I. Introducere
Oferirea zecimii este o practică religioasă întâlnită în Biblie în relatările pre-israelite (Gen. 14:20; 28:22), în lege (Lev. 27:25-33; Num. 18:25-32) în materialele istorice (Neh. 10:38-39; 12:44;13:5,12; 2 Cron. 31:4-6,12) relatată de profeți (Amos 4:4, Mal. 3:8-10) și în Noul Testament (Mat. 22:23; Luca 11:42; Evrei 7:2). Aceasta demonstrează importanța practicii în religia biblică și în ochii lui Dumnezeu. În această scurta lucrare vom încerca să descoperim câteva din sensurile religioase și teologice ale zecimii în Scriptură, adică vom analiza ce ni se descoperă cu privire la Dumnezeu și la relația noastră cu El, și în ce fel practicarea acestei relații ne îmbogățește experiența religioasă. Zecimea adevărată este determinată de motivațiile care controlează dăruirea noastră. Vom demonstra că zecimea este motivată de fundamente teologice, și este bazată pe o înțelegere biblică potrivită a lui Dumnezeu și a noastră.
II. Zecimea : Înrădăcinată în Creațiune
Prima ocazie în care zecimea este menționată în istoria biblică este asociată cu Dumnezeul Creator al pământului și al cerurilor. Melhisedec l-a binecuvântat pe Avram în numele „Dumnezeului Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului și al pământului.” (Gen. 14:19), și Avram i-a dat zeciuială (14:20). Acest concept este așa de important că este încă odată menționat în relatare (14:22). Asocierea celor două concepte, Dumnezeu ca și Creator și zecimea, nu este întâmplătoare ci este de o importanță crucială în înțelegerea corectă a zecimii. Zecimea presupune în mod deosebit o viziune generală, o înțelegere aparte a lumii pe care o vedem și în care trăim, ce ne ajută în înțelegerea rolului pe care noi îl avem în lume. Această viziune generală iese în evidență din momentul în care textul biblic Îl identifică pe Dumnezeu ca și „Creatorul cerului și pământului”. Acest lucru prezintă în contextul zecimii trei idei importante și corelate.
Prima dintre ele este natura cuprinzătoare a activității creatoare a lui Dumnezeu : El a creat tot ce există în Univers. Această expresie „cer și pământ” indică totalitate, și este într-un fel modul Evreilor de a exprima ceea ce Grecii expuneau prin termenul kosmos, și anume, totalitatea universului ordonat. Primul lucru pe care Biblia îl stabilește cu privire la Dumnezeu este acela de Creator al cerului și pământului (Gen. 1:1), și aceasta formează baza tuturor lucrurilor pe care Biblia le spune cu privire la El, cu privire la cine suntem noi, și cum ar trebui să ne raportam în relația cu El.
În al doilea rând, Dumnezeul Creator al cerului și pământului înseamnă de asemenea că tot ce există în cosmos Îi aparține. De fapt, am putea spune că în inima armoniei cosmice este recunoașterea faptului că, din moment ce Dumnezeu este Singurul Creator, El este în același timp proprietarul lui exclusiv și de drept. Prin această viziune generală toate creaturile ar trebui să se simtă ca aparținându-I Lui în calitate de Creator. A fost o adevărată anomalie când ființele inteligente și-au declarat proprietatea și independența, distrugând prin rău și păcat ordinea stabilită de Dumnezeu. Dar pentru cei ce-L urmează pe Hristos faptul că El este stăpânul Universului înseamnă că tot ceea ce avem ajunge la noi sub forma unui dar, chiar și atunci când pare că este rodul eforturilor și muncii noastre. Putem beneficia de ceea ce este deja al Lui atunci când El este dispus cu dragoste să împartă totul cu noi. Sursa binecuvântărilor noastre nu este altcineva decât Creatorul (Gen. 14:23) și tot ceea ce Îi oferim este deja al Lui.
În al treilea rând, Dumnezeu că unic Creator și Stăpân al universului are dreptul exclusiv să primească gloria și onoarea din partea tuturor creaturilor Sale. El oferă înțelegere, orientare și ocrotire existenței oamenilor , iar ei ar trebui să-I răspundă cu recunoștință pentru existența lor și pentru binecuvântările cu care El le umple viețile în mod constant. Acest răspuns de dragoste ia de obicei forma închinării ca un act în sine și ca un fel de viață. Suntem binecuvântați prin faptul că, în opoziție cu credințele politeiste, noi ne închinăm unui singur Dumnezeu. Loialitatea noastră nu este împărțită în încercările de a satisface dorințele mai multor puteri spirituale. Noi dăm slavă și glorie singurului Creator al cerului și al pământului.
În contextul acestor trei aspecte Avraam Îi oferă zeciuiala lui Dumnezeu. El Îl recunoaște pe Dumnezeu ca singurul Creator al tuturor lucrurilor din Univers, și totul Îi aparține Lui, fiind Singurul căruia trebuie să-I dea slavă și glorie. Oferirea zecimii presupune o deosebită înțelegere a lui Dumnezeu, a lumii și a rolului oamenilor. Actul de oferire a zecimii este motivat, adoptă și exprimă aceste trei idei.
II. Zecimea: Înrădăcinată în dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu
Ca și Creator, Dumnezeu Își susține în mod constant creaturile pentru că au o natură limitată și lăsate singure, prin natura lor, ar pieri. El nu este Creatorul absent, ci un Creator care susține totul prin puterea Lui. Prin intrarea păcatului în lume Dumnezeu a decis să facă mai mult decât a-și susține în continuare creaturile. Există un dușman ce trebuie învins. În conflictul cu puterile răului, Dumnezeu nu a cedat stăpânirea asupra universului. Lucrul acesta poate fi ilustrat prin experiența lui Avraam, care a fost obligat să-și înfrunte dușmanul în război. Când s-a întors victorios din expediția militară, Melhisedec l-a anunțat pe patriarh că viața lui era păzită de Domnul „ce a dat pe vrăjmași în mâinile tale.” (Gen. 14:20) Avram a recunoscut și a conștientizat că victoria asupra dușmanilor a fost un dar al lui Dumnezeu. Apoi i-a dat zeciuiala lui Melhisedec.
Prezența constantă, salvatoare a lui Dumnezeu în mijlocul poporul Său ca singura lor binecuvântare este în mod evident asociată cu zecimea. Prin binecuvântarea prezenței Lui se manifestă grija lui Dumnezeu pentru poporul Său. Zecimea este precedată de o revelație a harului plin de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. Prezența salvatoare a lui Dumnezeu l-a făcut pe Iacov să aducă zeciuială (Gen. 28:20-22). Numai cei care au experimentat această prezență salvatoare a lui Dumnezeu sunt dispuși să ofere zecimea lui Dumnezeu. Așadar zecimea nu este un mod de a câștiga o binecuvântare, ci un răspuns la binecuvântările primite.
Binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu alături de noi într-o lume de păcat și moarte și-au atins expresia sublimă prin viața și lucrarea lui Isus Hristos. Prin El a venit Dumnezeu să locuiască printre noi, oferind salvare veșnică celor care credeau în El (Ioan 1:14; 3:16-17). În El și prin El, Dumnezeu „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești.” (Efes. 1:3) Prin acest context teologic, zecimea poate fi interpretată ca un act de închinare prin care Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca Salvator și ne predăm de bunăvoie viețile și tot ce avem Celui prin care ne vin toate binecuvântările, Isus Hristos. Acest aspect teologic în mod deosebit înlătură zecimea de la eventuala percepere ca o acțiune merituoasă de salvare din partea noastră. Noi nu oferim pentru a primi, ci oferim pentru că am primit deja binecuvântări din partea Domnului.
III. Zecimea: Întâlnirea cu Sfințirea
În Biblie zecimea este un fel unic de dăruire. (Num. 18:24) Unicitatea stă chiar în acea parte deosebită din venitul nostru desemnată de Dumnezeu. El a spus în mod clar: „Ea (zecimea) este sfântă pentru Domnul” (Lev. 27:30) În Biblie un lucru sfânt este acela separat de sfera lucrurilor obișnuite și pus exclusiv în slujba lui Dumnezeu. Desemnează ceea ce este unic, diferit, și nu poate fi tratat în același fel în care sunt tratate lucrurile obișnuite. Unicitatea sfințeniei este înrădăcinată în faptul că ia parte la sfințenia lui Dumnezeu. El este Sfântul lui Israel. Această înțelegere teologică a zecimii conține aceleași implicații importante.
În primul rând, prin declararea zecimii ca un lucru sfânt, Dumnezeu și-o însușește, plasând-o astfel în afara folosirii și controlului nostru. Nu ne aparține. Din moment ce Dumnezeu a declarat-o sfântă, nu este nevoie ca noi să o sfințim printr-un act de oferire. Trebuie doar să-i recunoaștem sfințenia, adică faptul că Îi aparține lui Dumnezeu. Într-un fel zecimea se aseamănă cu Sabatul. Dumnezeu a declarat Sabatul ca fiind sfânt pentru El (Exod 16:23), ne fiind necesar pentru israeliți să o consacre ca fiind sfântă. Acel timp sfânt Îi aparține lui Dumnezeu și nu nouă. Suntem îndemnați să o sfințim prin purtarea noastră cuviincioasă. In cazul zecimii, o sfințim prin returnarea către Domnul, care este proprietarul ei exclusiv.
În al doilea rând, lăsând zecimea în mâinile noastre, Dumnezeu ne lasă să administrăm ceea ce este sfânt. În Vechiul Testament ceea ce era sfânt era lăsat în mâna preoților, numiți de Dumnezeu pentru acest lucru. Prin zecime și Sabat Dumnezeu a democratizat funcțiile preoților oferind ocazia fiecărui membru al comunității să administreze ceea ce este sfânt pentru Dumnezeu. Unul din principalele scopuri ale acestei democratizări este să ne provoace să fim sfinți. Numai cei care sunt sfinți se pot atinge de lucrurile sfinte fără a le strica. Prin sistemul zecimii, și prin multe alte căi, Dumnezeu încearcă să recreeze imaginea Lui în noi. Prin oferirea lui Dumnezeu a lucrurilor sfinte, noi îi urmăm exemplul Lui, marele Dătător. Același lucru se aplică și în cazul Sabatului. El s-a odihnit în acea zi; odihnindu-ne, și noi îi urmăm exemplul, devenim imaginea Lui. Natura exemplară a acțiunilor divine este prezentată într-un mod minunat în Lev. 20:26 : „Voi să-Mi fiți sfinți , căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul.” Aceasta nu este o lege ci o trăsătură de caracter divin. Zecimea ne ajută să atingem acest standard.
În al treilea rând, faptul că zecimea este sfântă o transformă într-un test de loialitate pentru fiecare persoană. Devine o cale evidentă pentru noi de a evalua puterea angajamentului nostru de credință față de Dumnezeu. Este un test deoarece vine printr-o cale aparent obișnuită, munca noastră. Pare să fie o parte din venitul nostru, și totuși Domnul spune: „Este sfântă pentru Dumnezeu!” Testul acesta ne forțează să răspundem la întrebarea: Suntem dispuși să recunoaștem sfințenia zecimii și să ne purtăm în consecință? Este un test pentru ce pune limite libertății noastre atrăgându-ne atenția asupra dependenței de Dumnezeu. Păstrarea zecimii pentru folosirea ei așa cum vedem mai potrivit, chiar pentru un scop nobil, este o încălcare a sfințeniei ei. Domnul așteaptă de la noi să facem un singur lucru cu zecimea: să I-o returnăm. Dumnezeu a pus niște limite ale stăpânirii noastre asupra lumii.
În al patrulea rând, sfințenia zecimii face din returnarea ei un act de închinare prin care noi ne predăm din nou viețile lui Dumnezeu. Zecimea este un venit și în același timp este sfântă. Faptul că ajunge la noi sub formă de venit, înseamnă că este parte din existența noastră. Faptul că este sfântă înseamnă că nu o putem reține, ci trebuie să o dăm înapoi Domnului. Alăturarea acestor două idei dă naștere închinării, prin care predăm Domnului viața noastră în totalitate printr-un act de dragoste lipsit de egoism. Privind zecimea ca pe un fragment din viața noastră i-o oferim în totalitate lui Dumnezeu pe fundamentul viziunii biblice potrivit căreia o parte reprezintă întregul. Prin actul acesta de închinare recunoaștem într-un mod unic faptul că viața Îi aparține lui Dumnezeu.
În al cincilea rând, sfințenia zecimii implică faptul că Îi aparține lui Dumnezeu, El este singurul care poate indica în ce scop să fie folosită. În Vechiul Testament, El a decis ca zecimea să fie dată Leviților pentru serviciul din Cortul Întâlnirii (Num. 18:21). Returnându-I lui Dumnezeu zecimea, permițându-I să o folosească după voia Lui, zecimea este mutată astfel din sfera noastră de control devenind irecuperabilă. În libertatea Lui de acțiune Dumnezeu folosește zecimea ca pe un mijloc de a avansa lucrarea de salvare a rasei umane. Prin ea Dumnezeu se îngrijește de cei aleși de El pentru a fi propovăduitorii Evangheliei. (1 Cor. 9:13) Poate să se îngrijească de ei în feluri diferite, și așa și face în multe cazuri. Dar zecimea pare să fie cel mai eficient mod de a-și atinge țelul într-o lume plină de păcat și răzvrătire în care domnește egoismul rasei umane. Zecimea păstrează proaspăt în mintea credincioșilor convingerea că răspândirea Evangheliei este în mâinile lui Dumnezeu, și El a lăsat în mâinile noastre ceea ce are nevoie pentru a îndeplini această misiune desemnată Bisericii Sale.
Noi avem un rol de jucat în ducerea la îndeplinire a planului lui Dumnezeu de salvare a rasei umane, și această participare este vizibilă în mod deosebit în actul zecimii. Oricum noi ar trebui să înțelegem în mod clar că, din perspectivă teologică, atunci când oferim zecimea nu o oferim lucrătorului biblic; pur și simplu o returnăm lui Dumnezeu. Nici nu suntem noi cei care decidem că zecimea să meargă către lucrători; Dumnezeu decide să le-o încredințeze. Acest lucru este important din punct de vedere teologic în sensul că responsabilitatea noastră de a oferi zecimea nu este dependentă de calitatea lucrării îndeplinite de lucrătorul biblic, ci de faptul că Îi aparține lui Dumnezeu și El o așteaptă de la noi. De asemenea zecimea este importantă din punct de vedere teologic deoarece evidențiază privilegiul nostru de a avea un acces personal la Dumnezeu fără vreun intermediar uman. Când oferim zecimea lui Dumnezeu în închinare, recunoscând că El este direct responsabil de folosirea ei, noi avem o părtășie personală cu Dumnezeu.
IV. Concluzie
În Biblie zecimea este asociată cu un număr important de idei teologice care o transformă într-o valoroasă experiență religioasă. Ea presupune o viziunea generală potrivit căreia Dumnezeu este Creatorul, Salvatorul, și singurul la care ne închinăm. Când oferim zecimea, demonstrăm devotamentul față de viziunea biblică și de rolul nostru ca slujitori ai lui Domnului. Dacă păzirea Sabatului ne amintește că Dumnezeu este Creatorul și Salvatorul nostru, oferirea zecimii ne amintește că totul Îi aparține Lui ca și Creator și Răscumpărător. Într-o lume plină de păcat, prezența salvatoare a lui Dumnezeu este manifestată prin binecuvântări. Zecimea ne face să conștientizăm faptul că am primit binecuvântări salvatoare de la Dumnezeu prin Isus Hristos.
Zecimea este sfântă prin poruncă divină. Dumnezeu a stabilit faptul că zecimea Îi aparține în mod exclusiv. Nu este a noastră cu toate că ajunge la noi sub forma unei părți din venit. Avem acces la ea în formă comună, dar ea totuși este sfântă. Este similară cu Sabatul în sensul că ziua de Sabat este în sine o zi ca oricare alta. Noi știm că este sfântă, și că trebuie sfințită deoarece Domnul a declarat-o sfântă. El a lăsat ceva sfânt în mâinile noastre și a împărțit lucruri sfinte cu noi. Faptul că zecimea ajunge la noi nediferențiată de restul venitului, o transformă într-un test al loialității față de Dumnezeu. Ca și test ea ne descoperă importanța și plinătatea angajamentului nostru față de Dumnezeu ca și Creator și Mântuitor, și a acceptării rolului nostru de slujitori ai lui Dumnezeu. Returnând zecimea lui Dumnezeu noi recunoaștem că El este stăpânul ei și are dreptul să desemneze în ce scop va fi folosită. În înțelepciunea Sa Dumnezeu a stabilit că zecimea va fi folosită pentru a duce mai departe misiunea bisericii prin prezentarea Evangheliei. El a pus zecimea în slujba voinței Lui salvatoare.
Angel Manuel Rodriguez
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com
