„Niciodată lucrarea creațiunii nu poate fi explicată prin știință. Ce știință poate lămuri taina vieții?” (Ellen White, Mărturii pentru comunitate, Vol. 8, p. 258.)
INTRODUCERE
A. Trei întrebări clasice ale omenirii – De unde vin? De ce sunt aici? Spre ce mă îndrept? – au primit răspunsuri satisfăcătoare în urma dezbaterilor filosofice.
B. Cu toate acestea, se pare că rasa umană și-a pierdut identitatea. Sugestiile vrăjmașului au adus rațiunea umană într-o stare de confuzie (citește Romani 1:21, 22).
SĂ‚PTĂ‚MÂNA CREAÅ¢IUNII
A. Dumnezeu a creat mediul înconjurător și pe om, și s-a odihnit în ziua a șaptea.
B. Pământul era pustiu și gol (Geneza 1:9). Dumnezeu, sursa de existență a Universului, încă nu crease condiții propice existenței vieții. În Geneza 1, există o propoziție care se repetă de cinci ori: „… Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.” Înainte de sfârșitul capitolului, acest lucru este scos în evidență: „… și iată că erau foarte bune.” Aceste expresii reflectă simțămintele pe care Dumnezeu le-a avut pe parcursul săptămânii creațiunii.
1. În prima zi, El a creat lumina. Fără lumină viața nu poate exista. Era crucial ca Dumnezeu să creeze lumina atunci când, plănuind să creeze viață, a început să facă ordine în haos (Gen. 1:3-5).
2. În ziua a doua, El a creat atmosfera. Fără aer nici o formă de viață nu poate exista; planeta noastră ar fi o planetă moartă la fel ca și Luna (Gen. 1: 6-8).
3. În ziua a treia, El a creat pământul, marea și vegetația. A despărțit apele uscat, și curând vegetația a fost chemată la existenÈ›ă (Gen. 1: 9-13).
4. În ziua a patra, El a creat sursele luminii. Soarele, luna, și stelele au slujit ca instrumente permanente pentru distribuirea luminii pe planetă (Gen. 1: 14-19).
5. În ziua a cincea, El a creat viețuitoarele mărilor și păsările (Gen. 1: 20-23).
6. În ziua a șasea, El a creat animalele (Gen. 1: 24, 25) și omul – făcându-l aparte de celelalte ființe – deoarece omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu atât în ceea ce privește exteriorul cât și caracterul (Gen. 1: 26, 27.)
7. În ziua a șaptea, Dumnezeu s-a odihnit. Încetarea muncii creative a făcut parte din ceea ce trebuia făcut în acea săptămână. Acea zi urma să fie o binecuvântare deosebită pentru om, de aceea Dumnezeu a sfințit-o și a pus-o deoparte, pentru scopuri sfinte.
PLANUL LUI DUMNEZEU
A. Omenirea în relație cu Dumnezeu. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu posibilitatea de a alege liber, cu o conștiință și o natură spirituală. Această natură reflecta sfinÈ›enia divină a Creatorului. În ziua a șaptea, omul urma să aibă ocazia de a medita la dragostea și bunătatea Creatorului și astfel să devină tot mai asemenea Lui (Marcu 2:27, 28). Înainte ca păcatul să pătrundă în lume, Dumnezeu comunica direct cu omul, fără mijlocire sau interferențe (Gen 1:28-30).
B. Omul în relație cu semenii săi. Nu a fost bine ca omul să fie singur. Singurătatea ar fi fost și este nocivă stării de bine a omului. Și astfel Dumnezeu a devenit autorul sfintei instituții a căsătoriei (Gen. 2: 20-25) și prin această instituție a fost inițiat un lanț nesfârÈ™it de relații interpersonale. Dumnezeu nu dorește ca aceste relații să fie limitate de bariere ca rasismul, discriminarea de orice fel și altele asemănătoare (Luca 10: 25-37).
C. Omul în relație cu mediul înconjurător. Omul a fost desemnat administratorul creațiunii lui Dumnezeu (Gen. 1: 28). El urma să aibă relații armonioase cu lumea animală (Gen 2:18, 19) și să îngrijească grădina Edenului, care era o expresie a iubirii lui Dumnezeu (Gen. 2: 15).
APARIÅ¢IA PĂ‚CATULUI
A. Îngerii au avut posibilitatea să-și exprime loialitatea plină de iubire față de Dumnezeu. Acum era rândul omenirii să decidă de care parte a conflictului urmau să rămână. Nu trebuia decât să rămână credincioși poruncii lui Dumnezeu (Gen. 2: 16, 17). Urmările călcării poruncii urmau să fie inevitabile. Perspicacitatea Satanei a fost mai puternică decât voința umană, și primii noștri părinți au îngenuncheat în fața ispitei, permiÈ›ând astfel păcatului să intre în lume (Gen. 3:1-6).
B. Prima consecință a păcatului: omul a pierdut relația apropiată cu Dumnezeu (Gen. 3: 8). A început să se teamă de prezența lui Dumnezeu din momentul în care s-a despărțit de Creator (Isaia 59: 2).
C. A doua consecință a păcatului: pierderea vieții. „Plata păcatului este moartea…” (Gen. 3: 19; Rom. 6: 23). Perpetuarea vieții ar fi însemnat perpetuarea existenței păcatului (Gen. 3. 22). Credința populară conform căreia există viață în moarte se bazează pe argumentul adus de șarpe: „Hotărât că nu veți muri.”
D. Cea de a treia consecință a păcatului: omul și-a pierdut capacitatea de a trăi în pace cu semenii săi. La foarte puÈ›in timp după cădere Cain l-a ucis pe Abel (Gen. 4: 8).
E. A patra consecință a păcatului: omul a pierdut controlul pe care îl deținea asupra naturii. Durere, suferință și muncă grea împreună cu lupta pentru supravieÈ›uire au devenit parte a experienței umane (Gen. 3: 17-19).
F. A cincea consecință a păcatului: moartea Fiului lui Dumnezeu pentru a-l salva pe om de consecințele păcatului (Gen. 3. 15). Omul a devenit ostatecul Satanei, dar a doua persoană a Trinității urma să plătească răscumpărarea cu propria viață. Singura cale prin care omul putea obține libertatea era ca altcineva să primească pedeapsa pentru neascultarea lui (Is. 53:6).
CONCLUZIE
A. viața, moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu ne oferă oportunitatea să redobândim starea pe care omul a avut-o înainte de a păcătui.
B. Dacă ai o relație cu Dumnezeu, atunci vei putea reface și relațiile cu ceilalți prin oferirea iertării. Vei putea să te bucuri de natura frumoasă pe care Dumnezeu a creat-o, aici și de-a lungul întregii veșnicii. Amin!
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com
