Tema predicii
Responsabilitatea și eficiența luării unei poziții curajoase pentru Dumnezeu în viața personală, de familie și socială.
"Nu este planul lui Dumnezeu să silim oamenii să se lepede de necredința lor. Înaintea lor se găsesc lumina și întunericul, adevărul și minciuna. Ei trebuie să decidă ce anume vor primi. Mintea omenească este înzestrată cu capacitatea de a distinge între bine și rău. Planul lui Dumnezeu este ca oamenii să nu ia decizii mânați de impulsuri, ci în baza dovezilor, comparând cu grijă verset cu verset." – Redemption or the Miracles of Christ, pag. 112,113
Gândul zilei
"Când omul își vine în fire, începe să reflecte la relația cu Făcătorul lui. Este nebunie morală să preferi lauda oamenilor favorii lui Dumnezeu, răsplata nelegiuirii, comorilor cerești, pleava păcatului, hranei spirituale pe care Dumnezeu o dă copiilor Lui. Și cu toate acestea, câți dintre cei ce dau pe față istețime și pricepere în lucrurile lumești, nu arată o totală lipsă de considerație față de acele lucruri care au de-a face cu soarta lor veșnică." – Special Testimonies on Education, 19 mai 1881.
Textul biblic: Iosua 24:15
Povestirea pentru copii: Fără nici o speranță
Lecția: 1Timotei 2:4
Pe 19 noiembrie 1968, la miezul nopții, 99 de bărbați au coborât în mina de cărbuni no. 9 de la Farmigton, Virginia de Vest.
La 5.25 dimineața a avut loc o explozie îngrozitoare care s-a simțit la peste 15 km depărtare. Intrarea în mină a fost astupată de o trâmbă de fum ce se înălța până la aproape 50 de metri în aer. Mina s-a transformat într-un adevărat furnal și cei 99 de oameni erau tot înăuntru.
Până la prânz doar 21 au reușit să iasă afară. Dar ceilalți 78, prinși undeva în tunelurile minei, mai erau ei în viață, mai puteau fi salvați? Pentru a împiedica mistuirea minei în incendiu trebuiau închise etanș intrările. Însă președintele companiei a amânat această măsură ținând cont că înăuntru erau oamenii aceia care poate încă mai trăiau.
Vreme de 10 zile echipele de salvare au operat asistați de echipament de ultimă oră pentru a-i localiza. În cele din urmă, pe 29 noiembrie, președintele companiei, John Corcoran, a anunțat că trebuie să închidă intrările în mină. Un pastor a început să se roage, însă fără să poată duce rugăciunea la bun sfârșit, căci bocetele și vaietele erau prea puternice. Toată strădania trebuia să ajungă la un sfârșit. Intrările în mină au fost închise. Nu mai era nici o speranță.
Toți oamenii vor trebui să audă de Hristos. Toți vor trebui să ia o hotărâre pentru sau împotriva Lui. Hristos se va ridica în picioare și va spune: „S-a sfârșit!” Și timpul se va sfârși. Lumea va ajunge la sfârșit. Ușa mântuirii se va închide pentru totdeauna. Speranța nu va mai fi. Aceasta va fi încheierea timpului de har.
Când ziua aceea va veni, va fi prea târziu să hotărâm să Îl urmăm pe Isus. Va fi prea târziu să vorbim oamenilor despre Domnul. Va fi prea târziu să-i ajutăm pe cei pierduți.
V-ați gândit vreodată că Isus nu a revenit încă din același motiv pentru care președintele Corcoran a ținut mina deschisă atâta timp după explozie? Isus îi iubește pe oamenii acestei lumi atât de mult că vrea să se asigure că fiecare om a avut șansa mântuirii. Poate că pe tine te așteaptă.
Schița predicii
I. Introducere
Într-un timp de glasuri multiple și loialități confuze, este reconfortant și inspirator să auzi o voce clară deasupra zgomotului multitudinii de glasuri. Poporul lui Israel se găsea într-una din perioadele sale cele mai tumultoase – chiar la începutul existenței sale ca națiune organizată, înconjurat de culturile păgâne ale amoriților, fereziților, cananiților, hetiților, heviților și iebusiților. Ce formă de guvernare să adopte, ce cultură să urmeze, care sistem de educație, chiar care religie? Răspunsul era mai mult decât clar și poporul, căutând o soluție complicată, a trecut pe lângă adevărata soluție. Atunci Iosua, bătrânul om de stat al lui Israel, și-a afirmat propriul angajament cu o hotărâre care literalmente s-a făcut auzită în toată lumea și continuă să fie una dintre cele mai citate afirmații din lume. Care erau caracteristicile acestui jurământ făcut de Iosua și care i-a mobilizat pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu și rămâne marele nostru exemplu până în acest ceas?
II. Un jurământ personal.
„Cât despre mine…” Iosua credea în libertatea religioasă. Nici măcar o clipă nu a încercat să îi intimideze pe oameni și să-i silească să asculte de Domnul pe care el Îl iubea și Îl cunoștea. Le-a acordat dreptul de a alege și posibilitatea chiar de a sluji „dumnezeilor cărora părinții voștri le-au slujit de cealaltă parte a râului sau dumnezeilor amoriților, în ținutul cărora ne-am așezat.”
Iosua știa că fiecare om trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu, că un vot național pentru Yahweh nu ar fi fost suficient pentru individ. Ca atare, Iosua i-a lăsat pe oameni să știe că și acum, la fel ca întotdeauna, aveau de ales. Dar le-a mai spus și că indiferent de ce vor alege ei, alegerea lui rămâne neschimbată. Dacă tot poporul se va întoarce la păgânismul generației anterioare sau dacă aveau sa îmbrățișeze dumnezeii neamurilor din jur, Iosua era hotărât să slujească Domnului. Nu a așteptat votul majorității ca să vadă de care parte să se așeze. Nu a așteptat să vadă pe ce cale are să meargă mulțimea, nici nu a cântărit oportunitățile pentru prestigiul personal, ci s-a avântat într-o declarație personală a credinței și loialității pentru Dumnezeul atotputernic.
Nu putem să nu ne întrebăm câți dintre copiii lui Dumnezeu ar rămâne loiali, chiar și afiliați nominal cauzei lui Hristos, dacă această cauză ar deveni subit nepopulară în locul unde trăiesc. Într-o societate în care este convenabil să fim cunoscuți drept creștini, ar trebui să ne întrebăm dacă am rămâne credincioși Domnului în caz că situația financiară sau poziția socială ne-ar fi în pericol. E vremea să recunoaștem că avem o responsabilitate personală și ne așteaptă o judecată individuală înaintea lui Dumnezeu. În ceea ce privește ucenicia, trăim într-o monarhie spirituală, nu în democrație. Nu așteptăm să vedem cum votează alți creștini după care acționăm și noi; ci noi acționăm așa cum ne călăuzește Împăratul nostru de la tronul slavei.
III. Un jurământ paternal
„…și casa mea…” Iosua nu și-a abandonat conceptul de libertate individuală, ci el și-a acceptat responsabilitatea de cap al familiei. În măsura în care putea să-și extindă influența și exemplul, a căutat să îi vadă și pe cei din casa lui slujind Domnului alături de el. Atâția tați din ziua de azi nu se preocupă să își conducă familiile la o relație cu Dumnezeu ca să fie o mărturie relevantă pentru lume. Au o concepție confuză despre calitatea de tată și nu se văd decât ca cei care pun pâinea pe masa familiei. Sunt prinși în epuizante zile de luptă în jungla economică a societății noastre industriale, departe de familie cu orele sau chiar cu zilele. Când nu sunt la serviciu, se duc la club, fac sport, se recreează, se ocupă de hobby-urile lor și toate acestea îi țin departe de familiile lor.
În consecință, orice orientare religioasă le vine copiilor de la mama, iar dacă și ea este ocupată, de la biserică. Însă ce copil se va duce la biserică dacă și mama și tata sunt prea ocupați ca să-i mai intereseze aceasta? Una dintre cele mai ridicole tentative de generozitate ale părinților moderni este conținută în declarația: „Nu vreau să impun copilului religia mea, așa că îl voi lăsa să își găsească el singur una.”
Niciun părinte conștiincios nu își lasă copilul să își aleagă singur școala și îmbrăcămintea ori să își gospodărească singur banii mai înainte de a fi suficient de pregătit pentru aceasta. Ne instruim copii în ale afacerilor, în ale societății, în ale culturii și divertismentului, în ale igienei. Îi învățăm cum să meargă, cum să vorbească, cum să mănânce, cum să înoate, cum să vorbească la telefon, cum să conducă mașina, chiar și în ale căsătoriei. Iar în domeniul cel mai important al vieții, ne neglijăm responsabilitatea și ne lăsăm copiii fără nici o călăuzire sau exemplu în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu și relația cu El. Căminul este cea mai puternică organizație de pe fața pământului în ale mântuirii, iar părinții care ignoră sau refuză să capitalizeze această oportunitate se privează de acea parte favorizată pe care Dumnezeu le-a încredințat-o în planul lui de mântuire.
IV. Un jurământ pozitiv
„Vom sluji…” Iosua nu a spus că el și familia lui se vor angaja într-o analiză psihologică a luptei lor spirituale sau că va încerca să inspire o emoție spirituală, ci el a spus că are de gând să slujească Domnului. El și familia lui aveau să se implice activ în orice purta expresia harului lui Dumnezeu în viața personală, în cămin și societate. Ei aveau să accepte problemele timpului lor ca probleme personale și vor lucra cu sârg pentru a le rezolva sub conducerea lui Dumnezeu. Ei aveau să caute pe cei care aveau nevoie de o mână de ajutor, de o inimă simțitoare și un spirit binevoitor. Ei aveau să recunoască faptul că fiecare talent și ocazie reprezentau modul lui Dumnezeu de a li se descoperi. Aveau să-și trăiască religia dincolo de cele patru ziduri ale tabernacolului în care cântau laude lui Dumnezeu. Nu aveau să ia poziție împotriva anumitor lucruri, ci aveau să ia poziție pentru Dumnezeu. Știau că dacă erau ocupați să slujească Domnului, nu le mai rămânea timp să slujească diavolului. Acum faceți comparație cu modul în care noi ne învățăm copiii să creadă că este absolut acceptabil să aibă propriile lor idei despre Dumnezeu, cu condiția să nu fie prea evidente sau ofensatoare pentru ceilalți și să le țină pentru ei. Cum ar putea Hristos să fie preamărit în minți care se gândesc la El și inimi care simt despre El, dar vieți care nu fac nimic pentru El?
V. Jurământ public
„Iosua a zis întregului popor”. Consacrarea nu a fost făcută înaintea unui grup restrâns de prieteni. Iosua era obișnuit să lupte în câmp deschis și nu punea preț pe intrigi, discuții secrete și compromisuri subtile. El și-a făcut cunoscută credința la prieten și dușman, credincios și necredincios, evlavios și neevlavios deopotrivă. Religia lui Isus Hristos nu trebuie luată ca apartenență la o lojă secretă sau la un club. Isus a spus clar că trebuie să-L mărturisim înaintea oamenilor și ne-a avertizat cu privire la consecințele veșnice ale refuzului de a face astfel (Mat. 10:32,33). El nu acceptă admiratori secreți. Cei care aspiră la privilegiul de a fi ucenicii Lui trebuie să aibă în vedere că El a spus că trebuie să ne luăm crucea, să ne lepădăm de noi înșine și să-i urmăm. La fel de clar a spus și că cei care nu sunt cu El sunt împotriva Lui și că nici un om nu poate sluji la doi stăpâni în același timp.
VI. Concluzie și apel
Civilizația contemporană seamănă cu o turmă speriată, dusă la tăiere. Poate că nu ne-a mai rămas mult timp. Poate că civilizația noastră este asemenea unui vas care se scufundă și de pe care nimeni nu se poate salva. Noi putem salva pasagerii. Să ne definim clar poziția pentru Dumnezeu, pentru noi înșine și pentru lume, să ne conducem familiile să adopte o poziție similară și să începem să slujim activ și public Domnului Dumnezeu.
VII. Ilustrație
Pastorul Mark Thompson din Minnesota a fost atacat cu cuțitul, în casa sa, și s-a ales cu răni serioase. Una dintre multele consecințe ale recuperării dificile a fost neputința de a-și vedea fiul alergând în cadrul campionatului statului Minnesota. Pastorul l-a delegat pe fratele său, Merv, să-l reprezinte.
„Nu pot fi prezent acolo să îl văd pe fiul meu alergând, așa că te rog să mergi la campionat și să fii prezent acolo de la începutul cursei. Încurajează-l cu ovații. Și la sfârșit, te rog, să strigi și mai tare, dar în așa fel ca glasul tău să semene cu al meu.”
Merv a ascultat cu atenție instrucțiunile și a procedat întocmai. Și el, tot pastor, a întrezărit aici un adevăr teologic: „Aceasta vrea Isus de la noi: să facem ca glasul nostru să sune ca al Lui.”
Vezi: Mat. 10:5-15; 1Cor. 11:1; Efes. 5:1
