Conceptiile timpurii fragmentare. – Incercarile de interpretare a celor sapte sigilii dateaza din primele secole. Irineu din Galia (aprox. 130-aprox. 202) face doar o aluzie la Hristos ca fiind calaretul de pe calul alb. Tertulian (aprox. 160-240), scriitor bisericesc din Cartagina, comenteaza in trecere despre al cincilea sigiliu, mentionand ca se afla in viitor, iar al saselea in timpul nimicirii finale a pamantului si a cerului, la sfarsitul lumii. Dar primul care a oferit o privire generala asupra celor sapte sigilii a fost Victorinus, explicand ca ele acopera perioada dintre prima si a doua venire, pe care o considera, fara indoiala, o perioada scurta.
Pentru el sigiliul intai, calaretul incoronat, calarind pe calul alb, simboliza biserica lui Hristos pornind in misiunea ei victorioasa pentru lume, crestinismul biruitor asupra paganismului. Al doilea, calul cel rosu, insemna razboaiele din viitor. Al treilea, calul negru, reprezenta foametea din timpul lui Antihrist, iar al patrulea, cel galben, nimicirile viitoare. Sigiliul al cincilea indrepta atentia catre viitoarea rasplatire a sfintilor si a pacatosilor. Sigiliul al saselea, cu semnele lui, era crainicul evenimentelor ultimelor zile. Sigiliul al saptelea introducea odihna vesnica in imparatia lui Hristos.
Intelegerea medievala largita. – Andreas, arhiepiscop grec in Cezarea din Capadocia, cam in secolul al VII-lea, vedea in sigilii: (1) biruinta bisericii apostolice; (2) disputa si lupta pricinuita de biserica; (3) decaderea celor necredinciosi; (4) ciuma din timpul lui Maximilian; (5) strigatul martirilor; (6) timpul stramtorarii sub Antihrist; (7) binecuvantarile finale ale lui Dumnezeu pentru cei fericiti. In secolul al VIII-lea Venerabilul Bede prezenta o impartire in sapte a cartii Apocalipsa. Primul sigiliu este biserica primara; al saselea este perioada lui Antihrist, iar al saptelea este inceputul odihnei vesnice. Iar celelalte patru nu sunt perioade de timp. Sigiliile al doilea, al treilea si al patrulea reprezinta razboiul intreit dus impotriva ei de catre persecutori, crestini cu numele si eretici; sigiliul al cincilea este gloria biruitorilor acestui razboi. Opinia lui Bede a fost considerata pana in secolul al XII-lea interpretarea standard, urmata de Glossa lui Walafrid Strabo si de interpretarea lui Haymo din Halberstadt.
Bruno de Segni (mort in 1123) a progresat pana la ideea ca primele cinci sigilii descopera degradarea treptata a bisericii, iar al saselea stramtorarea cea din urma in timpul lui Antihrist. Apoi Anselm de Havelberg (mort in 1158) a facut pasul urmator, considerand ca cele sapte sigilii reprezinta sapte ere istorice, de la curatia bisericii primare pana la odihna vesnica. El a incercat de asemenea sa arate care era locul lor in istorie. Calul al doilea, rosu de sangele martirilor, este perioada lui Diocletian, al treilea, biserica intunecata de erezia lui Arius si a altora; al patrulea este palid sub apasarea ipocriziei, contrabalansata de Augustin, Bernard de Clairvaux si altii. Al cincilea ii reprezinta pe martirii care au suferit pentru Dumnezeu; al saselea se refera la lumea framantata din timpul lui Antihrist. In sigiliul al saptelea biserica se odihneste in fericirea cereasca.
Influentat de Anselm, Ioachim de Floris a prezentat inseptita lui imparatire a erei crestine cuprinzand perioadele: (1) biserica primara pana la moartea lui Ioan; (2) persecutiile pagane pana la Constantin; (3) controversa ariana pana la Iustinian; (4) Sarazinii pana la Carol cel Mare; (5) clerul si calugarii romani pana in vremea lui Ioachim; (6) judecata Babilonului; (7) Sabatul odihnei finale.
Noul accent pe care il pune Ioachim asupra interpretarii istorice a fost urmat de ioachimitii din secolul al XIII-lea, ca de pilda Pierre Jean d’Olivi, care erau de acord ca primele patru sigilii reprezinta necazurile timpurii, persecutia papala, ereticii arieni, ipocritii, dar adauga ca in timpul sigiliului al cincilea, in desfasurare in acea vreme, scaunul roman devenise scaunul de domnie al fiarei.
Unii barbati ai Pre-Reformei ofera o perspectiva mai cuprinzatoare. – Mergand la vremurile pre-Reformei, il descoperim pe R. Wimbledon, un predicator lollard care explica cele sapte sigilii in ordinea cunoscuta: biserica timpurie, persecutia, ereziile, ipocritii, etc. In timpul lui Antihrist el ii vede, in mod semnificativ, pe slujitorii celui rau impiedicand predicarea Evangheliei. John Purvey (mort in 1428), asociat si succesor al lui Wyclif si scriitor al primului comentariu protestant, invata in mare aceleasi etape ca si Savonarola, reformator al Italiei, martirizat in 1498, care vedea in calul galben perioada lipsei de zel spiritual – aplicabil pe vremea lui la Biserica Romei, in care nu se mai gasea iubire.
Largirea perspectivei in vremea Reformei. – Pe vremea Reformei, Martin Luther aplica sigiliile la dezastrele fizice sau politice, cum ar fi razboaie, foamete, molima si martiraje, nu si la perioade de timp. Dar Theodor Bibliander, exeget elvetian (mort in 1564), a inteles sigiliile ca perioade succesive. Iar John Bale (mort in 1563), credea ca sigiliul al patrulea reprezinta biserica atunci cand episcopii umblau dupa intaietate, ca si atunci cand Papa Bonifaciu III a luat asupra sa titlul de vicar al lui Dumnezeu pe pamant; iar in sufletele de sub altar, din sigiliul al cincilea, el ii vedea pe albigenzii si valdenzii martirizati. François Lambert, primul calugar francez convertit la protestantism, credea ca dupa persecutia descrisa in sigilii, va urma, in ultimul sigiliu, pauza de 1000 de ani din Apocalipsa 20.
Atat John Haraper (martirizat in 1555), episcop de Gloucester si Worcester, cat si Thomas Cranmer (1489-1556), arhiepiscop de Canterbury, aplicau sigiliul al patrulea la perioada papala, asa cum faceau si scriitorii de dupa Reforma, ca de pilda regele James I al Angliei si David Pareus (1548-1622), un distins profesor calvinist de la Heidelberg.
Contrareforma introduce futurismul. – In vremurile contrareformei, iezuitul Francisco Ribera, in interpretarea sa futurista, sustinea ca sigiliile cuprind: (1) era apostolica; (2) era persecutiilor; (3) ereziile; (4) persecutiile din partea lui Traian. Dar el credea ca fenomenul celui de-al saselea sigiliu indica semne specifice timpului de dinaintea celei de-a doua veniri. Astfel, el sarea peste secolele de dinainte. Colegul sau futurist, Cornelius de Lapide, Belgia (1567-1637), plasa toate sigiliile in viitor. Pe de alta parte Luis de Alcazar, preteristul, le impingea pe toate in trecut, inainte de caderea Ierusalimului in anul 70 d.Hr.
Mede aplica teoria sa ciudata. – Joseph Mede, profesor de la Cambridge, scriind in 1627, sustinea conceptia sa ciudata care limita cele sase sigilii de la Roma imperiala pana la Diocletian si Constantin, trambitele fiind dezvoltarea celui de-al saselea sigiliu. In sistemul acesta el a fost urmat de un numar de scriitori. In opozitie insa, altii au extins sigiliile asupra intregii istorii a bisericii – ca de pilda Thomas Burnet (1635-1715), preot si autor englez; Matthaeus Hofman din Silesia (care se astepta ca sigiliul al cincilea sa se termine la 1747); Johann Alsted din Herborn (1588-1638); si Mathias Hoë din Höenegg (1580-1645), predicator al curtii in Saxonia electorala, pe vremea Razboiului de Treizeci de Ani.
Sir Isaac Newton (1642-1727), vestitul profesor de la Cambridge, punea primele patru sigilii in legatura cu probleme civile din timpul Imperiului Roman pagan, cu pervertirea si persecutiile papei, ca om al faradelegii din timpul sigiliului al cincilea, si cu sigiliul al saptelea deschizandu-se in Ziua Ispasirii.
Mici schimbari in America Coloniala. – In America coloniala a pionierilor, Thomas Parker (1595-1677) plasa sigiliul al saselea la un loc cu ultima trambita si cu ultimul potir, cu sfarsitul celor 1335 de ani si ultimele judecati care vor veni asupra lui Antihrist. De asemenea un invatat laic din Boston, Samuel Hutchinson (1618-1667), credea ca sigiliile, ca si trambitele, ajunsera departe in implinirea lor. Dr. Benjamin Gayle din Connecticut (1715-1790) credea ca sigiliul al saptelea si potirul al saptelea se vor termina "in una si aceeasi perioada de timp, adica o data cu nimicirea Babilonului mistic".
Cutremurul de la Lisabona: o implinire. – Cand a avut loc devastatorul cutremur de la Lisabona, in 1755, Thomas Prentice, preot congregationalist, a aplicat la aceasta catastrofa sigiliul al saselea, ca si Matei 24,27. El l-a numit un semn prevestitor al sfarsitului si al venirii judecatii Domnului, cand va avea loc implinirea finala.
Redesteptarea adventa din secolul al nouasprezecelea. – Exact inainte de redesteptarea adventa care a avut loc in secolul al XIX-lea in Lumea Veche, Andrew Fuller (1754-1815), teolog baptist din Ketteringham, Anglia, a revenit la teoria lui Mede, cum ca sigiliul al saptelea vine in continuarea trambitelor. Dar in 1806, un dominican francez, Pere Bernard Lambert considera sigiliul al saselea ca reprezentand framantarile reale din cer si de pe pamant, exact inainte de marea implinire, cu tacerea de o jumatate de ora ca un scurt ragaz inainte de judecatile ingrozitoare de pe urma. Dimpotriva, in 1815 James H. Frere plasa implinirea sigiliilor in Imperiul Roman de Apus, in paralel cu cele sapte trambite din Imperiul de Rasarit.
Multi scriitori britanici ai redesteptarii advente de la inceputul secolului al XIX-lea sustineau ca cele sapte sigilii acopera era crestina, asa cum sustineau si judecatorul francez Pierre J. Agier si profesorul elvetian Louis Gaussen. Henry Drummond, membru al parlamentului (1786-1869), a vazut in sigilii biserica crestina de-a lungul veacurilor, trecand de la curatie la apostazie, al saselea sigiliu reprezentand "pedepsirea papalitatii, incepand cu Revolutia Franceza", iar al saptelea nimicirea "intregii crestinatati". Cativa credeau ca sigiliul al saselea include Revolutia Franceza – James Leslie din Edinburgh, Matthew Habershon, un englez arhitect de biserici, si William Anderson, pastor prezbiterian scotian. Dar William Cuninghame (1813), Alexander Keith din Scotia (1826) si George Croly din Irlanda (1827) sustineau ca implinirea celui de-al saselea sigiliu se afla inca in viitor.
Interpretari americane. – Cativa interpreti americani nemileriti din secolul al XVIII-lea sau de la inceputul secolului al XIX-lea – Uzal Ogden, William F. Miller, Aaron Kinne si Ethan Smith – l-au urmat pe Mede, limitand primele sase sigilii la primele secole. Dar in 1815, Dr. Amzi Armstrong, educator si pastor prezbiterian, sustinea parerea general acceptata, ca sigiliile reprezinta istoria bisericii: (1) de la "albul" apostolic; (2) prin "rosul" persecutiilor pagane, pana pe timpul lui Constantin; (3) in decursul perioadei "negre" a foametei dupa Cuvantul lui Dumnezeu de la Constantin la invaziile barbare; (4) perioada "galbuie" a disparitiei vietii spirituale pana la Reforma; (5) redesteptarea spiritului de martir; (6) marea ciocnire dintre imparatia pietrei si a pamantului; (7) pacea si odihna milenara.
Samuel M. McCorkle, un dicipol laic, declara ca cele sapte sigilii ne poarta de la inceputurile crestinismului, prin persecutiile pagane timpurii, constituirea civila a bisericii, coruptiile care au urmat, persecutiile eclesiaste, biserica stransa ca un sul si indepartata, si, in sfarsit, coborarea Noului Ierusalim, sau mileniul.
Pentru Adam H. Burwell, din Canada, cele sapte sigilii, impreuna cu cele sapte biserici si cele sapte trambite se sfarsesc "in ziua cea mare a maniei, la venirea Fiului Omului." Conducatorii miscarii millerite au scris putin despre sigilii. Mintea lor era preocupata de cele sapte trambite, de cele doua fiare, de cele doua femei din Apocalipsa 12 si 17, de cei doi martori, de perioadele de timp si de mileniu. Ei acceptau ca o axioma parerea ca cele sapte trambite acopereau era crestina. Ei erau de acord cu invatatii cei mai distinsi ai trecutului.
Uniunea de Conferinte a Bisericilor Adventiste din Romania
