Introducere
       „Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie.” (Fapte 14:15-17). Chiar dacă Dumnezeu nu se descoperă simțurilor noastre – nu-L putem vedea, auzi sau atinge – totuși nu ne-a lăsat să orbecăim în confuzie și îndoială, fără nici o dovadă a existenței Sale.

       Iată ce spune despre aceasta autoarea binecunoscută a cărții Calea către Hristos: „Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem fără să nea dovezi suficiente pe care să ne întemeiem credința. Existența Sa, caracterul Său, adevărul Cuvântului Său sunt toate atestate prin mărturia care face apel la rațiunea noastră, iar această rațiune este abundentă.” (pag. 105).

       Care ar fi câteva dintre dovezile existenței lui Dumnezeu și unde le-am putea găsi? În continuare vom studia trei dintre dovezile cele mai clare și pe care le vom numi „Pași ai lui Dumnezeu în lumea creată”. Aceste dovezi stau la dispoziția celor care au bunăvoința de a-și folosi ochii, urechile și puterile raționale.

Urme ale pașilor lui Dumnezeu pe pământ
„Întreabă dobitoacele și te vor învăța, păsările cerului și îți vor spune; vorbește pământului și te va învăța și peștii mării îți vor povesti.” (Iov 12:7-10).

Citiți și Mat. 6:28,29 și Rom. 1:19,20
       Totul în jurul nostru, pe pământ, în apă și în cer, reprezintă tot atâtea dovezi ale ordinii, frumuseții, acurateței, adaptării și ale unui plan inteligent. Gândiți-vă la aceste minuni ale planului creator: frumusețea și parfumul florilor, cristalele fulgilor de nea, aripa fluturelui, plasa păianjenului, pana păsării, știuletele de porumb, mecanismele și instinctele minunate ale albinei, miracolul anual al migrației păsărilor, ingeniosul sistem „radar” al liliacului. Acum puneți-vă întrebarea: ar fi putut aceste minuni ale creației să ia ființă de la sine?

Urme ale pașilor lui Dumnezeu în ceruri
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu” (Psa. 19:1). Citiți și Gen. 15:5, Neemia 9:6; Isa. 40:26

       În cerurile de deasupra noastră vedem aceleași dovezi ale unui plan, ale ordinii, frumuseții, acurateței și ale unui scop evident, pe care le detectăm și în lumea noastră, doar că mărite la o scară ce-ți taie suflarea. Gândiți-vă la aceste minuni ale cerurilor înstelate: mărimea enormă, masele gigantice, vitezele, numărul, distanțele și temperaturile miliardelor de planete și stele. Calcul precis și coordonarea maselor, mișcării, vitezelor, temperaturilor și orbitelor lor. Cumpănirea cu mare precizie a forțelor de atracție și de respingere. Sincronizarea la fracțiune de secundă. Regularitatea de ceasornic. Toate menținute într-o stare de armonie de legile care operează permanent. Să ne întrebăm încă o dată: ar fi putut aceste minuni ale creației să se manifeste de la sine?

Urme ale mâinilor lui Dumnezeu în trupurile noastre
„Cine a făcut gura omului? Oare nu eu, Domnul?” (Ex. 4:11).
Citiți și Psa. 94:9 și 139:14.

         În corpul omenesc găsim aceleași dovezi uimitoare ale proiectului ingenios, ale coordonării, adaptării și planificării creatoare pe care le vedem în cer și pe pământ. Gândiți-vă la aceste minuni ale templului corpului omenesc: celula vie, inima, creierul, ochiul, urechea și mâna; simțul tactil, gustul și mirosul; sistemul nervos, glandele și sistemul digestiv; miracolul complex al reproducerii și creșterii; mecanismele de apărare și vindecare ale organismului. Ce vom face cu aceste dovezi fără număr ale dovezilor unui plan inteligent pe pământ, în ceruri și în corpurile noastre? Nu putem să le ignorăm. Toate aceste dovezi reclamă o explicație rațională. Au luat ființă fie în urma unei planificări, fie în mod accidental; sunt fie produsul lucrării lui Dumnezeu, fie al întâmplării. Nu există teren neutru. Să ne întrebăm deci pentru a treia oară: ar fi putut aceste minuni ale creației să se manifeste de la sine?

         Ați auzit povestea ceasului care singur s-a făcut? Târziu într-o noapte, Joe Brown s-a trezit din somn cu sentimentul neliniștitor că ceva neobișnuit se petrecea în dormitorul lui. A stat nemișcat, fără să respire, ascultând cu atenție și întrebându-se ce ar fi putut fi. Imediat a auzit niște zgomote ticăite și râcâite dinspre comodă. A aprins lanterna pe care o avea la îndemână și a îndreptat fascicolul de lumină în direcția zgomotelor. Ochii i s-au făcut mari cât cepele: un miracol se petrecuse pe comoda lui: componentele ceasului erau risipite pe toată suprafața, însă ce era mai curios era faptul că nu erau nemișcate, ci țopăiau de colo-colo de parcă erau vii. Ceasul era așezat cu cadranul în jos și celelalte părți se mișcau zorit căutând să revină la locul lor, de parcă ar fi fost conduse de o inteligență invizibilă.

         În timp ce Joe privea cu gura căscată, arcul principal și rotița au sărit înăuntru și și-au ocupat locul în mecanism cu precizie desăvârșită. Apoi s-au ivit toate celelalte componente, rotițe și plăcuțe, și s-au așezat în ordinea corectă, la locul lor, după care au așteptat liniștite. După aceea o mulțime de șurubele au sărit în joc și s-au înșurubat cu multă dibăcie. Căpăcelul din spate s-a închis cu un pocnet scurt, după care, cu fantastică ușurință, ceasul s-a întors cu cadranul în sus. Cadran, arătătoare, geamul exterior, toate erau la locul cel mai potrivit cu putință. Atunci s-a ivit cheița pentru întors și a alunecat în orificiul pregătit special pentru ea, s-a întors de câteva ori și ceasul a demarat cu un tit-tac ritmic. Tic-tac, tic-tac!
 
         Credeți această povestioară? Nu prea, nu-i așa? Și totuși, o așa imposibilitate fantastică ar fi doar o minune mică în comparație cu un ochi sau o ureche sau o inimă sau un creier sau un univers care s-ar fi făcut singure?

Concluzie
          În Evrei 3:4, Pavel însumează dovezile în favoarea existenței lui Dumnezeu. Găsiți vreun cusur la această concluzie? Este singura explicație rațională pentru minunile creației pe care le-am parcurs în acest răstimp.

Sursa: http://resursepredici.blogspot.com