, si mergand inapoi in trecut, sau spre necunoscut, spre a vedea ce a produs schimbarile geologice inscrise in roci. Un mare numar dintre acesti oameni de stiinta au fost dispusi sa admita ceva de felul unui diluviu pleistocen, ca fiind cauza fenomenelor de suprafata mentionate mai sus, dar ei protesteaza cu putere, spunand ca nu trebuie sa extindem acest eveniment mai departe in trecut pentru a-l face responsabil si pentru celelalte schimbari geologice. Cu indignare, ei intreaba daca suntem atat de ignoranti, incat sa nu cunoastem ca trilobitii, plantele carbonifere, dinozaurii și toate celelalte forme de viata reprezentate de fosile au trait cu multa vreme inainte de diluviul Pleistocen. Ei intreaba ce drept avem noi sa presupunem ca acest cataclism reprezentat de vechile linii de tarm, bazinele interioare, elefantii din arctica si tot restul faptelor au fost raspunzatoare si pentru celelalte schimbari geologice? Iar noi replicam: de ce nu?
Daca un bandit inarmat este prins cu mainile pline de sange, omorand un membru al unei familii la poarta casei, si ii gasim pe ceilalti membrii ai familiei morti inauntru, ar parea ca este nevoie de un alibi prea pozitiv pentru a indeparta banuiala ca persoana aceasta i-a omorat si pe ceilalti. Aceasta ar parea sa fie metoda naturala de rationament, metoda bunului simt. Ar fi si unica metoda de stiinta solida inductiva. Si aceasta este tot ceea ce dorim sa facem aici.
De o jumatate de secol, adventistii de ziua a saptea au publicat continuu argumente stiintifice solide contra datarii diferentiate a fosilelor, fundamentul erelor geologice populare. O oarecare discutie a acestui subiect a fost facuta ceva mai inainte, iar in continuare se va prezenta si mai mult. Aici, totusi, vor fi enumerate cateva puncte in care fosilele sunt in mod esential la fel, si, prin urmare, ar trebui sa fie tratate ca o unitate sau ca apartinand aceleiasi perioade a istoriei pamantului. Astfel, distrugerea si ingroparea lor trebuie sa fi avut o cauza comuna mondiala.
1. Anormalitatea in ceea ce priveste abundenta. – Fosilele, ca regula generala, sunt anormale in ce priveste abundenta lor, deoarece in lumea noastra moderna sunt ingropate numai specimene imprastiate si, de obicei, fragmentare.
In prezentarea de dovezi pentru sustinerea aceasta, cineva cu greu stie de unde sa inceapa si unde sa incheie. In mod esential, toate brahiopodele si crinoidele cu tulpini ale lumii noastre moderne traiesc in apele linistite si netulburate ale celor mai adanci zone ale oceanului, unde nu sunt curenti pentru a forma depozite stratificate de niciun fel. Totusi, in Pennsylvania, Illinois, Anglia, China si in multe alte locuri, ele formeaza pietre calcaroase dense care alterneaza cu straturi ce contin plante de uscat, aceste pietre calcaroase extinzandu-se kilometru dupa kilometru si fiind pline cu fosile ale acestor animale. Nenumarate milioane de pesti vertebrati constituie principala sursa de titei in multele si extinsele sisturi petrolifere ca acelea din Colorado, Scotia si din alte locuri, indestulatoare in cantitate de a aproviziona lumea intreaga cu petrol, daca pretul de extractie s-ar putea reduce. John Muirhead Macfarlane, profesor la Universitatea din Pennsylvania, a scris chiar si o carte, publicata la Macmillan Company, intitulata „Pestii, izvorul petrolului”. (1923).
In diferite parti ale zonei Muntilor Stancosi din Statele Unite, ceea ce este cunoscut printre geologi ca fiind mamifere tertiare (titanotheres, etc.) apare intr-un numar asa de mare, incat Dana spune ca partile acestea au fost "literal terenuri de ingropare tertiare". In unele din statele sudice, oasele de animale sunt exploatate pe scara comerciala pentru fosfatul pe care il furnizeaza, si astfel de cariere de oase se gasesc ici si colo pe intreaga fata a pamantului.
In Alabama si in alte parti din sud, unde se extind straturile Jackson, vertebrele de balena Zeuglodon, lungi de 45 cm si 35 cm in diametru erau pe vremuri atat de numeroase, incat fermierii le foloseau pentru a face ziduri si imprejurimi, sau le ardeau ca sa elibereze locul de ele.
Un om de stiinta povesteste ca in vremurile mai timpurii, oasele de dinozauri erau atat de abundente in unele parti din Wyoming, incat ar fi putut sa strabata un teren de 10 acri, calcand de pe un os pe altul, fara sa atinga pamantul.
Am putea merge mai departe aproape la nesfarsit. Practic, toate felurile de fosile sunt anormale in ceea ce priveste abundenta lor.
2. Anormalitatea in ce priveste conservarea. – Fosilele sunt adesea conservate in mod uimitor. Lucrul acesta este adevarat cu privire la frunzele de plante asociate cu straturile de carbune, adica in sisturile de deasupra lor, cu privire la fluturi si la alte insecte, cu privire la scoicile atat de fragile, precum cele de brahiopode si de moluste subtiri ca hartia, cu privire la crinoide (crini de mare) si la alte structuri delicate. Cititorul ar trebui sa-si aduca aminte ca aceste specimene excelent conservate apar adesea in formatiuni care prezinta alte dovezi de actiune violenta sau anormala, uneori numai la o mica departare. La fel si in cazul fosilelor marine, cum ar fi trilobitii, brahiopodele, stridiile si pestii, dovada evidenta este pretutindeni uniforma pe glob, aratand ca au fost toate ingropate de vii.
3. Schimbarea climei – Timp de peste un secol chestiunea climatului antic al pamantului a fost dezbatuta intr-o directie sau alta, adesea cu multa caldura, dar cu putina lumina. Intreaga problema ar fi mult simplificata, spunand ca, in ciuda marii cantitati de gresita informare cu privire la o presupusa era glaciara, un fel de climat este evidentiat de fosile, sau de orice dovada asociata cu fosilele.
Acest climat antic a ingaduit ca magnolia, vita de vie, arborii de paine, Sequoia si zeci de alti arbori si plante temperate si semi-tropicale sa prospere luxuriant in Groenlanda, a ingaduit ca reptile cu sange rece sa traiasca la Spitzberegen, a incalzit oceanul suficient pentru a permite coralilor sa prospere chiar in jurul Polului, si a asigurat hrana indestulatoare pentru elefantii care traiau in tinutul arctic. Trebuie sa ne amintim ca aceste stari blande au predominat intr-o zona in care nu era mai multa caldura decat cunoastem noi acum la tropice. Din moment ce pana acum nu s-au descoperit niciunde fosile de plante sau de animale oprite din crestere sau pipernicite, avem dreptul sa credem ca acest climat bland, datator de sanatate, de atmosfera primavaratica, a predominat fara intrerupere pana cand – ei bine, ce s-a intamplat de a asezat intr-o permanenta inghetare nenumaratii elefanti, rinoceri, bizoni, cai, si dupa cat se pare, orice vietuitoare din intreaga regiune arctica?
Nu suntem inca pregatiti sa ne pronuntam cu privire la cele ce s-a petrecut cu climatul. Incercam doar sa spunem ca acest minunat climat edenic a predominat candva, dar ca acum exista conditii foarte diferite. Si schimbarea de la unul la altul trebuie sa fie un factor de foarte mare amploare in determinarea verdictului nostru final cu privire la fosile.
4. Mai mari si mai bune decat cele de astazi. – Cand privim la fosile ca un tot, gasim ca ele apar ca fiind mai mari si mai viguroase decat reprezentantii lor vii moderni, lucrul acesta fiind vazut in mod izbitor la numeroasele cazuri in care genurile sau speciile antice sunt identice cu speciile moderne, cum ar fi ursii, leii, hipopotamii, bizonii, renii si elefantii (mamutii).
Nu este nici o indoiala ca climatul superb al lumii antice, cu bogate rezerve de alimente si alte conditii optime, avea mult de a face cu splendida dezvoltare pe care o prezinta fosilele. De aceea, conditiile optime pentru plante insemnau acelasi lucru pentru animale. Insa faptul revelator cu privire la toate acestea este ca aceasta splendida dezvoltare este caracteristica pentru toate fosilele, iar cand trecem dincolo de linia de demarcatie in era noastra moderna, schimbarea in fosile este tot atat de brusca si tot atat de completa si permanenta cum este si in privinta climatului. O schimbare coincide cu cealalta si, fara indoiala, ca are legatura cu cealalta.
5. Straturile inferioare in alternanta. – Toti cercetatorii experimentati ai rocilor si ai fosilelor recunosc numeroase si profunde deosebiri intre straturile inferioare (din punct de vedere stratigrafic) si cu adevarat vechi (nu intotdeauna Paleozoice sau Mezozoice), care inca raman ca fiind depozitate primele, si cele superioare, care au fost in asa de multe cazuri modificate din nou de curenti ulteriori. Printre aceste depozite primare, asa cum remarca Sir Archibald Geikie, "nicio caracteristica nu apare mai continuu decat alternanta diferitelor sedimente".
Probabil cea mai frecventa forma a acestei alternante este aceea a sedimentelor sau fosilelor din adancimile oceanelor, cum ar fi crinoidele, brahiopodele, globigerinele si radiolarii, pe care le gasim interstratificate cu materiale de uscat, nu numai plante, ci si nisip mare si pietris, deoarece stim acum ca in apele adanci ale oceanelor noastre moderne nu exista sedimente de substante mai putin fine ca nisipul si pietrisul, chiar daca ar fi putut fi duse de curenti inexistenti, deoarece curentii afecteaza numai cele cateva sute de metri de la suprafata.
Formatiunile carbonifere din Pennsylvania, Illinois, Anglia, China si din alte parti sunt bune exemple pentru aceasta. Vinele actuale de carbune, groase sau subtiri, pot sa fie in numar de la 50 pana la 100 sau mai mult si, desigur, au fost compuse din vegetatie de uscat. Ele alterneaza intotdeauna cu probabil de doua ori pe atatea straturi de sisturi, gresii si calcare, ultimele fiind compuse mai ales din brahiopode, crinoide si resturi maruntite ale acestora. Dupa cum s-a afirmat deja, reprezentantii moderni ai acestor animale traiesc in partile adanci ale oceanelor, la un kilometri si jumătate sau mai adanc, unde nu sunt curenti care sa tulbure calmul etern. Ar fi nevoie de o colosala convulsie a naturii pe o scara globala pentru a le intrepatrunde in straturi cu materiale de pe uscat.
Explicatia lui Lyell in ce priveste straturile de carbune era ca plantele si copacii care formeaza carbunele au trait in locuri de felul mlastinilor sau al turbariilor si ca, in cele din urma, ele au fost ingropate acolo unde au crescut. El a sustinut ca dupa ce s-a acumulat o mare cantitate de material din planta, locul s-a afundat sub nivelul marii si a fost acoperit, dupa fiecare caz in parte, de mal sau, respectiv, mal calcaros. Apoi, dupa o lunga perioada, locul acela s-a inaltat iarasi, exact la nivelul cuvenit pentru a forma o noua mlastina sau turbarie. Acest proces ar fi urmat sa se repete de 50,100 sau 125 de ori in unele locuri, deoarece acesta este numarul de vine de carbune care se gaseste in anumite locuri.
Aceasta demodata teorie a turbariilor a trebuit sa fie abandonata de geologii mai avansati, desi in America a continuat mai multa vreme ca in Europa. E.C. Jeffrey, de la Departamentul Botanic al Universitatii Harvard, face haz de inapoierea acestei tari in aceasta privinta, astfel:
"Ma intreb cu uimire daca Statele Unite vrea sa aiba nedorita intaietate de a fi ultima tara care mai adera la ipoteza in situ a originii carbunelui…. In ce priveste paleobotanica, Statele Unite par in prezent sa rivalizeze cu acea veche institutie de invatamant". (Science,3 oct. 1930, p. 345).
Vegetatia care compune carbunele a fost tot pe atat de adevarat transportata sau dusa de apa in pozitia ei prezenta, dupa cum a fost cazul si cu materialele calcarelor si ale sisturilor. Toate au fost transportate in locul unde se afla acum, diferitele curente aducand materiale felurite din directii diferite.
Teoria turbariilor este in mod vizibil si mai absurda in cazul carbunilor cretacici si tertiari din Alberta, Dakota, Germania, Argentina, Australia si din multe alte locuri, deoarece au fost facuti din arbori precum stejari, ulmi, nuci, fagi, sequoia si zeci de alti arbori asemanatori care nu cresc in mlastini sau turbarii. Calcarele acestor carbuni sunt adesea compuse din stridii sau corali, care nu traiesc atat de adanc in ocean, precum crinoidele si brahiopodele. Totusi, inca ar fi necesare unele conditii cu totul nemoderne, in care sa fi fost transportati corali si stridii in zeci si sute de alternari cu mase de copaci de padure, asa cum gasim in aceste zacaminte.
Acest fapt general cu privire la o alternanta a depozitelor este de o insemnatate majora, atunci cand ne gandim la problema fosilelor. El a fost pus pe aceeași lista cu celelalte realitati de felul acesta, care sunt prezentate aici, deoarece pare a fi de aceeasi importanta. Aceste depozite de materiale aduse din diferite directii trebuie sa fi fost facute de o ridicare si scadere alternanta a apelor oceanului pe o scara enorma, iar acea ridicare si scadere a apelor noi o numim flux si reflux. In consecinta, avem acum proba obiectiva ca fluxul si refluxul oceanului, probabil de o magnitudine de sute sau de mii de ori mai mare decat cele de astazi, trebuie sa fi fost cauza acestui fenomen geologic petrecut cu multa vreme inainte.
Cu privire la ceea ce ar fi putut reprexenta cauza acestor fluxuri enorme, este de ajuns sa ne amintim ca fluxurile noastre prezente se datoreaza influentei gravitationale a lunii si soarelui, indeosebi a celui din urma. Orice tulburare astronomica a miscarilor pamantului ar tinde sa produca o "impleticire" in rotatia pamantului, care ar continua pentru o perioada, exact asa cum face un titirez cand este deranjat si tinde "se duca la culcare". In cursul acestei perioade, doua valuri enorme ar matura globul de jur-imprejur in fiecare zi, ajungand la un maximum la fiecare 150 de zile, cu fluxuri inalte, probabil, de mii de metri, inaltimea lor si perioada de 150 de zile ca un maxim, depinzand de anumite conditii in ce priveste rigiditatea pamantului si alti factori.
In legatura cu acest fapt, trebuie sa fie facute doua observatii: (1) Axa pamantului are o usoara inclinare, cunoscuta astronomilor sub denumirea de „variatia in latitudinea terestra”, care ar putea foarte bine sa reprezinte una din ultimele urme ale unei tulburari a miscarilor pamantului petrecuta cu multa vreme in urma. (2) O perioada de 150 de zile este de doua ori mentionata in raportul Genezei cu privire la potop (cap. 7,24 și 8,3).
Toti comentatorii Bibliei sunt de acord ca "adancul cel mare" din Geneza 7,11 inseamna oceanul. Astfel, deschiderea fantanilor adancului celui mare trebuie sa insemne o tulburare a oceanului care si-a adus apele peste uscaturi in valuri de flux gigantice sau, ceea ce geologii numesc „valuri de translatie” sau tsunami. Este, de asemenea, clar ca o miscare de flux si reflux este indicata in capitolul 8,3.5, asa cum este aratat in exprimarea biblica "ducandu-se si inapoindu-se", si "ducandu-se si scazand" (versiunea engleza – n.trad.). In felul acesta, cunostintele noastre geologice moderne ne ajuta sa intelegem raportul biblic.
Cateva date generale cu privire la uscat si la oceane ne vor ajuta sa clarificam aceasta parte a problemei. Inaltimea medie a tuturor locurilor uscatului sau a tuturor continentelor, este de aproape 762 metri sau aproximativ doua treimi de kilometru, iar suprafata lor este de trei zecimi din suprafata totala a globului, oceanele acoperind celelalte sapte zecimi. Media adancimii oceanului este de aproape 3660 de metri. Daca tot uscatul s-ar scufunda, nivelul oceanului s-ar ridica cu 250 de metri sau aproape 800 de picioare. O inaltare cu 46 de metri a nivelului oceanului ar ineca aproape o patrime din toate continentele.
In consecinta, nu avem decat sa postulam o usoara ridicare a fundului oceanului, incat sa inece o parte a uscatului, apoi mari valuri ale fluxului sa se reverse de doua ori pe zi de jur imprejurul pamantului ca sa realizeze toate schimbarile stratigrafice raportate in straturile fosilifere. Astfel, presupusa imposibilitate a unui diluviu universal piere ca un vis urat.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
