Intr-o seara, cautand niste informatii pe internet, am citit un mesaj din cartea de oaspeti a unui site crestin. Mesajul, semnat “o crestina”, suna astfel:
“La inceput , am fost foarte interesata de studiile biblice expuse pe acest site, dar, la o studiere mai atenta a textelor, am constatat ca marea problema a adventistilor este E.White…Ce are special E.White de stie atatea ?…Oameni buni, cititi Scriptura si Domnul va va lumina…Iubiti-L pe Domnul si lasati-i pe ucenicii Lui deoparte…Pe El, Domnul, nu pe E.White sau cine stie ce alt om religios! “
9 aug.2006
Mesajul citat mai sus nu oglindeste parerea izolata a unui singur om, ci a unei intregi categorii de crestini care resping din start orice manifestare a spiritului profetiei in bisericile crestine de azi.
Daca ar fi sa trecem in revista deosebirile dintre Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea si celelalte biserici, am putea aduce in discutie mai multe teme, printre care:
– Problema adevaratei zile de odihna. Biserica Adventista recunoaste ca porunca a patra din Decalog se refera la Sabatul zilei a saptea, nu la duminica primei zile a saptamanii, asa cum crede majoritatea bisericilor crestine. Intr-adevar, in acest punct exista o deosebire fundamentala. Cu toate acestea,
exista si alte confesiuni care pazesc sabatul zilei a saptea ( vezi, de ex. http://www.thercg.org/home.html ,
The Restored Church of God ).
– Principii ale unei alimentatii sanatoase. Acestea sunt promovate de biserica, insa exista astfel de principii si in miscari de origine orientala, necrestine, ca New Age ( Ayurveda ).
– Doctrina despre Sanctuar si Judecata preadventa este intr-adevar un punct de docrina care deosebeste fundamental Biserica Adventista de celelalte biserici crestine.
Lista poate continua… Scopul celor scrise aici nu este insa de a contabiliza toate deosebirile existente. Am amintit cateva din ele doar pentru a introduce inca o deosebire fundamentala: atitudinea fata de manifestarea spiritului profetiei.
In Declaratia punctelor fundamentale de credinta, facuta la Sesiunea Conferintei Generale din 1980, formulate in 27 de paragrafe, la paragraful 17 citim:
“Adventistii de Ziua a Saptea cred ca intre darurile Duhului Sfant se afla si profetia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii ramasitei si a fost manifestat in lucrarea lui E. G. White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu al adevarului investit cu autoritate, aducand bisericii incurajare, calauzire, instruire si mustrare. Ele declara in mod clar ca Biblia este etalonul dupa care orice invatatura si experienta trebuie sa fie verificata.” Puncte fundamentale, 17
Aceasta este pozitia oficiala a Bisericii Crestine Adventiste de Ziua a Saptea fata de manifestarea darului profetic. Dar pe ce baza ? Care sunt argumentele biblice pe care le putem invoca si prin care-i putem convinge si pe alti crestini sinceri ca E. G. White a fost un profet trimis de Dumnezeu pentru calauzirea bisericii Sale din ultima perioada a istoriei?
2 Cronici cap. 20 ne relateaza un moment din istoria zbuciumata a Regatului lui Iuda, aflat sub domnia lui Iosafat, unul din cei mai buni imparati pe care i-a avut poporul iudeu. Iosafat este informat, la un moment dat, ca de granitele regatului sau se apropie armatele unora din cei mai mari dusmani ai poporului evreu: amonitii, moabitii si locuitorii M-telui Seir. La auzul vestii, Iosafat este ingrozit, caci isi da seama ca fortele sale sunt mult depasite de cele ale inamicului. Totusi imparatul nu dispera. Fiind un om credincios, el cheama poporul la post si rugaciune. El insusi inalta o rugaciune impresionanta in curtea Templului pentru izbavirea poporului de primejdia care batea la usa.
In timp ce poporul statea inaintea Domnului, in rugaciune si umilinta, se intampla ceva deosebit:
“Atunci Duhul Domnului a venit in mijlocul adunarii peste Iahaziel, fiul lui Zaharia…Si Iahaziel a zis: “ Ascultati tot Iuda si locuitorii din Ierusalim, si tu, imparate Iosafat ! Asa vorbeste Domnul: “Nu va temeti si nu va inspaimantati inaintea acestei mari multimi , caci nu voi veti lupta, ci Dumnezeu.” ( 2 Cronici 20, 14-15 )
Efectul imediat al soliei profetului il cunoastem din versetele urmatoare: poporul este incurajat, postul se transforma in imnuri de lauda la adresa lui Dumnezeu, iar strategia militara sufera o modificare substantiala: in prima linie sunt trimisi nu luptatorii de elita, ci, paradoxal, cantaretii ce inalta imnuri de lauda lui Dumnezeu.
Rezultatul manifestarii darului profetic cu acea ocazie a fost o biruinta rasunatoare daruita de Dumnezeu poporului sau. Armata iudeilor nu a trebuit sa miste nici macar un deget pentru acesta victorie. Acest crampei de istorie sacra ne demonstreaza rolul imens pe care l-a avut profetul (si il are inca! )in viata poporului lui Dumnezeu din toate timpurile.
Daca privim in istoria biblica, observam ca profetul a fost intotdeauna autoritatea suprema , deoarece el vorbea in Numele lui Dumnezeu. Din punct de vedere moral- spiritual, profetul era deasupra oricarei autoritati civile sau religioase. Biblia consemneaza multe cazuri in care profetii au mustrat pacate ale regilor, preotilor si levitilor. Nu mai vorbim de pacatele poporului…
O scurta observatie: profetul nu trebuie confundat cu un predicator. Daca predica este rezultatul colaborarii intre elementul uman si cel divin, fiind mult influentata de instruirea omului, profetia nu mai este rezultatul unei colaborari. Ea este in exclusivitate lucrarea Duhului Sfant. Profetul nu trebuie sa aibe cine stie ce pregatire intelectuala, insa trebuie sa fie un om integru, un om moral si cu totul consacrat lui Dumnezeu si lucrarii Sale.
Argumente generale in favoarea darului profetic prezent in biserica:
1. Fara darul profetic, noi nu am fi avut Scriptura in forma actuala in mainile noastre. Faceti un exercitiu de imaginatie si incercati sa va imaginati o Biblie fara cartile scrise de profeti (fara manifestarea darului profetic ).
– Moise a fost profet. Fara el nu am fi avut nici primele cinci carti ale Vechiului Testament
( Pentateucul ) si nici Cartea lui Iov.
– Samuel a fost profet. Fara el nu am fi avut cartile 1 si 2 Samuel.
– David a fost profet. Fara el nu am fi avut Psalmii.
– Isaia, Ieremia, Ezechiel si intreaga pleiada de “profeti mici” ( Daniel, Osea, Amos, Ioel, Tefania, Habacuc etc. ) au fost profeti. Fara ei o mare parte din Vechiul Testament nu ar fi existat.
Ma intreb ce ar mai fi ramas din Vechiul Testament fara existenta si lucrarea profetilor?
In ceea ce priveste Noul Testament, sa ne gandim cum ar fi inceput misiunea Mantuitorului fara lucrarea celui mai mare profet pe care l-a cunoscut istoria sacra- Ioan Botezatorul ? Sa ne gandim cum s-ar fi incheiat Biblia fara Apocalipsa- aceasta ferestra luminoasa spre cer, scrisa de profetul – apostol Ioan.
2. Moise atrage atentia ca planul lui Dumnezeu a fost intotdeauna acela de a-Si calauzi, intari si mustra biserica din toate timpurile prin lucrarea profetilor.
“Domnul Dumnezeul tau iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un prooroc ca mine, sa ascultati de el !” ( Deuteronom 18, 15 )
3. Profetul Amos ne asigura ca Dumnezeu, inainte de a actiona, isi descopere vointa si planurile profetilor:
“Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fara sa-Si descopere taina Sa slujitorilor Sai proorocii .” ( Amos 3, 7 )
Textul acesta ne vorbeste mult despre caracterul lui Dumnezeu si metodele Sale de a lucra cu oamenii. Avem aici descoperirea unui Dumnezeu plin de dragoste, atent si preocupat sa ne informeze despre evenimentele ce vor avea loc in viitor. Dragostea Sa Il determina sa treaca peste bariera pacatului dintre noi si El si sa-i foloseasca pe profeti pentru a ne comunica lucrurile de care avem cea mai mare nevoie.
4. Apostolul Pavel scrie bisericii din Corint despre trei mari beneficii pe care le aduce darul profetic bisericii:
“ Cine prooroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor spre zidire, sfatuire si mangaiere.”
( 1 Corinteni 14, 3 )
Daca o biserica, oricat ar fi de mare si bogata, nu are nevoie de “zidire, sfatuire si mangaiere” din partea lui Dumnezeu, atunci sa dea la o parte darul profetic! Sa renunte la profeti ! Daca insa ea nu se poate dispensa de cele trei beneficii, atunci sa caute cu ardoare manifestarea darului veritabil ( nu cel falsificat ! ) al profetiei.
Darul profetic in zilele noastre
Exista o prejudecata larg raspandita printre bisericile crestine potrivit careia darul profetic ar fi incetat odata cu epoca apostolilor. Nu se poate aduce insa nicio dovada biblica in sprijinul acestei idei. Nu avem niciun indiciu biblic cum ca Dumnezeu ar fi intentionat sa retraga manifestarea acestui dar spiritual dupa moartea apostolilor. Dimpotriva, atunci cand Biblia vorbeste de ultima biserica- aceea care-L va intampina pe Mantuitorul- “biserica ramasitei”, ea aminteste si de darul profetiei.
Apocalipsa 12, 17: “Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Iisus Christos.”
Apocalipsa 19, 10: “… Fereste-te sa faci una ca acesta ! Eu sunt un impreuna slujitor cu tine si cu fratii tai care pastreaza marturia lui Iisus. Lui Dumnezeu inchina-te ! Caci marturia lui Iisus este duhul proorociei.”
Ioel 2, 28-29: “Dupa aceea voi turna Duhul Meu peste orice faptura; fii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri vor visa visuri si tinerii vostri vor avea vedenii. Chiar si peste robi si peste roabe voi turna Duhul Meu in zilele acelea.”
Este de subliniat faptul ca toate cele trei pasaje biblice, ele insele fiind scrise de profeti, se refera la perioada ultimei biserici, in timpul imediat premergator revenirii in glorie a Mantuitorului. Este numai logic si firesc ca biserica sfarsitului, care trebuie sa se confrunte cu cele mai mari provocari din istorie, sa fie intarita, calauzita, mustrata si mangaiata prin manifestarea darului profetic. Daca biserica din toate timpurile a avut nevoie de lucrarea profetilor, de ce am crede ca biserica ramasitei nu are nevoie de lucrarea lor ?
Cateva observatii legate de darul profetic in Noul Testament:
1. Cand Pavel enumera darurile spirituale, darul profetic este amintit printre cele mai importante. Vezi Romani 12, 6 si Efeseni 4, 11.
2. Pavel acorda prioritate acestui dar intre darurile spirituale pe care le aminteste:
“Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti. Dar mai ales sa proorociti.”
( 1 Corinteni 14, 1 )
De ce E. G. White este recunoscuta ca profet al bisericii ramasitei ?
Ocazia nu ne permite sa intram in detalii interesante cu privire la acest subiect. Un lucru trebuie insa subliniat: E.White a fost chemata de Dumnezeu sa transmita soliile Lui catre biserica Sa de la mijlocul secolului al 19-lea intr-o lume in care numai barbatii aveau un cuvant de spus. Iata ca intr-o lume a barbatilor, Dumnezeu cheama o femeie in slujba de profet.
Stiti care a fost urmarea imediata a acestui fapt ? Viata, activitatea si scrierile ei au fost puse sub lupa, sub o severa cercetare.
Rezultatul acestor repetate verificari a fost surprinzator pentru majoritatea bisericii: E. White a trecut cu bine toate testele. Timp de 70 de ani, din 1844, cand avea doar 17 ani si pana in 1915- anul mortii sale- E.White a fost folosita de Dumnzeu pentru a-Si calauzi, intari, mustra si mangaia biserica.
E.G. White a avut peste 2000 de viziuni. A lucrat si predicat in trei continente ( America, Europa si Australia ). A scris carti ale caror volume, puse unul peste altul, depasesc statura unui om. Si acesta, fara sa aiba o instruire deosebita in scolile lumii. E.G. White nu si-a asumat niciodata rolul de profet ( ea se numea pe sine doar un “sol al lui Dumnezeu” ), insa nici nu a obiectat cand cei din jur o numeau profet. Lucrarea si viata ei au fost apreciate si elogiate nu doar in sanul Bisericii Adventiste, ci chiar de oameni importanti din afara bisericii.
E.G.White nu a facut niciodata parte din conducerea bisericii, iar doctrina ei nu i-a fost data prin viziuni, asa cum afirma scepticii rau-intentionati. Toate punctele de doctrina ale Bisericii Adventiste au fost descoperite prin studiu si rugaciune de pionierii miscarii advente. Doar in momentul in care un anumit adevar biblic era inteles pe deplin de catre toti cei care studiau subiectul, Dumnezeu intarea acea descoperire printr-o viziune data profetului bisericii.
O intamplare supranaturala, dintre multele care s-au petrecut in viata bisericii si in care avem dovada ca Dumnezeu S-a folosit de E. G. White pentru calauzirea bisericii si a membrilor ei ( intamplarea e povestita de Arthur White ):
La inceputul lucrarii in Australia, un om de afaceri pe nume Faulkhead a auzit solia adventa si s-a alaturat bisericii. Era un om capabil si, in scurt timp, a fost ales trezorier la casa de editura. Problema care se punea era ca Faulkhead, inainte de a deveni adventist, facea parte din mai multe societati secrete masonice, lucru la care nu a renuntat nici dupa convertire. El credea ca putea fi in acelasi timp un bun adventist, dar si un membru al acelor societati secrete.
Cu timpul , Faulkhead a devenit chiar conducatorul uneia din societati, fiind tot mai implicat in activitatea acestora. Dar, in timp ce el se preocupa tot mai mult de societatile secrete, neglija in aceeasi masura biserica. Conducerea bisericii a incercat sa-l convinga sa renunte la apartenenta sa la aceste societati, insa el a replicat :
“Nu voi renunta la legatura mea cu aceste societati secrete indiferent ce va spune vreun pastor.”
Exact in acea perioada, E.G. White a facut o calatorie in Australia. Pe vas, in timpul calatoriei, E.G.White a avut o viziune in care Dumnezeu i-a descoperit ca in Australia va cunoaste in mod deosebit trei barbati a caror viata i-a fost aratata. Ajungand la Melbourne, orasul in care se afla casa de editura, E.G.White a facut cunostinta cu Faulkhead pe care l-a recunoscut ca fiind unul din cei trei barbati din viziune..
E. White i-a scris apoi o marturie personala conform celor descoperite in viziune. In acesta marturie personala, ea atragea atentia asupra pericolului si asupra influentei negative pe care le aveau aceste societati secrete asupra lui. Mesajul nu a fost insa trimis, deoarece Domnul ii aratase ca nu sosise timpul potrivit pentru aceasta. E.G. White a pus mesajul in sertar, incercand sa-l trimita din nou dupa doua sau trei luni. Si de data aceasta Duhul Sfant a indrumat-o sa nu o faca.
Asa a trecut un an intreg, timp in care familia Faulkhead s-a implicat din ce in ce mai mult in activitatea societatilor secrete. Dupa un an, cu prilejul incheierii cursurilor la scoala din Melbourne, E.G.White s-a intalnit personal cu Faulkhead, spunandu-i:
“Frate Faulkhead, povara cazului tau apasa asupra mea. Am un mesaj pentru tine si pentru sotia ta. De mai multe ori am vrut sa vi-l trimit, dar de fiecare data Duhul lui Dumnezeu mi-a interzis sa fac acest lucru”
A urmat apoi o discutie intre cei doi, in care E.G. White i-a povestit ce i-a descoperit Dumnezeu despre legatura lui cu societatile secrete, de faptul ca un om nu poate sluji la doi stapani. Apoi i-a spus ca in viziune i s-a descoperit chiar si locul pe care-l ocupa in sala lojei masonice, cat si unele din conversatiile lui cu ceilalti membri ai societatii.
E.G. White i-a spus apoi cum in viziune i-a vazut pe unii barbati din societatea secreta cum au venit la Faulkhead si i s-au adresat cu cuvintele: “Stapane demn de inchinare!” Auzind acestea, Faulkhead s-a cutremurat: acestea erau cuvinte secrete , folosite doar intr-o intalnire secreta.
E.G. White a continuat, aratandu-i ca la colecta din sabat, la biserica, el a daruit cele mai mici monede, in timp ce, in sala de intalnire a lojei masonice a scos cele mai mari bancnote. Apoi E.G.White l-a indemnat sa se daruiasca lui Dumnezeu fara reserve si sa nu mai aibe inima impartita, adaugand ca nu poate sa-i spuna tot ce ii descoperise Dumnezeu in viziune. Spunand acestea, E.G.White si-a miscat mana intr-un anume fel. Cand a vazut gestul ei, Faulkhead a tresarit si a devenit palid. Apoi, punandu-si mana pe umarul lui E.G.White, a intrebat-o:
“Stii ce ai facut ?”
“Nu am facut nimic” a spus ea.
“Ba da, ai facut. Ai facut semnul secret al societatii pe care o conduc.”
Apoi au continuat sa discute. E.G.White l-a indemnat din nou sa rupa orice legatura cu acele societati, dupa care si-a miscat din nou mana intr-un anume fel. Faulkhead a devenit din nou palid si a inceput sa tremure din tot corpul. Apoi i-a spus:
“Sora White, ai facut semnul secret al celui mai inalt ordin al societatilor secrete din care fac parte.”
E.G.White i-a raspuns:
“Ingerul meu insotitor mi l-a aratat.”
Acest semn secret descoperit de inger era cunoscut doar de sase oameni din Australia. Faulkhead insusi nu cunoscuse acest semn pana in urma cu zece zile. El a recunoscut ca nicio femeie nu putea cunoaste semnul acesta pentru ca el era tinut in mare secret, iar atunci cand ei participau la intalnirile secrete, usa era pazita si pe dinlauntru si pe dinafara, pentru a nu fi auziti de straini. Cand E.G. White a facut cele doua semne, Faulkhead a recunoscut:
“Aceasta aduce cu adevarat in inima mea teama de Dumnezeu, pentru ca vad cum lucreaza Domnul ca sa ma opreasca de la aceste lucruri. “
In ochii lui au aparut lacrimi, apoi a adaugat:
“Accept fiecare cuvant. Toate sunt pentru mine. Accept lumina pe care mi-a trimis-o Domnul prin tine. Voi actiona in armonie cu ea. Sunt membru a cinci loje. Alte trei loje sunt sub conducerea mea. Eu controlez toate afacerile lor. De acum , nu voi mai participa la intalnirile lor. Imi voi inceta relatiile de afaceri cu ele cat mai repede cu putinta.”
Pana in acel moment, Faulkhead o stima pe E. White, insa nu lua in serios marturiile ei. Acum capatase o alta parere despre lucrarea lui Dumnezeu prin ea. In dimineata urmatoare, Faulkhead si-a dat demisia din toate societatile secrete din care facea parte. S-a dedicat cu totul lucrarii lui Dumnezeu si multi ani a a lucrat pentru casa de editura din Australia. A murit ca un crestin adventist sincer si loial, iar copiii lui au continuat lucrarea pe care o incepuse.
Concluzii:
“Ce are special E.White de stie atatea ?”- se intreba persoana care si-a postat mesajul pe internet.
Ca om, ea nu avea nimic special, dimpotriva. Era un om ca oricare dintre noi, o femeie care trebuia sa razbeasca si sa lucreze intr-o lume dominata de barbati. Avea o sanatate subreda si nu a avut parte de o instruire speciala. A fost saraca si a cunoscut din plin greutatile vietii. Daca a avut ceva special, atunci acel ceva a fost darul profetic primit de la Duhul lui Dumnezeu pentru calauzirea, indrumarea, mangaierea si mustrarea bisericii ramasitei.
Lucrarile ei nu trebuie asezate alaturi de Scriptura si nu trebuie sa inlocuiasca Scriptura. Ele sunt utile bisericii doar in masura in care ne ajuta sa intelegem mai bine Biblia si voia lui Dumnezeu. Nimeni nu aprinde o lanterna ca sa vada mai bine in toiul zilei cand soarele straluceste pe cer. Lanterna e buna doar daca soarele nu mai e in fata ochilor nostri. Lucrarile lui E.G. White reprezinta o lumina mai mica ce ne conduce la lumina cea mare a Cuvantului lui Dumnezeu. Ea insasi, in multe ocazii, a ridicat Scriptura, spunand: “Va recomand acesta carte !”
Apostolul Pavel ii indeamna pe crestinii tuturor timpurilor:“Nu dispretuiti proorociile !”
( 1 Tesaloniceni 5, 20 ). De ce am fi tocmai noi cei ce le dispretuim ? De aceea, sa ascultam de indemnul dat pe paginile Scripturii de unul din cei mai buni imparati pe care i-a avut poporul lui Dumnezeu de alta data:
“Incredeti-va in Domnul, Dumnezeul vostru si veti fi intariti ! Incredeti-va in proorocii Lui si veti izbuti ! “ ( 2 Cronici 20, 20 )
Lori Balogh
