Una din paginile idilice ale Vechiului Testament este cea care il are in centrul ei pe Isaac- fiul cel atat de mult asteptat de batranul patriarh Avraam.
“Isaac se intorsese de la fantana Lahai-Roi, caci locuia in tara de miazazi. Intr-o seara, cand Isaac iesise sa cugete in taina pe camp, a ridicat ochii si s-a uitat. Si iata ca veneau niste camile…” Geneza 24, 62-63
Oare la ce cugeta Isaac in acea seara ? De multa vreme Isaac nu mai era un copil. Avea 40 de ani si nu-l mai putem banui de visari adolescentine. Mama lui-Sara- murise, iar tatal era in varsta. Oare care erau gandurile lui Isaac din acea perioada a vietii lui ?
Noi am putea sa speculam si sa raspundem in diferite variante:
– Poate ca Isaac cugeta la efemeritatea si desertaciunea acestei vieti. Moartea mamei lasase un mare gol in sufletul sensibil al lui Isaac.
– Poate ca el cugeta la planurile lui Dumnezeu cu familia din care facea parte. Erau venetici intr-o tara straina, se confruntau mereu cu tot felul de primejdii si, desi Canaanul le fusese promis, inca nu se vedea niciun semn divin ca fagaduinta se va implini curand.
– Sau poate ca Isaac pur si simplu contempla natura in culorile si armonia amurgului de zi. La data aceea, natura inca pastra o mare parte din frumusetea cu care a fost impodobita de Creator la inceputurile Creatiei.
Toate aceste raspunsuri sunt plauzibile. Cu toate acestea, sunt convins ca in acele momente Isaac cugeta la un subiect special- casatoria. Eliezer, robul credincios al lui Avraam, plecase in Rasarit, la rudele apropiate ale patriarhului, pentru a-i cauta o sotie lui Isaac. Timpul arata ca, dintr-un moment in altul, caravana trebuia sa soseasca. Curiozitate ? Nerabdare? Dorinta fierbinte de a se simti implinit ca om ? Care erau simtamintele traite de Isaac in acele zile ?
Poate ca toate aceste simtaminte isi gaseau un loc in inima tanarului. Cred insa ca Isaac devenea tot mai constient de noile sale responsabilitati, odata cu pasul casatoriei. Din “baiatul lui tata” si “dragul mamei”, Isaac trebuia sa devina el insusi un cap de familie. Si nu unul oarecare, ci un cap al Familiei, adica al spitei de neam din care urma sa se nasca Insusi Mantuitorul lumii.
Oare va face fata noilor responsabilitati ? Oare el si viitoarea lui sotie se vor intelege in toate aspectele atat de complexe ale vietii ? Vor putea oare privi intotdeauna in aceeasi directie, sau vor fi ca doua linii paralele care niciodata nu se vor uni ? Ganduri de felul acesta il faceau pe tanarul Isaac sa simta nevoia unei comuniuni tainice cu cerul, pantru ca in tot ce va urma in viata lui, sa aibe asigurarea binecuvantarii lui Dumnezeu.
Imi aduc aminte de ziua nuntii, de pregatirile febrile pentru ca toate detaliile sa iasa asa cum ne doream. Imi amintesc de emotiile , de bucuriile si de prezenta atator prieteni care ne-au insotit in marele pas al casatoriei… Toate au trecut, ramanand doar parfumul lor romantic pe undeva, prin amintirile noastre, sau prin albumul cu fotografii.
Dar dupa casatorie a urmat casnicia-ceea ce este cu totul altceva. Daca nunta a reprezentat startul, atunci casnicia reprezinta alergarea, cursa… Si nu o cursa oarecare, ci una cu obstacole, cu multe si imprevizibile obstacole…
La start, toti sunt odihniti, emotionati… In timpul cursei insa, apar oboseala, descurajarea, ispita de a abandona totul si a te aseza din nou in tribuna. E mult mai usor sa privesti la altii cum alearga, decat sa alergi tu insuti in cursa de maraton de pe stadionul vietii. Probabil ca acesta e motivul pentru care unii , constienti de greutatile pe care le implica intrarea in experienta casniciei, nici nu se aliniaza la start. Prefera sa ramana in tribune, in calitate de burlaci si fete nemaritate, privind la altii cum alearga . Imi spunea un tanar inginer: “De ce sa ma casatoresc ? Acum fac ce vreau, nu dau socoteala nimanui, nu ma bate nimeni la cap, iar o paine imi ajunge doua sau trei zile… “ In opinia unora, casnicia este o mare povara. Si daca se poate evita, de ce sa nu o evite ?
Stiti cat timp dureaza aceasta viziune asupra casatoriei si casniciei ? Pana ce apare PERSOANA. Cand apare Fat Frumos sau Ileana Cosanzeana, viziunea se schimba radical. Cobori din arena in care te multumeai doar sa-i privesti pe altii, te asezi in pozitia de start si incepi sa alergi si tu in marea cursa a maratonului casniciei. Ce mai conteaza atunci obstacolele, oricat de multe ar fi ele ? Nu mai alergi singur: El sau Ea alearga impreuna cu tine. Iar rezervoarele inimii sunt pline de combustibilul dragostei. Cel putin la inceput…
Statisticile realizate in acest domeniu delicat al casatoriei si casniciei arata ca dupa “luna de miere” urmeaza “luna de fiere”- o perioada de dezamagiri, mai mari sau mai mici, de ambele parti.
Cateva cauze ale dezamagirii aparute dupa consumarea actului casatoriei:
1. Dintre soti, poate cel mai afectat de dezamagire este sotul. Dintr-o data isi da seama ca si-a pierdut libertatea de care se bucura inainte. Noile griji si responsabilitati pe care le simte pe umerii sai nu sunt prea comode. Pana acum tata si mama se ocupau de o multime de “fleacuri” din care este compusa viata. Dar acum , deodata, o mie si una de probleme, unele mai mari, altele mai neinsemnate, vin sa-i tulbure linistea de pana acum . Garnitura ce trebuie schimbata la baie, zugraveala din bucatarie, curatenia in casa, piata si mai presus de toate, grija de a asigura suficienti bani pentru nevoile caminului- iata doar cateva motive care il trezesc pe tanarul sot la realitatea unei vieti de casnicie.
2. Sotia, la randul ei, cunoaste si ea ceva din gustul dezamagirii. Tot ceea ce facuse mama pana acum, ii revine ei ca responsabilitati in noul camin. Si aceste responsabilitati nu sunt deloc putine…Si, daca la toate acestea mai adugam si dezamagirea adusa de comportamentul sotului, care nu-i mai arata aceeasi afectiune ca la inceput, dezamagirea poate capata dimensiuni lamentabile.
Dupa febra nuntii, in lunile ce urmeaza, mastile celor doi cad de la sine, lasand sa se vada adevaratele caractere , temperamente si inclinatii ale celor doi. Pentru majoritatea cuplurilor casatorite, perioada cea mai dificila si mai plina de pericole este primul an de casnicie. De ce?
Raspunsul este foarte complex:
– In primul rand, asa cum afirmam mai inainte, cad mastile. Saptamana “oarba” se sfarseste si incepi sa-l vezi pe cel de langa tine asa cum este in realitate.
– Este perioada celor mai multe certuri, care izbucnesc pe nesteptate, asemenea unei tornade ucigatoare.
– In aceasta perioada creste tendinta de a-l critica pe celalalt
– Apar mereu noi probleme de rezolvat, iar experienta depasirii lor este inca fragila in cazul noilor casatoriti. Pentru aceste motive ( si nu numai ! ) , in SUA , din zece familii nou intemeiate, sase se destrama in prima perioada de dupa nunta. Daca noii casatoriti reusesc sa depaseasca primul an cu bine, sansele de a avea o casnicie reusita cresc.
Ce trebuie sa invete si sa aplice in viata caminului lor cei doi in primele luni de casnicie ?
1. Fiecare din cei doi trebuie sa inteleaga faptul ca nu il poate poseda pe celalalt 100 % Casnicia nu inseamna posesie, ci daruire . Cel de langa tine, atunci cand a acceptat sa se casatoreasca, nu a intrat intr-un turn de fildes, rupand orice legatura cu rudele, prietenii sau colegii de serviciu. El are nevoie si pretinde o anumita libertate de miscare, fara de care fericirea lui ( dar si a ta ! ) nu este posibila. Acolo unde nu este inteles acest lucru, apare gelozia- cel mai de temut dusman al fericirii caminului. Si acolo unde gelozia si-a intins tentaculele, viata in camin devine un chin. Nu stiu daca cuvintele “casnicie” si “cazna” au aceeasi radacina, insa acolo unde gelozia isi arata coltii ascutiti, casnicia devine cu adevarat o cazna
( tortura, supliciu, chin- dupa DEX ).
2. Fiecare din cei doi trebuie sa invete sa treaca peste defectele, deficientele de educatie, peste problemele de sanatate ale celuilalt. Si nu cu o resemnare neputincioasa, ci printr-o iubire constructiva. Poate ca el sforaie, poate scrasneste din dinti noaptea ( bruxism ), poate ca e prea visator, sau dimpotriva, prea dinamic…Poate ca ea trage plapuma toata peste ea, fara sa-si dea seama, poate ii plac dulciurile mai mult decat trebuie, sau ii place o anumita coafura… Toate pot fi intelese si depasite cu tact si rabdare, daca dragostea i-a unit pe cei doi. Daca nu…
3. Fiecare din cei doi trebuie sa invete sa fie un bun contabil in problemele de buget familial. Este cunoscut faptul ca cele mai multe discutii si neintelegeri in familie apar din cauza problemelor financiare. Teoria: “fiecare cu punga lui!” nu merge intr-o casnicie adevarata. Doi contabili buni, insa la aceeasi punga. Daca cei doi nu sunt uniti la capitolul finante, atunci unde mai pot fi uniti ?
Acestea sunt cateva lucruri elementare care , daca se invata de timpuriu intr-o casnicie, vor mari sansele unui camin fericit. Si sansele vor creste de la an la an, chiar daca in mod inerent, cei doi trebuie sa constate ca uneori vad diferit rezolvarea unor probleme.
Ce face ca sotii sa fie fericiti intr-o casnicie ?
Gradul de fericire al celor doi depinde de modul in care ei reactioneaza unul fata de celalalt in trei domenii fundamentale:
1. Asteptarile ( aspiratiile ), sensul in care privesc cei doi.
Daca asteptarile sunt asemanatoare si cei doi au puncte de vedere comune, sansele de a avea o casnicie fericita sunt mari. Ei isi vor uni eforturile pentru atingerea aspiratiilor comune si totul va fi bine.
Daca insa unul se multumeste cu o casa modesta, in timp ce celalalt tinjeste dupa o vila luxoasa; daca unul isi doreste in garaj un Logan modest, iar celalalt vrea cu tot dinadinsul un 4×4 de lux, atunci cu siguranta ca vor aparea probleme majore. Ar fi ideal ca toate asteptarile si aspiratiile celor doi sa fie discutate pe larg si sincer inainte de casatorie, evitandu-se astfel o multime de discutii ulterioare.
Experienta dovedeste ca acea casnicie care pretinde cele mai putine schimbari din partea celor doi soti in domeniul economic, social, religios si cel al personalitatii, are cele mai mari sanse de reusita.De asemenea, acea casnicie care presupune din partea celor doi schimbari mari, are cele mai putine sanse sa fie dusa pana la capat. De aceea este bine ca toate aceste aspecte sa fie discutate inainte de pasul casatoriei. Inainte de a fi prea tarziu…
Chiar si asa, vor aparea multe situatii neprevazute in viata, care cer adaptabilitatea celor doi. Casnicia nu este altceva decat o scoala in care se invata convietuirea armonioasa intre doua personalitati distincte, intre doua moduri de gandire diferite, venite din familii si poate chiar culture diferite.
2. Comunicarea.
In mod normal, cei doi ar trebui sa discute orice subiect care ii preocupa. E adevarat ca unele subiecte creaza teama, insa amanarea discutarii lor nu numai ca nu le rezolva, dimpotriva, le cronicizeaza.
Cateva idei calauzitoare in comunicare ne-ar fi de mare folos. Intai pentru cel care vorbeste:
– Vorbeste fara manie sau ostilitate. Coboara tonul vocii si abtine-te sa-l ridici vreodata.
– Exprima-te clar si concret. Cuvintele cu doua intelesuri dau de banuit si creaza neincredere.
– Fii pozitiv si apreciativ, chiar cand celalalt greseste. Cultiva spiritul umorului in momentele de tensiune. Evita judecata si condamnarea celuilalt.
Nu voi uita toata viata lectia pe care mi-a dat-o un om intr-un troleybus foarte aglomerat. Stateam in picioare, inghesuiti ca sardelele, chinuindu-ma sa-mi pastrez echilibrul la toate manevrele soferului. La un moment dat, nu-mi dau seama cum am reusit sa-l calc pe un domn pe picior. Ma asteptam sa se uite la mine incruntat si sa ma apostrofeze. Dar nu a fost asa. In loc de dojana, domnul mi-a spus:
“Cred ca ai vreo 70 kg, nu-i asa ?” Apoi calatoria a continuat si, peste doar cateva clipe, o noua gafa: am facut o miscare gresita si exact pe acelasi domn l-am lovit, fara sa vreau, cu cotul. De data acesta, imi ziceam , chiar ca domnul se va enerva pe mine. Si pe buna dreptate. Dar nici de data asta domnul nu s-a suparat. Cu un fin simt al umorului, mi-a zambit, spunandu-mi: “Acuma vad si ce putere ai.”
De cate certuri si neintelegeri am fi scutiti in camin daca am da pe fata acelasi spirit al umorului pe care l-a manifestat acest domn fata de stangaciile mele !
– Fii politicos si respecta opiniile partenerului de viata. El are dreptul , ca si tine, la propria lui viziune intr-o problema sau alta. Nu fii dictator, ci democrat si, mai ales, nu incerca sa fii constiinta pentru celalalt.
– Fii sensibil la nevoile si sentimentele partenerului de viata.
Si acum, cateva idei calauzitoare in comunicare pentru cel ce asculta:
– Arata ca intelegi ce ti se spune, ca ai interes fata de parerea celuilalt.
– Pune intrebari prin care sa-i dovedesti celuilalt ca esti interesat de ceea ce-ti spune.
– Asculta si arata-te preocupat de cele ce ti se spune. Uita-te in ochii lui atunci cand iti vorbeste.
– Cand crezi ca ai terminat de ascultat, mai asculta 30’.
Daca vorbim despre comunicare, e bine sa nu uitam ca cei mai mari dusmani ai sai intr-o familie sunt televizorul si internetul.
3. Luarea deciziilor si rezolvarea neintelegerilor.
Orice cuplu, inainte de casatorie, isi propune sa nu se certe niciodata. Este o utopie. Imi aduc aminte de un pastor batran care, atunci cand doi tineri se pregateau sa se casatoreasca, ii intreba daca s-au certat vreodata. Poate din jena, tinerii evitau sa raspunda afirmativ. Iar daca ei raspundeau cu un aer triumfator ca nu s-au certat niciodata in perioada de curtenie, pastorul le taia elanul, spunandu-le: “Foarte rau, caci in acest caz nu stiti daca stiti sa va impacati.”
In luarea deciziilor intr-un camin exista doua variante: fie unul singur hotaraste, iar celalalt se supune, fie ambii se consulta, prin discutii sincere, cu argumente si contraargumente, fara sa se impuna nimic. Desigur, a doua varianta este cea mai buna, pentru ca ea se bazeaza pe respectul reciproc, atat de necesar armoniei in camin.
Crize determinate de aparitia rudelor noi in viata celor casatoriti
Problema relatiilor cu socri nu este una usor de rezolvat. In general, parintii mirelui si a miresei isi fac griji pentru viitorul fiului sau fiicei lor. “Oare nora stie sa gateasca la fel de bine ca mine”- poate gandi soacra mare. “Oare va avea grija de baiatul meu ca si mine ? “Oare ginerele meu se va purta frumos cu fiica mea ?-poate gandi soacra mica. “Nu va fi el violent sau delasator fata de fiica mea ?”
Pentru evitarea multor tensiuni in viata tinerei perechi casatorite, este bine sa se spuna stop ! oricaror incercari de amestec al parintilor in intimitatea noii familii.
Cateva ganduri folositoare pentru noii casatoriti:
1.Dupa casatorie, locuiti, daca este posibil, in propria locuinta. Nici la parintii lui, nici la parintii ei.
In caz contrar, dispare intimitatea noii familii si se creaza simtamantul ca nu esti liber, ca nu esti inca destul de matur pentru viata de camin.
2. Cauta sa pastrezi relatii bune cu rudele, fie ale tale, fie ale partenerului de viata. Flori, invitatii la masa, excursii comune etc. toate au darul de a intari relatiile cu rudele. Rezultatul unei strategii de felul acesta va fi acela ca rudele va vor trata prieteneste pe amandoi.
3. Accepta rudele asa cum sunt. Oricum nu le vei putea schimba. Iar socrilor, acorda-le timp sa se obisnuiasca cu “pierderea”copilului lor.
Niciodata, dar niciodata sa nu faci unul din urmatoarele lucruri:
1. Nu discuta geselile sotului sau sotiei cu parintii tai.
2. Nu-i prezenta pe membrii familiei tale drept modele pentru partenerul de viata.
3. Nu da sfaturi rudelor, daca nu le cer.
4. Nu locui, pe cat posibil, la rude, daca sunteti in concediu.
5. Nu ameninta ca pleci la mama atunci cand ai discutii in familie.
Cateva concluzii:
Casatoria este abia startul in marea cursa a casniciei. Daca startul este bun, cursa poate fi terminata cu bine. Am vazut insa si atleti care, desi au ratat startul, si-au revenit pe parcurs si au ajuns la finish. Oricum, fie ca vorbim de start ( casatoria ), fie ca vorbim de cursa propriu-zisa ( casnicia ), avem, in calitate de crestini, un mare avantaj: Iisus Creatorul, Cel care a infiintat institutia casatoriei in Eden, este alaturi de copiii Sai care-I cer ajutorul si ocrotirea caminului lor. Prin minunea savarsita la nunta din Cana, Mantuitorul ne-a demonstrat ca ii pasa de soarta celor ce se unesc in legamantul casatoriei.
Dupa o viata de experiente de tot felul in propria familie, Nancy Van Pelt- autoarea mai multor lucrari din acest domeniu, afirma:
“Credinta crestina in care am fost crescuti ne-a tinut si nu ne-a lasat. Astazi, suntem mai puternici ca oricand in iubirea Domnului si in iubirea noastra unul pentru altul. Am invatat ca primim din casnicia noastra ceea ce punem in ea.”
Lori Balogh
