Biserica Adventista s-a nascut cu mai bine de un secol si jumatate in urma, in preajma anului 1844, din ceea ce se cunoaste a fi “marea miscare adventa” de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Desi biserica a aparut ca organizatie in jurul acestei date, Dumnezeu a avut un popor al Sau in toate timpurile, inca de la caderea omului in pacat. Patriarhii din vechime, vechiul popor Israel, acea parte a crestinatatii care s-a pastrat curata in relatia sa cu vointa lui Dumnezeu, au format, de-a lungul timpului, adevaratul popor al lui Dumnezeu.
La data la care a aparut pe scena lumii Biserica Adventista de Ziua a Saptea, existau deja marile biserici istorice ( apuseana si rasariteana ), marile biserici protestante aparute in secolul al XVI-lea, precum si majoritatea bisericilor neoprotestante aparute in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.
De ce mai era nevoie de inca o biserica ?
Ce a adus nou Biserica Adventista in privinta adevarului lui Dumnezeu ?
Unii se pot gandi la doctrina Sabatului, ca fiind un adevar specific Bisericii Adventiste. Nimeni nu poate nega faptul ca adevarul despre adevarata zi de inchinare ( ziua a saptea-sambata, nu ziua intai-duminica ) se numara printre elementele de identificare ale acestei biserici.
Insa, la data la care a aparut Biserica Adventista existau deja baptistii de ziua a saptea, precum si sabatarienii din Transilvania ( aparuti in secolul al XVII-lea, in numar de 15 000 -20 000 ). Anabaptistii cunoscusera si ei adevarul despre adevarata zi de odihna si inchinare, doi dintre conducatorii lor ( Andreas Fisher si Oswald Glait ) platind cu viata vederile lor sabatariene. John Wesley a avut o perioada in care a respectat sabatul biblic, iar Rusia tarista a secolului al XV-lea a cunoscut o crunta persecutie impotriva pazitorilor Sabatului biblic.
Asadar, nu Biserica Adventista a fost cea care a descoperit pentru prima data acest adevar. Ea doar a preluat adevarul acesta de la alte biserici si grupari religioase care-l descoperisera deja.
Mai mult decat atat, istoria foarte recenta ne prezinta un adevarat fenomen religios: din ce in ce mai multe biserici si grupari religioase crestine redescopera adevarul despre Sabatul biblic ( Biserica Mondiala a lui Dumnezeu, Wesley Synod, Biserica lui Israel, Comunitatile Mesianice Evreiesti, Menonitii Sabatarieni, Adunarile lui Yahweh, Adevarata Biserica a lui Iisus, Biserica Unitatii Fratilor Polonezi, Biserica Restaurata a lui Dumnezeu, etc. ).
Nu, adevarul despre adevarata zi de odihna nu este o solie care apartine in exclusivitate Bisericii Adventiste.
Altii se pot gandi la doctrina despre starea omului in moarte, ca fiind specifica acestei biserici. Dar adevarul ca omul, prin natura sa pacatoasa, este muritor ( cu trup si suflet ! ) nu este sustinut doar de Biserica Adventista. Congregatia Martorilor lui Iehova predica acelasi lucru, iar Biserica Restaurata a lui Dumnezeu detine o literatura bogata care sustine adevarul biblic cu privire la starea adevarata a omului in moarte.
Sa fie atunci darul profetic cel care face din Biserica Adventista o biserica unica si originala ?
Insa si alte biserici dau importanta acestui dar ( Biserica Penticostala, de ex. ).
Invataturile despre un stil de viata sanatos, despre o dieta recomandata de Creator, incluzand si deosebirea intre alimentele curate si necurate, nu sunt nici acestea specifice doar Bisericii Adventiste. Miscarea New Age promoveaza o dieta vegetariana ( Ayurveda ), in timp ce Biserica Restaurata a lui Dumnezeu face distinctie clara intre animalele a caror carne poate fi consumata si cele a caror carne e considerata necurata si improprie consumului uman, conform celor scrise in Leviticul cap. 11.
Nici doctrina referitoare la revenirea Mantuitorului nu apartine in exclusivitate Bisericii Adventiste. Adevarul despre “fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Iisus Christos” ( Tit 2, 13 ) este cunoscut de multi crestini sinceri din toate bisericile si confesiunile crestine. Despre acestia Insusi Mantuitorul a spus:
“Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta glasul Meu si va fi o turma si un Pastor.” ( Ioan 10, 16 )
Atunci care este adevarul specific Bisericii Adventiste care nu poate fi regasit in doctrina niciunei alte biserici ?
Raspunsul este : doctrina Sanctuarului cu tot ce e legat de acest subiect: lucrarea de mijlocire a Mantuitorului, judecata care precede revenirea in slava a lui Iisus, solia celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12, inchiderea harului si viziunea asupra evenimentelor premergatoare revenirii lui Iisus.
Daca cineva ne-ar solicita sa-i aratam “certificatul de nastere” al Bisericii Adventiste cu Biblia deschisa, ar trebui sa nu avem nicio ezitare in a pune degetul pe pasajul biblic din Apocalipsa 14, 6-12:
“ Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.
El zicea cu glas tare: “Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui si inchinati-va celui ce a facut cerul si pamatul, marea si izvoarele apelor!”
Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: “A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei !”
Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: “Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa inaintea sfintilor ingeri si a Mielului. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea, n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei !”
Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.”
Acesta este “certificatul de nastere” al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea ! Aici gasim ratiunea aparitiei acestei noi biserici in ultimul act al luptei dintre bine si rau, in ultimele clipe de har pe care le are pamantul nostru, inainte de revenirea in slava a Mantuitorului.
Dar ce fel de mesaj este cuprins in pasajul biblic citat mai sus ?
Depinde cu ce ochi privim lucrurile. Viata ne invata ca orice cuvant pe care-l rostim si orice gest pe care-l facem poate fi interpretat in cel putin doua moduri: fie pozitiv, fie negativ. Mesajul lui Dumnezeu din Apocalipsa 14, 6-12 poate fi privit si inteles din doua perspective:
– Pentru cei care nu-L cunosc si nu-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care raman razvratiti pana la capat impotriva Lui, mesajul este aspru, crud si demoralizator. Ei vor vedea in acest mesaj doar notiunile de judecata, manie divina si pedeapsa.
– Pentru cei care au gustat din bunatatea si dragostea lui Dumnezeu, care au inteles cate ceva din miza luptei dintre bine si rau si au contemplat jertfa adusa pe Calvar pentru mantuirea omenirii, mesajul este unul plin de speranta.
Ce poate fi aducator de speranta intr-un mesaj atat de solemn ca cel pe care il avem in vedere ?
1 ) Solia celor trei ingeri este o invitatie la impacare cu Dumnezeu. Inainte sa ne vorbeasca despre dreptatea divina, ea ne vorbeste despre harul lui Dumnezeu. Inainte sa auzim despre pedeapsa, solia ingerilor ne aminteste despre “Evanghelia vesnica”, adica despre vestea cea buna a mantuirii prin jertfa lui Christos.
2 ) Desi solia celor trei ingeri cuprinde si notiunea de judecata, intelem din cuprinsul mesajului ceresc faptul ca aceasta judecata nu este o judecata spre condamnare, ci una spre mantuire. Este vorba aici de acea judecata divina despre care vorbeste profetul Isaia:
“Veniti, totusi, sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” ( Isaia 1, 18 )
3 ) Solia celor trei ingeri vrea sa ne deschida ochii pentru a realiza ca traim intr-un Babilon mondial care va cadea in curand. Si, pentru ca Tatal nostru ceresc cunoaste dinainte urmarile acestei prabusiri, El doreste sa ne puna din timp la adapost de consecintele ei.
4 ) Dumnezeu vrea sa ne fereasca de amagirea adusa de inchinarea falsa, amagire spre care intreaga lume se indreapta cu pasi repezi. Daca Tatal nostru ceresc ar fi indiferent fata de soarta noastra, nu ne-ar fi lasat o avertizare atat de solemna cu privire la pericolul unei inchinari false.
Daca il vezi pe un semen ca lesina langa tine, poti lua una din urmatoarele doua atitudini: fie treci indiferent pe langa el, lasandu-i pe altii sa-i vina in ajutor, fie te implici, facand tot ce-ti sta in putinta sa-l ajuti. Uneori e nevoie sa-l zgaltai, sa torni apa rece peste el, poate trebuie sa-i dai si cateva palme…Insa toate aceste metode aparent dure il pot trezi pe cel cazut in lesin.
In acelasi mod, mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14 poate fi privit ca fiind unul dur si demoralizator. Insa, in ciuda “zgaltaielilor”, “palmelor” si a “dusului rece”pe care il cuprinde el, intrezarim preocuparea plina de grija a unui Dumnezeu iubitor pentru salvarea omului pacatos.
Oamenii se pot indoi cu privire la dragostea lui Dumnezeu atunci cand citesc despre pedeapsa crunta pe care o vor primi in final inchinatorii fiarei si ai icoanei ei. Dar sa nu uitam in ce context este rostita aceasta solie ! Este vorba de ultimele clipe de har care mai sunt acordate pamantului nostru. Cand mai e atat de putin pana ce istoria pacatului cu tot ce a insemnat ea se va incheia, Dumnezeu nu-Si mai poate permite sa foloseasca un limbaj placut, atragator si delicat. A facut-o de-a lungul intregii istorii a omenirii. Acum solemnitatea timpului cere un altfel de limbaj, o alta abordare.
Daca s-ar intampla ca sa ia foc casa vecinlui, fara ca el sa stie acest lucru, cu siguranta nu te vei duce la usa lui, spunandu-i pe un ton cat se poate de politicos si calm: “ Domnule profesor doctor docent, va rog sa ma scuzati pentru deranj la ora asta nepotrivita. Dar am vazut ca iese fum din casa d-v si m-am gandit sa va anunt cu respect. Va rog sa nu va suparati pe mine…”
Nimeni nu procedeaza in felul acesta in cazuri de forta majora. Daca a luat foc casa vecinului, nu mai e timp de politeturi, ci strigi cu toata puterea: “Vecine, a luat casa foc. Repede afara !”
5 ) Mesajul celor trei ingeri este plin de speranta si pentru faptul ca el este dat intr-un timp in care totul se intoarce cu susul in jos, cand natura iese din fagasul ei normal, cand stramtoarea se extinde printre neamuri si crizele de tot felul ameninta linistea si chiar existenta omenirii. Intr-un timp atat de tulbure, cand Babilonul sta sa se prabuseasca si cand criza morala devine tot mai adanca, Cuvantul lui Dumnezeu ne garanteaza ca va exista un popor sfant al lui Dumnezeu, o biserica pazitoare a Legii Sale care va oglindi chipul Mantuitorului in lume:
“Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” ( vers. 12 )
Intalnim in acest scurt verset din mesajul celor trei ingeri patru superlative incurajatoare:
1 ) “Sfintii” la care se refera mesajul nu sunt cei sanctificati de biserici prin voia oamenilor si dupa criterii omenesti. Ei sunt oameni obisnuiti ca oricare dintre noi, oameni care si-au legat speranta de lucrarea mantuirii savarsita pe crucea de pe Golgota si continuata in Sanctuarul ceresc de care Marele Preot Iisus Christos. Mesajul este plin de optimism, caci intr-un veac atat de corupt ca cel in care traim, Dumnezeu ne arata ca e posibil sa ajungem la standardul moral nescesar pentru a mosteni Imparatia Lui.
2 ) “Rabdarea” sfintilor este si ea un superlativ, pentru ca ea reprezinta incununarea tuturor virtutilor crestine, o suma a roadelor Duhului Sfant ( vezi Galateni 5, 22-23 ).Un om nu poate fi infranat, bland, statornic, iubitor, etc. daca nu este si indelung rabdator.
3 ) “Care pazesc poruncile lui Dumnezeu” – Ne aflam in fata unui nou superlativ. Textul nu vorbeste despre unele din poruncile divine, ci despre toate poruncile divine. Cand totul in jurul nostru e corupt, cand lumea se scalda in minciuna , necinste si imoralitate, cand majoritatea oamenilor cred ca nu se poate trai fara sa minti si sa furi, Biblia ne asigura ca in aceasta perioada tulbure Dumnezeu are un popor de o inalta moralitate, un popor in gura caruia nu poate fi gasita minciuna.
4 ) “Credinta lui Iisus” este cel de-al patrulea superlativ incurajator. Lumea a fost intotdeauna plina de tot felul de credinte inselatoare, iar sfarsitul de istorie nu se dezminte in aceasta privinta. Ce poate fi mai incurajator decat sa fim asigurati de Insusi Dumnezeu ca El va avea pana la finalul istoriei pacatului un popor, o biserica ce va trai si predica desprer credinta veritabila, aceea a lui Iisus.
Biserica Adventista a fost ( si inca mai este ) privita ca un fel de “cucuvea” aducatoare de vesti rele. Ea este privita ca predicand doar despre Lege, dreptate, judecata, sfarsitul lumii si pedeapsa finala a nelegiuitilor. Esenta mesajului acestei biserici este insa altul. Biserica ii invita pe oameni sa priveasca cu speranta spre lumea cea noua in care va domni neprihanirea si dreptatea, spre viata vesnica promisa de Creator si traita alaturi de El si de fiintele ceresti necazute in pacat. Mesajul cerului este un mesaj al sperantei, caci el ne indreapta privirile spre perspectiva implinirii celor mai inalte aspiratii ale spiritului uman pe care, oricat ne-am stradui, pe acest pamant nu le vom atinge niciodata.
“Speranta este capacitatea de a vedea un drum in viitor”, spunea autorul cartii “Anatomia sperantei” ( Jerom Groopman ). Astazi oamenii nu mai sunt capabili sa vada nici macar pasul urmator. Crizele de tot felul ne intuneca viitorul si perspectiva in fiecare zi a existentei noastre. In ciuda acestei stari generale, oamenii credintei pot vedea nu doar drumul intreg ce le sta inainte, ci chiar si finalul glorios care ii asteapta pe copiii lui Dumnezeu.
Insa mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12 nu ne vorbeste doar de speranta bisericii, ci si de responsabilitatea ei. Biserica a aparut in lume cu o misiune solemna. De implinirea sau neimplinirea ei depind bucuria noastra vesnica sau regretele noastre vesnice.
Nu stiu ce vor simti cei mantuiti atunci cand , aflandu-se in fata tronului lui Dumnezeu si bucurandu-se de slava si minunile cerului pregatite pentru ei, isi vor reaminti ca ar fi putut face mult mai mult pentru salvarea semenilor decat au facut-o. In cer vor exista si lacrimi , si regrete !
Este adevarat ca este promis in Apocalipsa 21, 1-5 ca Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii celor mantuiti. Dar atentie ! Promisiunea este facuta dupa trecerea primului mileniu al vesniciei. Intelegem ca, cel putin in prima parte a vesniciei, cei mantuiti vor avea parte de regrete si chiar de lacrimi. De ce ? Pentru ceea ce ar fi putut face si nu au facut, pentru ocaziile pierdute si pentru toti acei oameni pierduti pentru care nu au lucrat suficient de mult ca si ei sa se bucure de mantuire.
Pe data de 28 octombrie 1978, la 6 si 15 minute, un avion DC, apartinand companiei United Airlines, a ramas fara combustibil in timpul zborului. Cu eforturi disperate, pilotul McBroom a reusit sa readuca avionul la sol cu cei 189 de pasageri ai sai. Accidentul a avut insa si victime: 10 pasageri au murit in acel accident. Dupa 20 de ani de la accident, a avut loc o reuniune a supravietuitorilor tragicului eveniment. Toti cei prezenti l-au intampinat pe pilotul McBroom cu apaluze, aratandu-i recunostinta pentru ca a salvat viata atator pasageri.
McBroom insa nu era deloc bucuros. Multumind pentru aprecierile primite , el a spus: “Am un sentiment dulce-amar. Va multumesc, dar am pierdut zece oameni si asta inseamna mult.”
Cine doreste sa nu traiasca astfel de regrete in cer, trebuie sa ia in serios misiunea incredintata bisericii: sa duca vestea cea buna a mantuirii la cat mai multe suflete din jurul sau, prin mijloacele si darurile cu care a fost inzestrat.
Mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12 ne vorbeste despre o misiune globala. Ea trebuie sa ajunga la orice locuitor al planetei, pentru ca fiecare om sa ia decizia finala in deplina cunostinta de cauza. Fiecarui om Dumnezeu i-a randuit un loc in aceasta lucrare si, pe cat este de adevarat ca avem un loc sigur in cer, daca suntem credinciosi pana la sfarsit, tot atat de sigur este si faptul ca avem un loc sigur in lucrarea Sa pentru salvarea omenirii.
Insa, indiferent de modul in care ne foloseste Dumnezeu in ducerea Evangheliei vesnice la orice popor, limba, simintie si norod, lucrul cel mai important pe care nu trebuie sa-l uitam niciodata este ca prima si cea mai eficienta predica pe care putem sa o rostim in fata lumii este propria noastra viata.
Oamenii se uita nu la ceea ce spunem in primul rand, ci la ceea ce traim. De aceea, Dumnezeu asteapta sa devenim cu totii adevarate “scrisorii vii”, raspandind parfumul placut si atragator al neprihanirii lui Christos.
“Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa. Si oamenii nu aprind lumina ca sa o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa.
Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.” ( Matei 5, 14-16 )
Aceasta este esenta ultimului mesaj adresat de Dumnezeu lumii prin Biserica Sa. Aceasta este misiunea noastra, ca individ si ca biserica in ultimele clipe de har ale istoriei acestui pamant.
Lori Balogh
