Responsabilitatea adulților creștini față de copii și adolescenți
Gândul zilei
Dezvoltarea gradată a plantei din sămânță este o pildă în ceea ce privește instruirea copiilor. Avem „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4:28). Cel care a spus această pildă a creat sămânța cea mică, i-a înscris proprietățile vitale și i-a instituit legile care îi conduc creșterea. Iar adevărurile descoperite de această parabolă au devenit fapt în propria Lui viață. El, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, a devenit prunc în Betleem și pentru o vreme a reprezentat copilașul neputincios aflat în grija mamei. În copilărie a vorbit și s-a purtat ca un copil, cinstindu-Și părinții și împlinându-le dorințele în mod util. Însă de la primele semne ale discernământului, în mod constant a crescut în har și cunoștința adevărului.
Å¢inta părinților și profesorilor trebuie să fie cultivarea tendințelor tinereții care reprezintă frumusețea corespunzătoare acestei perioade.
"Cei mici să fie educați cu simplitate copilărească. Să fie deprinși să se mulțumească cu datoriile mărunte, dar utile și cu plăcerile și experiențele anilor lor. Copilăria corespunde firului verde din parabolă, iar firul verde își are propria sa frumusețe. Copiii nu trebuie împinși către o maturitate precoce, ci pe cât de mult posibil să fie lăsați să își mențină prospețimea și grația anilor lor fragezi. Cu cât mai liniștită și mai simplă este viața copilului – cu cât mai lipsită de agitația artificială și mai în armonie cu natura – cu atât mai favorabilă este vigorii fizice și mentale și tăriei spirituale." – Educație, 106-107
Textul biblic: Cântarea Cântărilor 2:15
Schița predicii
I. Introducere
Voi vorbi despre un subiect drag inimilor noastre ale tuturor – copiii noștri. Nu este nimic care să ne capteze imaginația, să ne inspire devotamentul sau să ne trezească emoțiile așa cum o face gândul la siguranța, fericirea și viitorul copiilor noștri. Însă, dat fiind că noi deja am adoptat standarde și un mod de viață de adulți, se întâmplă să uităm că și copiii își au propriile standarde și sunt extrem de impresionabili. Betonul care nu s-a uscat va păstra urma chiar și a celei mai mărunte insecte și o va păstra pentru totdeauna. Lăsați însă ca betonul să se întărească și nici măcar un elefant nu va mai lăsa urme în el. În anii modelabili ai copilăriei trebuie să lăsăm o urmă pentru Dumnezeu și pentru binele copiilor noștri, mai înainte ca inimile și mințile lor să se fi solidificat. Solomon ne oferă o ilustrație frumoasă și totodată o avertizare binevenită: „viile noastre sunt în floare.”
Iar florile noastre sunt în pericol din pricina vulpilor. Nu fiarele sângeroase, nici furtunile devastatoare se abat asupra viilor ca să le strice, ci vulpea mititică, atât de drăgălașă că mai că am lua-o pe lângă casă, nevăzându-i colții ascuțiți ce ne pot sfârteca. În timp ce unii încearcă să ne educe tineretul cu privire la monștrii uriași ai societății contemporane, datoria noastră, ca părinți, este să-i prevenim în privința vulpii celei mici. Atunci când ne frământăm vizavi de situația internațională tot mai îngrijorătoare, să ne cercetăm dacă nu cumva am neglijat să ținem vulpile cele mici departe de viețile noastre și ale copiilor noștri. Se poate că suntem prea ocupați cu salvarea societății pentru copiii noștri, în loc să încercăm să ne salvăm copiii pentru societate. Haideți să identificăm câteva vulpi care s-au furișat pe neobservate în casele noastre.
II. Complotul pentru abolirea copilăriei
Sunt unii părinți care nu-și lasă copiii să fie copii, ci insistă ca aceștia să devină micuțe doamne și micuți domni, în mod conștient sau nu, împingându-i în experiența adultă mult înainte de vreme. Practic, în societatea noastră e destul de greu să găsești vreun tânăr care să poată evoca o copilărie adevărată. În ceea ce privește experiența, mulți dintre ei sunt deja bătrâni înainte să fi ajuns la 20 de ani. Părinții care se silesc să accelereze creșterea copiilor, fie prin întâlniri și prietenii premature, fie prin petreceri ca de oameni mari, fie printr-o vestimentație matură, adesea se trezesc cu un cuib gol. Pasărea care își împinge puiul golaș afară din cuib, nerăbdătoare să-l învețe să zboare, trebuie să zboare repede sub el și să-l prindă ca să nu se izbească de pământ. Dar va rămâne mereu în gardă și ori de câte ori îl va împinge afară din cuib, va fi lângă el ca să îl prindă în caz că nu va reuși să se mențină în zbor. După ce puiul a învățat să zboare, mama degeaba mai așteaptă să se întoarcă în cuib, căci odată pornit, puiul nu se mai întoarce în cuib.
Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă valoarea copiilor – ei sunt darurile prețioase ale lui Dumnezeu și trebuie socotiți ceea ce avem mai de preț. Iar aceasta ar trebui să ne descurajeze în încercarea de a ne descotorosi de ei prea devreme.
Psalmi 127:3: „Fii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecului este o răsplată dată de El.”
Psalmi 128:3: „Nevasta ta este ca o viță roditoare înlăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca niște lăstari de măslin împrejurul mesei tale.”
Proverbe 17:6: „Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor și părinții sunt slava copiilor.”
Mat. 19:14: „Isus le-a zis: lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.”
III. Promovarea moralității de divertisment
S-ar zice că distracția fizică este standardul acceptat al moralității în zilele noastre. Copii cresc cu concepția că ceva este rău sau bine dacă după ce l-ai făcut te simți rău sau te simți bine. De-acum tinerii nu mai caută să vadă ce spune Domnul cu privire la ceva, ci dacă este interesant sau distractiv de făcut. Nu vor să meargă la biserică pentru că „nu e nici o distracție în asta”. Nu acceptă slujbele care nu le fac plăcere. Caută școlile al căror curriculum le place și le captează interesul. Responsabilitatea, datoria și integritatea nu mai sunt aspecte de avut în vedere. De-acum, distracția și senzațiile tari au căutare.
Biserica nu trebuie să se adreseze tinerilor într-o manieră demodată, ci să aibă pentru aceștia o lucrare relevantă. Trebuie să îi învețe pe tineri și pe noi, de asemenea, că Biblia rămâne standardul nostru în fiecare domeniu al vieții. Biblia vorbește clar despre responsabilitatea tinerilor și îi cheamă să își dedice viața și activitatea lui Dumnezeu. O astfel de dedicare trece dincolo de limitele „moralității de divertisment” și dă sens și un scop vieții.
Eclesiastul 11:9: „Bucură-te, tinere, în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi; dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.”
Plângeri 3:27: „Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui.”
1Tim. 4:12: "Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.”
IV. Supunere față de copii
Pentru cine știe ce motiv ciudat, părinții de azi parcă se tem de copiii lor. Părinții cedează în fața mofturilor copiilor, chiar și atunci când acestea contravin unei judecăți sănătoase. În consecință, copiii încep să stabilească standardele pentru viața familiei și tot programul căminului se învârte în jurul activităților și dorințelor copiilor. Poate că ne temem nu cumva să ne frustrăm copiii, nu cumva să îi înăbușim cu autoritatea noastră. În orice caz, răspunsul aproape unanim al tinerilor de azi este că doresc și au nevoie de un glas autoritar puternic. În realitate se simt mai iubiți și mai în siguranță cu o supraveghere adultă serioasă decât atunci când sunt lăsați de capul lor.
Din nou ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu și în ceea ce privește relația dintre părinți și copii. Aproape toți psihiatrii de renume recomandă aceste sfaturi ca fiind procedura corespunzătoare și sănătoasă de creștere a copilului. Cuvântul lui Dumnezeu continuă să fie aplicabil în orice veac și în orice societate.
Exodul 20:12: „Cinstește pe tatăl și mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.”
Levitic 19:3: „Fiecare dintre voi să cinstească pe mamă-sa și pe tatăl său și să păzească Sabatele Mele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”
Prov. 1:8: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale.”
Efes. 6:1: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.”
Prov. 29:15: „Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale.”
V. Coruperea exemplului părintesc
Este adevărat că tinerii, încă de mici, caută o identitate personală și un stil de viață, în același timp vor să descopere locul în care pot fi de folos în societate. Pe lângă integritatea personală este nevoie de o măsură de îndrumare din partea adulților. De prea multe ori, exemplul părintesc mai mult îi slăbește înaintea bătăliilor vieții. Le insuflăm impresia pesimistă a unui viitor incert. Noi relativizăm morala în viețile noastre. Reacționăm cu aversiune la presiunile competiției și vorbim cu disperare despre „maratonul nebun” care este viața. Comunicarea cu copiii noștri este dificilă, dacă nu imposibilă, din pricină că suntem atât de înfășurați în emoțiile și eșecurile și visele noastre, că nu mai putem să simpatizăm cu temerile și ambițiile lor. Am lăsat educația nerelegioasă a copiilor noștri pe seama școlilor și educația religioasă pe seama Școlii de Sabat, cu presupunerea că din aceste surse vor afla virtuțile și înțelepciunea de care vor avea nevoie în viață. Îi jefuim de experiențele cele mai pline de sens și de dezvoltarea de care ar putea beneficia.
Exemplul părintesc, în viață și în învățătură, rămâne calea lui Dumnezeu de clădire a celor mai bune familii și societăți.
Deut. 6:7: „Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.”
Prov. 22:6: "Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.”
Efes. 6:4: „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.”
VI. Concluzie și apel
O caricatură înfățișa un bebeluș în scutec, uitându-se de jur împrejur și zicând: „M-am săturat să fiu singurul motiv pentru care familia aceasta nu se destramă.” Este patetic când între soț și soție nu este dragoste adevărată și familia este menținută în primul rând „de dragul copiilor”. Însă responsabilitatea de părinte poate lega strâns soțul și soția în împlinirea lucrării comune. Și acolo unde există dragoste adevărată, aceasta se va adânci și mai mult, iar unde lipsește, este posibil să se nască. Fără doar și poate că floarea viilor noastre merită orice efort posibil pentru menținerea laolaltă a familiei, nu numai formal și legal, ci în dragoste, scop, înțelegere, onestitate și împlinire.
