Mari compozitori – autor: Tinerii din Deva

CUPRINS:
1.    Deschidere 33
2.    Rugă
3.    COR
4.    Introducere
5.    Prezentarea programului
6.    Piesa nr. 1: Doamne sfinte – 14 – F. J. Haydn 77 ani
7.    Experiență
8.    Biografie
9.    Piesa nr. 2: Auzi, îngerii în cor–94–F. M. Bartholdy 38
10.    Experiență
11.    Biografie
12.    Punct instrumental
13.    Piesa nr. 3: Aprindeți lumina voastră – 146 – L. van Beethoven 57 ani
14.    Experiență
15.    Biografie
16.    Piesa nr. 4: Veniți cu toți – 291 – W. A. Mozart 35 ani
17.    COR + COMUNITATE 291
18.    Biografie
19.    Poezie
20.    Piesa nr. 5: Cetate tare-i Dumnezeu – 144 – Martin Luther
21.    Experiență
22.    COR
23.    Decernarea premiilor
24.    Încheiere
25.    COR
26.    Închidere 70
27.    Rugăciune

Simțim în mod instinctiv valoarea muzicii, în eforturile sale de a-L lăuda pe Dumnezeu, încă de la creațiune omul a făcut din ea o parte din închinarea sa. Prin muzica bisericească Îi putem oferi lui Dumnezeu lauda și adorarea noastră.

După cum fiii lui Izrael, în timpul călătoriei lor prin pustiu, își înveseleau calea înălțând imnuri sfinte, tot astfel și azi Dumnezeu îndeamnă pe fiii Săi ca în același fel să-și facă plăcută viața lor de peregrini. Cea mai bună cale pentru imprimarea cuvintelor lui Dumnezeu în mintea noastră este repetarea lor prin cântec. Un astfel de cântec are o putere uimitoare. El are puterea să învingă firea cea aspră și needucată; să risipească tristețea, și tot ce distruge curajul și slăbește puterea.

Însemnătatea cântecului ca mijloc de educație, nu trebuie pierdută din vedere. Faceți ca în familie să se audă cântece, și anume cântece plăcute și sfinte, și atunci vor fi mai puține cuvinte urâte, și mai multă veselie, și copiii se vor apropia mai mult de Dumnezeu, de învățătorul lor, și între ei înșiși.

Ca parte de cult, cântarea are aceeași însemnătate de închinare ca și rugăciunea. Cu adevărat, deseori cântul este o rugăciune. Dacă copilul este învățat să înțeleagă lucrurile așa, atunci el va cugeta mai mult la însemnătatea cuvintelor pe care le cântă, și va putea fi mai repede influențat de puterea lor.

Când oamenii cântă cu spirit și judecată, cântăreții cerești își iau harfele și se alătură în cântarea de mulțumire. Acela care a revărsat asupra noastră toate darurile ce ne fac în stare să fim slujitori împreună cu Dumnezeu, așteaptă ca slujitorii Săi să-și cultive vocile, pentru ca să poată vorbi și cânta într-un fel ce poate fi înțeles. Nu este nevoie de o cântare cu glas tare, ci de o intonare clară, de o pronunțare corectă, și de o rostire înțeleasă.

Pavel în Coloseni 3:16 ne scrie: „Solia lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești. Cântând cu mulțumire în inima voastră”.

Noi folosim de zeci de ani cartea Imnurilor Creștine. Dar nu știu dacă ne-am interesat vreodată, sau dacă am aflat cine sunt compozitorii lor. Știm că sunt multe cântări care sunt compuse de compozitori celebri? Se va anunța că se vor cânta 5 cântări din cartea de Imnuri Creștine. Dacă este posibil se proiectează pe ecran cuvintele. Se va anunța numărul cântării, dar cei care au cântări cu note să nu le deschidă pentru că acolo este trecut numele compozitorului. Se vor împărți bilețele în sală, iar cei care cunosc compozitorul, să-l poată scrie.

După fiecare cântare se va întreba dacă știe cineva cine este compozitorul. Dacă nu se știe, se poate pune un fragment muzical cel mai popular (cunoscut) dintr-o piesă (simfonie, concert, etc.) a compozitorului respectiv, pentru a ajuta “descoperirea” compozitorului. Se va desvălui răspunsul.

Apoi, după fiecare piesă, se va citi experiența din viața compozitorului, și o mică biografie. În timpul experienței, si/sau a biografiei, se poate pune un fond muzical cu simfonii, piese clasice, mai cunoscute ale compozitorului respectiv. Se va anunța acest lucru dacă se va face.

Iar la urmă, se vor decerna premiile, care poate fi un cd (casetă) cu lucrări ale unui compozitor, o carte despre un compozitor, sau… multe altele.

„… pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37)

–    ”Un, doi, trei; un, doi, trei; un, doi, trei…” măsura timpii bagheta lui herr Reutter pentru corul de băieți din biserica Sf. Stephan, într-o zi de noiembrie a anului 1749.
 Tânărul în vârstă de 17 ani, pe nume Joseph Haydn, își pipăi în buzunarul hainei forfecuța pe care o cumpărase în drum spre repetiții. De abia aștepta să-i poată verifica ascuțișul. Până atunci, o deschidea și o închidea în ritmul imprimat de bagheta dirijorului.
Deodată, ochii lui se opriră cu o licărire diabolică asupra codiței din părul băiatului aflat în fața sa. Scoase iute forfecuța și… țanc! Codița era la podea. Bagheta lui herr Reutter rămase în aer, băieții amuțiră și toți ochii priveau șuvița de păr decupată. Dirijorul se uită fioros pe deasupra ochelarilor la Joseph și vocea lui tună:
– Joseph Haydn, tu ai tăiat codița?
– Da, domnule, îmi pare foarte rău.
– N-am ce să-ți fac, tinere, ești dat afară din cor!
Și astfel, în doar câteva minute, Joseph se trezi singur, fără bani și flămând, pe străzile Vienei, hoinărind ca un țigan și pătruns de frig până la oase. Sfârșit, el se opri lângă un felinar, întrebându-se ce să mai facă.
Acolo îl găsi Spangler, prietenul său.
– Ce faci aici la ora asta din noapte? îl întrebă acesta.
– Am fost dat afară din cor, îi explică Joseph, povestindu-i întâmplarea. Mă gândesc unde aș putea să stau în noaptea asta.
– Nu contează ce ai făcut. Tu ești prietenul meu, îi spuse Spangler. Poți să stai la mine cât vrei.
În scurt timp, Joseph se afla în casa prietenului său, stând în fața focului din cămin și mâncând pâine cu lapte.
Unii oameni cred că Dumnezeu este ca herr Reutter, aspru și gata să ne pedepsească ori de câte ori facem rău, alungându-ne în frigul lumii pentru a suporta consecințele greșelilor noastre. Dar Dumnezeu este, în realitate, prietenul care vine la noi când suntem în mizerie și ne invită în casa Sa, tratându-ne cu căldura iubirii Sale.

S-a născut la 31 martie 1732, la Rohrau, dintr-o familie modestă de meseriași. Tatăl său era rotar, iar condițiile din familia sa, cu mulți copii, erau extrem de modeste. Dragostea pentru muzică și talentul său puternic se dezvoltă în atmosfera cântecelor boeme, pe care Haydn le-a învățat cu ușurință chiar de la vârsta de 5 ani. Avea o voce plăcută și datorită acestui fapt, compozitorul Reuter îl ia la Viena în corul bisericii Sf. Ștefan. Timp de 10 ani (1740-1749) apare ca elev-concertist. Fiind un bun executant, era mereu chemat să cânte în cor și în formații instrumentale și concerte în biserică, la liturghii solemne, nupțiale și funebre, la procesiuni, la seratele muzicale de la curte, în casele nobililor și ale unor cetățeni de vază din Viena.

La vârsta de 19 ani (1751) compune prima operă, care se pare că s-a bucurat de succes. Între anii 176l-1790 îl găsim în postul de dirijor secund al orchestrei curții din Eisenstadt, apoi prim dirijor la noul castel din Esterhaz (Ungaria).Haydn întreprinde două turnee la Paris și Londra unde este onorat de publicul englez, răsplătit cu daruri și distins cu titlul de doctor al Universității din Oxford (1791).

Din creația bogată a lui Haydn amintim 104 de simfonii pe care le-a compus în decurs de 40 de ani de lucru, circa 100 de serenade, sau nocturne, 16 uverturi, 20 de concerte pentru pian, 24 opere, 3 oratorii și multe alte lucrări. La creația amintită, mai putem alătura un mare număr de piese religioase, cantate, arii bisericești, canoanele vocale "cele 10 porunci", 14 misse, un stabat mister, și multe altele. Dar în muzica religioasă Haydn introduce suflul și bucuria vieții, optimismul sincer care caracterizează întreaga lui creație. Această tendință de laicizare a atras critica defavorabilă a unor capi ai bisericii. “Ce voiți?” le-a răspuns Haydn, “când mă gândesc la Dumnezeul meu, îmi saltă inima de bucurie, și atunci saltă și muzica mea.” Haydn se stinge din viață la 31 mai 1809.

„Darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.”  2 Cor. 8,12
După un turneu de succes cu concerte în Anglia și în Scoția, Felix Meldenssohn își petrecea câteva zile în casa prietenului său John Taylor, în Å¢ara Galilor. Într-o seară de vară, întreaga familie Taylor se afla împreună cu Felix în pădure, participând cu toții la construirea unei căsuțe din crengi de brad, pentru distracția copiilor.

După lăsarea întunericului, cineva propusese un foc de tabără și iată-i pe toți în jurul flăcărilor, povestind și râzând până ce din foc nu mai rămase decât o grămadă de cărbuni incandescenți.
– „Ceea ce ne-ar trebui acum este puțină muzică,” spuse Meldenssohn. „Are cineva vreun instrument de cântat?”
– „Suntem aici, lângă cabana pădurarului,” spuse unul dintre băieții Taylor. „Mi se pare că omul acesta are o vioară.”
– „Atunci, dă fuga și adu vioara,” spuse Taylor tatăl.

În scurtă vreme, băiatul apăru cu cea mai puțin arătoasă vioară cu putință. Era zgâriată și ciobită și mai avea numai o coardă. Când unul dintre băieți încercă să cânte la ea, toți cei prezenți aproape se prăpădiră de râs la sunetul caraghios, strident, rezultat.
– „Este imposibil să poată cineva cânta cu un asemenea instrument,” declară domnul Taylor. „Duceți-o înapoi.”
– „Nu, nu o duceți încă!” spuse Meldenssohn, „aș vrea să văd ce pot face cu acest instrument.”

În clipele următoare, cea mai frumoasa muzică, posibilă de imaginat, ieși din străvechea și biata vioară rămasă cu o singură coardă. Cunoști pe cineva care seamănă cu biata străveche vioară? Poate cineva care și-a ruinat viața din cauza alcoolului sau a drogurilor, poate situația lui pare fără speranță. Dar stai! Dă-I Mântuitorului o șansă de a-i atinge viața și schimbarea va fi uimitoare. Există printre cunoscuții tăi oameni care trec prin viață având doar o singură coardă? Poate că ei nu au posibilitățile pe care le ai tu. Poate că nu au mintea și priceperea ta, părându-ți lipsiți de valoare. Dar, ia stai! Stai și gândește-te că s-ar putea să rămâi uimit de muzica pe care Maestrul o poate scoate dintr-o singură coardă.

S-a născut în anul 1309 într-o familie de vechi intelectuali burghezi din Hamburg. Mediul prielnic în care a trăit și s-a dezvoltat, fiind scutit de lipsuri și greutăți, atmosfera și viața lipsită de griji l-au sustras legăturilor directe cu problemele sociale ale timpului său. Mendelssohn este un artist moderat, elanurile și emotivitatea artistică sunt cumpănite de spiritul rațiunii și logicii.

Mutându-se la Berlin, familia l-a încredințat unor muzicieni de prestigiu, care l-au supravegheat și îndrumat în spiritul unei educații și instrucții severe, în scurt timp a devenit un virtuos al pianului, fiind socotit printre cei nai iscusiți pianiști ai timpului. Mendelssohn se numără printre puținii compozitori din istoria muzicii a căror ascensiune n-a întâmpinat nici o dificultate, datorită prestigiului familiei, posibilităților materiale, legăturilor cu atâția oameni străluciți, creația lui s-a impus fără greutate. La vârsta de 9 ani a debutat în public ca pianist excepțional. Tot cam la  aceeași vârstă apare în public cu compoziții pentru orchestră, muzică de cameră, în care dovedește o deplină pricepere. În anul 1821, când avea numai 12 ani, a avut loc premierea primei sale opere, la Berlin. La vârsta de 15 ani a scris simfonia nr. 1, iar doi ani mai târziu a dat la iveală una din cele mai reușite lucrări ale sale.

La vârsta de 20 de ani, Mendelssohn este un compozitor matur, cu o bogată activitate de pianist și dirijor.Mendelssohn își crease merite deosebite în muzica germană și totuși i s-a refuzat postul de director al Academiei de Muzică din Berlin, în schimb i se oferă funcția de director muzical al orașului Dusseldorf, unde a desfășurat o largă activitate de dirijor. Activitatea desfășurată pe tărâmul muzicii, multilaterală și încordată, i-a zdruncinat sănătatea, grăbindu-i sfârșitul. Compozitorul a murit în anul 1847, fiind cu aproape trei ani mai vârstnic decât Mozart.

Meritele cu totul excepționale ale lui Mendelssohn-Bartholdy pe tărâmul creației muzicale și al activităților obștești au fost cunoscute încă din timpul vieții. I s-a conferit titlul de doctor în filozofie, titlul de capel-maistru al curții regelui Saxoniei și alte distincții, care au contribuit în mare parte la răspândirea popularității sale neîntrecute.

"pentru ce te mâhnești suflete…? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda." Psalm 42:11

Era o minunată zi de vară în Alpii Austrieci. La cei 31 de ani ai săi, Ludwig van Beethoven se plimba, împreună cu Fritz Ries, un învățăcel, fără o țintă precisă, prin ținuturile de la țară.

Acesta este sursa muzicii mele, spuse Ludwig, arătând circular cu brațul împrejurimile, pădurea, râul, muntele, cerul.
– „Face și ciobănașul de colo parte din sursa dumneavoastră de inspirație?” întrebă Fritz. „E frumoasă melodia pe care o cântă.”
– „Cum? Ce-ai spus?” întrebă Ludwig.
– „Melodia pe care o cântă ciobănașul la fluier,” spuse Fritz ceva mai tare, „este atât de frumoasă. Mă face să dansez. Nu o auziți?”
– „Un fluier de ciobănaș? Unde?” întrebă Ludwig.
– „Acolo, în stânga dumneavoastră.”

La nici 15 metri depărtare, așezat pe o stâncă, un tinerel cânta din fluier, legănându-se în ritmul muzicii. Ludwig se opri din mers, străduindu-se să audă muzica. Dar nu auzea nimic. „Ah, nu!” se gândea Ludwig. „Am surzit!” Cum am să mai cânt de-acum încolo, dacă nu mai pot auzi sunetele?”

Doctorii îi dădură tot felul de medicamente, dar fără nici un rezultat. Ludwig se retrase o vreme în singurătate, refuzând să mai întâlnească oameni, plimbându-se pe dealuri și dorind să moară, viața îi părea lipsită de orice nădejde.Apoi, într-o zi, se hotărî: „N-am să mă las învins de infirmitate! Nu pot să aud muzica cu urechile, dar pot să o aud cu mintea”. Întâmplarea asta nenorocită a mea se va transforma în bucurie pentru sufletul meu. Pot încă să scriu muzică pentru slava lui Dumnezeu!"

Astfel, Beethoven se întoarse la lucru și crea mult din muzica prin care astăzi este celebru. Când ți se întâmplă ceva rău, nu lăsa ca acest rău să te doboare. La fel ca Beethoven, și tu poți transforma tragedia în bucurie. Nu trebuie să te descurajezi, inima ta încă poate să cânte. Tu încă poți să-L lauzi pe Domnul.

S-a născut în 17 decembrie 1770, la Bonn, un orășel pe malul Rinului. Strămoșii lui Beethoven, de origine flamandă, veniți în Bonn prin 1733, s-au instalat ca muzicanți la curtea ducelui și, în cele din urmă, la capela prințului elector. Bunicul, său a ajuns în postul de "capelmaistru de curte". Ducând mai departe tradițiile familiare, tatăl lui Beethoven a slujit la capela arhiepiscopului ca instrumentist (cânta la vioară și clavecin) și tenor. Om nestatornic și pătimaș, și-a irosit curând mijloacele de existență așa încât viața lui Beethoven, a fost grea, fiind nevoit din fragedă copilărie să se îngrijească de existența proprie și a familiei. Singura mângâiere o găsea în dragostea mamei sale, o mamă blândă și iubitoare, a cărei amintire îl va însoți toată viața. Talentul manifestat de timpuriu a deschis pofta tatălui său de a găsi în aceasta o nouă sursă de venituri. De la vârsta de 4 ani îl osândește să stea ceasuri întregi la clavecin sau să studieze la vioară, martirizându-l printr-o muncă absurdă. Un muzician, Pfeiffer, tot atât de puțin înțelegător ca și tatăl său, îl scula și noaptea, când se întorceau împreună de la chef, să studieze.

În 1770, prezentându-l cu doi ani mai mic, tatăl său a organizat un concert public la Köln. (Educația lui a decurs fără nici un sistem, căci toți profesorii pe care i-a schimbat, cu toate că unii erau muzicieni capabili, n-au știut să-l pregătească sistematic, așa încât s-a format mai mult ca autodidact. Avea doar 13 ani când compozitorul Gottlieb Noefs, socotindu-l destul de pregătit în arta clavecinului și a orgii, l-a luat ca ajutor al său, al doilea organist, și totodată în orchestra capelei …

Perioada cea mai fecundă în creație dar și cea mai tragică și mai zguduitoare este perioada între 1804 – 1814. Încă de la vârsta de 26 de ani apăruseră primele simptome ale surzeniei. Se simte deznădăjduit și trebuie să se ascundă de oameni, pentru a nu-i descoperi infirmitatea. Starea sănătății se înrăutățea, iar surzenia devine totală.Din 1816 recurge la caietele de conversații și se retrage din mijlocul prietenilor. Boala cu care s-a luptat ani de-a rândul, l-a răpus în ziua de 27 martie 1827. Creația lui Beethoven ne apare astăzi ca una dintre culmile cele mai înalte ale muzicii.

S-a născut la 27 ianuarie 1756 în orășelul Salzburg (în apropiere de Viena) în familia lui Leopold Mozart, violonist, compozitor, și capel-maistru la curtea episcopală din localitate.Mozart a început sa învețe muzica la 3 ani, iar la 6 ani compunea mici sonate, nu mai puțin izbutite decât lucrările unor compozitori vienezi de pe atunci. Începând cu anul 1762, tatăl său a socotit că este de datoria lui să atragă atenția întregii Europe asupra talentului acestui copil. Astfel între anii 1762 și 1766 pornesc în turneu, trecând prin München, Viena, Bruxelles, Haga, Amsterdam, Paris și Londra. Peste tot s-a afirmat ca un executant excelent. La clavecin, orgă și vioară, stârnind admirația și încântarea tuturor.

În 1770, la vârsta de 14 ani, este numit șef de orchestră la arhiepiscopul din Salzburg. Scurt timp după aceea călătorește împreună cu tatăl său în Italia. La Roma uimește lumea cu talentul său neobișnuit. Este acoperit cu lauri, numit membru al Academiei muzicale din Bologna, promovat "il cavaliere filarmoniche", decorat cu ordinul "Prietenul de aur" etc., onoruri rar întâlnite la un străin. Ajunsese să-și însușească stilul tuturor compozitorilor pe care-i cunoștea și tocmai această natură neobișnuită i-a permis să atingă aproape perfecțiunea în toate genurile.
În 1799 se căsătorește cu Constanza Weber, după cere începe o perioadă bogată în creație și succese răsunătoare.

În copilărie, Mozart a avut parte de o viață mai fericită, căci toți l-au iubit și l-au admirat ca pe un fenomen. În anii maturității și ai dezvoltării sale definitive, când geniul său s-a desfășurat pe deplin, întrecând în multe privințe pe toți muzicienii vremii sale, societatea timpului n-a fost în stare să-l urmărească și să-l sprijine, răceala și indiferența față de reprezentanții artei fiind una din trăsăturile caracteristice ale acestei epoci. Moartea l-a răpit în culmea geniului, la 35 de ani, în decembrie 1791. Din cauza mizeriei soția n-a putut cumpăra nici măcar un loc în cimitir, și astfel a fost înmormântat într-o groapă comună, cu săraci orașului.

CÂNTEC  DE  DRUM

Purtăm cu noi
        un cânt frumos ca o minune
Un cânt străvechi
        născut din lacrimă și dor
Îl fredonăm
        atunci când soarele apune
Îl trâmbițăm
când zorii prind spre lume zbor
E cântul Golgotei
sub cerul de iubire
    Prin lungi dureri
străbunii noștri l-au purtat
Și-au suferit
privind spre răsplătire
Și printre neguri
drum de slavă au aflat

Purtăm în noi
un cânt sublim ca o lumină
Trofeu al luptelor
în lumea de păcat
Îl fredonăm
și-ndată cerul se-nsenină
Îl trâmbițăm
speranțe-aleargă-n lung și-n lat
E cântul crucii
lui Isus spre mântuire
În drumul nostru
ca eroi îl vom cânta
Pân’ s-or deschide
porți de strălucire
Și cântu-acesta-n veșnicii
va triumfa.
            Benone Burtescu, 96

„Cel neprihănit va trăi prin credință.” Romani 1:17

Într-o zi a anului 1505, tânărul în vârstă de 22 de ani, Martin Luther, mergea pe jos de acasă din Mansfeld, Germania, la școala de drept din Ertfurt, când izbucni o furtună.Fulgere, tunete și ploaie se abăteau violent asupra pământului, făcându-l pe Martin să-și caute adăpost sub cel mai apropiat copac. Vântul îi răsucea hainele și rupea crengi din copac. Deodată, o săgeată de lumină atinse pământul foarte aproape și Martin căzu la pământ.

Într-o clipă, revăzu în minte toate păcatele pe care le făcuse, văzu apoi tabloul din biserica din Mansfeld care-i terorizase copilăria. Îl reprezenta pe Isus cu fața încruntată, așezat pe un curcubeu. Într-o parte se afla un crin, reprezentând binecuvântarea lui Isus pentru cei buni. De cealaltă parte, o sabie de foc simboliza mânia Lui împotriva celor păcătoșii. Martin era convins pe deplin, că Dumnezeu era supărat pe el.
Își aminti, de asemenea, tabloul de la altar, care prezenta o corabie navigând spre cer și în care se aflau doar preoți și călugări. Oamenii de rând se înecau, cu excepția câtorva care se țineau de niște frânghii aruncate de "sfinții" de la bord. A deveni călugăr părea să fie cea mai sigură cale de salvare.

– O, Doamne, scapă-mă! strigă Martin în spaima lui. Scapă-mă din această furtună și am să devin călugăr!Și n-a fost călugăr mai bun ca Martin Luther. El petrecea ore în șir în post și rugăciune, se autoflagela, iarna refuza să se învelească cu pături, pentru a-și dovedi căința pentru păcate. A urcat scările sfinte de la Roma pe genunchi, rostind: "Tatăl nostru" la fiecare treaptă. Altădată s-a spovedit vreme de șase ore încheiate unui alt preot, dar n-a simțit iertare.

Nimic nu i-a adus pace lui Martin până în ziua când a citit cuvintele lui Pavel din Romani: "Cel neprihănit va trăi prin credință" și a înțeles pentru prima dată dragostea și harul lui Dumnezeu. Apoi, restul vieții și l-a petrecut spunând și altora că iertarea le aparține prin credință. Că pedeapsa pentru păcatele lor a fost deja suportată pe Calvar, iar cerul îi așteaptă, dacă îl vor.

În toată Scriptura, muzica joacă un rol important în viața spirituală a poporului lui Dumnezeu. De la imnul triumfal cântat la Marea Roșie până la imnul triumfal ce la Marea de Cristal, muzica constituie o parte vitală a închinării, putem observa că muzica are o deosebită valoare datorită următoarelor motive:
1.    Exprimă sentimente – bucurie, adorare, angajare
2.    Ajută la închinare
3.    Ajută la învățarea conceptelor scripturistice
4.    Aduce varietate
5.    Eliberează energiile acumulate
6.    Duce la implicare personală
7.    Încurajează angajarea pentru Hristos.

Când Mântuitorul ne duce în pragul veșniciei îmbrăcându-ne cu gloria lui Dumnezeu, să fim gata a prinde cuvintele de slavă și mulțumire ale corului ceresc din jurul tronului, și când ecoul cântecului îngeresc a început să se audă în căminul nostru de pe pământ, inima se va apropia cât mai mult de cântăreții cereștii. Comuniunea cerească începe pe pământ. Aici învățăm gama cântării ei de laudă.
Imnurile ne pot determina să schimbăm sensul vieții noastre. Mulți l-au acceptat pe Hristos în timp ce cântau un imn de chemare cum ar fi:
"Vin la Isus azi nu-ntârzia" sau "Așa cum sunt eu vin la Tine".

Muzica este un mod de a vorbi despre Dumnezeu și scopurile Sale divine; prin ea noi comunicăm cu El și unul cu altul.
Apostolul Pavel ne îndeamnă să dezvoltăm părtășia creștină prin folosirea imnurilor și cântărilor. Traducerea Moffat redă versetul 19 din Efeseni cap. 5 astfel: "conversați unul cu altul cu muzica psalmilor, cu imnuri și cu cântări ale vieții spirituale. Lăudați pe Domnul din inimă cu cuvinte și muzică." Lăsați vocile să se ridice în cântări de laudă și devoțiune, și armonia măreață să se ridice la Dumnezeu, ca o jertfă bine plăcută.
Amin!

Nr.
crt.    Nr. cânt    Titlul
Cântării    Compozitorul
1.        14    Doamne sfinte    Franz Joseph Haydn
2.        94    Auzi, îngerii în cor    Felix Mendelssohn-Bartholdy
3.        146    Aprindeți lumina voastră    Ludwig van Beethoven
4.        291    Veniți cu toți    Wolfgang Amadeus Mozart
5.        144    Cetate tare-i Dumnezeu    Dr. Martin Luther
6.        33    Cum strigă-un cerb setos    Felix Mendelssohn-Bartholdy
7.        165    Lucrarea, Doamne este-a Ta    F. J. Haydn
8.        348    Un glas divin    Richard Wagner
9.        175    Plăcută-i Doamne, legea Ta    F. J. Haydn
10.        245    Cătăm acum loc de-odihnit    Robert Schumann
11.        418    E noapte    
12.        26    Al lumii noastre firmament    F. J. Haydn
13.        58    Ah, Doamne cât sunt de zdrobit    Dr. Martin Luther
14.        81    Isus Mântuitorul    F. Wagner
15.        169    Fiică, fiică din Sion    Georg Friedrich Haendel
16.        284    Când Isus Hristos se pleacă spre noi    G. F. Haendel
17.        288    Cenușă vom fi    Ludwig van Beethoven
18.        305    Nu te lăsa ‘ntristării    Felix Mendelssohn-Bartholdy
19.        306    Doamne, fii al nostru Tată    W. A. Mozart
20.        330    Măriți pe Domnul    L. van Beethoven
21.        379    Azi dacă auzi    L. van Beethoven
22.        395    Mărire sus    Felix Mendelssohn-Bartholdy
23.        424    Credincios, în grab’ te scoal’    Felix Mendelssohn-Bartholdy
24.        43 FL    Mântuitorul meu    W. A. Mozart

Material preluat de la www.intercer.net