Ati ajuns vreodata intr-o situatie limita, in care sa nu mai vedeti nicio solutie si nicio perspectiva sa nu se mai deschida inaintea ochilor ? Cu siguranta ca da !
Cu multi ani in urma, pe vremea vechiului regim, am fost dat afara din serviciu pentru singura “vina” de a respecta ziua de odihna lasata de Dumnezeu inca de la Creatiune. Mi s-a desfacut contractul de munca cu articolul 130, litera I, articol care indica “indisciplina la locul de munca.” M-am resemnat cu gandul ca niciodata nu voi mai profesa meseria pentru care ma pregatisem atatia ani si m-am reorientat spre o alta meserie, pe santierele patriei, cu speranta ca ma voi recalifica.
Am intrat intr-o echipa de electricieni si, eu fiind necalificatul echipei, a trebuit sa fac ce era mai greu si neplacut. Am trecut si peste acest inconvenient, avand speranta ca, dupa un timp, voi fi calificat in noua meserie si voi fi tratat la fel ca si colegii mei.
Timpul insa trecea si perspectiva unei recalificari se indeparta tot mai mult. Cursuri de calificare nu se faceau, iar cand maistrul mi-a comunicat ca examenul pe care-l sustinusem si pe care il trecusem cu bine a fost anulat, orice speranta m-a parasit. Eram deja de doi ani si jumatate pe santier, incercasem tot ce era posibil pentru a ma recalifica, insa totul parea ca imi statea impotriva. Eram deznadajduit, debusolat, fara nicio perspectiva…Eram ca un ratacit prin pustia vietii, fara posibilitatea de a vedea oaza de liniste si odihna dupa care tanjea sufletul meu. Mintea imi era plina de intrebari: “De ce, Doamne ? Doar pentru credinta in Tine sufar acum. De ce nu ma ajuti sa vad o rezolvare? Vrei ca toata viata sa fiu ultimul om aici, pe santierul acesta plin de noroi? “
In momentele acelea de totala lipsa de perspectiva, s-a intamplat insa ceva. Intr-o zi, citind Biblia, am gasit locul din Scriptura in care Dumnezeu ii spune lui Moise:
“Va ajunge de cand ocoliti muntele acesta. Intoarceti-va spre miazanoapte.”
( Deuteronom 2, 3 )
Citisem acest pasaj biblic de multe ori, insa de data aceea am avut simtamantul ca el imi este adresat intr-un mod cu totul special. Aveam siguranta ca Domnul imi spunea ceva deosebit legat de frustrarile mele. Nu stiam cum imi va rezolva El problema, insa aveam asigurarea ca El o va rezolva cum era mai bine pentru mine.
Au mai trecut cateva luni de munca grea de santier, dar nimic incurajator pentru mine nu se intrezarea la orizont. Totusi, mesajul textului imi aparea in memorie cu persistenta. Pana intr-o zi in care, un prieten m-a oprit, intreabandu-ma:
“Lori, nu ai dori sa lucrezi din nou in meseria ta ? “
“Desigur, dar cine ma mai angajeaza pe mine acum, dupa ce in cartea mea de munca scrie ceea ce scrie ? Cine ma mai accepta cu sabatul liber ? Cine are nevoie de un om care a intrerupt mai bine de doi ani contactul cu domeniul respectiv, fara sa aibe ragazul sa se perfectioneze ? “
Eram foarte sceptic, insa prietenul a insistat:
“Hai sa incercam totusi. Poate ca Domnul va deschide o cale. Iata ca in localitatea X au aparut trei posturi noi. Se va sustine examen. Hai sa incercam ! “
Si am incercat… Pas cu pas, Dumnezeu a deschis toate caile si, dupa un examen la care s-au inscris sapte candidati, dar la care s-au prezentat doar trei, toate cele trei posturi au fost ocupate. Unul era al meu. Seful meu direct, stiind problema mea de constiinta, mi-a facut un program special in care sambata era intotdeauna libera. Timp de noua ani, cat a mai durat regimul comunist in tara noastra, nu a aparut nici cea mai mica problema in legatura cu sabatul. Dimpotriva, binecuvantari dupa binecuvantari erau revarsate asupra mea. Intai am cunoscut-o pe actuala mea sotie, dupa care, printr-o alta minune divina, am primit o locuinta pentru care sunt si acum invidiat.
Am uitat insa sa specific un amanunt: localitatea X se afla la miazanoapte de locul in care m-am nascut si in care am copilarit ! Tarziu, dupa ce lucrurile s-au asezat pe fagasul lor , am inteles semnificatia textului din Deuteronom 2, 3: “Va ajunge de cand ocoliti muntele acesta. Intoarceti-va spre miazanoapte.”
Da, fiecare dintre noi are momente in care orizontul devine atat de ingust incat piere orice perspectiva. Ai senzatia, in astfel de perioade din viata, ca strabati o mare pustie care nu are sfarsit si careia nu-i vezi marginea. Nimic inaintea ochilor decat acelasi peisaj monoton, sec, lipsit de speranta si de perspectiva.
Exista totusi ceva bun dincolo de pustie ? Sa incercam sa aflam un raspuns, privind la experienta de viata a unui erou al credintei- Moise.
Psalmul 90, 10-12: “Anii vietii noastre se ridica la 70 de ani, iar pentru cei mai tari, la 80 de ani. Si lucrul cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere, caci trece iute si noi zburam. Dar cine ia seama la taria maniei Tale si la urgia Ta, asa cum se cuvine sa se teama de tine ? Invata-ne sa ne numaram bine zilele ca sa capatam o inima inteleapta !”
Stiti cati ani a trait Moise ? 120 de ani. Atunci cum se explica faptul ca el, desi a trait atat de mult, scrie ca viata celor mai longevivi oameni de abia ajunge la 80 de ani ?
Se pare ca Moise a scris Psalmul 90 pe cand el inca nu implinise varsta de 80 de ani, intr-un moment al vietii in care parea lipsit de orice perspectiva. Cortina cazuse peste sperantele sale, o umbra deasa ii invaluise sufletul si ochii lui nu puteau strabate dincolo de situatia in care se afla.
Daca vom citi cu atentie Psalmul 90, vom observa ca, cu exceptia primelor doua versete, ce reprezinta o doxologie, si a ultimelor cinci versete, care reprezinta o rugaciune fierbinte, Moise e preocupat de gandul mortii. Intre versetele 3-12, Moise face o intreaga filozofie a vietii scurte si a mortii iminente care nu iarta pe nimeni.
Iata-l pe Moise, omul capabil si pregatit sa conduca Egiptul faraonilor, omul a carui inima batea pentru Dumnezeu si pentru poporul sau oprimat, ajungand fara nicio perspectiva, fara nicio lumina pe care sa o poata zari la capatul tunelului. Timp de 40 de ani, Moise a facut acelasi lucru: a pascut turma socrului sau pe dealurile Madianului. Viata i se scurgea monoton si incet spre apusul ei si , odata cu scurgerea ei inerenta, sperantele i se stingeau una dupa alta. Sa ne gandim putin: nu cateva luni, nu cativa ani, ci 40 de ani el a trebuit sa faca aceeasi miscare dus-intors, fara nicio variatie: sculat, muls oile, mers cu turma la pascut, apoi iarasi muls , culcat, sculat, muls…Timp de 40 de ani Moise s-a confruntat cu unul din cei mai de temut dusmani ai sanatatii psihice a omului-rutina.
Cum a reusit Moise sa reziste o perioada atat de lunga de timp ? Moise, cel instruit sa conduca popoare, conduce o biata turma de oi printre stancile desertului; el , care era instruit sa discute cu regi si imparati, e nevoit sa asculte zilnic behaitul oilor pe care le pastea. Cum de nu l-a uzat rutina ?
Rutina nu numai ca uzeaza, dar ea, daca se prelungeste, poate chiar ucide. Chinezii aveau niste metode foarte ciudate de a-i condamna la moarte pe cei gasiti vinovati. Una din metode consta in vestita “picatura chinezeasca”. Condamnatul era legat si i se picura apa pe cretetul capului. Nimic grav in aparenta, insa picaturile isi faceau lucrarea lor ucigatoare. Dupa un timp, condamnatul simtea banalele picaturi ca pe niste ciocane care il loveau direct in creier. Bietul om innebunea si, in cele din urma, murea. Si totul se intampla datorita unei banale picaturi de apa…
O alta metoda originala de condamnare la moarte era si aceea de a-l pune pe cel condamnat sa-si aleaga un singur fel de mancare, oricare ar fi fost acesta. Condamnatul isi alegea mancarea preferata, care i se servea zilnic. Totul parea in regula cateva zile, insa dupa un timp, omul se scarbea de aceasta hrana , o refuza si, in cele din urma, murea de foame.
Iata cat de ucigatoare este rutina, monotonia. Cum a reusit Moise sa o depaseasca ? Raspunsul il gasim chiar in Psalmul 90. Acolo, in pustia Madianului, facand zilnic aceleasi lucrari, zi de zi, saptamana dupa saptamana, an dupa an, Moise L-a adus pe Dumnezeu in viata lui. Avand prezenta divina alaturi de el, Moise putea trece peste efectele ucigatoare ale monotoniei, facand din fiaecare zi o ocazie de bucurie si multumire.
Am auzit de o femeie crestina care, in timpul regimului comunist, ca sa-si castige painea, trebuia sa lipeasca 100 de plicuri de vanilie pentru doar un leu. Ca sa poata castiga 20 de lei, trebuia sa lipeasca plicuri de dimineata pana seara. Sa faci acelasi lucru de sute de ori intr-o zi, si asta zilnic, te poate duce la nebunie. Totusi femeia nu s-a lasat doborata de rutina. In timp ce lipea pliculetele, ea canta, se ruga, asculta casete cu predici si chiar memora versete biblice. Aducandu-L pe Dumnezeu in viata ei atat de monotona, femeia facea din fiecare zi o ocazie de bucurie.
Personal, am trait o experienta asemanatoare in armata. Fiind repartizat la serviciul de garda permanenta, timp de zece luni a trebuit sa fac acelasi lucru, zi de zi. Pentru colegii mei, serviciul de garda era o mare povara. Unii il suportau cu greu, marturisind ca sunt pe punctul de a innebuni de plictiseala in timpul orelor de paza. Pentru mine insa, orele treceau cu folos. Erau orele in care ma puteam ruga in voie, puteam medita la un subiect biblic, puteam canta , compuneam chiar poezii… Ceea ce pe altii ii plictisea si-i ingrozea, mie imi facea chiar placere.
Cat de mult conteaza sa-L aduci pe Dumnezeu in viata ta, oricat ar parea ea de monotona !
Revenind la Moise, dupa 40 de ani de pastorit oile in pustie, cand nu mai intrezareste nicio schimbare in viata sa, avand in fata doar perspectiva mortii, Moise face , in finalul Psalmului 90, o rugaciune surprinzatoare:
“Inveseleste-ne tot atatea zile cate ne-ai smerit, tot atatia ani cat am vazut nenorocirea !”(vers.15)
Atentie la ceea ce Ii cerem lui Dumnezeu , caci e posibil sa primim ceea ce Ii cerem ! Cati ani a fost smerit Moise in pustie ? 40 de ani. Cati ani a primit el in dar, ca raspuns la rugaciunea sa ? Exact 40 de ani.
Ce s-a intamplat cu Moise la varsta de 80 de ani, cand in fata lui nu mai putea vedea decat
mormantul ? In fata i s-a deschis o noua perspectiva, iar acolo unde viata ar fi trebuit sa se incheie in rutina si monotonie, pentru Moise incepea de fapt adevarata viata.
De cate ori in viata nu trecem si noi prin aceeasi incercare ca Moise ! Ne trezim pe cate un drum infundat, care nu duce nicaieri. Nicio perspectiva, nicio scapare, nicio solutie nu se intrezareste. Parca cerul se prabuseste peste noi si, din cauza norilor intunecati, nicio raza nu mai ajunge pana la noi. In astfel de situatii limita, Dumnezeu insa intervine, deschizandu-ne o usa pe care pana atunci nici nu o zarisem.
Cu siguranta ca ati auzit sau ati citi despre experienta dramatica a tinerei Jonny, petrecuta in America secolului trecut. Jonny, o tanara plina de viata si avand multe planuri de viitor, are un accident stupid: in timpul unei iesiri cu prietenii la ocean, sufera un accident care o lasa paralizata pentru tot restul vietii. Fiind o crestina inca nematurizata spiritual, la inceput Jonny se revolta impotriva lui Dumnezeu. Se cearta cu El, vrea chiar sa se sinucida. Iubitul o paraseste si totul pare un drum infundat pentru tanara femeie.
Cand orice raza de speranta o paraseste, se intampla ceva care-i schimba tot cursul vietii: un tanar ii ofera o Biblie si o ajuta sa se apropie de Cuvantul lui Dumnezeu. Din clipa aceea viata ei se schimba radical. Incepe sa picteze cu ajutorul buzelor, organizeaza chiar expozitii de pictura, incepe sa predice in adunari de evanghelizare si-i ajuta pe oameni sa-L cunoasca si sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Desi imobilizata pentru tot restul vietii intr-un scaun cu rotile, Jonny isi gaseste o noua vocatie si simte din nou bucuria de a trai alaturi de Domnul ei pe care Il simte mai aproape de ea ca niciodata.
Da, dincolo de pustia acestei vieti uneori monotone si lipsita de perspectiva, exista surprize pregatite de Dumnezeu pentru fiecare dintre copiii Sai.
Ce s-a intamplat cu Moise la capatul celor 40 de ani petrecuti in pustie, cand el nu mai vedea nicio iesire din situatia in care se afla ?
Exod 3, 1: “Odata a manat turma pana dincolo de pustie…”
Timp de patru decenii, Moise pascuse turma socrului sau in pustia Madianului. A sosit insa un moment in care Dumnezeu ii sugereaza sa treaca dincolo de pustie. Moise asculta de indemnul launtric si lucrul acesta ii va schimba radical intregul curs al vietii.
Intelegem de aici ca fara Dumnezeu pustia vietii noastre nu se va sfarsi niciodata. Insa acolo unde e prezent El, “pustia “ se sfarseste, monotonia dispare, lipsa de perspectiva e inlocuita cu noi orizonturi ce se deschid si o noua viata plina de sens se deschide in fata noastra.
E mare nevoie de “scoala pustiei”, caci altfel, materia ei cea mai importanta- rabdarea- nu am invata-o niciodata. Insusi Mantuitorul a trecut prin scoala pustiei, atunci cand a postit si S-a rugat timp de 40 de zile in pustia Iudeii. Pavel , inainte ca sa-si inceapa lucrarea de apostolat, a stat trei ani in pustia Arabiei. Ioan Botezatorul, inainte de a-si da viata ca martir , a absolvit si el “scoala pustiei”.
Acolo, in acea scoala, a invatat Moise sa-i conduca si sa-i rabde pe cei aproximativ doua milioane de evrei iesiti din Egipt. Cat de greu e sa ai in familie un copil rebel, neascultator ! Moise a avut nu unul, nu o mie, nu o suta de mii, ci doua milioane de astfel de “copii” razvratiti . Si totusi Moise, avand “licenta ‘ scolii din pustie, a condus acest popor dificil si razvratit cu un spirit calm, bland si mereu increzator in Dumnezeul care i se descoperise “dincolo de pustie “.
Moise a trecut dincolo de pustie la timpul hotarat de Dumnezeu. Cerul are calendarul lui, cu orele ,si minutele lui. Poate ca chiar in aceste momente cineva dintre noi se afla intr-o “pustie “ a vietii. Ne asteptam la multe lucruri bune, dar avem parte numai de dezamagiri. Sa nu disperam ! La timpul potrivit, cand ceasul cerului va arata momentul optim, Dumnezeu ne va chema “dincolo de pustie”. Cand credeam ca totul se va fi sfarsit, de abia atunci vom cunoaste adevarata viata.
Este important sa nu iesim singuri din “pustia “ vietii in care ne aflam, inainte ca Dumnezeu sa ne cheme afara! Suntem in maini care nu au gresit niciodata. Dumnezeu ne cantareste orice povara inainte sa ne-o aseze pe umeri, El vegheaza cuptorul incercarilor pentru ca in el sa fim curatiti, nu nimiciti. Cand “scoala pustiei” isi va fi facut lucrarea in caracterele noastre, El va spune: “Destul ! Ajunge de cand ocoliti pustia aceasta. Iesiti din ea si va voi arata ce am pregatit pentru voi .”
Exod 3, 2-3: “Ingerul Domnului i s-a aratat intr-o flacara de foc care iesea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat si iata ca rugul era tot un foc si rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: “Am sa ma intorc sa vad ce este acesta vedenie minunata si pentru ce nu se mistuie rugul.”
Unii oameni se supara pe Dumnezeu ca nu se descopera asa cum ar dori ei, lasandu-i cu intrebari fara raspuns. Dar tocmai intrebarile fara raspuns , tocmai necunoscutul ne atrage spre Dumnezeu. Moise a vazut in pustie un fenomen inexplicabil: un rug aprins care nu se mistuia. Probabil ca era ceva obisnuit ca vreun tufis uscat sa se aprinda datorita caldurii arzatoare din desert. Ardea cateva clipe si se mistuia. Insa rugul pe care l-a vazut Moise nu se mistuia si aceasta i-a trezit interesul.
Stiti ce ii determina pe unii oameni sa- L caute pe Dumnezeu? Cand ei vad un crestin aflat in focul incercarilor, dar care nu se mistuie. Crestinul adevarat nu e mistuit de focul incercarilor, caci oricat de mare ar fi valvataia, el tot verde si plin de viata ramane. O astfel de atitudine fata de necazurile si greutatile vietii este cea mai buna marturie pentru cei care inca nu-L cunosc pe Dumnezeu. Ei incep sa-si puna intrebari si, asemenea lui Moise, isi spun:
“Am sa vad ce e cu omul acesta pe care il incearca atatea necazuri si care ramane atat de calm, iubitor si increzator.”
Seninatatea noastra, rabdarea noastra, optimismul nostru in mijlocul celor mai grele incercari este cea mai puternica si eficienta marturie in favoarea crestinismului autentic.
Exod 3, 4: “Domnul a vazut ca el se intoarce sa vada si Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului si a zis: “Moise! Moise !” El a raspuns:”Iata-ma!”
Asemenea unui seismograf care inregistreaza cele mai fine miscari ale scoartei, imperceptibile pentru simturile noastre, Dumnezeu sesizeaza cel mai mic indiciu ca omul ar dori sa se intoarca spre El. Daca Miose nu s-ar fi intors sa vada ce e cu rugul acela care nu se mistuia, el nu ar fi vazut ceea ce a vazut, el nu ar fi auzit ceea ca auzit si nu ar fi trait ceea ce a trait. Dumnezeu l-a chemat, Moise a raspuns pozitiv si din clipa aceea, viata lui Moise s-a imbogatit si a capatat o noua pespectiva. La varsta la care “cei mai tari” se pregateau sa coboare treptele mormnatului, Moise de abia isi incepea lucrarea speciala si unica pregatita de Dumnezeu pentru el.
Concluzii:
Cu totii traim in pustia vietii pe acest pamant obosit de pacat si imbatranit inainte de vreme. Fiecare dintre noi avem propria noastra “pustie.” Uneori ajungem in situatii in care nu mai zarim nimic incurajator pentru ziua de maine. Sa avem incredere ca la timpul potrivit Dumnezeu ne va chema afara din “pustia” in care ne aflam si ne va deschide o noua si nebanuita perspectiva.
Poate suntem confruntati cu probleme de sanatate, poate ne coplesesc probleme financiare, poate vreun copil razvratit ne aduce la disperare… Trebuie sa invatam lectia rabdarii si a increderii in “scoala pustiei,“ convinsi ca Dumnezeu a cantarit orice povara pe care a pus-o pe umerii nostri si ca El controleaza temperatura cuptorului in care suntem incercati.
Sa fim pentru cei din jurul nostru, care inca nu-L cunosc pe Dumnezeu, asemenea unui rug aprins care nu se mistuie, oricat de fierbinti ar fi flacarile incercarilor.
Si inca ceva, legat de experienta lui Moise: la varsta de 120 de ani, Moise se gasea din nou intr-o situatie fara perspectiva: il astepta moartea. Un drum cu adevarat infundat, un drum care intr-adevar nu duce nicaieri. Nu insa si pentru Dumnezeu. Dincolo de pustia mortii, pe Moise il astepta nemarginita perspectiva a invierii- a vietii vesnice.
De ce nu ar fi aceasta si experienta noastra ?
Lori Balogh
