Sociologii vorbesc despre fericire negativă și fericire pozitivă. Fericirea negativă este lipsa suferinței în viața omului. Dar, este oare pacea interioară starea care definește fericirea? Dacă presupunem că este așa, de ce sunt totuși oameni protejați de factori exteriori care le-ar putea perturba viața și totuși, atât de nefericiți? Există în acest sens așa numita ,,criză umană a elitelor”.
Putem trage concluzia că starea materială/condițiile de trai nu sunt întotdeauna direct proporționale cu starea de fericire. În realitate, arareori. Putem defini fericirea pozitivă realizarea de sine. Pentru fiecare om a fi înseamnă a se defini, a se dezvolta, a crește, a se perfecționa, a se autoconstrui permanent. A avea și a fi sunt cele doua verbe în jurul cărora se construiește fericirea pozitivă.
Pentru mulți aceasta este adevărata fericire, dar din nefericire, pentru o scurtă perioadă de timp. O putem intitula fericirea ,,abur”. Ce este cu adevărat fericirea? Scriitorii antici și filozofii ne-au oferit o paletă întreagă de definiții, care mai de care mai sofisticate, cu toate acestea majoritatea dintre ele ignoră adevărul fundamental. Paradoxal, Sfânta Scriptură oferă câteva definiții ale fericirii exprimate poate cel mai bine în retorica întrebării din corul unei cântări creștine: ,,pe pat comod de flori să ajungi la cer?”.
În epistola lui Iacov la capitolul 1 versetul 12 găsim scris: ,,Ferice de cine rabdă încercarea. Căci după Ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc”. În mod asemănător, Domnul Isus definea două dintre cele nouă formule ale fericirii pentru cei care uneori plâng pe acest pământ al durerii: ,,Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăția Cerului! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocarî, vă vor prigoni, și vă vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră.” (Matei 5:10-11).
Vă invit la o călătorie pe mare, pe Marea Galileii, și de ce nu pe Marea Vieții Noastre. Echipați-vă bine, luați-vă ancorele și vâslele pentru a putea face față unei posibile furtuni. Evanghelistul Luca ne realatează în capitolul 8 din Evanghelia sa una dintre cele mai intrigante situații despre activitatea Domnului Isus: ,,Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis<<Haideim să trecem dincolo de lac>>. Și au plecat. Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un așa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă; și erau în primejdie. Au venit la El, L-au deșteptat și au zis: ,,Învățătorule, Învățătorule, perim. Isus s-a sculat, a certat vântul și valurile înfuriate, care s-au potolit și s-a făcut liniște. Apoi a zis ucenicilor Săi: ,,Unde vă este credința? Plini de spaimă și de mirare și-au zis unii către alții: cine este acesta de poruncește chiar și vânturilor și apei și-L ascultă?” (Luca 8:22-25).
Marea Galileii este marea care în Biblie are cele mai multe nume: Lacul Ghenezaretului, Marea Tiberiadei, Lacul, Marea sau Marea Kineretului (ebr. kinar care însemană harpă). În general, Marea Galileii este o mare foarte liniștită, caldă, primitoare, cu valuri domoale. A fost denumită Marea sau Lacul Kineretului, pe de o parte spun comentatorii, pentru că marea are formă de harpă, iar pe de altă parte, pentru că valurile mării sună atât de frumos în amurg sau în zorii dimineții încât seamnă cu sunetele line ale unei harpe. Apa mării este dulce, în ea trăind peste 22 de specii de pești.
De asemenea, ținutul de lângă mare – Ghenezaretul pe plaja de N-V este un ținut cu un sol foarte bogat, acolo unde cresc plante hrănitoare și copaci luxurioși. În câteva cuvinte, este un loc de vis, chiar și astăzi după 2000 de ani atunci când pașii Domnului Isus colinda cetățile de lângă mare. Dacă studiem atent Evangheliile vom observa că majoritatea minunilor înfăptuite de Domnul Isus au loc în jurul sau pe Marea Galileii: vinecarea unui îndrăcit la Capernaum, vindecarea soacrei lui Simon Petru la Capernaum, pescuirea minunată, vindecarea unui lepros într-una din cetățile de lângă mare, vindecarea omnului cu mâna uscată, vindecarea robului unui sutaș la Capernaum, vindecarea unui îndrăcit în ținutul Ghenezaretului, alegerea celor 12 ucenici lângă mare.
Galileea era o provincie evreiască, însă aici trăiau și mulți neevrei. Galileeni vorbeau un dialect propriu și erau disprețuiți de mulți dintre evreii din Ierusalim. Capernaumul (,,cetatea lui Naum”) devine prin excelență cetatea Domnului Isus. Domnul Isus este descris de Evangheliile sinoptice ca fiind o persoană foarte dinamică, lucrând din zori și până seara, tămăduind, scoțând draci, înviind sau predicând. El lucrează în timp ce alții sunt neputincioși sau dorm, se roagă nopți întregi în natură pentru putere divină în timp ce felinarele de la ferestre sunt stinse și coșurile nici măcar nu mai fumegă.
Așa cum aminteam, Marea Galileii este o mare a liniștiei, o mare a păcii. Cu toate acestea, la intervale rarisime de timp, ne avertizează metereologii, în chestiune de câteva secunde, maxim 1-2 minute izbucnește furtuna. Este furtuna de tip tsunami (,,val ucigaș”) care în mod neașteptat, neprogramat aruncă talazul care face ravagii. Izbucnește foarte rar, dar când se întâmplă mătură tot în calea ei. Cu o astfel de furtună dau piept în mod instantaneu ucenicii. Nimeni nu i-a anunțat în ziua aceea că va urma pe mare o furtună de asemenea proporții. Nici chiar Isus, deși probabil era singurul care știa.
Chemarea ucenicilor de a trece dincolo, așa cum o făcuse de multe ori până atunci, a fost făcută în mod expres de Domnul: ,,Haidem să trecem dincolo de lac”. În mai multe ocazii, Isus le-a făcut ucenicilor astfel de invitații pentru a se odihni de tumultul lumii și al grijilor personale. Așa se întâmplă și acum. În mod particular, această chemare a ucenicilor de a străbate marea este chemarea fiecăruia dintre noi de a fi cu Isus, de merge cu El împreună pe mare până la țărmul de dincolo, Paradisul lui Dumnezeu.
În mod nefiresc, inconștient, nespiritual și irațional auzim mereu de pe buzele anumitor creștini: ,,Eu m-am săturat de credință! Tu m-ai chemat aici! Nu știam ce înseamnă, dacă aș fi știut nu aș mai fi venit. Am greșit că te-am ascultat!” Cred că prin aceleași nedumeriri, acuze, critici și nemulțumiri au trecut și ucenicii prin furtună pe mare. Dar poate cineva să uite atât de repede la a cui chemare a plecat în călătorie pe mare? Au fost cuvintele Domnului Isus. Suntem chemați, plutim pe marea vieții noastre în siguranță pentru că Isus este atât de aproape de noi, El Însuși ne conduce barca vieții. Și marea vieții sună atât de lin ca o harpă.
Surprinzător de neașteptat, Isus, parcă ca un om obosit după o zi de trudă, adoarme în barcă. Iar ucenicii nu se tem. Ei sunt pescari oțeliți, marinari obișnuiți cu talazul distrugător de pe mare. Mai cu seamă, chemarea de a face parte din garda de corp a Mântuitorului le-a fost făcută de la bărcile și mrejele de pe țărmul Galileii. Erau specialiști, oricine se putea baza pe îndemânarea și abilitățile pescarilor galileeni. Acolo crescuse, acolo au învățat meseria, pe țărmul mării au mâncat pește fript de cele mai multe ori, pe nisipul fin au adormit adeseori frânți de oboseală după o zi de trudă. Marea, deși le fusese uneori ostilă, le era casa, locul plin de experiențe.
Isus adoarme într-o barcă. Vorbeam deunăzi cu cineva care îmi mărturisea că el nu poate să doarmă în alt pat decât al lui. Mi-a spus că atunci când va pleca la facultate o sa-și ia patul cu el. În realitate, este o canapea tip colțar. Cam greu! Orice om doarme confortabil acasă pe patul și pe perna lui. Acela despre care Scriptura spune că ,, vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul” (Mt. 8:20) adoarme chiar înainte de izbucnirea furtunii pe mare. Este liniștea dinaintea furtunii!
Verbul grecesc care este tradus în limba noastră cu a adormi exprimă ideea unui somn totuși veghetor, nu unul profund sau buștean. În limba noastră găsim expresii de genul: ,,doarme dus”, ,,doarme buștean”, ,,doarme de tai lemne pe el” sau prin antiteză ,,doarme iepurește”. De câte ori găsim pe paginile Sfintei Scripturii pasaje în care Isus este surprins dormind? Într-un singur loc, aici pe Marea Galileii. Însă, ucenicii în grădina Ghetsemani adorm de trei ori în loc să-L susțină pe Mântuitorul în clipele cele mai grele, Iona dezertează, fugind de misiunea ce Domnul i-a încredințat-o și adoarme dus într-o corabie ce călătorea la Tarsis, fecioarele cu candele în mâini adorm și ele pentru că mirele zăbovea să vină, bisericile apocaliptice sunt avertizate: ,,Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei știi în ce ceas voi veni peste tine” (Ap. 3:3).
Nietzsche scria în cartea lui ,,The Gay Scinece”: ,,Dumnezeu a murit. Trebuie să ne încredem în valorile superomului”. Pentru tine Dumnezeu trăiește sau este mort? Îi simți prezența și providența în viața ta sau crezi ca te-a abandonat? Dacă o mamă nu-și poate uita copilul, crezi că Cel care te-a creat te va uita? Niciodată. Nici chiar în furtună! Fiecare dintre noi avem propriile noastre furtuni, cu talazuri ce par că stau să ne zdruncine credința și chiar existența. Haide să citim încă o dată prin ochii credinței făgăduința milenară a lui Dumnezeu: ,,Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și râurile nu te vor îneca, dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde”.
El ne-a chemat să trecem dincolo și avem deplina convingere că ne va duce în siguranță pe țărmul binecuvântat al paradisului. Isus dormea în barcă dar știa tot ce se întâmplă în jurul Lui pe mare și în inimile ucenicilor. Era atât de aproape de ei așa cum este de fiecare dintre noi azi. Psalmistul scria atât de frumos despre condescendența lui Dumnezeu, despre atotprezența lui în viața noastră: ,,Doamne, tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele…”
Psalmistul continuă apologetica despre atotștiința lui Dumnezeu, despre care spune că ne cunoaște încă din pântecele mamelor noastre: ,,când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite” (Ps. 139). Pentru unii dintre noi, El e doar la doar câțiva metrii, pentru alții la cațiva centimetrii. Părea că El îi încurcă pe ucenici în lupta lor de a învinge furtuna și talazul. Oare sa-i fi uitat Isus, El care biruise demonii, boala și chiar moartea? Nu era El Același Isus Atotputernic?
Atunci când a izbucnit furtuna, care credeți ca a fost prim acțiune pe care au înteprins-o ucenicii pescari? Îmi imaginez că ar fi trebuit să alerge la Isus și să îl implore să îi salveze. Dar El nu era marinar, căpitan de navă, ei erau! El era de profesie tâmplar. Nu se prea pricepea în ale pescuitului. Odată, Petru care se trudise toată noaptea ca să prindă pește (atunci când se prinde mai ușor peștele) pe Marea Galileii, a fost sfătuit de Acest Tâmplar Divin să arunce mrejele la dreapta. După logica pescarilor totul părea zadarnic. Dar El știa atunci și știe și astăzi ce este cel mai bine pentru ai Săi, chiar dacă nici măcar nu întrezărim planul divin.
Au început să se salveze singuri din gherele furtunii năpraznice așa cum facem și noi de multe ori, uitând de Acela care ,,nu doarme, nici nu dormitează. Cel ce te păzește nu va dormita, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul. Domunul te va păzi la plecare și la venire de acum și până-n veac” (Ps. 121).
Soarele trecuse la apus și întunecimea nopții s-a aruncat asupra apei biciuită de furtună. Valurile, agitate cu furie de vântul sinistru, se aruncau cu îndrăzneală asupra bărcii ucenicilor și amenințau să o înghită. Pescarii aceștia oțeliți trăiseră viața lor pe lac și călăuziseră barca lor în chip sigur prin multe furtuni. De data aceasta însă tăria și priceperea lor n-a ajutat la nimic. Ei erau neputincioși în ghearele furtunii și nădejdia îi părăsea când vedea că barca li se umple de apă. Absorbiți de sforțările lor de a se salva singuri uitaseră că Isus era cu ei în barcă. Acum, văzând că munca lor era zadarnică și că numai moartea îi aștepta și-au amintit la a cui poruncă au plecat să străbată marea. Oare să-i fi uitat Isus? El care biruise boala, demonii și chiar moartea nu era cu ei acum? Fie pe mare, fie pe uscat, dacă avem pe Mântuitorul în inima noastră, nu e nevoie să ne temem. Credința vie în El va liniști marea vieții noastre.
El este singurul care poate să liniștească marea tulbure a vieții noastre, și știe și când să o facă. Isus știe cât de tare poate fi încins cuptorul în așa fel încât să ne curățească de zgura păcatului. Dumnezeu nu ne spune că nu vom trece prin foc sau prin ape, dimpotrivă. Dar este credința noastră moștenită de la Acela care a trecut mai înainte Calvarul că Un Al Patrulea, o ființă angelică va apărea cu noi chiar în mijlocul flăcărilor și ne va izbăvi. Acesta este Dumnezeul nostru, când ne este mai greu ne poartă pe brațe. Acela care ne-a săpat pe palmele Sale la cruce nu ne va uita niciodată. Este singurul care ne dorește binele suprem. De cele mai multe ori noi nu putem vedea nimic bun în durere, lacrimi, suspine sau moarte. Dar aici, Isus rostește ,,Ferice!”. Și El știe de ce. De cele mai multe ori în durere, omul își întoarce fața spre Dumnezeu și își pleacă genunchii în rugăciune la tronul milei. Isus n-a naufragiat niciodată. El te așteptă dincolo. Vrea să te conducă personal. El te-a chemat pe nume. Vei accepta călăuzirea și sfaturile Tâmplarului sau și tu ești pescar și marinar priceput?
Găsim scris în analele istoriei povestea supervaporului Titanic – orașul plutitor. Despre vaporul care avea la bord baie turcească, piscină, o sală superbă de banchete, 3 motoare gigantice, căpitanul John Smith spunea: ,,Acest vapor este invincibil. Nu poate fi scufundat nici de Dumnezeu!”. Unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii, aventurieri de croazieră și dornici de publicitate se aflau la bordul Titanicului încrezându-se în cuvintele unui om. Din nefericire, pe 24 aprilie 1912 Titanicul lovește un aisberg și se scufundă pentru totdeauna în valurile Atlanticului.
Poți fii un Titanic invincibil în ochii oamenilor dar fără Isus nu ești în siguranță nici o clipă.
Nițulescu Daniel
