.
Sa continuam cu ajutorul lui Dumnezeu studiul început în prelegerea trecuta privind capitolul 5 din cartea proorocului Daniel. As vrea sa reamintesc ca acest capitol alaturi de capitolele 3-6 formeaza un grup care la prima vedere are drept scop sa ne prezinte niste fapte cu caracter istoric mai degraba decat profetic. Insa, este bine sa tinem minte faptul ca Sfintele Scripturi, în general vorbind, au un scop mult mai profund si mai cuprinzator decat acela de a face niste relatari ocazionale legate de anumite evenimente, oricat de instructive si de importante ar fi acele relatari.
Luati de pilda cartea Genezei, care este plina de fapte, oameni si evenimente, care mai de care mai interesante. Desi aceasta carte putem spune ca este în mod evident numai istorie, totusi ar fi nedrept ca s-o tratam ca fiind numai istorie. Dimpotriva, în Noul Testament Duhul lui Dumnezeu a facut din multe din întamplarile din Geneza niste puncte de referinta foarte bine conturate care lumineaza învataturi mult mai importante.
Luati de pilda cazul lui Melhisedec, despre care epistola catre Evrei ne vorbeste atat de mult. El era si preot si împarat, doua caractere si slujbe diferite, zicem noi astazi. "în acele zile", ne spune Geneza, "Abraam s-a întalnit cu Melhisedec dupa ce Abraam s-a întors de la campania sa dusa împotriva celor 5 împarati din rasarit. Atunci Melhisedec i-a iesit în întampinare si Abraam a premit din mana lui paine si vin ca sa refaca puterile fizice ale armatei sale". Iar el, la randul sau aduce lui Melhisedec zecimi si daruri.
Aceasta întamplare cu Melhisedec si Abraam deschide în Noul Testament o usa larga prin care toti pot sa vada pe Domnul Iisus Christos în dubla Sa calitate de Rege si Mare Preot, asemenea lui Melchisedec. In epistola catre Evrei tocmai subiectul preotiei Domnului Christos este discutat pe larg ca fiind o preotie cu mult mai înalta decat acea preotie levitica a lui Aron, o preotie care nu provine de la un predecesor si care nu are succesor.
In aceasta întamplare din Geneza, numai una din multele întamplari pe care le-as putea aduce în discutie, putem observa cum Sfintele Scripturi acorda unei întamplari istorice niste valori de-a dreptul profetice. Daca asa stau lucrurile cu cele istorisite în Geneza, de ce nu am putea admite ca acest lucru se poate întampla cu atat mai mult cu o carte care prin excelenta este o carte profetica, asa cum este cartea lui Daniel? De aceea, nu am nici o rezerva în a admite ca fiecare din cele 4 capitole cu caracter istoric despre care am amintit mai înainte, capitolele 3-6 au fost scrise nu atat pentru a ne informa cu privire la trecut, cat mai ales pentru a ne prezenta în chip profetic natura si caracterul evenimentelor care stau sa se întample în viitor.
Luati de pilda capitolul 2 din Daniel. Aici, în acest capitol ni se prezinta prin intermediul unui vis într-o imagine panoramica, de ansamblu, puterile lumesti politice care trebuiau sa se succeada pe arena lumii pornind de la vremea lui Daniel pana la vremea sfarsitului. Acum, capitolul 3 ne prezinta în continuare o întamplare care nu pare sa aiba vreo legatura cu capitolul 2 si continutul lui net profetic, decat faptul ca în ambele capitole apare persoana lui Nebucadnetar.
Capitolul 3 care la prima vedere pare sa fie numai o pagina de istorie, ne schiteaza de fapt în chip profetic care va fi caracterul moral al acelor puteri lumesti care vor domina în ultima vreme a istoriei. Ea ne previne ca, asa cum Nebucadnetar si curtea sa au exercitat atunci o presiune extraordinara asupra supusilor sai de a întrona cu forta prin amenintarea cu moartea, o închinare idolatra, falsa, tot asa va fi mereu pana la sfarsit si mai ales la sfarsit. In vremea sfarsitului puterile lumesti vor încerca sa faureasca o religie izvorata mai degraba din motive politice decat din ravna pentru onoarea lui Dumnezeu, o religie care sa slujeasca unor scopuri pamantesti si nu ceresti. Desigur ca o astfel de religie nu mai avea nimic de a face cu Dumnezeu, cu constiinta, cu adevarul.
Prin acea întamplare de pe campia Dura s-a facut înca o data dovada ca omul nu poate fauri niciodata un Dumnezeu adevarat ci numai idoli. Pentru a dobandi închinarea întregii lumi este necesar ceva care sa fie opera omului pentru ca lumea iubeste ce este al ei. Insa inimile cinstite nu pot sa fie castigate cu lucruri false, cu minciuni. Atunci cand Dumnezeu va fi alungat din mintea oamenilor Satana va fi gata sa întrerprinda ceva care, impus prin autoritate omeneasca, sa reuseasca în final sa castige supunerea universala. Ceea ce va aduce în final condamnarea lui Dumnezeu asupra acestei lumi si asupra puterilor care au stapanit lumea este faptul ca omenirea s-a lepadat de adevaratul Dumnezeu si adevarata religie si si-a faurit proprii ei dumnezei si propria ei religie.
Dar acelasi capitol 3, ne mai descopera faptul ca Dumnezeul cel adevarat în ceasul celei mai profunde idolatrii a avut si va avea martorii Sai credinciosi, martorii Sai adevarati. Intr-o alta întamplare de natura istorica si capitolul 4 vine sa ne descopere un alt adevar profetic valabil mai ales pentru vremea sfarsitului dezvaluindu-ne starea morala a lumii. Imperiu dupa imperiu s-a ridicat si a disparut de pe scena lumii. Dar care a fost nota lor generala în atitudinea lor fata de Dumnezeu? Inaltare de sine, mandrie, sfidare pe fata a oricarui sfat bun din partea lui Dumnezeu. Aceasta întamplare cu umilirea pana în tarana a lui Nebucadnetar, asa cum a fost relatata în capitolul 4, ne reaminteste acel mare adevar ca nici un om care a auzit chemarea cerului la mantuire, la fericire vesnica nu va fi pierdut numai datorita faptului ca este rau.
Daca cineva este rau, mandru, nepasator fata de Dumnezeu, sau încarcat de tot felul de pacate, exista totusi scapare si anume, ca acel om sa o rupa cu pacatul, sa puna capat mandriei sale si sa-si întoarca inima si viata spre Dumnezeu, exact asa cum a facut si Nebucadnetar. Exact asa a sunat invitatia pe care Daniel a transmis-o împaratului Nebucadnetar din partea lui Dumnezeu. In realitate însa, cum am spus, oamenii cei rai vor fi pierduti nu pentru ca au fost rai, ci pentru ca au dispretuit glasul cerului la pocainta, pentru ca au dispretuit mila, pacea si iertarea lui Dumnezeu. Au dispretuit pe Iisus si darul vietii vesnice.
Acum, iubiti ascultatori sa privim spre capitolele 5 si 6, ultimele capitole din seria celor 4 capitole din cartea lui Daniel care desi au aparenta unor expuneri istorice sunt în realitate niste tablouri profetice ale lumii sfarsitului. Capitolul 5 de pilda, ne dezvaluie starea morala a omului zilelor din urma, omul care sta sub nuiaua judecatilor lui Dumnezeu.
Invesmantat în falsa siguranta, nepasator fata de norii amenintatori care se arata la orizont, neînstare sa învete din lectiile trecutului pocainta si umblarea în temere de Dumnezeu, iubitor mai mult de placeri decat de Dumnezeu si batjocoritor al lucrurilor sfinte, omul zilelor din urma întocmai ca si împaratul Belsatar, despre care citim în capitolul 5, paseste sigur pe drumul pierzarii. De data aceasta nu a mai fost un vis de noapte care a schimbat soarta unui om si a imperiului sau. Nu a mai fost un glas de strajer divin rostind o solie solemna ci a fost o mana divina care a scris pe zidul salii de petreceri "cantarit, cantarit si gasit prea usor".
Constiinta lui Belsatar se tocise de-a lungul anilor datorita destrabalarii si pacatelor lui. Dar, cine zice ca un astfel de om este imposibil sa-si mai vina în fire? Cine zice ca o constiinta ca aceea a lui Belsatar nu se mai poate trezi. Da, el s-a trezit, numai ca s-a trrezit prea tarziu. El s-a trezit ca sa înteleaga ca avea acum de a face cu un Dumnezeu jignit, dezonorat. El s-a trezit tocmai bine ca sa-si dea seama ca judecatile lui Dumnezeu vor veni asupra lui si a împaratiei sale în mod inevitabil. El si-a venit în fire, da, numai ca sa poata vedea ca nu mai are timp, ca nu mai este nici un strop de har în cupa maniei lui Dumnezeu care sta gata sa se verse asupra sa.
Aici este tabloul complet al omului zilelor din urma. Nimeni nu zice ca omenirea nu se va trezi în cele din urma din betia placerilor ei, din nebunia nepasarii ei, din purtarea ei dispretuitoare, batjocoritoare fata de Dumnezeu si fata de lucrurile Sale sfinte. Numai ca acea trezire va avea loc prea tarziu ca sa se mai poata face vreo schimbare în decizia finala a lui Dumnezeu. Multi vor pierde vesnicia, mantuirea si fericirile de negrait ale împaratiei lui Dumnezeu numai pentru ca s-au trezit prea tarziu. Acest gand ma face sa cred un alt mare adevar. Daca eu sau tu va fi sa ajungem în cer, acest fapt nu se va datora unei minuni de ultima secunda, desi mantuirea noastra este de la început si pana la sfarsit o minune a harului lui Dumnezeu, ea trebuie totusi sa aiba loc mai înainte de a se pronunta în Sanctuarul ceresc acele cuvinte: "cantarit, cantarit si gasit prea usor". In tabloul ospatului lui Belsatar mai este un aspect profetic peste care nu pot trece si care priveste la fel lumea noastra, timpul nostru. Chiar de la începutul studiilor noastre din Daniel si pana azi, v-am adus mereu aminte de faptul ca Babilonul reprezinta în aceasta carte, ca si în Apocalipsa, mai mult decat o împaratie sau o cetate. El reprezinta un sistem politico religios a carui origine se afla în istoria turnului Babel.
Babilonul ultimelor zile este un sistem anticrestin, antidivin, este sistemul straduintelor omenesti de a detrona pe Dumnezeu si a instala în aceasta lume o împaratie, sau mai degraba un fel de Confederatie de împaratii, care sa nu mai aiba nevoie de prezenta si calauzirea lui Dumnezeu. In timp ce Babel, ca prototip al acestei împaratii, a îmbracat pe parcursul mileniilor diferite forme de megaimperii ca Egipt, Asiria, Babilonia, Medo-Persia, Grecia si Roma, spiritul Babilonic a fost întotdeauna acelasi. Si mai mult decat atat, în vremea sfarsitului, chiar înainte de revenirea Domnului Christos, ne spun Sfintele Scripturi, se va ridica din nou o autoritate fata de care Nimrod, Belsatar, Alexandru cel Mare si multi alti împarati sunt doar niste prototipuri.
Aceasta autoritate este numita în Biblie Antihrist, fiul pierzarii, omul faradelegii. Ca forta anticrestina, antihristul va reusi sa realizeze tot visul tuturor predecesorilor sai, acela de a aduce toata lumea la ascultare si supunere fata de el, sa uneasca întreg pamantul într-o federatie de interese si scopuri. Cand toata lumea însa, va fi în culmea dezmatului si va sarbatori înfrangerea lui Dumnezeu, cand va batjocori si va dispretui pe Dumnezeu si pe poporul Sau, atunci brusc si neîndurator se vor arata si judecatile lui Dumnezeu. Va recomand în aceasta privinta sa cititi capitolul 5 din cartea lui Daniel în legatura cu capitolele 16,17 si 18 din cartea Apocalipsei. Acolo, în acele 3 capitole se afla descrise ultimele zile ale Babilonului spiritual. Oriunde si oricand s-a manifestat în lume spiritul babilonic el a lucrat folosind mereu acelasi tipar. Acest tipar este schitat de trei cuvinte cheie. Primul cuvant cheie este confederatie, al doilea este nesfintire, iar al treilea nimicire.
Cred ca m-ati înteles ce vreau sa spun. întotdeauna spiritul babilonic a încercat mai întai de toate sa întemeieze o împaratie mondiala sub un singur conducator sau guvern care sa domine toate guvernele lumii. Cand acest prim pas a fost facut rezultatul lui imediat a fost nesfintirea, batjocorirea lui Dumnezeu, a Cuvantului Sau, a legii Sale si a tuturor lucrurilor sfinte. Iar dupa aceasta au urmat urgiile pustiitoare ale lui Dumnezeu. Cand aceste urgii vor ajunge sa cada peste lumea sfarsitului, peste acea mare confederatie politico-religioasa, denumita în profetie Babilon, atunci se va împlini si cel de al treilea cuvant cheie – nimicire, nimicirea tuturor planurilor omenesti si împlinirea planului Celui Atotputernic.
Aceste trei cuvinte cheie au fost cum nu se putea mai bina ilustrate în capitolul 5, în istoria lui Belsatar. In timpul tatalui sau Nebucadnetar si de asemenea, în timpul anilor sai de domnie, Babilonul a urcat pe cea mai înalta treapta a puterii lui. A cucerit toate regatele cunoscute în lumea de atunci si a repurtat succesul aducerii tuturor sub dominatia si guvernarea imperiului Babilonian. Dar tocmai atunci cand se parea ca sosise timpul sa sarbatoreasca acel succes, cand inima Babilonului s-a umflat de mandrie, el a facut pasul necugetat de a batjocori lucrurile sfinte. Acel act de batjocorire a atras dupa sine mania si judecatile lui Dumnezeu asupra împaratiei Babilonului.
Cand Babilonul spiritual al ultimelor zile se va atinge si el de lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu si cand omul faradelegii care s-a asezat în templul lui Dumnezeu dandu-se drept Dumnezeu se va atinge de lucrurile sfinte ale Sanctuarului lui Dumnezeu, atunci judecatile nemiloase ale cerului vor cadea peste Babilon si peste toti cei ce au baut din vinul desfranarii lui. Ospatul din urma al BabiIonului spiritual nu are de oferit numai bautura, învataturi stricacioase, destrabalare si veselie. Omul faradelegii, ca si Belsatar, nu poate sa încheie petrecerea sa din acea ultima noapte numai cu aceste elemente atat de obisnuite. El are pregatita în mintea sa o distractie speciala, ceva care în mod sigur va fi pe placul tuturor, va relaxa si va spori tuturor curajul, iar el, Belsatarul modern se va dovedi înca o data stapan pe situatie, adica omul care în fata oricarei crize stie sa paseasca în siguranta, cu voie buna. El are de gand sa aduca la acea petrecere vasele de aur ale Casei lui Dumnezeu. El vrea sa treaca din mana în mana în aplauzele femeilor si concubinelor lui vasele Domnului.
O, daca ar sti acel rege nesabuit ca în acea noapte Dumnezeu este pe deplin pregatit sa priveasca provocarea în fata si sa accepte lupta. Daca Belsatar si-ar aduce macar aminte de un singur fapt dovedit pe tot parcursul mileniilor care au ajuns pana la el ca Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Daca ar sti, sau ar vrea sa stie ceva despre îndelunga rabdare a lui Dumnezeu cu el si ca într-o zi aceasta rabdare urmeaza sa se retraga închizandu-i orice cale de acces la harul divin. Nimeni din oaspetii lui Belsatar de pe vremuri nu s-a gandit vreodata la surpriza acelei nopti. Nimeni nu se asteptase ca Belsatar sa mearga pana acolo cu curajul si spiritul sau de umor încat sa le aseze în mana niste lucruri atat de pretioase si sa le transforme în niste obiecte de haz. Nimeni nu se asteptase la asa numar în programul serii.
Da, Babilonul spiritual al zilelor sfarsitului va repeta scena dupa scena toate actele dramei Babilonului istoric de sub Belsatar. Tocmai atunci cand petrecerea, curajul, siguranta, trufia si batjocura Babilonului vor atinge culmea, Dumnezeu va deschide usa salii ospatului Babilonului si va începe numarul Sau, surpriza noptii, ceva care nu fusese niciodata prevazut în programul serii. Dumnezeu se va face cunoscut printr-un semn, printr-un semn de avertizare care va anunta pe toti, care va schimonosi fetele tuturor, care va aduce aminte tuturor ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit la infinit.
In ceasul orgiei Babilonului, Dumnezeu Se va ridica sa prefaca rasul tuturor în tanguire, în groaza. Dumnezeu n-ar dori sa loveasca nici macar în acel ceas al maniei Sale pe Belsatar si împaratia Sa. El ar dori, daca ar fi posibil sa-l aduca pe Belsatar la pocainta, la viata. Dar Belsatar nu are de gand sa se pocaiasca, el ar vrea o cale de iesire din aceasta groaza, o cale care sa-l coste cat se poate de putin, care sa-i menajeze pozitia, bogatiile, onoarea, stapanirea asupra lumii întregi. El chiar si în ultima clipa vrea sa actioneze ca stapan. El are mainile pline de daruri pentru cei ce-i fac servicii, care-l apreciaza ca împarat si-i dau cinstea cuvenita. El are înca mainile pline si n-a înteles si admis nici macar în ultima sa clipa de har ca a sosit timpul ca arunce la pamant darurile sale si sa înalte mainile în ruga catre Dumnezeu pentru iertare.
Acum pacatele acestui om, acele pacate nemarturisite si neparasite adunate pe tot parcursul vietii s-au întors asupra capului sau. Abuzul de putere si faradelegile pe care le-a savarsit de pe înalta pozitie de împarat, lasarea în voia patimilor firesti si trairea la nivelul gusturilor sale pervertite, ignorarea tuturor avertizarilor si lectiilor pe care cerul nu a scapat din vedere sa i le puna la dispozitie din belsug au jignit atat de profund pe Dumnezeu încat pentru Belsatar nu a mai ramas nici un dram de îndurare divina. Iubirea lui Dumnezeu fata de noi oamenii este infinita, obisnuim noi sa spunem. Ea nu are limite vizibile, ea depaseste puterea noastra de a pricepe si cuprinde cu mintea noastra. Insa undeva, dincolo de granita gandirii noastre totusi, iubirea lui Dumnezeu are si ea o limita în ce priveste nu existenta ei ci exercitarea ei în viata unuia sau altuia dintre noi.
De ce? Pentru ca desi Dumnezeu este iubire, El nu se lasa sa fie batjocorit. In cele din urma în istoria oricarui pacatos care continua sa traiasca cum vrea el vine un moment cand Dumnezeu spune "Destul". Sau, potrivit cu cel spuse în parabola celor zece fecioare, a venit mirele, cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nunta si s-a încuiat usa. Mai pe urma au venit si celelalte fecioare si au zis "Doamne, Doamne deschide-ne". Dar El drept raspuns le-a zis: "Adevarat va spun ca nu va cunosc". Exista un moment tainic stiut numai de Dumnezeu cand usa harului se va închide pentru orice pacatos nepocait.
Prietene drag, ia-ti timp si priveste la acel împarat nesabuit de pe vremuri si întreaba-te daca nu cumva opui si tu rezistenta apelurilor duioase ale harului divin care te cauta, care te îndeamna la pocainta. Gandeste-te daca nu cumva si tu îti întorci inima de la caile sfinte ale voiei lui Dumnezeu, alegand sa pasesti pe calea voiei tale firesti, nerenascuta si nesupusa lui Dumnezeu. Ia-ti timp si gandeste-te la acea zi cand usa harului se va închide poate si pentru tine. Esti pregatit sa stai fata în fata cu întregul raport al vietii tale? Esti pregatit sa primesti din mana lui Dumnezeu paharul amar al judecatilor Sale? Esti pregatit sa consumi pana si ultimul dram al rabdarii si iubirii Sale divine fara sa te întorci la El cu adevarat? Eu cred însa ca vei face o alegere buna. Eu cred ca vei alege sa te pleci chiar acum cu mine în rugaciune pentru a spune Tatalui ceresc: "Iubite Tata, îti multumesc din inima pentru necontenitele îmbieri ale Duhului Sfant si ale Evangheliei Tale. Vin la Tine asa cum sunt nevrednic, plin de pacate, razvratit si înstrainat de Tine. Primeste-ma asa cum sunt si curateste-ma. Sfinteste-ma si întareste-ma sa stau tare în lupta cu ispitele si sa biruiesc. Ma predau cu totul pe bratul voiei Tale. Fii Tu Doamne Stapanul si calauza mea, lumina si placerea vietii mele si ajuta-ma sa-Ti apartin pe deplin. Caci doresc sa fiu cu Tine cat mai curand si în vesnica Ta Imparatie. Toate acestea le-am cerut în numele iubitului meu Mantuitor Iisus Christos si-ti multumesc. Amin !
Pastor Cureteu Octavian
Cu permisiune
