• Home
  • Despre noi
  • Resurse biblice
  • Link-uri
  • Contact

Cercetati Scripturile

Portal de resurse biblice

Ești aici: Acasă / Resurse biblice / Programe tineret / Programe despre Iisus Christos / Iisus si eu

Iisus si eu

iunie 8, 2010 By Site Editor

ISUS   ȘI   EU
(program juniori)

CUPRINS:

1.    Deschidere 213 – 1.3.4
2.    Rugăciune
3.    COR: Zi cerească
4.    Poezie: Cunosc un drum
5.    COR Îl voi urma
6.    Tema II
7.    Tema III
8.    Extrase Isus
9.    COR Îmi amintesc
10.    Poezie: Isus și eu
11.    Extrase
12.    COR: Drum ceresc
13.    Poezie: Cui să mă-nchin?
14.    COR: Sunt copil
15.    Experiență
16.    Poezie: Isus și eu
17.    COR: Fără hotar
18.    Închidere 257
19.    Rugăciune
20.    COR: Shalom
21.    Postludiu – ieșire

CUNOSC   UN   DRUM

Cunosc un drum între pământ și cer
Și-așa-s de fericit că îl cunosc
În fiecare zi alerg pe el
În fiecare zi cu Domnul mă-ntâlnesc

Și-alerg în zori
Căci știu că El m-așteaptă
Apoi pornim spre sus
Și mâna mea-n puternica Lui dreaptă
Îmi e tărie pentru înc-o treaptă

Și-mi e de-ajuns
Căci la cetatea slavei
Aș vrea s-ajung până-n apus

Și-aștept o zi
Când pe-acest drum vom fi departe
Departe de pământ
De cer aproape
Ca la un pas…
Când Domnul îmi va spune
Ca lui Enoh cel drept
E cer-așa de-aproape
VIN ACAS’!

TEMA   I
ÎNTÂLNIRE

A apărut deodată în viața mea, într-un moment în care preocupările mele erau îndreptate spre alt făgaș, cel puțin așa îmi plăcea să cred. Mai târziu am înțeles că de fapt mă aflam la un început de drum. Căutam o țintă care să îmi aducă o satisfacție în fiecare moment al călătoriei în necunoscutul ce-mi stătea în față.
Pot spune ca locul în care a apărut era un loc neimportant. Mi-a atras atenția doar că era un necunoscut. Am făcut apoi o constatare: purta părul lung, neobișnuit pentru mine și pentru cei care urmăreau o țintă serioasă.
… L-am revăzut apoi în casă la noi, dar nu aveam timp pentru El. Nu-mi explic de ce, dar Îl evitam. Când Îl găseam acasă lăsam ghiozdanul și plecam în vecini … la altele.
Într-o seară, simțind că va pleca repede, am rămas. Atunci, înainte de a pleca mi-a făcut o propunere surprinzătoare: “N-ai dori să accepți printre visurile și preocupările tale una care să ne-o împărtășim din când în când? Ai primi să ne mai întâlnim și să studiem împreună?”
Îl priveam: Era tânăr și avea un aer serios. Îmi vorbea cu totul altfel decât ceilalți de atunci. Mi-am coborât privirea pentru că am simțit că era o dorință adâncă, izvorâtă din inimă. Am simțit că ține la mine, mă stimează și dorește să mă ajute într-un fel oarecare să-mi găsesc un drum adevărat.
Am zis: “Da”! Și de atunci, viața mea s-a împletit cu-a Lui. Nu a fost ceva brusc în apropierea noastră ci totul s-a petrecut treptat, plăcut și liber. Pășeam alături din ce în ce mai des. Gândurile și preocupările comune se înmulțiră. Pășind alături pe primele mele experiențe îmi descoperea lucruri plăcute despre care până atunci nu știam că există. Mă ajuta să cunosc lumea și mă ajuta să mă cunosc pe mine.
De atunci El este mereu cu mine, lipit de sufletul meu.
Învăț să-i imit demnitatea, vorba și liniștea Lui netulburată în orice împrejurare. Și nu cred că există pe pământ și dincolo o bucurie mai mare decât să fim împreună: Isus și eu.


TEMA   II
MÂRTURISIRE

Doresc să răspund la întrebarea care poate mai stăruie în mintea unora: "Oare ce lucru important ar putea spune un băiat ca mine"?
Cred că ceea ce spun ne interesează pe toți în măsura în care exprimă ceea ce aș putea deveni.
Pot exprima multe lucruri plin de însemnătate în cuvintele unui adolescent. Ca să fiu convingător iată: sunt la vârsta care nu cunoaște lucruri neimportante; la vârsta când nu poți trece nimic cu vederea, când totul te interesează pentru că ești în căutarea singurului lucru care prezintă cu adevărat interes pentru viața care îți stă înainte.
Și iată acum “acel ceva” atât de important cu privire la care vreau să mă destăinui. Se leagă de o experiență…
Cunosc un băiat, cam de vârsta mea; un băiat care a crescut cu mine într-o familie de credincioși și într-o comunitate. La fel Îl interesau florile, munții, tainele și ținuturile de dincolo de mare. Se întreba, noaptea la fel ca mine, cu privire la stele și la lumini nepământene. Iubea animalele, mișcarea, aerul, apa. Îi plăcea să facă un lucru bun, să își ajute părinții.
Îi plăceau istorisirile Bibliei cu oameni viteji și statornici, în credință, cu întâmplări din istoria poporului Său. Căuta un lucru, singurul lucru important pentru El, un lucru care să dea sens vieții Sale, care să însemne un viitor și un destin… la fel ca mine…
Și într-o zi, plecă cu părinții în capitală ca să ia parte la o aniversare însemnată. Sunt multe lucruri care pot atrage atenția unui băiat într-o astfel de situație: drumul străbătând o țară plină de amintiri, apoi orașul cu templul, o splendoare nemaivăzută. Și aici e mirarea, că din toate un singur lucru însă a fost găsit important pentru El Acolo, în curtea templului, a văzut un miel înjunghiat și mistuit în flăcările altarului, și a văzut sângele mielului slujit înaintea lui Dumnezeu. Este singurul lucru pe care l-a găsit important într-atâta, încât zilele ce au urmat, apoi anii în șir, au slujit unui singur gând: de a se asemăna, de a se face una cu un miel… El – un adolescent ca mine.
Oare nu existau jocuri în vremea Lui? Sau băieți de o seamă cu El cu care să se întreacă la scăldat, și alergări?
Faptul de a fi știut să afle chemarea Sa încă din primăvara vieții, să dea rost anilor fremătând ai unui tinerel, mă pironește de-a dreptul! Iar în ce-a urmat nu a dezmințit nici o clipă alegerea Lui dintâi făcută la o vârsta ca a mea, nici în zilele Lui bune, nici în dezamăgirile amare ale respingerii Lui, nici chiar în fața morții. pe cruce.
… Ca un miel…
Sunt la vârsta când pășunile înverzesc pentru mieii cei de curând luați la turmă. Tocmai acum, când lumea își deschide evantaiul de noutăți cuceritoare și când "marile pasiuni" sunt la ordinea zilei și trec tot atât de repede ca norii în aprilie, experiența Aceluia care a fost un băiat ca mine, mă stăpânește.
Întrevăd în ea chemarea mea, singura chemare de care nu m-aș dezice în anii de om mare. Înțeleg din ea că, decât ca OAIE sau BERBECE, Dumnezeu dorește mai mult să mă vadă MIEL pe altar, cât încă blănița e albă și neîntinată cu noroiul drumurilor.
MIEL…
Isus și cu mine ne simțim legați pentru același destin al cărei răscruce, o zărim încă de la prima poartă de staul.

TEMA   III

Pe măsură ce am crescut, și întrebările cele mai complexe îmi sunt lămurite prin studierea Spiritului Profetic, cu privire la scopul venirii Lui pe pământ. În cartea "Hristos Lumina Lumii" la pag. 640 am citit:
„În toată viața Sa, Hristos vestise unei lumi căzute, vestea cea buna a îndurării și iubirii iertătoare a Tatălui, Tema Lui era mântuirea pentru păcătosul cel mare”.
Așa am înțeles iubirea cea mare a Tatălui, arătată în planul de mântuire dovedită și întregită cu iubirea Fiului, Domnul Hristos, are s-a jertfit la Golgota. Citez minunatul text de aur: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viața veșnică” Ce iubire!
Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a trebuit să fie și Fiul Omului. Am înțeles că de la venirea Sa s-a înscris în planul divin, pentru ca nimeni să nu piară ci toți să aibă viață veșnică.El a demonstrat umilința Sa acceptând să devină om. Eu, ca om, sunt umil? A fost ispitit ca mine, dar fără păcat. Rezist eu la toate ispitele? A fost batjocorit, lovit, scuipat. El a răbdat fără să spună nimic. În aceeași situație, eu ce aș face? A acceptat să Se sacrifice pentru toată omenirea, deci și pentru mine. Sunt eu gata să-mi sacrific viața pentru vrăjmașii mei?
Bunul Isus, Mântuitorul meu, a murit pentru mine; dar a înviat! Acum stă la dreapta Tatălui meu ceresc ca Mijlocitor pentru mine. Îl rog din toată inima să mă ajute să fiu ca El, blând, umil și să rămân ascultător și credincios până la sfârșit, ca să-L pot privi cu bucurie când va veni plin de slavă pe norii cerului.
Amin!


ISUS
(extrase din HLL)

Isus și-a petrecut, tinerețea și copilăria într-un sătuleț de munte. Pe cât de simplă este biografia Lui, pe atât de minunată…
Sufletul Lui era stăpânit de o răbdare pe care nimeni n-o tulbura și de o iubire pentru care niciodată n-ar fi sacrificat cinstea…
Neurmând căile lipsite de sfințenie ale lumii, El a adunat comori de știință din natură.
Viața lui Isus a fost în deplină armonie cu Dumnezeu. Cu toate acestea n-a fost lipsit de ispite. Cât a fost copil a vorbit și a gândit ca un copil, dar nici o umbră de păcat n-a umbrit chipul lui Dumnezeu din El…
Nici câștigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu-L puteau face ca să consimtă la ceva rău. Era înțelept ca să observe răul și puternic pentru a-i rezista…
El n-a căutat poziții înalte nici câștigarea de titluri. Voința Lui liniștită și simplă, și însăși tăcerea Sfintelor Scripturi, asupra primei părți a vieții Sale, ne învață un lucru foarte important: cu cât viața unui copil este mai liniștită și mai simplă, cu atât e mai liberă de excitări artificiale și cu cât e mai în armonie cu natura, cu atât e mai favorabilă dezvoltării puterilor minții și tăriei de caracter…
În copilărie purtarea Lui era foarte atrăgătoare. Mâinile Lui erau gata să dea ajutor și să servească pe oricine…
Tare ca stânca în ceea ce privește principiile, viața Lui se revarsă în fapte pline de iubire și de o neegoistă curtenie…
O singură țintă a avut în viața și anume: "A trăi pentru a face pe alții fericiți"…..
În viața Sa de muncă nu existau ceasuri fără lucru, care să dea ocazia la legături stricăcioase. Nu existau clipe, de lenevie care să invite ispita….
În tot timpul copilăriei și tinereții Sale, Isus a muncit. Era tot așa de desăvârșit ca lucrător cum era desăvârșit în caracter. Isus nu S-a dat înapoi de la griji și răspunderi cum fac mulți care își dau numele că sunt urmași ai Lui.


ISUS   ȘI   EU

Am un prieten foarte bun
El mă iubește atât de mult
Și-i foarte prețios
Și atât de credincios
Nu pot trăi decât cu El
Să-L simt în jurul meu mereu
Și suntem una amândoi
Isus și eu.

De câte ori sunt obosit
El mi-e susținător
Atras de El la sânu-I scump
Eu caut ajutor.
El mă conduce-n netezi căi
Prin sfânt cuvântul Său,
Mereu vorbim noi amândoi
Isus și eu

El știe cât Îl iubesc eu
Ca pe-un prieten bun,
Dar cât de mult iubește El
Nici n-aș putea să spun.
Iubirea Lui durează-n veci
Și-i nouă tot mereu
Și așa fel ne iubim noi doi
Isus și eu

El știe ce dorință am
Mereu să văd, s-atrag
La pocăință cât mai mulți
Și-mi spune cum să fac
S-arăt de mult ne-a mai iubit
Printr-Însul Dumnezeu
Și așa lucram într-una noi,
Isus și eu.

Eu port acuma jugul Său
Cel lesne de purtat
Cu tot ce ar fi fost să duc eu
Tot El s-a încărcat.
De aceea țin atât de mult
Să-L simt în jurul meu
Căci jugul ducem amândoi
Isus și eu.


ISUS
(citate din HLL)

Isus căuta să fie plăcut celor cu care venea în contact purtându-se cât mai blând și cât mai supus.
Avea o demnitate și o individualitate cu totul deosebită de îngâmfare și închipuirile omenești; nu căuta mărire pământească, ci era mulțumit cu situația cea mai umilă…
Domnul Hristos, nu se ducea la petreceri, ci se bucura în învățăturile lui Dumnezeu.
Clipele Lui de fericire erau atunci când se găsea singur cu Dumnezeu și natura. De câte ori avea ocazie, se retrăgea din scenele muncii Sale pentru a merge în câmpii unde să fie în strânsă legătură cu Dumnezeu.
Blând și nepătat umbla printre oamenii nedeprinși a cugeta. El spunea ici și colo, cuvinte de mângâiere când vedea oameni obosiți.
Urmărind tința Sa cu nemaivăzuta stăruință, El făcea lucrul Său, acela de a fi LUMINA LUMII.
Isus iubea pe frații Săi și totdeauna Se purta fața de ei cu dragoste.
Din amărăciunile pe care au să le suporte oamenii n-a rămas niciuna pe care să n-o fi gustat Hristos. Fiecare ispită avea însă un singur răspuns: "STĂ‚ SCRIS"!
El nu Se lua cu nimeni la ceartă. Avea înfățișarea unei persoane consacrate pentru ceva deosebit.
Viața Domnului Isus s-a deosebit prin respectul și iubirea față de mama Lui.
El împărtășea greutățile lor și le spunea și lor ce aflase El din natură despre iubirea, mila și bunătatea lui Dumnezeu.
Dacă suntem ai Domnului Hristos, gândurile noastre cele mai plăcute se vor ocupa numai de El. Privind la frumusețea caracterului Său, vom fi schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă.
Isus Hristos este modelul nostru!            Amin!

CUI   SĂ‚   MĂ‚ – NCHIN?

Atâtea lucruri vin și trec
În fața căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec și vin
În fața căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar liniști
Ce vorbe-aș mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nțeleg și nu-nțeleg
Ce rost ar trebui să-alerg?

Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus și-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat

Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieți, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?

Ba nu. când la răscruci de vremi.
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veșnicii

Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri, și pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieții rost

Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Și de pe cruce răsărind

Atâtea lucruri vin și trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec și vin
Dar nu am cărui să mă-nchin

Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?

Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Și-n taina șoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.

EXPERIENÅ¢Ă‚
DUMNEZEU   TE   PRIVEȘTE

Experiența a fost relatată în publicația trimestrială adventistă: "Vești misionare" de Vivian C. Nickele.
Doresc să vă povestesc doar o experiență a celei mai tinere misionare din Panama (America Centrală). Să nu credeți că este cumva în rândul celor angajați, sau că cel puțin numele ei ar fi trecut în registrul comunității. Nu! Pentru că este…. prea tânără. Dar gândul că Isus a murit și pentru ea i-a încărcat sufletul cu povara de a lucra pentru mântuirea celor din jur. Iar restul? N-au importanță!
Silvia nu-și cunoaște părinții adevărați. La vârsta de câteva luni, o familie de frați au găsit-o părăsită în micul port la mare, unde locuiau și s-au hotărât să-i fie părinți.
De când își aduce aminte, Silvia a frecventat școala de sabat. Aici, mintea ei mică de copil a aflat multe și încântătoare lucruri despre Bunul Isus și despre apropiata Lui revenire.
Odată, mai demult, în orășelul ei a fost instalat un cort mare, și mai multe seri la rând s-au ținut adunări. Mica noastră prietenă în vârstă de șase ani se ducea regulat în fiecare seară, a învățat cântări noi și a ascultat cu multă atenție la predici. Vecinii ei, un croitor și soția sa, au luat și ei parte regulat la adunări. Croitorul își aducea vioara și ajuta la executarea cântărilor. În cele din urmă, sosi ceasul când cei de față au fost invitați să se hotărască de a primi solia ce le-a fost predicată seară după seară. Soția croitorului a trecut cu hotărâre de partea Domnului, dar el s-a reținut spre marea întristare a Silviei.
În sabatul următor toți locuitorii casei s-au pregătit să ia parte la serviciul Școlii de Sabat ce se ține în cort… în afară de croitor.
El era ocupat cu mașina de cusut din prăvălioara lui ce se găsea în partea din față a casei. Prin geam se vedea foarte bine că el începea o zi de lucru. Silvia s-a uitat la el cu o privire plină de reproș, în timp ce ieșea pe ușă, gata de plecare. Oprindu-se, ea l-a întrebat:
–    Dumneata, nu știi că astăzi e Sabat?
–    Ba da, cred și eu că azi e Sabat – veni răspunsul
–    Dumneata nu mergi la Școala de Sabat?
–    Nu, Silvia. Trebuie să stau astăzi acasă și să lucrez – îi răspunse prietenul ei.
Ea a plecat cu pași înceți, dar pe când ceilalți se depărtau de casă, ea s-a întors l-a chemat din nou și cu voce serioasă i-a spus:
– Dumnezeu te privește! Și a plecat mai departe.
Și așa, în timp ce se ținea serviciul divin cu cântări, învățături sfinte, croitorul nostru lucra înainte la mașina de cusut, sunându-i mereu în urechi ultimele cuvinte ale Silviei:
“Dumnezeu te privește!”
A sosit Sabatul următor. Din nou fetița se opri în pragul casei lui, punându-i înainte de a pleca aceeași întrebare, și în timp ce cobora scările ea strigă din nou:
“Dumnezeu te privește!”
I-a fost greu să gonească din minte gândul că într-adevăr Dumnezeu îl privește, și la acest gând nu l-a părăsit toată săptămâna, măcar că inima lui îndărătnică nu voia să recunoască. A urmat un alt Sabat în care a avut loc aceeași scenă… și apoi a trecut încă unul, până ce gândul că Ochii Domnului sunt mereu asupra lui nu l-a mai putut părăsi.
Și iată! În cele din urmă a sosit și Sabatul cel fericit, al cinci-lea, când mașina de cusut a rămas închisă la locul ei și… croitorul cel pocăit, împreună cu mica misionară mergeau alături pe stradă.
Fețele lor trădau o nespusă bucurie. El, pentru că pacea ce i-o dăduse hotărârea mult timp amânată, iar Silvia la gândul că o oaie din o sută a fost găsită.
Ați vrea să gustați din bucuria ei?
Ne vom putea întâlni cu ea la tronul lui Dumnezeu, dacă suntem născuți în Împărăția Lui ca misionari, dacă slujim singurului scop al vieții de creștin – acela de a lumina ca torță de iubire pe cărarea unei lumi rătăcitoare, înapoi la Dumnezeul ei!


ISUS   ȘI   EU

Isus și eu pășim în câmp alături
Ca buni prieteni noi vorbim lucrăm
De mână prinși cu glasu-n voioșie
Isus și eu nedespărțiți umblăm.

Îmi spune El în anii din-nainte
C-am fost cuprins în planul cel ceresc
Și eu de-atunci din negura de vreme
Mă faci să fiu mândrul plan ceresc

Isus și eu noi pururea alături
Prieteni buni nespus de fericiți
Trecut va fi necaz, cercări, ispite,
Dar eu și Tu rămâne-vom uniți.


TEMA   III

1 Ioan 2,1: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.”
Luând aminte la apelul acestui text, mă simt fericit să am un Tată ceresc și ca Mijlocitor un Frate mai mare, pe nume Isus Hristos. Din fragedă copilărie m-am bucurat de razele Cuvântului lui Dumnezeu care au început să-mi lumineze de pe atunci mintea și inima, prin intermediul mamei ce-mi citea sau îmi povestea despre Domnul Isus. Aflând astfel, că El este sus în ceruri, stăteam adesea la fereastră seara, și priveam firmamentul înstelat. Căutam să străbat înălțimile cu privirea și să-L găsesc. Seară de seară admiram strălucirea stelelor. Știam că e lucrarea lui Dumnezeu. Îmi plăcea foarte mult, dar nu înțelegeam unde e Domnul Hristos, pentru că nu-L vedeam.
Crescând am învățat să citesc și lumina Cuvântului începea să destrame nedumerirea din mintea mea. Am înțeles că nu trebuie să-L caut pe Domnul departe printre stele sau străbătând cu privirea înălțimile. Îl voi putea vedea față în față când va veni El dacă voi rămâne credincios. Acestea le-am înțeles cercetând Sfânta Scriptură, de la filele ei am descoperit copilăria Lui. El a crescut într-o casa modestă, era ascultător, plin de respect și iubire, ajutând pe părinții săi. Sunt eu asemenea Lui? Îmi iubesc părinții? Sunt ascultător și caut să-i ajut? Iată întrebări la care aș dori din toată inima să pot răspunde afirmativ.
L-am privit apoi cu admirație când avea 12 ani. Plăcerea Lui era studierea Scripturilor. O înțelepciune deosebită îl ajuta la înțelegerea lor, în așa fel că le putea explica și cărturarilor, și învățătorilor de la templu.
Evanghelistul Luca, în cartea sa, la capitolul 2, v. 47 ne spune: "Toți care-L auzeau, rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui." Studiez și eu, ca El, cu stăruință Scripturile? Permanenta legătură cu Domnul în rugăciune mă poate ajuta la aceasta.

Material preluat de la www.intercer.net

Din categoria: Programe despre Iisus Christos

Lori Balogh - Dincolo de Orizont

Categorii articole


SANO VITA - In armonie cu tine CONCELEX - Excelenta in constructii
Daniel Ionita - Lansarea Editiei a 2-a Testament - Antologie de Poezie Romana Moderna (versiune bilingva Romana/Engleza)

PARTENERI MEDIA

Vizitati profilul Intercer la Instagram - Our LWS Instagram photos

Orhideea Gardens - Apartamente business class la pret economy

Institutul Teologic Adventist - Sesiunea Iulie 2014

RESURSE CRESTINE

Noutati Intercer - Noutati din lumea crestina si stiri generale Director de link-uri Intercer - Fa cunoscut site-ul tau!
Website Intercer pentru mobil - intercer.mobi AdServ Intercer - Mica publicitate si reclama
Intercer Istoric - Pionierat, inovatie, voluntariat, consecventa Biblia pe telefonul mobil - mai mult de 60 de limbi, versiuni paralele
Biblia in limba romana online, text si audio Calea Catre Hristos, text si audio
Studii biblice - studiu, inspiratie, descoperire Scrieri E.G.White in format audio
Intercer English - Articles, news, video clips Intercer Video Clipuri de la Youtube, Vimeo, etc.

Articole recente

  • Noul website Cercetati Scripturile in WordPress
  • Resurse biblice AUDIO
  • Resurse biblice
  • Anunt important
  • Articole despre personaje biblice

Comentarii recente

  • Mr WordPress la Home

Arhive

  • februarie 2015
  • octombrie 2013
  • aprilie 2013
  • martie 2013
  • februarie 2013
  • ianuarie 2013
  • decembrie 2012
  • mai 2012
  • aprilie 2012
  • ianuarie 2012
  • decembrie 2011
  • noiembrie 2011
  • octombrie 2011
  • septembrie 2011
  • august 2011
  • iulie 2011
  • iunie 2011
  • mai 2011
  • aprilie 2011
  • martie 2011
  • februarie 2011
  • decembrie 2010
  • noiembrie 2010
  • octombrie 2010
  • septembrie 2010
  • august 2010
  • iulie 2010
  • iunie 2010
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • iunie 2008
  • mai 2008
  • ianuarie 2008
  • octombrie 2007
  • septembrie 2007
  • iulie 2007
  • aprilie 2007
  • februarie 2007
  • decembrie 2006
  • septembrie 2006

Categorii

  • Adorare, inchinare
  • Adrese de biserici adventiste
  • Ajutor in criza
  • Anul Nou
  • Aperitive
  • Arheologia si reconstituirea istoriei antice – autor Biserica Adventista
  • Articole
  • Articole despre activitatea fizica
  • Articole despre bauturi nealcoolice
  • Articole despre Biblie
  • Articole despre binefacere
  • Articole despre biserica
  • Articole despre boli si tratamente
  • Articole despre caracter si comportament
  • Articole despre casatorie si familie
  • Articole despre consumul de alcool
  • Articole despre credinta
  • Articole despre cumpatare
  • Articole despre darurile spirituale
  • Articole despre doctrina biblica
  • Articole despre dragostea lui Dumnezeu
  • Articole despre educarea copiilor
  • Articole despre educatie
  • Articole despre evanghelizare
  • Articole despre expunerea la soare
  • Articole despre fiinta umana
  • Articole despre fiinta umana (2)
  • Articole despre folosirea apei
  • Articole despre fructe si beneficiile folosirii lor
  • Articole despre fumat
  • Articole despre igiena corporala
  • Articole despre Iisus Christos
  • Articole despre Imparatia lui Dumnezeu
  • Articole despre inchinare
  • Articole despre ispita si pacat
  • Articole despre ispravnicie
  • Articole despre istorie si arheologie
  • Articole despre judecata lui Dumnezeu
  • Articole despre legume si beneficiile folosirii lor
  • Articole despre lupta credintei
  • Articole despre mantuire
  • Articole despre mass-media
  • Articole despre minunile Creatiei
  • Articole despre muzica
  • Articole despre natura si creatiune
  • Articole despre nutritie
  • Articole despre ocultism
  • Articole despre odihna si somn
  • Articole despre organe si functiile lor
  • Articole despre pastoratie
  • Articole despre personaje biblice
  • Articole despre plante medicinale
  • Articole despre pocainta
  • Articole despre prietenie
  • Articole despre prima venire a lui Iisus
  • Articole despre primul ajutor in urgentele medico-chirurgicale
  • Articole despre principii generale de sanatate
  • Articole despre problemele tineretului
  • Articole despre relatiile umane
  • Articole despre revenirea lui Iisus
  • Articole despre sanatate si vindecare
  • Articole despre sanatatea mintii
  • Articole despre semnele sfarsitului
  • Articole despre sexualitate
  • Articole despre stilul de viata
  • Articole despre stres
  • Articole despre suferinta si incercare
  • Articole despre traditii si obiceiuri
  • Articole despre viata
  • Articole despre viata de familie
  • Articole despre viata de rugaciune
  • Articole despre vitamine si suplimente
  • Articole despre vointa omului si vointa lui Dumnezeu
  • Articole despre vorbire
  • Articole diverse
  • Articole diverse despre biserica
  • Articole dupa subiect
  • Bauturi
  • Biblia
  • Biblia – informatii
  • Biblia (2)
  • Biografii
  • Biserica
  • Biserica (3)
  • Biserica crestina primara – autor Biserica Adventista
  • Biserica medievala – autor Biserica Adventista
  • Botez
  • Botez (2)
  • Botezul (2)
  • Bucuria in Domnul
  • Bucuria mantuirii intr-o lume suferinda – traducere Ion Codescu
  • Cadrul istoric al perioadei patriarhale – autor Biserica Adventista
  • Calea catre Hristos
  • Calendarul in timpurile Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Caminul adventist
  • Caminul crestin
  • Caminul crestin (2)
  • Caracterul lui Dumnezeu
  • Cartea Naturii
  • Carti online
  • Carti scrise de E. G. White
  • Catastrofism – Potopul
  • Cele sapte biserici din Apocalipsa – autor Biserica Adventista
  • Ciorbe
  • Clasificare dupa autori
  • Clasificare dupa subiect
  • Comentarii AZS la Cartea Apocalipsei – traducere Christian Salcianu
  • Comentarii la Apocalipsa – autor Octavian Cureteu
  • Comentarii la Cartea lui Daniel – autor Octavian Cureteu
  • Comportament
  • Comuniunea cu Dumnezeu – autor R. Allan Anderson
  • Creatie sau evolutie
  • Creatie sau evolutie ? – autor Viorel Dascalu
  • Creationismul – Generalitati
  • Creatiune, evolutie sau creatiune – evolutie ? – autor Cornelius Greising
  • Creatiunea
  • Credinta
  • Crestinism practic
  • Critica inferioara si superioara – autor Biserica Adventista
  • Cronologia biblica de la Exod la Exil – autor Biserica Adventista
  • Cronologia exilului si a intoarcerii din robie – autor Biserica Adventista
  • Cronologia istoriei biblice timpurii – autor Biserica Adventista
  • Cronologia profetilor Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Cronologie a faptelor apostolilor si epistolelor pauline – autor Biserica Adventista
  • Cununie
  • Curtenie
  • Daruri spirituale
  • Daruri spirituale (2)
  • Datini si obiceiuri
  • Declaratii oficiale
  • Deserturi
  • Despre noi
  • Devotionale
  • Devotionale despre credinta
  • Devotionale despre fiinta umana
  • Devotionale despre Biblie
  • Devotionale despre calea adevarului
  • Devotionale despre caracterul lui Dumnezeu
  • Devotionale despre cercetarea de sine
  • Devotionale despre dragostea fata de semeni
  • Devotionale despre Duhul Sfant
  • Devotionale despre educatie
  • Devotionale despre evanghelizare
  • Devotionale despre formarea caracterului
  • Devotionale despre griji si ingrijorari
  • Devotionale despre ingrijirea sanatatii
  • Devotionale despre mantuire si eliberare
  • Devotionale despre multumire si recunostinta
  • Devotionale despre natura
  • Devotionale despre odihna si Sabat
  • Devotionale despre pacat
  • Devotionale despre pacat si iertare
  • Devotionale despre pocainta
  • Devotionale despre prietenie
  • Devotionale despre Providenta lui Dumnezeu
  • Devotionale despre revenirea lui Christos
  • Devotionale despre slujire
  • Devotionale despre suferinte si incercari
  • Devotionale despre viata
  • Devotionale despre viata bisericii
  • Devotionale despre viata de familie
  • Devotionale despre viata de rugaciune
  • Diavol
  • Dictionar biblic
  • Dictionar biblic
  • Din viata bisericii – autor Biserica Adventista
  • Diverse (2)
  • Diverse (3)
  • Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
  • Doctrine biblice
  • Dor de cer
  • Dragostea – autor Teodor Hutanu
  • Dragostea lui Dumnezeu
  • Duhul Sfant
  • Dumnezeu
  • Editoriale
  • Editoriale de Benone Burtescu
  • Editoriale de Daniel Nitulescu
  • Editoriale de Octavian Lupu
  • Editoriale de Titus Cazan
  • Editoriale de Valeriu Petrescu
  • Elemente din biografia lui E. G. White
  • Eseuri
  • Eseuri de Constantin Dinu
  • Eseuri de Daniel Nitulescu
  • Eseuri de Florin Laiu
  • Eseuri de Mihai Bala
  • Eseuri de Nicu Butoi
  • Eseuri de Octavian Lupu
  • Eseuri de Ovidiu Radulescu
  • Eseuri de Titus Cazan
  • Evenimente finale
  • Evolutionism la amvon – autor Titus Cazan
  • Evolutionismul – Generalitati
  • Existenta lui Dumnezeu
  • Experiente
  • Experiente despre puterea rugaciunii
  • Fagaduinte
  • Falsurile evolutionismului
  • Familie
  • Fericirile – autor Teodor Hutanu
  • Ganduri care ne pun pe… ganduri
  • Greutatile, unitatile de masura si valorile monetare in VT- autor Biserica Adventista
  • Idei in mers
  • Iisus Christos
  • Ilustratii
  • Ilustratii – Statistici
  • Ilustratii despre ateism
  • Ilustratii despre bani
  • Ilustratii despre Biblie
  • Ilustratii despre biserica
  • Ilustratii despre caracter
  • Ilustratii despre cinste si corectitudine
  • Ilustratii despre compasiune
  • Ilustratii despre credinta
  • Ilustratii despre daruire
  • Ilustratii despre darurile spirituale
  • Ilustratii despre defecte de caracter
  • Ilustratii despre devotament
  • Ilustratii despre dragoste
  • Ilustratii despre evanghelizare
  • Ilustratii despre existenta lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre fagaduintele lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre griji si ingrijorari
  • Ilustratii despre iertare
  • Ilustratii despre influenta
  • Ilustratii despre intelepciune
  • Ilustratii despre ispita si pacat
  • Ilustratii despre jertfa lui Christos
  • Ilustratii despre judecata lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre lauda lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre lupta credintei
  • Ilustratii despre mandrie si umilinta
  • Ilustratii despre mantuire
  • Ilustratii despre multumire si recunostinta
  • Ilustratii despre pocainta
  • Ilustratii despre prejudecati si spiritul de masa
  • Ilustratii despre providenta lui Dumnezeu
  • Ilustratii despre revenirea lui Christos
  • Ilustratii despre rugaciune
  • Ilustratii despre sfarsitul lumii
  • Ilustratii despre speranta
  • Ilustratii despre suferinte si incercari
  • Ilustratii despre timp
  • Ilustratii despre unitate
  • Ilustratii despre valoarea omului
  • Ilustratii despre viata
  • Ilustratii despre viata de familie
  • Ilustratii despre vointa
  • Imbracaminte si accesorii
  • Imbracaminte si podoabe – autor Samuele Bacchiocchi
  • Impatrita naratiune a Evangheliilor – autor Biserica Adventista
  • Indreptatirea prin credinta
  • Informatii despre autorii Bibliei
  • Informatii despre cartile Bibliei
  • Informatii despre limbile Bibliei
  • Informatii generale despre Biblie
  • Informatii generale despre intreaga Biblie
  • Informatii generale despre Noul Testament
  • Informatii generale despre Vechiul Testament
  • Inspiratia, viata si lucrarea lui E. G. White
  • Instrumente muzicale la evrei – autor Biserica Adventista
  • Interviuri
  • Intrebari biblice
  • Intrebari frecvente de doctrina biblica
  • Intrebari imp.
  • Introduceri la cartile Bibliei – autor Biserica Adventista
  • Ioan pe insula Patmos – autor Biserica Adventista
  • Iona – autor Teodor Hutanu
  • Ispita, pacat
  • Istoria interpretarii Apocalipsei – autor Biserica Adventista
  • Istoria interpretarii Cartii lui Daniel – autor Biserica Adventista
  • Istoria romana in timpurile Noului Testament – autor Biserica Adventista
  • Istorie,arheologie
  • Iudeii primului secol crestin – autor Biserica Adventista
  • Jertfa lui Christos
  • Lege si har
  • Legile termodinamicii
  • Libertate religioasa
  • Linkuri
  • Literatura iudaica antica – autor Biserica Adventista
  • Localitati biblice – autor necunoscut
  • Lumea antica de la 1400 la 586 i.Hr. – autor Biserica Adventista
  • Lumea antica de la 586 la 400 i. Hr. – autor Biserica Adventista
  • Lupta credintei
  • Lupta lui Iacov – autor Viorel Simac
  • Mama
  • Mancaruri
  • Mantuire
  • Manualul Bisericii
  • Mat. biblice
  • Materiale copii
  • Materiale diverse
  • Maxime
  • Meditatii
  • Meditatii despre adevar
  • Meditatii despre Biblie
  • Meditatii despre bucurie
  • Meditatii despre caracter
  • Meditatii despre caracterul lui Dumnezeu
  • Meditatii despre copilarie
  • Meditatii despre creatiune
  • Meditatii despre credinta
  • Meditatii despre dragoste
  • Meditatii despre evanghelizare
  • Meditatii despre iertare
  • Meditatii despre Iisus Christos
  • Meditatii despre inchinare
  • Meditatii despre ispita si pacat
  • Meditatii despre ispravnicie
  • Meditatii despre jertfa lui Christos
  • Meditatii despre judecata lui Dumnezeu
  • Meditatii despre legamantul casatoriei
  • Meditatii despre libertatea de alegere
  • Meditatii despre lupta credintei
  • Meditatii despre mantuire
  • Meditatii despre natura
  • Meditatii despre odihna
  • Meditatii despre pocainta
  • Meditatii despre prima venire a lui Iisus
  • Meditatii despre Providenta lui Dumnezeu
  • Meditatii despre suferinte si incercari
  • Meditatii despre timp
  • Meditatii despre timpul sfarsitului
  • Meditatii despre valoarea omului
  • Meditatii despre viata
  • Meditatii despre viata bisericii
  • Meditatii despre viata de rugaciune
  • Meditatii despre vorbire
  • Meditatii pentru saptamana de rugaciune – autori diferiti
  • Metode de datare
  • Minuni
  • Minuni ale Creatiei
  • Misionarism
  • Misterul dinozaurilor
  • Moarte
  • Moralitate
  • Natura omului
  • O baza pentru cronologia Noului Testament – autor Biserica Adventista
  • O schita de studiu a Bibliei dintr-o perspectiva de ansamblu – autor Octavian Lupu
  • Originea omului
  • Originea Universului
  • Originea vietii
  • Pacat
  • Pasi prin credinta – autor Octavian Lupu
  • Patriarhi si profeti
  • Perioada dintre testamente – autor Biserica Adventista
  • Poezia biblica – autor Biserica Adventista
  • Poezii
  • Poezii cu autor necunoscut
  • Poezii de "Floare de colt"
  • Poezii de Aneta Moldovan
  • Poezii de Aurelian Olteanu
  • Poezii de Beniamin N. Rosca
  • Poezii de Benone Burtescu
  • Poezii de Benoni Catana
  • Poezii de Botis Radu
  • Poezii de Buciuman Ion
  • Poezii de Camelia Spiegel
  • Poezii de Cornelius Greising
  • Poezii de Costache Ioanid
  • Poezii de Cristian Manase
  • Poezii de Daniel Chirileanu
  • Poezii de Danut Alexandru Jercan
  • Poezii de Diaconu Daniel
  • Poezii de Diana Sarpe
  • Poezii de Dionisie Deoanca
  • Poezii de Ela Grotaa
  • Poezii de Elena Miron
  • Poezii de Elena Prisacaru
  • Poezii de Flavius Laurian Duverna
  • Poezii de Florin Laiu
  • Poezii de Gabriel Rusu
  • Poezii de George Dobrica
  • Poezii de George Uba
  • Poezii de Gheorghe Indricau
  • Poezii de Hanna Bota
  • Poezii de Iacob Coman
  • Poezii de Lidia Sandulescu Popa
  • Poezii de Ligia Andreea Dinu
  • Poezii de Loredana Olteanu
  • Poezii de Magdalena Toma
  • Poezii de Mariana Nistor
  • Poezii de Mihai Lucuta
  • Poezii de Mocean Eliza Alina
  • Poezii de Norel Iacob
  • Poezii de Petre V. Cazan
  • Poezii de Prenciu Corina Carmen
  • Poezii de Putnic Gherghina
  • Poezii de Rad Mariana
  • Poezii de Sandica Constantinescu
  • Poezii de Sanja Cristea Tiberian
  • Poezii de Traian Dorz
  • Poezii de Valeriu Burciu
  • Poezii de Vasile Gurgu
  • Poezii de Vasile Militaru
  • Poezii de Viorel Dascalu
  • Poezii pentru copii
  • Popoarele biblice – autor necunoscut
  • Portrete
  • Povestiri pentru copii
  • Predici
  • Predici – schite
  • Predici de Anul Nou
  • Predici despre a doua venire a lui Christos
  • Predici despre Biblie
  • Predici despre calauzirea lui Dumnezeu
  • Predici despre caracter
  • Predici despre caracterul lui Dumnezeu
  • Predici despre comuniunea cu Dumnezeu
  • Predici despre consacrare
  • Predici despre Creatiune
  • Predici despre credinta
  • Predici despre dragoste
  • Predici despre Duhul Sfant
  • Predici despre evanghelizare
  • Predici despre fagaduintele lui Dumnezeu
  • Predici despre Iisus Christos
  • Predici despre imparatia intunericului
  • Predici despre Imparatia lui Dumnezeu
  • Predici despre inchinare
  • Predici despre ispita si pacat
  • Predici despre jertfa lui Christos
  • Predici despre judecata lui Dumnezeu
  • Predici despre libertatea crestinului
  • Predici despre lupta credintei
  • Predici despre personaje biblice
  • Predici despre prima venire a lui Christos
  • Predici despre slujire
  • Predici despre suferinte si incercari
  • Predici despre timpul sfarsitului
  • Predici despre veghere
  • Predici despre viata bisericii
  • Predici despre viata de familie
  • Predici despre viata de rugaciune
  • Predici despre zecimi si daruri
  • Prietenie
  • Prima venire a lui Christos
  • Profetie biblica
  • Profetii
  • Programe de inceput de an
  • Programe despre a doua venire a lui Christos
  • Programe despre chemare la pocainta
  • Programe despre Creatiune
  • Programe despre dragostea lui Dumnezeu
  • Programe despre Duhul Sfant
  • Programe despre evanghelizare
  • Programe despre Iisus Christos
  • Programe despre jertfa lui Christos
  • Programe despre lauda lui Dumnezeu
  • Programe despre lupta credintei
  • Programe despre mama
  • Programe despre mantuire
  • Programe despre muzica
  • Programe despre Noul Pamant si viata viitoare
  • Programe despre personaje biblice
  • Programe despre prima venire a lui Christos
  • Programe despre timpul sfarsitului
  • Programe despre tinerete
  • Programe despre viata de familie
  • Programe despre viata de rugaciune
  • Programe despre virtuti crestine
  • Programe pentru copii
  • Programe tineret
  • Psalmii
  • Rai si iad
  • Raliul vietii – autor necunoscut
  • Recunostinta
  • Reforma in Transilvania – autor Oltei Cristina
  • Reforma si mai departe – autor Biserica Adventista
  • Relatia dintre religie si stiinta
  • Religie
  • Religie-stiinta
  • Resurse biblice
  • Retete culinare
  • Revenirea lui Iisus
  • Ritualuri vechi si noi
  • Roada Duhului
  • Roci, fosile si straturi geologice
  • Rolul lui Israel in profetia Vechiului Testament – autor Biserica Adventista
  • Rugaciune (4)
  • Rugaciune (5)
  • Rugaciune (6)
  • Rugaciuni ascultate – autor Vadic Tanase
  • Salate
  • Sanatate
  • Sanatate (2)
  • Sanctuarul
  • Saptamana Creatiunii
  • Sarbatori
  • Seria de 15 studii biblice – autor Herman Bauman
  • Seria de studii biblice "Alta viata" – autor necunoscut
  • Seria de studii biblice "Biblia spune"
  • Seria de studii biblice "Ce spune Biblia despre…" – autor Lori Balogh
  • Seria de studii biblice "Crestinism practic" – autor J. L. Tucker
  • Seria de studii biblice "Marile intrebari ale Bibliei"
  • Seria de studii biblice "Viata deplina" ( rezumate ) – autor Aron Moldovan
  • Seria de studii biblice "Vrei sa te faci sanatos ?"
  • Seria de studii biblice Revista "Perspective" – Chicago
  • Serial : Vietuitoarele "vorbesc" – autor Viorel Dascalu
  • Seriale
  • Seriale – Cartea Apocalipsei
  • Seriale – Cartea lui Daniel
  • Seriale "Creationism vs. evolutionism"
  • Seriale despre biserica
  • Seriale despre viata de rugaciune
  • Seriale doctrina biblica
  • Serii de studii biblice
  • Sfanta Cina
  • Sp. profetic
  • Speranta crestina
  • Starea omului in moarte- autor Ioan Dinu
  • Stiati ca…?
  • Studii biblice
  • Studii biblice diferite
  • Suferinte, incercari
  • Supe
  • Tehnica audio-video
  • Teme biblice
  • Teme din natura
  • Teme din Noul Testament
  • Teme din Vechiul Testament
  • Teme diverse
  • Texte greu de inteles explicate
  • Timpul sfarsitului
  • Trinitatea
  • Varsta pamantului
  • Verigi lipsa
  • Versete "complicate"
  • Viata viitoare
  • Viata zilnica in epoca patriarhala – autor Biserica Adventista
  • Vindecare prin Cuvant – autor Octavian Lupu
  • Vorbe celebre
  • ZICERI si contraZICERI – autor Benone Burtescu
  • Ziua de odihna
  • Ziua de odihna

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

[footer_backtotop]

Intercer Romania · Intercer Canada · Lucian Web Service · Termeni · Polita confidentialitate · Autentificare