Ultimele decenii au fost martorele unor probleme neobișnuite în familii. Ratele alarmante de copii abuzați fizic, consumul de droguri sau alcool, adolescente însărcinate, violența domestică, toate acestea atestă faptul că în orice cultură, familia are probleme. Când familiile au probleme, națiunea are probleme. Familiile de pretutindeni – din biserică și din comunitățile înconjurătoare – au nevoie de informații și intervenții care să le ajute să crească spre o sănătate optimă.
Un domeniu în care familiile au nevoie de ajutor este cum să-și iubească cu adevărat copiii. Majoritatea părinților se străduiesc să-și iubească copiii; și asumpția noastră este că așa și e normal. Dar cum se face că deși părinții spun că își iubesc copiii, copiii nu sunt de aceeași părere? Aceasta este ceea ce numim o fracturare a legăturii de iubire. Astăzi, majoritatea părinților muncesc din greu ca să câștige suficienți bani pentru a le asigura un viitor copiilor, dorind ca aceștia să aibă o casă mai bună, o educație mai bună, un viitor mai bun decât au avut ei. Însă nu de puține ori, părinții simt că cu cât fac mai mult, cu atât mai puțin copiii lor par să înțeleagă și să le aprecieze bunele intenții. Oricât de preocupați ar fi părinții pentru copiii lor, nu este nici o garanție că rezultatele vor fi întotdeauna cele intenționate.
Ce putem face pentru a repara aceste fracturi? Cum să-și iubească părinții copiii în așa fel ca aceștia să se simtă iubiți?
Presiuni familiale simțite de părinți și copii
Și părinții și copiii se confruntă cu presiuni reale în lumea de azi, cu efecte profunde asupra comportamentului lor în relații.
Exercițiu pe grupe mici. Formați grupe mici și invitați părinții să enumere câteva presiuni și realități pe care le resimt în lucrarea lor parentală. Cu ce presiuni se confruntă copiii lor? După 10-15 minute, puneți întrebări grupelor. În sumar, evidențiați următoarele puncte, unele dintre care este foarte posibil să fie identificate în discuțiile pe grupe.
Presiuni asupra părinților.
Ÿ Unii părinți simt că muncesc pe brânci, dar nu sunt apreciați pentru aceasta.
Ÿ Unii cred că sunt prea „severi” cu copiii, în permanență corectându-i și disciplinându-i pentru a-i ține pe calea îngustă și sigură.
Ÿ Unii consideră că sacrifică și dăruiesc totul, doar ca să vadă comportamentul copilului lor și relația cu el deteriorându-se de la o zi la alta.
Ÿ Unii se simt vinovați pentru că deși își iubesc copiii, adesea se simt stresați sau neajutorați în preajma lor.
Ÿ Uneori se simt chiar neagreați de copii. (Clinton & Sibcy, 2006, pag. 16)
Presiuni asupra copiilor
Ÿ Copiii și adolescenții se confruntă cu probleme care nu erau prezente în urmă cu o generație.
Ÿ Statisticile din SUA prezintă o imagine de coșmar:
Ÿ La fiecare 9 secunde, un elev de liceu abandonează școala.
Ÿ La fiecare 23 de secunde, o femeie necăsătorită naște.
Ÿ La fiecare 4 minute, un copil este arestat pentru consum de droguri.
Ÿ La fiecare 8 minute, un copil este arestat pentru delicte violente.
Ÿ La fiecare 41 de minute, un copil sau un adolescent moare într-un accident.
Ÿ La fiecare 5 ore, un copil sau un adolescent se sinucide. (Clinton & Sibcy, 2006, pag. 15)
Ascensiunea criminalității juvenile în Asia. Un număr recent dintr-un cotidian din Singapore acuza lucrarea parentală defectivă pentru valul în creștere de infracțiuni comise de adolescenți în Singapore și în restul Asiei. Adolescenți înfometați de dragoste ajung în tovărășii rele, nota articolul, iar adolescenții care nu primesc atenție și supraveghere din partea părinților sau care sunt controlați prea mult de părinți autoritari pot fi conduși la comiterea unor delicte. Părinții care își altoiesc copiii și chiar pe cei adolescenți susțin că fac asta pentru că îi iubesc și doresc să-i schimbe în bine. Însă lucrul acesta poate avea drept consecință exasperarea celor tineri și alunecarea într-o existență delicventă. (Teo, 2010).
Copiii strigă ca să fie înțeleși. Un articol din Japan Times, din septembrie 2001, observa că ar trebui să încercăm să restaurăm dialogul cu copiii noștri. În spatele actelor lor de violență subită se găsește un strigăt nerostit că „ceilalți pur și simplu nu înțeleg ce simt”.
Exercițiu. Ce spun de fapt și de drept aceste știri? Care credeți că este relația dintre nevoile nesatisfăcute ale tinerilor și comportamentul lor? Care este mesajul pentru părinți în toate acestea?
De ce această fracturare a relației de iubire dintre părinți și copii?
Este interesant că deși majoritatea părinților sunt dornici să-și iubească copiii, aceștia se simt de fapt neiubiți. Și aceasta mai ales când părinții sunt hiper-protectivi, hiper-indulgenți sau hiper-autoritari (Clinton & Sibcey, 2006, pag. 5). Haideți să explorăm aceste comportamente parentale.
Părintele tip „cloșcă” (hiper-protectiv). Conducătorul seminarului poate citi sau relata cu propriile cuvinte povestea lui Tim, din continuare. Alternativ, împărțiți câte un exemplar la fiecare participant. Invitați-i să se grupeze câte 4-6 și să dezbată următoarea întrebare: Care sunt indiciile hiper-protectivității în acest studiu de caz?
Tim
La cei 2 ani, Tim era mic de înălțime. Născut prematur, era cât se poate de prețios pentru părinții lui care așteptaseră mulți ani să aibă un copil. Prin urmare, înainte să se nască, mămica și tăticul și-au promis reciproc că îi oferi lui Tim tot ce e mai bun și că îl vor iubi cu toată inima.
Când veneau la biserică, părinții îl aduceau în cărucior, chiar și după ce învățase să meargă și singurel. Tălpile pantofiorilor lui erau mereu curate, căci el nu mergea niciodată pe jos. Lui Tim îi displăcea total mizeria și prefera să stea în căruciorul lui. Dacă vroia să meargă undeva, le spunea părinților să-l ducă în brațe acolo. Părinții se temeau în permanență că s-ar putea răni sau că ar putea fi nefericit. Își făceau griji ca nu cumva să fie în pericol sau să facă o greșeală fatală.
Mai târziu, după terminarea facultății, Tim era fericit să locuiască în continuare cu părinții. Nu avea nicio motivație să se aventureze pe piața muncii, de teamă că oamenii nu-l vor trata bine. Casa era pentru el un cocon confortabil, iar părinții se bucurau să-l aibă în preajmă.
Câteva consecințe ale protecției excesive. Puneți întrebări pe grupe mici. Discutați efectele protecției excesive asupra copiilor. Puteți prezenta și alte ilustrații care să evidențieze următoarele idei:
Ÿ Protejarea excesivă vatămă spiritul copiilor.
Ÿ Protejarea excesivă împiedică dezvoltarea copiilor în adulți puternici și independenți.
Ÿ Protejarea excesivă produce copii incapabili să câștige încrederea celorlalți.
Ÿ Protejarea excesivă produce copii incapabili să ia decizii bune.
Ÿ Protejarea excesivă îi împiedică pe copii să învețe din greșeli. (Clinton & Sibcey, 2006, pag. 9).
Părintele tip „sergent de armată”. Acest tip de părinte conduce familia într-o disciplină strictă – stabilește reguli, tună comenzi, își menține copiii într-un cadru strict. Copiii adesea cresc într-un climat de frică, îi văd pe adulți ca pe niște intimidatori. Un efect negativ al acestui stil parental este impactul pe care-l are asupra auto-percepției copilului. Una dintre cele mai mari tragedii parentale are loc atunci când copilul crește gândind despre sine:
Ÿ Sunt rău.
Ÿ Nimeni nu mă place.
Ÿ Nu-mi am locul nicăieri.
Ÿ Nu contez prea mult.
Ÿ Nu sunt suficient de bun. (Toh, 2009, pag. 5)
Interogatoriile și ordinele sunt tipice pentru părintele „sergent”. Cineva spunea că unii copii sunt zilnic bombardați cu până la 1200 de comenzi și interogații, cu efectul hiper-controlării copilului. De exemplu:
Ÿ „Jim, e timpul să te scoli.”
Ÿ „Nu uita să te speli pe dinți.”
Ÿ „Te-ai spălat pe față?”
Ÿ „Mănâncă toate legumele.”
Ÿ „Unde-ți sunt cărțile?”
Ÿ „Unde ți-ai lăsat haina?”
Exercițiu pentru în clasă. Unii participanți fără îndoială sunt familiarizați deja cu acest stil parental. Invitați-i să dea exemple și de alte comenzi și interogații. Apoi întrebați: care este efectul acestui stil parental asupra copiilor? Concluzionați cu următoarele idei:
Comportamentul hiper-autoritar din partea părinților adesea:
Ÿ Conduce la răzvrătire, mânie, izolare emoțională.
Ÿ Generează lupte nenecesare cu copiii.
Ÿ Îi deprinde pe copii să creadă că succesul personal vine doar prin performanțe și perfecționism.
Ÿ Îi poate determina pe copii să-și neutralizeze emoțiile prin consum de droguri, alcool, sau alte forme de adicții. (Clinton & Sibcy, 2006, pag. 52).
Unele consecințe ale hiper-controlului.
Ÿ Copiii au probleme de relaționare și de intimitate.
Ÿ Se învinovățesc pentru orice.
Ÿ Se prefac că se conformează sau asumă o agresivitate pasivă.
Ÿ Se preocupă excesiv de ce gândesc alții.
Ÿ Le este greu să se relaxeze sau să se distreze. (Clinton & Sibcy, 2006, pag. 53-55).
Sindromul „părintele Disney” (hiper-indulgență). „Tatăl Disney” este un termen colocvial, folosit pentru tatăl divorțat care atunci când sunt cu el, își tratează copiii ca și cum ar fi în vacanța vacanțelor, dar poate fi extins și la părinții hiper-indulgenți care nu le refuză nimic copiilor – jucării, haine, privilegii. Numim acesta „sindromul părintelui Disney”. În încercarea de a-și potopi copiii cu fericire și securitate, acești părinți nu stabilesc nicio limită, iar copiii cresc cu incapacitatea de a face față dezamăgirilor din viață.
Exercițiu pentru grupe mici. Discutați istoria lui Sam din continuare. Care sunt indiciile hiper-indulgenței?
Sam
Sam este un exemplu de copil răsfățat. Provine dintr-o familie înstărită, ambiții părinți cu cariere, tatăl, un om de afaceri de succes. Încă de mic, Sam a primit tot ce a vrut – jucării, aparate electronice, cărți, chiar și piese de artă. A crescut fără să-i lipsească nimic. În adolescență, dacă vedea o piesă de artă care îi plăcea, plătea mii de dolari și o cumpăra fără să stea pe gânduri. Părinții îi ofereau tot ce-și dorea și chiar mai mult.
Crescând într-un astfel de mediu, ori de câte ori nu obținea ce vroia sau era respins într-un fel, lui Sam îi era foarte greu să accepte. Astfel se face că, atunci când prietena lui, pe care o iubea profund, a încheiat relația care dura de 3 ani, Sam nu a avut aptitudinile necesare pentru a-și rezolva criza emoțională și s-a sinucis.
Câteva consecințe ale hiper-indulgenței. Biblia avertizează împotriva răsfățării exagerate a copiilor, în Prov. 19:18: „Disciplinează-ți copii cât ai ocazia; indulgența îi distruge.” (The Message). Copiii tratați cu hiper-indulgență adesea prezintă următoarele caracteristici:
Ÿ Foarte egoiști
Ÿ Un slab sentiment al realizării
Ÿ Lipsa auto-controlului
Ÿ Sentimentul îndreptățirii
Ÿ Impulsivi și imaturi (Clinton & Sibcy, 2006, pag. 46-49)
Oferind copiilor tot ce vor ei nu îi pregătim ca să fie adulți maturi și responsabili. Nu de puține ori hiper-indulgența sau răsfățarea îi face pe copii nemulțumiți, nesatisfăcuți, lacomi. Devin sclavii cultului ultimelor noutăți; cu cât primesc mai mult, cu atât vor mai mult. Cu fiecare jucărie sau libertate nouă, noutatea se estompează mai mult și mai repede.
În general, copiilor răsfățați le displace orice le pricinuiește vreun neajuns: treburile din casă sunt „plictisitoare” și chiar vor refuza să le facă. Se bosumflă când nu li se face pe plac. Dacă părinții pun piciorul în prag, adică nu cedează și rămân fermi pe poziție, copiii se tăvălesc pe jos, țipă ș.a.m.d, în încercarea de a-și manipula părinții. Curând acești părinți devin frustrați, supărați și nemulțumiți deoarece copiii lor au ajuns niște răsfățați. Însă, chiar și atunci, cei mai mulți nu pot spune nu, acceptarea fiind singura cale pe care o cunosc pentru a oferi și primi iubire.
De ce hiper-indulgență? Motivele pentru care părinții își răsfață copiii pot fi multe. Unii pur și simplu repetă propria experiență avută cu părinții lor sau reacționează la creșterea primită în familii autoritare. Indulgența excesivă poate deriva din simțământul de vinovăție din cauza timpului limitat pe care îl acordă copilului. Sau pot fi cauze care coboară mai profund, până la vreo respingere sau privațiune suferită în copilărie. Iar pericolele indulgenței sunt reale și nu se limitează doar la a avea un copil răsfățat.
Importanța echilibrului. Copiii au nevoie de structură și responsabilitate în viața lor. Fără acestea, pot deveni tot mai nesiguri, iritabili și plictisiți. Ellen White avertizează împotriva extremelor în controlarea/facerea pe plac copiilor:
„Noi auzim strigătul îndurerat și chinuit al taților și mamelor care deplâng purtarea copiilor lor, puțini dându-și seama că ei aduc durerea și chinul asupra lor înșiși și ruina copiilor lor, prin afecțiunea lor greșită. Ei nu-și dau seama de răspunderea dată lor de Dumnezeu de a educa pe copiii lor pentru obiceiuri bune încă din pruncie.
Părinților, voi sunteți într-o mare măsură răspunzători pentru sufletele copiilor voștri. Mulți își neglijează datoria în primii ani ai vieții copiilor lor, socotind că atunci când vor fi mai în vârstă vor fi foarte atenți să reprime răul și să se instruiască în cele bune. Dar timpul potrivit pentru ei când să facă această lucrare este atunci când copiii sunt bebeluși în brațele lor. Nu este bine ca părinții să dezmierde sau să satisfacă toate capriciile copiilor lor, după cum nu este drept nici să abuzeze de ei. O cale de acțiune hotărâtă și cinstită va produce cele mai bune rezultate.” (White,1948, pag. 313)
Mama n-ar trebui să permită copilului să câștige vreun avantaj asupra ei în nici o împrejurare, iar pentru a-și menține autoritatea nu este necesar să recurgă la măsuri aspre; o mână fermă și sigură și o bunătate ce convinge pe copil de iubirea ta va atinge scopul. (White, 1954, pag. 83)
Ce ne arată studiile: Studiul 4-H privind dezvoltarea pozitivă a tinerilor. Acest studiu a fost sponsorizat de către Consiliu Național 4-H (organizație a tinerilor din SUA, care promovează dezvoltarea holistică a tinerilor – head – cap, heart – inimă, hand – mână și health – sănătate. Este primul studiu longitudinal (observare repetată pe parcursul mai multor ani) de măsurare a caracteristicilor dezvoltării pozitive a tinerilor. Început în 2001 și condus de Richard M. Lerner, Ph.D., profesor la Universitatea Tufts din Massachusetts, studiul a constat din 8 „valuri” de cercetare pe parcursul perioadei 2001-2010, asupra a peste 4000 de tineri și 2000 de părinți din 25 de state americane. Studiul a măsurat impactul factorilor personali și sociali asupra dezvoltării unui tânăr. Potrivit dr. Lerner, trei lucruri sunt necesare pentru ca tinerii să „înflorească”:
Fiecare copil are nevoie mai întâi să dezvolte o relație de calitate și de durată cu adulți competenți și iubitori (părinți, profesori, instructori, mentori). În al doilea rând, oportunitățile de învățare a aptitudinilor de viețuire și leadership, prin participare la programe structurate, în afara orarului școlar, ca de exemplu 4-H. În al treilea rând, șansa de a aplica aceste aptitudini în activități comunitare apreciate. Dacă părinții clădesc aceste 3 elemente în viața copiilor lor, aceștia vor ajunge niște tineri sănătoși și productivi. (Ten Tips for Raising Happier, Healthier Teens).
Copiii care ajung niște adolescenți și adulți sănătoși se bucură de o relație apropiată cu părinții, rudele, precum și cu alți adulți, precum profesorii, liderii din biserică și alți mentori. Sentimentul că sunt iubiți și că cineva le poartă de grijă este un element esențial în dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri. Părinții care sunt implicați în viața copiilor lor, fiind prezenți fizic acasă în momentele cheie ale zilei, pentru a fi laolaltă în momentele importante – cum ar fi dimineața, seara după cină și la culcare – își întăresc legăturile cu copiii lor.
Conectivitatea
Totul ține de conectivitate! Conectivitatea este o nevoie profundă pe care o are orice ființă umană. Satisfacerea acestei nevoi este amenințată serios astăzi. Prin „conectivitate” ne referim la conștiența existenței altor oameni în lanțul familiei de generații și relații: există verigi către trecut, către viitor și lateral, către oamenii care împărtășesc aceleași rădăcini și aceleași valori. La un nivel mai larg, conectivitatea denotă faptul că generațiile dintr-o comunitate sunt importante una pentru cealaltă, că există un liant care îi ține pe toți laolaltă.
Conectivitatea reclamă dedicarea de timp și eforturi. Necesită dispoziția de a fi persistent, de a menține conexiunea chiar și atunci când este dificil. Totodată reclamă aptitudinea de abordare, de confruntare a simțămintelor negative care inevitabil apar atunci când te apropii de cineva.
Exercițiu pentru grupe mici. Împărțiți Fișa #1, Idei practice cu privire la menținerea conectivității. Invitați grupele mici de participanți să discute împreună lista, amintindu-și ocaziile în care au simțit că aceste sugestii au ajutat la consolidarea legăturilor de familie. Cum ar putea aplica și alte puncte de pe listă, noi pentru ei?
Sugestii practice pentru menținerea conectivității.
Ÿ Acordați prioritate maximă timpului petrecut în familie.
Ÿ Planificați ocazii de petrecere împreună a unui timp de calitate.
Ÿ Fiți încurajatori: vorbiți pozitiv, exprimați-vă dragostea și preocuparea.
Ÿ Confruntați-vă problemele împreună, ca o familie. Confruntarea cu durerea stimulează conectivitatea.
Ÿ Strângeți amintiri fericite. Lăsați ca ritualurile de familie să vă unească și să lege legăturile.
Ÿ Cunoașteți-vă unul pe celălalt în moduri noi. Împărtășiți simțăminte, istorii din trecut, vise de viitor.
Ÿ Povestiți-vă experiențele din viață copiilor voștri, chiar și pe cele nu foarte bune. Fiți deschiși să cereți ajutorul copiilor atunci când este posibil.
Ÿ Susțineți interesele și hobby-urile copiilor, fără a prelua conducerea. Fiți fericiți să le lăsați libertatea de a-și dezvolta aptitudinile fără a superviza fiecare detaliu și fără a căuta o satisfacție personală prin care să compensați ceea ce ați pierdut în copilărie.
Ÿ Implicați-vă, ca familie, în activități și cauze altruiste pentru vecini și comunitate.
Calitățile dragostei necondiționate
Ÿ Dragostea necondiționată este obiectivă.
Ÿ Dragostea necondiționată recunoaște responsabilitatea pentru consecințe.
Ÿ Dragostea necondiționată se focalizează asupra binelui copiilor, asupra punctelor lor tari, asupra alegerilor personale privind cariera etc.
Ÿ Dragostea necondițională caută înțelepciunea divină pentru a ști când să rămână fermă și când să fie flexibilă și să stea deoparte.
Ÿ Dragostea necondiționată este un principiu divin care, integrat în relațiile de familie, va avea ca rezultat viața din belșug, din Ioan 10:10.
Sally Lam-Phoon, Director Familie, Diviziunea Asia-Pacific de Nord
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com
