Introducere
Călăuzirea lui Dumnezeu ne stă la dispoziție în cartea Sa, Biblia. Putem verifica modul în care înțelegem Scriptura prin Duhul Sfânt – „Călăuza credincioasă” – care este prezent ca să ne dea învățătură. Prin rugăciune ne putem forma un duh supus față de călăuzirea divină. Însă, chiar și după ce vom fi făcut toate aceste lucruri, este posibil să ne lipsească în continuare încrederea și claritatea în împlinirea voii lui Dumnezeu. O parte din confuzia noastră poate fi cauzată de interpretările diferite aduse adevărului sau de principiile neverificate. Cum vom birui confuzia ca să răspundem călăuzirii lui Dumnezeu printr-o supunere clară față de voia Sa?
Vom umbla în lumina pe care o avem
Citiți Efes. 5:8. Trebuie să ne formăm o minte ageră și cercetătoare în Hristos. Știm că nu avem toate răspunsurile, însă rămânem credincioși Celui care le are.
Umblați în lumina pe care o aveți. Cine vrea să devină alergător de cursă lungă, începe prin a alerga pe distanțe scurte. Cine vrea să vorbească fluent o limbă străină, mai întâi învață câteva cuvinte.
A umbla în lumină nu înseamnă că întotdeauna vom merge cu pas stabil. Ci, asemenea unui bebeluș care învață să meargă, nu trebuie să ne oprim nici după ce am căzut. Chiar dacă la început vom păși mai poticnit, cu puțin antrenament vom învăța să mergem.
Vom testa pentru a vedea ce anume este acceptabil înaintea lui Dumnezeu
La școală, testele fac parte din procesul de evaluare. Subiectele care nu pot fi înțelese, pot fi lămurite. Comportamentul nostru este testat pentru a se vedea dacă este acceptabil înaintea Domnului.
Unde se întâmplă aceasta? Chiar în lumea plină de întuneric. Afară, în lume, trebuie să ne bizuim pe instrumentele de testare ce ne stau la dispoziție, începând cu Biblia și călăuzirea Duhului Sfânt. Citiți Filipeni 2:13. În afară de Cuvânt și Duhul Sfânt, găsim cel puțin alte patru instrumente de testare.
A. Conștiința persoanei testate. Acest computer lăuntric stochează informațiile primite cu privire la ce este bine și ce este rău. Atunci când luăm o hotărâre, conștiința noastră ori ne susține ori ne avertizează împotriva atitudinii sau acțiunii pe care urmează să o adoptăm. Deși conștiința care a fost expusă întunericului nu mai este 100% vrednică de încredere (vezi Tit 1.15), totuși, după ce am aflat adevărul, conștiința va da mărturie pentru Duhul Sfânt (Rom. 9:1).
B. Sfatul celorlalți creștini. Credincioșii sunt îndemnați să se învețe și să se mustre unii pe alții (Col. 3:16). Nici un credincios nu trebuie să ajungă autoritatea cea mai înaltă în ceea ce privește adevărul, însă credincioșii cu mai multă experiență, care vădesc în viețile lor ascultare de Cuvânt, se cade să fie consultați în problemele derutante.
C. Judecata sănătoasă. Tit 2:12 ne spune că trebuie „să trăim cu cumpătare”, adică cu bun simț, cu judecată sănătoasă. Însă judecata sănătoasă nu trebuie socotită niciodată ca fiind atotsuficientă. Dumnezeu ne conduce de multe ori în moduri care nu se încadrează în schema de judecată sănătoasă. Trebuie să ne folosim mintea ca să evaluăm fiecare situație în parte.
D. Circumstanțe. Uneori, situația sau circumstanțele în care se găsește cineva pot influența o hotărâre. De exemplu, să ne imaginăm că având în vedere modul în care cineva relaționează cu copiii, persoana în cauză socotește că ar trebui să se facă dascăl. Însă nu are pregătirea pedagogică necesară. Persoana aceasta are 2 alternative: să meargă la școală și să obțină diploma necesară ori să uite de decizia vocațională.
Circumstanțele i-au influențat decizia, însă doar circumstanțele nu sunt niciodată suficiente ca instrument de testare. Aceste patru instrumente, împreună cu inspirația din Cuvântul lui Dumnezeu, pot verifica și clarifica călăuzirea lui Dumnezeu.
Vom dezaproba lucrările neroditoare ale întunericului
Dezaprobarea înseamnă mustrarea care conduce la convingerea de vinovăție sau mărturisire. Putem face aceasta prin cuvinte sau, și mai semnificativ, prin purtarea noastră. Călăuzirea lui Dumnezeu este oferită pentru a ne arăta cum să trăim și să influențăm oamenii într-o lume rea.
John Bunyan spunea că predicatorul „își are spatele la lume, fața către cer și Biblia în mână.” Poate și mai exact ar fi să spunem că predicatorul își are Biblia în minte, ochii la Isus și trupul în lume. Dacă vom trăi în acest fel, vom demonstra adevărul și vom putea chema și pe alții la adevăr.
Concluzie
Dumnezeu este refugiul nostru și biserica slujește de refugiu împotriva furtunilor. Însă călăuzirea lui Dumnezeu trebuie pusă la încercare în lume; aici se întâlnesc întunericul și lumina. Chiar dacă ne înspăimântă gândul confruntării, tot ceea ce ne asigură Dumnezeu este mai mult decât suficient atunci când umblăm în lumina pe care o avem și dezaprobăm lucrările neroditoare ale întunericului prin cuvintele și faptele noastre.
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com