.
Cu prelegerea trecuta am lasat în urma unul dintre capitolele cele mai lungi si mai bogate în detalii profetice ale cartii lui Daniel. 45 de versete în care evenimentele clocotesc si se framînta ca valurile marii si totul pare a fi un joc orb al hazardului sau rezultatul inevitabil al ambitiilor omenesti si al puterii celui mai tare.
Daca profetiile cartii lui Daniel s-ar fi terminat aici cu capitolul 11, pentru noi cei de astazi lectura cartii nu ne-ar fi lasat decît gustul amar al asteptarii ca mai devreme sau mai tîrziu si generatia noastra sa fie victima stapînirii si brutalitatii unei mari puteri mondiale si ca si celelalte generatii dinaintea noastra sa ne vina si noua rîndul sa apunem, sa ne stingem undeva în cutele istoriei. Si ce va fi dupa noi? Cine ar putea spune? Tehnocratii epocii noastre viseaza si promit omenirii un viitor stralucit. Economistii lumii viseaza realizarea unei pieti comune care sa cuprinda toate natiunile pamîntului aducînd tuturor profit si prosperitate. Si ma întreb: oare se va realiza visul lor? Strategii lumii viseaza descoperirea acelei arme globale care sa dea posibilitatea sa înspaimînte întreg pamîntul si sa-l aduca în supunere si slujire la masa tratativelor.
Insa pîna una alta, strategii lumii se lupta în realitate în vederea anihilarii vietii. Cei ce stapînesc si întretin industria placerii viseaza si promit omenirii descoperirea acelor distractii si satisfactii maxime care sa umple pustiul sufletului omenesc care sa umple golul nostru permanent, dorul acela neistovit dupa viata lunga, confort, pace, siguranta, prosperitate, frumusete, tinerete si mai ales iubire. Dar, pîna se va gasi ceva durabil, ceva care sa fie cu adevarat satisfactie garantata, omenirii nu-i mai ramîne deocamdata altceva decît sa-si lege ranile ranile, sa stearga lacrimile, sa-si umple golul inimii cu satisfactii sintetice, artificiale si sa încredinteze celeilalte generatii aceleasi vise neîmplinite.
O, daca profetiile cartii lui Daniel s-ar fi încheiat o data cu capitolul 11, ce disperare ar fi cuprins inima noastra! Dar slava Domnului ca mai exista si un alt capitol în cartea lui Daniel si un alt final al istoriei noastre. Ascultati numai primele cuvinte ale acelui capitol si va veti da imediat seama ca de fapt, acesta este capitolul de care eu si dumneavoastra si lumea din jurul nostru avem nevoie. Ascultati primele lui cuvinte si veti întelege imediat cum se va încheia istoria planetei noastre, cine este la cîrma istoriei ei si cine va avea ultimul cuvînt în toata framîntarea, înclestarea si disperarea în care promite sa ajunga viata noastra în urmatorii ani.
Cuvîntul versetului 1 din capitolul 12 spune astfel: "In vremea aceea se va scula marele Voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau. Caci aceasta va fi o vreme de strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile si pîna la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tau va fi mîntuit si anume oricine va fi gasit scris în carte".
Acesta este ultimul eveniment despre care vorbeste cartea lui Daniel: aratarea Domului Iisus Christos, revenirea Sa. Acesta este de fapt evenimentul asupra caruia tinteste întreaga carte. Privind la aceasta perspectiva este foarte semnificativ faptul ca Daniel nu s-a referit la ea ca la un subiect izolat, asa cum este cazul cu subiectul judecatii prezentat în capitolul 7 sau al luptei care ne sta în fata, prezentat în capitolul 11. Dimpotriva, acest eveniment crucial în vederea deschiderii unei epoci noi, aceea a împaratiei lui Dumnezeu, este anuntat si discutat pe întreg parcursul cartii.
Cînd Daniel se refera în cartea sa la Dumnezeu sau la împaratia Sa, el le aseaza mereu în legatura cu evenimentele ceresti. Expresia Dumnezeul cerurilor este cea mai des folosita expresie pentru a înfatisa pe Dumnezeu. Tot asa si împaratia lui Dumnezeu care trebuie sa se instaleze la sfîrsitul istoriei omenirii este o împaratie a cerurilor în sensul ca nu are nimic de a face cu initiative si manevre omenesti asa cum a fost cazul cu toate celelalte împaratii care au umplut paginile istoriei pamîntului. Ideea ca ultima împaratie este a lui Dumnezeu, si nu apartine puterii si strategiei nici unui om este mereu subliniata în cartea lui Daniel.
In capitolul 2 cu versetul 45 împaratia lui Dumnezeu este acea piatra care a fost vazuta dezlipindu-se din munte fara ajutorul vreunei mîini. Expresia "fara ajutorul vreunei mîini omenesti" mai apare si în capitolul 8 cu versetul 25 subliniindu-se ideea ca lovitura zdrobitoare pe care Dumnezeu o va da despotismului si stricaciunii ultimei împaratii mondiale a vremii sfîrsitului va apartine în totalitate lui Dumnezeu. Iar la încheierea capitolului 11, în ultimul verset se repeta perspectiva la care ultima împaratie omeneasca se expune: îsi va ajunge sfîrsitul si nimeni nu-i va fi într-ajutor. Capitolul 7 descrie venirea împaratiei lui Dumnezeu în termenii Fiului Omului venind pe norii cerurilor, aratîndu-se prin aceasta ca împaratia lui Dumnezeu din toate punctele de vedere este cu totul diferita de împaratiile pamîntesti descrise în capitolul 7 si simbolizate prin fiare.
Asezînd cerul si pamîntul în contrast prin împaratiile lor atît de diferite, aceasta înseamna ca si împaratia cerurilor este tot atît de precisa realitate precum au fost împaratiile pamîntului. Aceasta înseamna ca împaratia lui Dumnezeu nu este un fel de halucinatie religioasa, un fel de visare poetica, ci este un subiect vizibil, material care vine din afara zonei pamîntului, din afara oricarei întreprinderi omenesti. Si atunci cînd vine ea vine la un moment precis din istoria lumii.
Si mai mult decît atît. In capitolul 2 si în capitolul 7 ni se spune ca aceasta împaratie va rezista probei timpului ca nu va trece niciodata si ca nu va trece sub stapînirea unui alt popor, ci stapînirea ei va fi o stapînire vesnica. Pentru multi oameni din zilele noastre pare aproape imposibil sa mai creada în realitatea împaratiei lui Dumnezeu. Pentru cei mai multi aceasta ramîne un subiect de natura spirituala, morala, un fel de fictiune a spiritului omenesc, sau mai rau, un fel de mit.
Care sa fie cauza? Cauza este la noi bineînteles. Noi sîntem asa de legati de coordonatele existentei noastre, de timp si spatiu si de limitele la care acestea ne îngradesc viata, încît ne este extrem de greu sa mai întelegem si sa credem ca mai exista si alte lumi în univers. Noi ne simtim pe aceasta planeta, chiar daca nu extraordinar de bine, dar ca acasa. Si sîntem asa de familiarizati cu acest cuib al nostru încît nu ne mai putem nici macar imagina ca ar mai putea fi si o alta lume tot atît de reala ca si a noastra. Lumea noastra ne pare atît de frumoasa, asa de aproape de toate simturile noastre încît pierdem din vedere realitatea împaratiei cele vesnice a lui Dumnezeu. Asa ca putini, extrem de putini oameni mai cred în existenta împaratiei lui Dumnezeu.
Dar, cu cît ei cred mai putin, cu atît mai mare va fi surpriza lor cînd vor vedea cum în vremea sfîrsitului Marele Voievod Mihail se va scula de pe scaunul de domnie al împaratiei Sale vesnice si se va arata tuturor popoarelor lumii. Orice ochi îl va vedea, anunta profetia apostolului Ioan din Apocalipsa. Cînd va reveni Iisus Christos? Raspunsul ni-l da ultimul verset cu care s-a încheiat capitolul 11 care zice: "Apoi va veni sfîrsitul si nimeni nu-i va fi într-ajutor".
Iisus va veni la vremea sfîrsitului, a încheierii istoriei, atunci cînd Acela care este Suveran peste tot universul se va scula de pe tronul Sau si se va arata tuturor. Cum va fi acel timp? Versetul 1 din capitolul 12 ne spune: "Va fi o vreme de strîmtorare cum n-a mai fost niciodata pe pamînt". Cel ce vorbeste profetului Daniel este Dumnezeu. Acest Dumnezeu nu este o plasmuire a mintii omului ci este o persoana reala care se va arata, este un Dumnezeu viu care va actiona cu putere în mod decisiv, este un Dumnezeu care va surprinde cu venirea Sa întreaga lume. El va surprinde lumea atît prin realitatea cît si prin dramatismul venirii Sale. El va veni, ne spun celelalte Scripturi ca sa judece pe vii si morti si sa dea fiecaruia rasplatire dupa faptele lui.
Aratarea Domnului Christos în acest sens va fi un act de-a dreptul coplesitor. Acest dramatism este ceva inevitabil. Intotdeauna cînd Dumnezeu a ales sa se intersecteze cu caile omului la un moment oarecare din istoria lui, fie ca a fost vorba de cineva din poporul Israel sau din alt neam, sau chiar cînd aceasta s-a întîmplat cu noi, cu mine sau cu dumneavoastra, aceasta demonstratie a prezentei lui Dumnezeu a produs soc, a fost o manifestare care ne-a cutremurat.
Priviti, chiar cartea lui Daniel începe cu acest gen de dramatism impresionant. Dumnezeu a dat pe Israel în mîna lui Nebucadnetar, Dumnezeu este acela care rastoarna si pune pe împarati. El este Acela care l-a coborît pe Nebucadnetar alaturi de fiarele cîmpului si a dispus de momentul caderii Babilonului. El este cel ce se lupta împotriva marilor dregatori, care se arata dispusi sa asculte mai bine de duhurile rautatii decît de glasul Sau. Si pîna si Daniel este coplesit de felul zguduitor în care i s-a descoperit Dumnezeu. Acel dramatism, acel fel iesit din comun, se manifesta si atunci cînd Dumnezeu calca legile naturii pe care noi adeseori le credem imutabile. El împarte întelepciunea deosebita dupa cum vrea, trecînd cu vederea procesul natural al învatarii, al studiului.
In numai 10 zile cei patru tineri evrei captivi din Babilon s-au aratat de zece ori mai întelepti decît oricare altii si chiar decît marii carturari si întelepti ai imperiului. Dumnezeu patrunde în procesul intim al gîndirii împaratului ca si al profetului Sau. El este Acela care ofera descoperiri prin vise sau vedenii. El este Acela care stapîneste focul si gura leilor. Ne putem da seama atunci cum va fi aratarea Lui; cît de dramatica, cît de coplesitoare, cît de impresionanta?
Prima profetia a lui Daniel compara venirea împaratiei lui Dumnezeu cu o piatra care loveste si spulbera de la temelie toate împaratiile lumii si le face ca pleava. In alta parte a Sfintelor Scripturi aflam despre Dumnezeu ca este un foc mistuitor. El va veni la vremea sfîrsitului, chiar atunci cînd semetia, abuzurile, rautatea, pacatosenia, razvratirea si violenta oamenilor vor fi ajuns la culme. Apocalipsa spune ca El va veni sa prapadeasca pe cei ce porapadesc pamîntul. Oricum retinem aceste doua elemente care vor acompania aratarea lui Mesia: surpriza si socul dramatic, violent al revenirii Sale. Pentru multi credinciosi si necredinciosi cu atît mai mult, ramîne un semn de întrebare cu privire la iubirea lui Dumnezeu.
Cum este posibil, se întreaba ei, ca un Dumnezeu al carui caracter în esenta este iubire, promite sa se poarte cu atîta violenta cu aceia care nu au dorit si nu au asteptat venirea Sa. Cum este posibil? Cum s-ar putea împaca iubirea Lui cu mînia Lui? Poate pare la prima vedere ceva paradoxal, însa iubirea lui Dumnezeu cere, implica prezenta unei astfel de mînii. Iubirea Sa singura, nu poate lucra si salva fara acea interventie violenta a bratului Sau. Scriitorii Psalmilor, din adîncimile experientelor lor, au înteles atît de bine acea asociatie de dragoste si de mînie la Dumnezeu încît nu au ezitat ca în Psalmul 94 sa scrie: "Doamne Dumnezeul razbunarilor; Tu Dumnezeul razbunarilor, arata-Te. Scoala-Te Judecatorul pamîntului si rasplateste celor mîndri dupa faptele lor. Pîna cînd vor birui cei rai Doamne, pîna cînd vor birui cei rai?"
Ca si în alti Psalmi, mîntuirea si izbavirea celor credinciosi este asociata cu razbunarea si revarsarea mîniei divine asupra celor rai. Pîna cînd? Aceasta întrebare a Psalmilor, a cartii lui Daniel, cît si a Apocalipsei lasa de înteles ca nu se asteapta un raspuns care sa denote bunavointa, mila si rabdare la nesfîrsit. Ci ea este întrebarea care asteapta, care striga dupa o schimbare. în acea vreme de teribila strîmtorare, de violenta, silnicie, imoralitate si razvratire contra lui Dumnezeu, venirea socanta, pustiitoare a împaratiei Sale este de fapt mult asteptatul raspuns la întrebarea "Pîna cînd Doamne?".
Venirea Domnului Iisus Christos este o certitudine indiscutabila. Daca soarta imperiilor lumii a urmat cu credinciosie traiectoria pe care Dumnezeu a prezis-o prin profetie, daca toate cele prezise s-au întîmplat aidoma, atunci ce ne-ar determina sa nu credem în posibilitatea împlinirii si a acestui ultim act? Intrebati-va cum de a fost în stare Dumnezeu sa prezica si sa împlineasca toate cele spuse cu privire la alte împaratii pamîntesti si tocmai cele spuse despre împaratia Sa sa nu le poata împlini. Venirea Marelui Voievod sau împarat Mihail cere tuturor celor de pe pamînt sa se pregateasca sau asa cum ne sugereaza versetul 3 "sa fie întelepti". Numai cei întelepti, ne asigura versetul 3, vor straluci ca soarele.
Primul verset deja a asigurat ca toti cei scrisi în carte vor fi mîntuiti. Deci a fi întelept nu înseamna un fel de om descurcaret, istet, care în fata primejdiei stie sa se fereasca, sa se strecoare. Aici este vorba de prezenta unui caracter, de formarea unui caracter pe care cerul îl poate aproba si-l poate retine în cartea vietii caci despre aceasta carte este vorba aici. Pentru ce bun ar mai pastra Dumnezeu în viata pe un om rau, razvratit, mîndru si alipit de pacatele lui? Pentru ce ar trebui sa-l mai sufere nu 5-6 mii de ani ci o vesnicie? A fi întelept în limbajul capitolului 12 si în contextul evenimentului teribil anuntat de el, înseamna a fi diferit de restul lumii, a fi neasemanator pamîntului si a fi asemanator cerului.
Din cauza ca religia pe care o învata si o recomanda cu toata taria Dumnezeu prin Cuvîntul Sfintelor Scripturi este în totala vrajmasie cu firea noastra pamînteasca. Dezvoltarea unui caracter dupa modelul recomandat de Dumnezeu înseamna implicit lupta si disciplina în toate aspectele vietii. A fi întelept în acest sens înseamna a te lupta, a te disciplina, a alege sa traiesti dupa tiparele cerului si nu ale lumii, a alege sa te supui voiei lui Dumnezeu si nu voiei firii pamîntesti. Asteptînd dupa împaratia cerurilor este de la sine înteles ca pentru un credincios a trai dupa felul lumii, asemenea tuturor celor din jur este ceva de neacceptat. Mîncarea si bautura, îmbracamintea si distractiile, manierele si gusturile personale, conversatia si aparentele, toate sînt implicate în aceasta chestiune a pregatirii unui întelept pentru cer.
Toate aceste sînt absolut necesare sa fie dupa modelul cerului daca vrem sa ajungem în cer. Sau mai bine zis, dupa principiile cerului. Aceasta nu înseamna ca felul nostru de vietuire va fi în final ceea ce ne asigura intrarea în împaratia cerurilor. Nu. Mîntuirea nu se cîstiga prin fapte ci ea este un dar al harului lui Dumnezeu. Cei trei tineri din Babilon au hotarît în forul intim al inimii lor sa slujeasca lui Dumnezeu cu credinciosie, coste aceasta oricît i-ar costa. Raspunsul lor la amenintarea împaratului, cuvintele lor: "si chiar daca nu ne va scoate din mîna ta împarate", contin întreaga teologie a harului. Ei s-au hotarît sa stea de partea lui Dumnezeu nu pentru ca în final Dumnezeu avea sa-i ocroteasca si sa le rasplateasca credinciosia, ci pentru ca ei iubeau pe Dumnezeu mai mult decît orice.
Faptele lor nu urmareau cîstigarea mîntuirii ci erau mai degraba roadele harului lui Dumnezeu si exprimau atasamentul lor fata de Dumnezeu. Viitorul este cel ce determina prezentul. Siguranta împaratiei lui Dumnezeu este ceea ce determina faptele noastre si nu invers. Siguranta împaratiei lui Dumnezeu si dorul nostru dupa ea este ceea ce ne inspira faptele noastre sau stilul nostru de viata si nu dorinta de a cîstiga împaratia lui Dumnezeu prin aceste fapte. A fi întelept înseamna totdata si a si veghea. Daniel astepta si veghea interventia lui Dumnezeu. El a asteptat pe Dumnezeu toata viata, pîna la sfîrsitul ei. Ca si el si ceilalti trei tineri au fost credinciosi pîna la capatul vietii. In versetul 12 din capitolul 12 gasim rostita o fericire speciala petnru cei ce asteapta: "Ferice de cine va astepta si va ajunge".
Nu este de ajuns sa începi experienta asteptarii, ci ea trebuie sa fie dusa pîna la sfîrsit. Cei credinciosi care asteapta pe Mesia trebuie sa fie staruitori în vegherea lor. Batjocuri si dispret vor fi la orice pas pe calea lor si faptul ca ieri au asteptat cu încredere si au vegheat, nu le da asigurarea pentru ziua de mîine. Cuvîntul Scripturii în cartea Apocalipsei la capitolul 16 cu versetul 15 ne spune astfel: "Iata, Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si-si pazeste hainele ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea". A umbla gol, în limbajul profetiei înseamna a te expune judecatii lui Dumnezeu, a avea un caracter neplacut înaintea Sa. Multi crestini poate ca sînt multumiti cu religia lor personala si pot crede de aceea ca sînt în deplina siguranta de mîntuire. Insa asezati înaintea Aceluia în fata caruia totul este gol si descoperit, ei sînt vazuti a fi saraci, orbi, goi si nenorociti. De ce? Pentru ca ei sînt îmbracati pe dinafara cu religia cerului în timp ce spiritul Babilonului este înlauntrul inimii lor.
Fiti întelepti, ne spun ultimele cuvinte profetice ale cartii lui Daniel; pregatiti-va pentru întîlnirea cu Dumnezeu, pregatiti-va niste caractere care pot sa apartina împaratiei lui Dumnezeu. Fiti întelepti, adica fiti diferiti, traiti dupa tiparele cerului si nu dupa cele ale pamîntului. Fiti întelepti si luptati lupta cea buna a credintei. Fiti întelepti si supuneti-va voiei lui Dumnezeu. Fiti întelepti si asteptati cu dor sosirea împaratiei cele vesnice.
O, Doamne, venim si noi înaintea Ta cu inimile pe deplin îndatorate de toate dovezile dragostei Tale. Stim ca ne iubesti si ca doresti sa fim în preajma Ta cît mai curînd. Stim ca ne gasim aproape de sfîrsitul acestui pamînt si de momentul întîlnirii cu Tine. Doamne, singurul lucru pe care ti-L cerem este sa asezi în noi un spirit de trezire si de întelepciune înalta care sa ne ajute sa ne pregatim pentru cer. Da-ne Doamne întelepciunea sa folosim timpul si toate mijloacele noastre în vederea cladirii unui caracter bun pentru cer si în vederea unei slujiri credincioase. Ajuta-ne sa traim zi de zi în asteptarea Ta si în vestirea revenirii Tale. Sporeste-ne Doamne pe zi ce trece tot mai mult dorul dupa cer, pentru ca în ziua cea mare a Ta sa nu lipseasca niciunul dintre noi de la marea sarbatoare. Raspunde Tu rugaciunilor noastre în numele iubitului nostru Mîntuitor si-Ti multumim. Amin!
Pastor Cureteu Octavian
Cu permisiune
