.
Bun venit la aceasta noua întîlnire cu cuvîntul temeinic al profetiilor divine asa cum ne-a fost transmis prin pana inspirata a proorocului Daniel. Acum doresc sa studiem împreuna prima parte a capitolului 11 la care am ajuns cu studiile noastre.
Cu privire la acest capitol, aproape toti comentatorii Bibliei au afirmat ca este un capitol extrem de dificil de înteles si de interpretat la care eu as adauga si faptul ca este extrem de dificil de prezentat. Dificultatea majora sta în faptul ca întreaga tesatura profetica a acestui capitol este atît de plina de detalii si de miscare încît scenele se schimba aproape de la verset la verset, asa încît cititorul acestei profetii trebuie sa se opreasca mereu si mereu pentru a aseza fiecare detaliu la locul lui si pentru ca sa-i patrunda întelesul.
Mai e ceva: toate acele miscari ale personajelor pe scena politica si religioasa a profetiei, oricînd si oriunde au loc ele, apar ca o lupta necontenita între împaratul de la miazanoapte cu împaratul de miazazi. Desi profetia nu ne precizeaza decît la început un nume de împarat, acela al lui Darius, ne dam seama ca de fapt toate personajele care urca si coboara de pe scena sînt cu mult mai multe decît cei doi împarati amintiti de la nord si de la sud. Privite de aproape, din perspectiva din care Daniel privea viitorul atunci cînd a scris cartea sa, si aceasta profetie din capitolul 11 trebuie sa se înscrie în rîndul acelor profetii care vorbeau despre soarta imediata a poporului Israel dupa experienta dureroasa a robiei si acea experienta tulbure a veacurilor care au urmat dupa întoarcerea din exil. Dar, lucru pe care multi comentatori nu l-au putut surprinde, acest capitol îsi arunca privirea si mai departe peste si mai multe veacuri zugravind epoca Noului Testament si a Israelului spiritual al vrajmasilor lui cît si a lucrarii si luptelor care stau în fata bisericii.
Dar, cum se asambleaza acest capitol profetic cu restul profetiilor prezentate mai înainte? Sa privim putin în retrospectiva la capitolul 2. In acel capitol sînt enuntate puterile stapînitoare cît si soarta lor finala în raport cu aceea a împaratiei vesnice a lui Dumnezeu. In capitolele 7 si 8 profetul prezinta repede care sînt acele puteri simbolizate prin leu, urs si leopard, si-si ia timp pentru a starui mai mult asupra acelei fiare care simbolizeaza împaratia Romei în fazele ei imperiala si apoi papala ce se va întinde pe tot parcursul erei crestine. Capitolul 11 împreuna cu capitolul 12 reiau lucrurile deja tratate în capitolele 7 si 8 dar de data aceasta dintr-o alta perspectiva. Si aici în acest capitol se vorbeste despre împaratiile Medo-Persiei, Greciei si Romei, dar numai pentru a se putea vorbi în final despre acea vreme de strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile, acea vreme dinaintea revenirii Domnului Christos.
In aceste ultime capitole este prezentata în linii si mai precise lucrarea Domnului Christos si lucrarea lui Antihrist, aratînd în ce va consta lupta pe care biserica o va avea de dus în acea vreme de strîmtorare, o lupta care are ca tinta mîntuirea si umblarea în neprihanire, pazirea adevarului si încheierea lucrarii lui Dumnezeu de predicare a Evangheliei. Cauza lui Dumnezeu cu acest pamînt nu este decît mîntuirea neamului omenesc. De aceea sanctuarul este punctul cel mai important cu care începe si se încheie aceasta carte profetica. Imparatiile prezentate în capitolul 2,7,8 si 11 sînt de fapt niste puteri lumesti care au invadat si cucerit acea tara în care se afla sanctuarul, Casa Domnului, cu toate vasele si tezaurul visteriei ei. Capitolul 8 aduce însa o schimbare de perspectiva.
Profetul, cît si cititorii cartii sale, nu mai sînt chemati sa mai priveasca spre acel sanctuar din Ierusalim, ci spre Templul din ceruri si spre Iisus Marele Preot al noului legamînt. Acea mare lupta dintre Christos si Satana care a început cîndva în cer, este simbolizata prin toate acele lupte care s-au purtat împotriva sanctuarului, împotriva Unsului, împotriva adevarului Sau si a poporului Sau. De aceea profetiile din aceasta carte, mai ales aceasta din capitolul 11 se ocupa numai de acele puteri lumesti care au fost implicate direct în atacuri împotriva templului si a lucrarii pentru care templul sta ca un simbol.
Paralel cu subiectul templului o alta referinta care apare mereu pe paginile cartii este aceea a poporului lui Dumnezeu, poporul iudeu. Insa în ultimele doua capitole capitolul 11 si 12 profetia înceteaza de a se mai ocupa de poporul lui Dumnezeu ca de o entitate nationala ci mai degraba ca de o entitate spirituala, morala din care fac parte numai cei curatiti, albiti si lamuriti. Sa privim acum asupra profetiei, asupra celor ce ea anunta pe poporul lui Dumnezeu de atunci si de azi. Sa dam citire primelor patru versete cautînd sa înaintam din aproape în aproape spre întelesul acestei profetii pentru noi.
Cuvîntul spune astfel: "În anul dintîi al lui Dariu medul, eram si eu la el ca sa-l ajut si sa-l sprijinesc. Acum îti voi face cunoscut adevarul. Iata ca vor mai fi înca trei împarati în Persia; cel de al patrulea va strînge mai multa bogatie decît toti ceilalti. Si cînd se va simti puternic prin bogatiile lui va rascula totul împotriva împaratiei Greciei. Dar se va ridica un împarat viteaz care va stapîni cu o mare putere si va face ce va voi; si cum se va întari asa se va si sfarîma împaratia lui si va fi împartita între cele patru vînturi ale cerurilor, dar nu între urmasii lui si nici nu va fi atît de puternica pe cît era sub el; caci va fi facuta bucatele si va trece la altii afara de acestia".
Se pare ca aceste prime versete ale capitolului 11 nu ne ridica mari probleme în a descifra despre cine si despre ce este vorba. Cel care se adreseaza lui Daniel cu aceste cuvinte în anul dintîi la lui Dariu medul: "eram si eu la el ca sa-l ajut si sa-l sprijinesc" este tot îngerul Gabriel care, am aflat din capitolul 10 ca s-a luptat timp de 21 de zile cu o capetenie a ostirilor lui Satana, acolo la tronul Persiei. Satana cu ostile lui cauta sa dea lovituri poporului lui Dumnezeu prin mîna împaratilor Persiei cautînd sa-i determine pe acestia sa continue robia si persecutarea poporului Israel. Dumnezeu avea însa planul Sau, iar Satana cauta sa nimiceasca tot ce planuise Dumnezeu cu privire la poporul Sau.
Dumnezeu hotarîse si profetizase 70 de ani de robie pentru Israel si Satana ar fi dorit sa duca lucrurile în asa fel încît Dumnezeu sa iasa de rusine si Cuvîntul Sau sa fie luat în rîs. Satana ar fi dorit ca macar un an sau doi sa mai treaca peste anii hotarîti de Dumnezeu si de aceea una dintre capeteniile lui Satana este vazuta la tronul Persiei stînd pe capul împaratului Cir sa nu dea nici o înlesnire poporului iudeu, sa nu-l lase sa se întoarca în tara lui. In capitolul 10 versetul 20 îngerul Gabriel îi spune lui Daniel: "Stii pentru ce am venit la tine? Acum ma întorc sa ma lupt împotriva capeteniei Persiei si cînd voi pleca, iata ca va veni capetenia Greciei."
Acum îl gasim pe îngerul Gabriel în plina actiune pe lînga tronul Persiei, pe lînga Dariu medul ca sa-l ajute, sa-l sprijineasca în asa fel încît acest împarat sa devina ca si Cirus o unealta docila în mîna lui Dumnezeu. Aceasta lupta între îngerii lui Dumnezeu si îngerii celui rau continua si azi. In marile sfaturi ale natiunilor, ale guvernelor lumii se poarta lupte nevazute de ochii omenesti în dorinta de a stapîni si dirija mintea acelor barbati care stau la cîrma natiunilor pentru a lua decizii bune sau rele care sa afecteze în final pe poporul lui Dumnezeu. Dar, asa cum a fost si pe vremea lui Daniel, Iisus marele Voievod Mihail, este implicat direct în aceasta lupta. El, care l-a biruit pe Satana în pustie si cu atît mai mult la Golgota, este Cel ce ne asigura sortii izbîndei.
Ce vroia îngerul Gabriel sa-i faca cunoscut lui Daniel? Cursul istoriei, cursul evenimentelor care se profilau la orizont. El îl anunta pe Daniel ca de la data aceea vor mai fi la tronul Persiei înca trei împarati, iar cel de al patrulea va fi mai bogat decît toti ceilalti. In înfumurarea lui si în încrederea ca bogatiile lui îi asigura si puterea necesara, cel de al patrulea împarat al Persiei se va încumeta sa lupte împotriva împaratiei Greciei. Imperiul Medo-Persan dupa cum stim a fost întemeiat si adus pe arena lumii prin geniul militar si politic al lui Cirus.
La data cînd Daniel primeste acesta viziune la tronul Persiei domnea Cirus. Dupa el au urmat trei împarati: Cambise fiul lui Cirus, denumit si Ahasveros; apoi Darius Histaspe, fiul lui Cambise în a carui domnie Neemia primeste porunca sa mearga la Ierusalim în vederea rezidirii cetatii; al patrulea împarat este Xerxe, sotul reginei Estera. Din istorie se stie despre Xerxe ca a fost unul dintre cei mai bogati împarati ai Persiei. Despre armatele acestui împarat se spune ca atunci cînd au sporit atît de mult ca ar fi putut sa bea un rîu pîna la secarea lui, bogatiile lui erau înca neepuizate. In aceasta privinta istoria confirma profetia ca numai el ar fi putut fi acel împarat nespus de bogat.
Darius Histaspe, tatal lui Xerxe s-a numit pe sine împaratul întregului continent, însa fiul sau Xerxe, asa cum mentionase profetia simtindu-se puternic prin bogatiile sale a avut ambitia sa devina împaratul întregii lumi. Intr-un consiliu de coroana Xerxe a decis sa marsaluiasca în toata Europa si sa faca din întreaga lume un singur imperiu. In vederea acestei expeditii militare globale, Xerxe si-a rezervat 4 ani de pregatire intensa. Dupa 4 ani o armata de aproape 5 milioane de osteni sta gata sa porneasca la drum mai întîi împotriva Greciei, ca apoi odata trecuta aceasta bariera sa patrunda spre celelalte teritorii ale Europei.
Dupa toate calculele omenesti se parea ca aceasta armata nu va putea fi oprita niciodata din înaintarea ei si cu atît mai mult înfrînta. Totusi în urma celor trei mari batalii de la Termopile, Maraton si Saramina, acel fluviu urias pornit sa înghita întreaga Europa a fost înfrînt. Dupa acest împarat bogat si dupa înfrîngerea armatelor lui, îngerul Gabriel i-a vorbit lui Daniel despre un alt împarat care "va stapîni cu o mare putere si va face ce va voi". Desi nu ni se spune cine urma sa fie acel împarat si cînd urma sa apara el, totusi, din finalul versetului 2 ne dam seama ca marele cuceritor care se profila la orizont imediat dupa ultimul rege al Persiei nu putea fi altul decît Alexandru Macedon, împaratul Greciei care, ca o revansa a proiectului ambitios al lui Xerxe ajunge sa fie stapînul lumii de la Helespont pîna în India. El urma sa fie un împarat viteaz, dar profetia preciza ca pe cît de repede avea sa se întareasca împaratia sa tot atît de repede urma sa se si sfarîme sfîrsind prin a fi împartita în cele patru vînturi ale cerurilor. Alexandru Macedon nu a avut urmasi si istoria confirma ca vastul lui imperiu a fost împartit între patru din generalii lui care au întemeiat patru monarhii diferite. Dar nici acele patru teritorii n-au ramas ca mostenire urmasilor acelor patru generali si ele au cazut în cele din urma în mîna Romei.
Este cu adevarat minunat cînd asezi profetia fata în fata cu istoria si poti sa constati cu cîta acuratete a împlinit istoria cele vestite mai dinainte de prooroci. De la cele patru sub împartiri ale Imperiului Greco-Macedonean profetia începe sa descrie în detaliu viitorul asezînd toate evenimentele sub titlul generic al luptelor de la împaratul de la miazanoapte si cel de la miazazi. Deoarece pe parcursul acestei profetii vedem repetîndu-se mereu expresiile împaratul de la miazanoapte si împaratul de la miazazi, în mod natural se ridica întrebarea "Cine sînt de fapt acesti împarati?"
Cred ca de raspunsul la aceasta întrebare depinde în cea mai mare masura întelegerea acestei profetii si a detaliilor ei. în scopul acesta sînt de retinut cîteva fapte de ordin geografic si istoric. Privind la asezarea geografica a Palestinei pe harta lumii, ne putem da seama destul de usor ca nordul si sudul, adica miazanoapte si miazazi, erau singurele cai de acces prin care puteau avea loc o invazie militara. Caci la apus Palestina se marginea cu Marea Mediterana iar la rasarit tinutul ei era protejat de un pustiu de netrecut. Deci retinem ca poporul Israel putea fi atacat numai din nord sau din sud. Intorcîndu-ne acum spre istorie, cred ca ati retinut faptul ca dupa moartea lui Alexandru Macedon, în urma unor lupte sîngeroase, generalii lui au împartit regatul Greco-Macedonean în patru parti. Partea de nord a cazut în mîna lui Lisimah iar cea de sud în mîna lui Ptolomeu. Partea de apus a ajuns în mîna lui Casandru, iar partea de rasarit în mîna lui Seleuc. Curînd însa din cele patru regate ramîn numai doua.
In partea de nord a Palestinei regatul Seleucit în care apare mai proeminenta Siria, si regatul lui Ptolomeu în partea de sud în care predomina Egiptul. Ca proportie regatul lui Seleuc îngloba 3/4 din fostul teritoriu al imperiului lui Alexandru Macedon în timp ce regatul lui Ptolomeu numai I/4, asa ca nu este deloc greu sa socotim care regat era mai tare. De-alungul secolelor care au urmat, în ciuda razboaielor si rasturnarilor de tronuri care au adus la rîndul lor schimbari semnificative atît în ceea ce priveste granitele acelor regate cît si conducerea lor, profetia continua sa se refere la cele doua regate ca la regatul împaratului din nord si împaratului din sud. La data aceea cînd poporul Israel era poporul ales al lui Dumnezeu si palestina era centrul lumii, desigur ca aceste expresii "împaratul de la miazanoapte si împaratul de la miazazi" aveau o semnificatie foarte mare.
Dar dupa ce istoria planului lui Dumnezeu a pasit în epoca Noului Testament acesti termeni profetici înceteaza sa mai aiba o semnificatie geografica deoarece Dumnezeu este Dumnezeul întregului pamînt, iar poporul Sau este acum format din toti aceia care, asa cum spunea apostolul Petru în casa sutasului Corneliu, "în orice neam, cine se teme de Dumnezeu si lucreaza în neprihanire este primit de El". Asa ca în aceste zile din urma împaratul de la nord reprezinta Babilonul spiritual, iar împaratul de la sud reprezinta acea putere care, ca si faraonul Egiptului de pe vremuri a refuzat orice recunoastere a lui Dumnezeu spunînd: "Cine este Dumnezeu ca sa ascult de El?"
Tot asa si expresia des folosita de îngerul Gabriel "poporul tau", cu referire la poporul lui Daniel, ne îndreapta privirea în aceste zile spre biserica Domnului Christos ca fiind punctul de interes major al tuturor profetiilor rezervate pentru vremea sfîrsitului. Intorcîndu-ne acum privirea spre textul profetiei si spre întelesul ei imediat pentru istoria poporului lui Dumnezeu de atunci, de la versetul 5 la 16 notam un sir întreg de intrigi, framîntari si ciocniri politice si militare, de evenimente de familie, de crime si dezlantuiri de patimi omenesti, care urmau sa aiba loc pe parcursul a aproape 300 de ani între cele doua regate de nord si sud. Intr-o lume atît de mica sute de ani de drame si nenorociri.
Aceste detalii profetice desigur ca nu urmau sa aiba vreo importanta majora pentru istoria lumii, însa ele aveau scopul sa devina pentru poporul lui Dumnezeu din acele timpuri ca niste pietre kilometrice care în mersul istoriei aveau menirea sa sporeasca si mai mult încrederea copiilor lui Dumnezeu în împlinirea celorlalte evenimente prezise. Ce este trist si totusi demn de retinut este faptul ca natiunea lui Israel a trebuit sa stea pe tot parcursul acestor sute de ani în centrul tuturor conflictelor fiind tot mereu aceea care trebuia sa piarda, indiferent de partea carui regat era biruinta sau avantajele.
Dar Israel a fost totusi plasat de Dumnezeu pe cea mai strategica pozitie pe care putea sta un om. El putea sa observe si sa verifice, ca nimeni altul în lume, statornicia cuvintelor lui Dumnezeu prezise prin sfintii Sai prooroci. Si în plus copiii lui Dumnezeu credinciosi din acele timpuri au putut sa-L simta pe Dumnezeu mai aproape, mai prezent în toate necazurile lor. Dumnezeu S-a dovedit de fiecare data a fi scutul lor asa încît nici suferintele lor sa nu întreaca puterea lor de a rabda si nici sa nu-i lase sa încheie acele experiente dureroase fara un anumit profit spiritual.
Desi pentru pacatele, ratacirile si necredinciosiile lor aceeasi mîna care i-a aparat mereu si mereu avea sa-i judece si sa-i pedepseasca, totusi, în fiecare strop de amaraciune ei aveau sa cunoasca dulceata dragostei parintesti a lui Dumnezeu. Puterile persecutoare urmau sa-i umileasca pîna acolo încît sa-i faca sa-si piarda identitatea nationala si spirituala. Ei aveau sa fie mintiti si jefuiti, religia lor avea sa fie batjocorita iar preotii lui Dumnezeu aveau sa fie macelariti fara respect si fara mila. Copiii lor urmau sa fie vînduti ca robi în pietele orientului si unii dintre ei sa devina tradatorii cauzei lui Dumnezeu.
Unii, din dorinta unei vieti comode si sigure aveau sa se vînda de buna voie vrajmasilor lor, iar cei mai multi urmaiu sa fie secerati de sabie, arsi sau minati în pustie. Totusi, ochiul lui Dumnezeu avea sa fie continuu asupra lor si toate acele nenorociri urmau sa lucreze spre binele celor credinciosi. Cei alesi ai lui Dumnezeu niciodata nu vor fi parasiti în necazurile lor. Fie noaptea încercarilor cît de întunecata, ei vor purta cu ei mereu fagaduinta si speranta unei dimineti pline de lumina.
Cu o dragoste si rabdare neobosita, îngerii lui Dumnezeu vor sta în preajma noastra pentru a ne veghea si întari, pentru a misca istoria lumii spre directia planurilor lui Dumnezeu. Ei vor lupta pîna la biruinta finala împotriva îngerilor celui rau si vor starui mereu cu soliile lor de mîngîiere si încurajare, de lumina si speranta pe lînga inimile noastre, descoperindu-ne slava lui Dumnezeu, cît si sfîrsitul de pe urma al celor ce se supun calauzirii Duhului Sfînt. Cît de trecatoare si înselatoare s-au dovedit a fi împaratiile lui Xerxe; si cît de repede a fost adus la tacere zanganitul armelor milioanelor lui de osteni.
Unde sînt si acele campanii militare uluitoare ale lui Alexandru Macedon, unde sînt biruintele sale si toate bogatiile adunate din toate tinuturile pe unde au calcat pasii sai? Cît de repede s-a scuturat floarea tineretii lui! Oare istoria acelor mari împarati si a celor trei secole care au urmat dupa ei nu sînt ele o lectie si pentru noi? Nu ar trebui oare ca privind la trecut sa repetam si noi împreuna cu profetul Domnului de pe vremuri: "Orice faptura este ca iarba si toata stralucirea ei ca floarea de pe cîmp; iarba se usuca, floarea cade cînd sufla vîntul Domnului peste ea." In adevar, poporul este ca iarba. Iarba se usuca, floarea cade, dar cuvîntul Dumnezeului nostru ramîne în veac. Da Doamne! Ajuta-ne sa ne încredem totdeauna înCuvîntul Tau si în biruinta cauzei Tale. Ajuta-ne sa stam totdeauna de partea Ta si sa ne lasam calauziti de bratul Tau parintesc pîna cînd vom ajunge sa Te vedem fata în fata în vesnica Ta împaratie. Toate acestea le cerem în numele Domnului nostru Iisus Christos, Aparatorul copiilor poporului Tau. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
Cu permisiune
Home | Introducere | Comentarii biblice | Materiale audio | Forum | Guestbook | Conta
