Cate lucruri nu se pot intampla in decurs de 40 de ani, chiar daca e vorba doar de viata unui pastor ? Oricat de monotona ar parea viata, exista momente pe care un cunoscut autor de literatura le numeste “astrale” ( Stefan Zweig-“Orele astrale ale omenirii “). Termenul nu mi se pare deloc pretentios si voi incerca sa explic.
Cunoastem din istoria biblica faptul ca Moise a petrecut 40 de ani in pustia Madianului, pascand turma socrului sau. O viata de om- am putea spune- petrecuta in monotonia aproape ucigatoare a desertului. Sa faci zi de zi acelasi lucru, fara nicio variatie, sa vezi zi de zi acelasi peisaj arid, sa auzi zi de zi acelasi behait al oilor, nu este o viata de invidiat. Dimpotriva !
Si totusi, in aceasta scurgere aproape atemporala a existentei sale, Moise a trait o clipa “astrala” care i-a schimbat definitiv cursul vietii. Si nu doar cursul propriei vieti, ci pe a unui popor intreg.
Exod 3, 1-6 : Rugul aprins
De ce oare Duhul lui Dumnezeu, care a inspirat intreaga Biblie, a ales tocmai acest moment, si nu altele, din acesta perioada a existentei lui Moise ? Biblia ar fi putut sa ne relateze , in legatura cu acea perioada, despre framantarile sufletesti ale lui Moise dupa esecul din Egipt, despre dezamagirile lui, despre umilinta pe care o traia ca pastor in desert, desi fusese educat in cele mai inalte scoli egiptene. Biblia ar fi putut sa ne relateze despre problemele din familia lui, despre felul de inchinare al socrului sau Ietro, preot al Madianului, sau despre o multime de alte lucruri. Inspiratia trece insa peste toate acestea, oprindu-se in schimb asupra acestui moment din viata lui. De ce ? Pentru ca acesta este momentul de cotitura al vietii lui Moise, momentul chemarii lui la o misiune unica in istorie si din care putem invata cateva lucruri valabile pentru oricare generatie de credinciosi.
Sa observam cateva idei ce se desprind din aceasta “ora astrala” a vietii lui Moise, a poporului evreu si a omenirii intregi:
1. Moise s-a putut intalni cu Dumnezeu numai dupa ce a manat turma “dincolo de pustie”(vers1) Dumnezeu e prezent oriunde in acest univers. Atributul Sau de a fi Omniprezent garanteaza acest lucru. El este prezent mai ales acolo unde e dorit si chemat de omul pe care l-a creat. Expresia biblica “dincolo de pustie” ne spune insa ceva important: ca o intalnire speciala cu El poate avea loc doar atunci cand trecem dincolo de “pustia” grijilor, dincolo de framantarile si nelinistile cotidiene si trecatoare.
Aceasta intalnire cu Creatorul “dincolo de pustie” este valabila si pentru barbatii prea ocupati cu castigarea existentei, si pentru elevii ocupati cu examenele, si pentru sotiile impovarate de grijile gospodaresti. Pentru a-L intalni pe Domnul, fiecare trebuie sa treaca “dincolo” de cotidian.
Moise avea si el pustia lui, pe care o cunostea “ ca in palma”. O strabatuse zi dupa zi, an dupa an, timp de 40 de ani…A sosit insa o zi in care, saturat de acea pustie monotona, a dat curs unei chemari launtrice de a iesi din cotidian. A fost ziua intalnirii lui cu Iehova, Dumnezeul cel vesnic, zi dupa care Moise nu a mai fost acelasi.
Doreste cineva sa-L intalnesca intr-un mod deosebit pe Dumnezeu ? Nu are altceva de facut decat sa treaca dincolo de rutina zilnica, luandu-si un timp special pentru El. In mod garantat, Dumnezeu va fi prezent la intalnire ! Si nu cu mana goala, ci plina de binecuvantari !
2. Ingerul Domnului i s-a aratat intr-o flacara de foc. ( vers. 2 )
Cineva ar putea fi contrariat de faptul ca in versetul 2 Biblia vorbeste despre “Ingerul Domnului “, iar mai departe se spune ca Dumnezeu Insusi i-a vorbit lui Moise. Este o contradictie in Cuvantul Scripturii, asa cum sustin scepticii ? Nu, nu e vorba de asa ceva.
Termenul folosit in ebraica veche si care a fost tradus cu “inger” este “malachia”, care inseamna “sol”, “cel trimis”. Solul ceresc nu trebuia sa fie in mod obligatoriu un inger in sensul de fiinta creata. El putea fi Insusi Fiul lui Dumnezeu, care, in repetate randuri in istoria Vechiului Testament, a venit pe pamant cu o misiune speciala ( vezi Geneza cap. 19; Iosua 5, 13-15; Judecatori cap. 13 etc. )
“Ingerul” care i-a vorbit lui Moise din mijlocul rugului aprins a fost Insusi Iisus Christos. Intelegem de aici ca cel care are initiativa este Dumnezeu.
Incerc sa inteleg ce se petrecea in sufletul lui Moise dupa esecul avut in Egipt. Timp de 40 de ani el a cautat probabil un raspuns, o rezolvare la framantarile sale sufletesti. Insa raspunsul nu a venit nici dupa un
an , nici dupa zece ani, nici dupa 39 de ani…Cat de descurajat si dezamagit trebuie sa fi fost acest om care-si iubea poporul si pe Dumnezeu in acelasi timp ! Sufletul sau parea a fi un pustiu mai arid decat pustiul Madianului.
Si golul lui sufletesc devine din ce in ce mai mare, pana ce, intr-o zi, indemnat de Duhul lui Dumnezeu, el trece dincolo de pustie, intr-un loc unde i se ofera ocazia sa aiba o experienta unica: Dumnezeu insusi ii iese in intampinare.
3. Dumnezeu probeaza sinceritatea omului si, dupa ce aceasta e dovedita, El i se descopera in mod deplin.
Initial, Moise vede doar rugul aprins si atat. Nu aude niciun glas, nicio chemare…Ar fi putut trece mai departe nepasator. Sau ar fi putut fugi speriat…Sau ar fi putut crede ca e victima unui miraj al desertului. Moise nu e nici nepasator, nici speriat si era prea cultivat ca sa nu deosebeasca un miraj de ceea ce vedea.
“Am sa ma intorc sa vad ce este aceasta vedenie minunata.” ( vers. 3 )- iata proba sinceritatii lui, a dorintei de a iesi din monotonia si rutina vietii zilnice.
“Domnul a vazut ca el se intoarce sa vada si Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului…”(vers.4)
Iar Moise raspunde : “Iata-ma!” Cat de exact s-au implinit in viata lui Moise, cu acesta ocazie, cuvintele profetului Ieremia:
“Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi…” –zice Domnul. ( Ieremia 29, 13-14 pp. )
4. In scena rugului aprins se mai afla inca o idee valoroasa, asupra careia voi insista mai mult- felul in care trebuie sa ne comportam in prezenta lui Dumnezeu, in general, si in biserica Sa, in special.
“Dumnezeu a zis: Nu te apropia de locul acesta! Scoate-ti incaltamintele din picioare, caci locul pe care-l calci este sfant !” ( vers. 5 )
Ati citit in vreo enciclopedie sau in vreun manual de geografie ca ar exista un loc sfant in desertul Madianului ? La poalele Sinaiului exista o manastire veche care pretinde ca adaposteste asa-zisul rug al lui Moise. El este inca verde, insa cine poate sti ca in acel loc s-a intamplat minunea ? Azi nu se cunoaste exact nici care e varful muntos pe care Moise a primit Legea… Se presupune doar … Cu atat mai putin nu se cunoaste locul in care i s-a spus lui Moise sa se descalte.
Mai mult, ati gasit undeva in Biblie vreo informatie legata despre acel loc sfant ? Ce a facut ca acel loc sa devina pentru scurt timp un loc sfant ? Doar prezenta lui Dumnezeu.
Sa observam doua amanunte :
– Dumnezeu nu-l goneste pe Moise din acel loc sfant, dimpotriva, il cheama pe nume din mijlocul rugului.
– Dumnezeu nu-i cere lui Moise nimic in schimbul privilegiului de a ramane in prezenta Sa, cu exceptia unui singur lucru: respect. Scoaterea incaltamintei din picioare era, potrivit locului si timpului, o manifestare a respectului sfant si a umilintei.
“ Umilinta si respectul ar trebui sa caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin in prezenta lui Dumnezeu. In Numele lui Iisus noi putem veni inaintea Sa cu incredere, dar nu trebuie sa ne apropiem de El cu indrazneala si incumetare ca si cand El ar fi pe aceeasi trepta cu noi. Sunt unii oameni care se adreseaza Marelui, Atotputernicului si Sfantului Dumnezeu care locuieste intr-o lumina de care nu te poti apropia ca si cand s-ar adresa cuiva care este deopotriva cu ei sau chiar unuia care este mai prejos decat ei. Sunt unii oameni care se poarta in casa Lui cum nu s-ar incumeta sa se poarte in camera de audienta a unui conducator pamantesc. Acestia sa-si aduca aminte ca se afla in fata Aceluia pe care Il adora serafimii si in prezenta caruia ingerii isi acopera fetele. Dumnezeu trebuie sa fie mult mai mult onorat; toti aceia care isi dau in adevar seama de prezenta Lui se vor pleca in umilinta inaintea Lui si, asemenea lui Iacov cand a privit descoperirea lui Dumnezeu, vor striga: “ Cat de infricosat este locul acesta ! Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor.”
E. G. White, Patriarhi si Profeti, pag. 256
Rugul din pustia Madianului era un rug ca oricare altul: aceleasi frunze, aceesi infatisare generala…Rugul acesta insa, in acele momente, adapostea prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Biserica in care ne inchinam poate avea aceleasi ziduri ca orice alta constructie, acelasi mobilier, aceleasi utilitati… Dar cladirea ei se deosebeste fundamental de oricare alta cladire din lume deoarece in acest loc este chemat Numele sfant al lui Dumnezeu.
Domnul nu ne interzice, spunandu-ne: “ Nu intrati aici, caci e un loc sfant !” Dimpotriva, El Insusi ne cheama sa venim in casa Sa pe care profetul Isaia o numeste “ o casa de rugaciune pentru toate popoarele” ( Isaia 56, 7 ). El nu ne cere sa ne scoatem incaltamintea din picioare cand intram in biserica, asa cum se intampla in sinagoga evreiasca. El nu ne cere sa avem fete prelungi si triste in prezenta Sa, dimpotriva, doreste sa fim plini de o bucurie sfanta.
Dumnezeu ne cere insa un lucru: sa pasim in biserica cu sfiala, umilinta si mult, foarte mult respect. Dupa ce intreaga saptamana am strabatut pustiul acestei vieti aride, Sabatul ne este oferit ca o oaza de liniste si reechilibrare a sufletelor noastre. Biserica este acel “dincolo de pustie” unde ne putem intalni cu Dumnezeu intr-un mod cu totul deosebit. Marele nostru gol sufletesc in forma de Dumnezeu poate fi umplut in acest loc mai mult decat putem spera si mai mult decat ne putem imagina.
Cum ne apropiem de locul acesta ? Ce facem aici ? Ce discutam in acest loc sfant ?
“Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu si apropie-te mai bine sa asculti decat sa aduci jertfa nebunilor, caci ei nu stiu ca fac rau cu aceasta. Nu te grabi sa deschizi gura si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu este in cer, iar tu pe pamant, de aceea sa nu spui vorbe multe. Caci daca visurile se nasc din multimea grijilor, prostia nebunului se cunoaste din multimea vorbelor.” ( Eclesiastul 5, 1-3 )
Doua amanunte mi-au atras atentia in acest pasaj biblic :
1. “Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu !” De ce piciorul si nu gura, inima, gandurile ? Nu am gasit decat un posibil raspuns, si acesta partial: Desi picioarele noastre trupesti sunt cele care ne conduc spre biserica, este atat de usor ca “picioarele” gandurilor si simtamintelor noastre sa ne poarte cine stie pe unde , prin pustia acestei lumi, cu grijile si placerile ei de o clipa. Chiar daca suntem prezenti cu trupul, cu spiritul putem rataci departe de Dumnezeu. Aceste "picioare” ale gandului trebuie in mod deosebit pazite.
2. In acest loc sfant, unii pot aduce, din nefericire pentru ei si pentru intreaga biserica, “jertfa nebunilor”. Este o expresie dura, plina de gravitate, rar intalnita pe paginile Bibliei. Ce poate sa insemne aceasta “jertfa a nebunilor” ?
Ideea de jertfa este legata de aceea de inchinare. Desi dupa Golgota nu se mai aduc jertfe de animale, a ramas un anumit fel de jertfa ca forma de inchinare. Laudele la adresa lui Dumnezeu, rugaciunea, cantarile, consacrarea noastra, darurile pe care le aducem, toate acestea sunt jertfe pe care le aducem ca recunostinta fata de harul divin.
Al doilea termen- acela de “nebun”- este folosit in Biblie cu un sens mult mai larg decat in limbajul cotidian. Cand Biblia vorbeste de nebunie, nu trebuie sa intelegem doar sensul restrans de dezechilibru mintal, ci si sensul mai larg – acela de dezechilibru spiritual. Avem multe exemple in acest sens:
– Bogatul din parabola Mantuitorului ( Luca 12, 13-21 ) nu era un dezechilibrat mintal. Era un om de afaceri prosper, care stia sa–si conduca afacerile, a carui minte era activa si gata sa planuiasca , sa se reorienteze, sa caute solutii… Cu toate acestea, Biblia il numeste “nebun”, nu datorita vreunui dezechilibru psihic, ci datorita egoismului sau exacerbat. Bogatul acesta nu mai era un egoist oarecare, ci un egolatru- un om care se inchina lui insusi.
– Nabal, sotul Abigailei, este numit nebun nu pentru ca ar fi fost lipsit de discernamant, ci datorita rautatii si a lipsei sale de recunostinta ( 1 Samuel 25, 25 )
– Ateismul este si el o forma de nebunie pe care Cuvantul lui Dumnezeu o demasca in Psalmul 14, 1:
“Nebunul zice in inima lui : “Nu este Dumnezeu.”
Si exemplele pot continua. Ma intreb: Ce dezechilibru spiritual se poate intampla in viata unor oameni care vin in biserica pentru a se inchina, dar care, in loc de “jertfe vii, sfinte, placute lui Dumnezeu”
( Romani 12, 1 ), aduc “jertfa nebunilor” ?
Iata cateva idei extrase din lucrarea scrisa de E.G.White – Marturii vol.5, cap. “Purtarea in Casa lui Dumnezeu”:
– Biserica de pe pamant este “poarta cerului”, in care oamenii sunt pregatiti pentru biserica de sus.
– Sfintenia atribuita Sanctuarului pamantesc ar trebui sa ne invete cum trebuie sa ne comportam in locul in care Dumnezeu se intalneste cu poporul Sau.
– In biserica trebuie sa existe reguli cu privire la timpul, locul si modul de inchinare in timpul serviciilor divine.
– Vorbirea obisnuita, soapta si rasul nu ar trebui sa fie ingaduite in Casa de rugaciune, fie inainte, fie dupa serviciul divin. O evlavie fierbinte si activa ar trebui sa-i caracterizeze pe cei ce vin sa se inchine.
– Pentru oamenii care sunt constienti ca se afla in prezenta lui Dumnezeu tacerea este elocventa.
– Cand este rostit Cuvantul lui Dumnezeu, sa nu uitam niciodata ca auzim vocea Lui prin slujitorul sau delegat pentru acest lucru.
– Dumnezeu doreste ascultatori atenti, nu oameni care dorm in biserica. In Pilda neghinei ni se spune ca, in timp ce oamenii dormeau, Satana si-a semanat neghina.
– Parintii trebuie sa-si invete copiii sa arate respect fata de locasul de inchinare.
– Biserica nu este un loc in care sa se incheie tranzactii comerciale, lumesti.
– Imbracamintea celor ce vin in Casa lui Dumnezeu se cere a fi simpla, de bun gust, curata si ordonata, fara podoabe exterioare care sunt nepotrivite unui sanctuar. Tot ceea ce distrage mintea de la solemnitatea serviciului divin este o ofensa adusa lui Dumnezeu.
– Orice biserica nou infiintata trebuie sa fie instruita in aceasta privinta, iar pastorul ei poarta o raspundere uriasa inaintea lui Dumnezeu.
Extrase din E.G.White, Marturii vol. 5, “Purtarea in Casa lui Dumnezeu”,pag.522-533
Vrea cineva, care doreste cu sinceritate mantuirea, sa aduca cu buna stiinta in biserica pe care o iubeste “jertfa nebunilor” ? Sunt convins ca nimeni nu doreste acest lucru.
De ceea: “ Va indemn dar , fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta , placuta lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. “ ( Romani 12, 1 )
Cei care vin in Biserica lui Christos si se comporta cu respect fata de tot ce este legat de Numele sfant al lui Dumnezeu, vor pleca oameni noi, transformati. Prin astfel de oameni, asemenea lui Moise, Dumnezeu vrea sa faca lucruri mari pentru lumea aceasta, pregatindu-i pentru marele exod al mantuirii.
Lori Balogh
