Avem acelasi Tata – autor Iacob Pop

 
    Privesc Saptamana de Rugaciune prin prisma experientei traite in urma cu multi ani, atunci cand eram copil. Imi amintesc ca era o perioada foarte rece, ninsese mult, si iarna se instalase cu drepturi depline. Vineri dupa-amiaza, un vant rece a risipit norii si a facut sa apara un cer senin ce prevestea un ger cumplit. Dupa ce deschis Sabatul in familie, n-as fi regretat catusi de putin daca in seara aceea n-as fi mers la adunare, insa parintii erau hotarati sa fim cu totii la deschiderea Saptamanii de Rugaciune. Asa ca, nu prea incantat, m-am imbracat si am plecat. Zapada scartaia sub ghete, iar vantul rece, care sufla dinspre nord, nu se prea sinchisea de imbracamintea de pe mine. Paseam tacut si grabit chiar in spatele tatalui meu. Acolo nu simteam vantul in toata puterea si furia lui, si abia asteptam sa ajung la Casa de Rugaciune. Cand, in sfarsit, am inchis usa, lasand afara zapada, gerul si vantul, deodata am simtit cat de placut este inauntru – era lumina, caldura, liniste si pace. De atunci, astept ca in fiecare an, in timpul Saptamanii de Rugaciune, sa fie zapada, vant, ger, iar inauntru… cald, placut si bine!
    Anul 1999 poate fi numit anul catastrofelor, al nenorocirilor, al cutremurelor, al ploilor torentiale insotite de grindina, inundatii catastrofale si alunecari de teren. Vanturi dinspre "nord", pustiitoare si nemiloase, au suflat spulberand multe sperante nutrite inca de la inceputul anului; si aceste vanturi au lasat pe unii fara loc de munca, pe altii fara posibilitatea de a intra la scoala la care doreau atat de mult sa studieze, iar pe altii i-au lasat indurerati in urma pierderii unei fiinte iubite. E frig afara, e ger si viscol. Dar Saptamana de Rugaciune iti va oferi, prin soliile din fiecare ocazie, caldura dragostei divine pentru sufletul tau, certitudinea ca poti merge foarte aproape, chiar pe urmele Tatalui, care te ocroteste de furia viscolului si care te conduce pas cu pas spre casa Sa. Vei dobandi certitudinea ca nu esti singur, ci faci parte dintr-o familie care simte impreuna cu tine, se roaga impreuna cu tine, lucreaza impreuna cu tine. Hotaraste-te si angajeaza-te sa vii in fiecare ocazie!
    Din acea seara de decembrie, friguroasa afara si atat de placuta inauntru, mi-a mai ramas ceva deosebit in memorie. Prelegerea nu mi-o amintesc, nici titlul, nici macar vreun gand, insa imi amintesc ca la sfarsit s-a facut apel pentru inaltarea mai multor rugaciuni, fiind numite persoanele care sa se roage. Pentru ca era o comunitate mica, si probabil cel care a prezentat subiectul a fost placut surprins observand ca sunt foarte atent, m-a numit si pe mine pentru rugaciune. In primul moment, din cauza timiditatii, am crezut ca nu ma voi putea ruga. Nu ma rugasem niciodata in public, de fapt aveam  11 sau 12 ani, dar pentru ca am fost numit, n-aveam de ales. M-am rugat scurt, cu voce tremuranda. Desi n-am spus tot ce as fi vrut sa spun in rugaciune, dupa acel moment am simtit ca sunt parte a acelei comunitati. O legatura deosebita s-a realizat intre mine si biserica. N-a fost usor inceputul pentru mine si-i inteleg pe toti cei care nu s-au rugat niciodata in public, dar te incurajez sa te rogi! Cred ca tocmai ocazia aceasta este cea mai potrivita pentru cei care n-au inaltat vreo rugaciune in public pana acum.
    Cei care au fost botezati anul acesta Ii pot multumi lui Dumnezeu pentru minunea pe care a infaptuit-o cu ei. Si, intr-adevar, a fost un an in care Dumnezeu Si-a revarsat intr-un mod deosebit harul Sau peste tara noastra, astfel incat prin programele evanghelistice, mai ales prin "Fapte 2000", mii de persoane au intrat in biserica. Slavit sa fie Bunul Dumnezeu pentru toate minunile nasterii din nou, lucrate prin puterea Duhului Sfant in fiecare inima convertita! Bunatatea Tatalui ceresc a fost dovedita prin multimea binecuvantarilor spirituale, a celor materiale, prin ocrotirea plina de grija dovedita pentru fiecare dintre noi. "Cum voi rasplati Domnului toate binefacerile Lui fata de mine?"  era intrebarea la care psalmistul a gasit cel mai potrivit raspuns: "Iti voi aduce o jertfa de multumire si voi chema Numele Domnului" (Ps.116,12.17). Ii incurajam pe cei care doresc sa-si deschida inima ca, prin rugaciuni scurte, sa-si exprime recunostinta si multumirea la adresa lui Dumnezeu. (Pot fi stabilite motive de multumire in functie de experienta si situatia fiecarei comunitati: persoane convertite, copii, tineri, lucrari de constructie, ocrotire speciala din partea lui Dumnezeu, bolnavi vindecati etc. Apoi va urma un timp special pentru rugaciune.)
    Tatal nostru
    Sa privim putin la felul in care Dumnezeu se raporteaza la noi. Dumnezeu a cautat sa ilustreze relatiile Sale cu fiintele omenesti, folosind nume care se refera la cele mai stranse relatii pe care le cunoastem in familia omeneasca. Astfel, Dumnezeul Cel Vesnic Se prezinta ca Tata al nostru, iar Domnul Hristos, Fiul Tatalui, este fratele nostru mai mare. Sfanta Scriptura demonstreaza ca relatia de Tata-fiu dintre Dumnezeu si noi, oamenii, este data in primul rand prin calitatea de Creator a lui Dumnezeu: "Sa stiti ca Domnul este Dumnezeu! El ne-a facut, ai Lui suntem…" (Psalmii 100,3).
    Profetul Isaia prezinta in mod convingator gandul ca Ii apartinem lui Dumnezeu prin creatiune: "Acum, asa vorbeste Domnul, care te-a facut, Iacove, si Cel ce te-a intocmit, Israele! Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu" (Isaia 43,1). Apostolul Pavel, in mijlocul Areopagului atenian, declara in fata filozofilor pagani: "Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: "Suntem din neamul lui…"" (Fapte 17, 28). Legatura parinteasca dintre Dumnezeu si om este adevarata in lumina creatiunii si a faptului ca toti oamenii descind din Adam. Profetul intreaba: "Nu avem toti un singur Tata? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu?" (Mal. 2,10). Despartirea omului de Dumnezeu a facut ca aceasta relatie, motivata de calitatea de Creator a lui Dumnezeu, sa fie serios afectata. Multi oameni nu vor sa stie de Dumnezeu, nu vor sa-L recunoasca drept Tata al lor. De aceea, in al doilea rand, relatia Tata-fiu este data de lucrarea rascumpararii, care ofera posibilitatea unei legaturi mult mai stranse si mai profunde.
    "Isus ne invata sa numim pe Tatal Sau, Tatal nostru. "Lui nu-I este rusine sa" ne "numeasca frati" (Evrei 2,11). Atat de voioasa, atat de dornica este inima Mantuitorului sa ne spuna bun venit ca membri ai familiei lui Dumnezeu, incat, in primele cuvinte pe care trebuie sa le folosim cand ne apropiem de Domnul, El asaza asigurarea rudeniei noastre divine: Tatal nostru.
    Aici se dezvaluie acel minunat adevar, plin de incurajare si mangaiere, ca Dumnezeu ne iubeste ca pe Fiul Sau. Aceasta si spunea Domnul Isus in ultima Sa rugaciune pentru ucenicii Sai: "Tu i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17,23)" (Ellen White, Cugetari de pe Muntele Fericirilor, pag. 87).
    Asa cum in familia omeneasca ajungem prin nastere, tot asa in familia lui Dumnezeu se intra  prin nasterea din nou, si numai aceasta ne da dreptul sa-L numim pe Dumnezeu Tatal nostru.
    Avem un Tata care, desi a fost jignit, intristat, desconsiderat, a continuat sa vegheze, sa ne iubeasca, sa ne astepte, si apoi sa ne intampine cu toata bucuria atunci cand ne-am intors la El. Desi a fost jignit, intristat, desconsiderat, a continuat sa vegheze, sa ne iubeasca, sa ne astepte, si apoi sa ne intampine cu toata bucuria atunci cand ne-am intors El.
    Privilegiul de a fi copii ai lui Dumnezeu este asa de mare, iar inaltimea, adancimea si largimea dragostei lui Dumnezeu sunt atat de necuprinse, incat apostolul Ioan nu gasea cuvinte prin care sa descrie bucuria si incantarea lui. De aceea ne invita sa constatam noi insine: "Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste, pentru ca nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu" (1 Ioan 3,1-2).
    Apostolul Pavel, de asemenea, declara ca: "Toti cei care sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Si voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: Ava! adica Tata. Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu" (Rom. 8,14-16).
    Aceasta noua legatura cu Dumnezeu creeaza, de asemenea, o noua legatura cu toti ceilalti oameni care au fost nascuti din nou. Ei sunt fratii nostri, cu aceleasi drepturi si privilegii ca ale noastre.
    Adesea, cand exista un singur copil intr-o familie, el devine egoist si uita drepturile si privilegiile altora. Prea multi dintre noi actionam ca si cum am fi singurul copil in familia lui Dumnezeu. Dar exista primejdia de a cadea in cealalta extrema, exprimata de catre cineva in felul urmator: "Exista un lucru foarte de plans, care intrece necredinta rece, si anume a ingenunchea si a zice "Tatal nostru", si apoi a ne ridica si a trai o viata de orfani." Nu suntem orfani, avem UN TATA!
    La Festivalul Tineretului de anul acesta am invatat o cantare minunata  care, atat prin melodia, cat si prin cuvintele ei, m-a impresionat profund:
    Apartin Regelui, Tatal meu e-mparat
    Niciodata El nu m-a uitat,
    Cand sunt singur si trist,
    Cand Il strig in impas,
    El imi spune din nou: "NU TE LAS!"
    O parabola
    Sunt printre noi unii care nu au cele mai placute amintiri sau experiente cu privire la parinti, si in mod special la tatal. O tanara, care a ramas de timpuriu orfana de tata, imi marturisea: "Singurele amintiri pe care le am despre tata se leaga de bataile crude pe care i le administra mamei. Si pentru ca atunci eu plangeam, ma batea si pe mine. Imi era teama de el". Pentru a nu fi derutati de termenii nostri omenesti de comparatie, Mantuitorul a rostit o parabola in care caracterul si procedeele Tatalui ceresc, in relatia cu noi, fiii Sai, sunt descoperite in toata frumusetea lor. Este vorba de parabola fiului risipitor, relatata in Luca 15,11-32, parabola din care desprindem cateva concluzii:
    • Tanarul pretindea ceea ce nu i se cuvenea in acel moment; avea dreptul la mostenire abia dupa moartea tatalui. Prin atitudinea si pretentiile sale, l-a jignit profund pe tatal sau.
    • La plecarea fara motiv a fiului mai tanar de acasa, in inima tatalui a ramas multa durere si in acelasi timp dor dupa fiul plecat.
    • Ceea ce l-a determinat sa se intoarca acasa era convingerea ca tatal sau il iubeste.
    • Tatal sta de veghe, asteptand intoarcerea lui, si-l observa pe cand inca era departe.
    • Tatal isi imbratiseaza fiul, care nu mai are timp sa ceara locul de argat, pentru ca tatal ii ofera toate onorurile de fiu,  prin care il copleseste.
    • Nu se aude nici un repros, nici o mustrare, nici o batjocura, ci iertare si repunere in pozitia initiala – fiu cu drepturi depline.
    • Evenimentul intoarcerii fiului pierdut este sarbatorit; tatal organizeaza o masa a partasiei, invitandu-i pe toti sa se bucure si sa se veseleasca.
    Aceasta este imaginea Tatalui ceresc, Cel care declara: "Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea!" (Ier.31,3).
    Sunt fericit ca am un astfel de Tata! Multi dintre dv. v-ati bucurat de curand, descoperind bunatatea cu care Tatal ceresc v-a intampinat cand v-ati intors de pe caile risipei, ale pacatului si degradarii. Sa ne bucuram si noi si sa ne veselim pentru ca avem un Tata care, desi a fost jignit, intristat, desconsiderat, a continuat sa vegheze, sa ne iubeasca, sa ne astepte, si apoi sa ne intampine cu toata bucuria atunci cand ne-am intors la El.
    Parabola se putea incheia in acest moment. Sau putea continua zugravind o scena miscatoare cand cei doi frati, multa vreme despartiti, se reintalnesc, se imbratiseaza, plang de bucurie fiecare pe umarul celuilalt, iar la scena aceasta asista, profund miscat, tatal impreuna cu toti cei din casa sa. Ce fericit ar fi fost tatal! Insa fiul mai mare face nota discordanta, strica, prin atitudinea sa, armonia scenei de bucurie. El s-a intaratat de manie si nu voia sa intre in casa. Atitudinea sa total nepotrivita fata de fratele sau, care a fost pierdut si a fost gasit, este rezultatul relatiei pe care o avea cu tatal sau. Fiul mai mare n-a impartasit, impreuna cu tatal sau, nelinistea si grija pentru cel pierdut. Era in casa tatalui, dar nu  avea preocuparile si gandurile tatalui sau. Pe de alta parte, el nu se bucura de privilegiul de fiu, considerandu-se rob in casa tatalui, muncind din greu zi de zi, neputand sa petreaca impreuna cu prietenii sai. Singura bucurie pe care o cunostea era data de realizarile proprii, roadele muncii sale. Iar atunci cand a vazut ca fratele mai mic se impartaseste din darurile tatalui, considera ca prin aceasta lui i se face o nedreptate.
    Cu cata blandete, rabdare si bunatate procedeaza tatal in situatia aceasta, iesind la el, vorbindu-i la inima si incercand sa-l recupereze! Parabola nu ne spune care a fost raspunsul fiului mai mare. De fapt, parabola ilustreaza a o realitate existenta chiar atunci cand ea a fost rostita. Tot la fel de adevarat este faptul ca aceasta realitate se gaseste si azi in casa Tatalui. In casa Tatalui, sunt fii care n-au preocuparile, gandurile si planurile Tatalui. Sunt fii care muncesc din greu, bucurandu-se doar de rezultatul eforturilor proprii, si nu traiesc bucuriile si privilegiile legaturii cu Tatal. Sunt fii care de ani de zile nutresc resentimente, nu-i accepta pe fratii lor, nu se pot bucura cand ii vad. Sunt fii care mentin o stare de tensiune in casa Tatalui, se considera nedreptatiti, sunt mereu nemultumiti. Esti cumva un astfel de fiu?
    Tatal vrea sa-Si ia un timp special in saptamana aceasta, sa stea de vorba cu fiii Sai. "Fiule, tu intotdeauna esti cu mine si tot ce am eu este al tau", iar pentru acest motiv "trebuie sa ne bucuram si sa ne veselim" pentru fratii nostri, pentru toti cei din casa Sa. Sa facem din saptamana aceasta ocazia verificarii legaturii noastre cu Tatal, ocazia verificarii relatiilor noastre fratesti, ca "sa traim partasia familiei Sale". La acest ceas de sfarsit de istorie, cand frigul, generat de criza economica, se inteteste, acum, cand e frig si in relatiile interumane din familie si din societate, azi, cand dragostea celor mai multi s-a racit, iar peste toate acestea se vor adauga si vanturile ultimelor evenimente, veniti sa ne reinnim consacrarea fata de Induratorul nostru Tata ceresc, sa stam mai aproape unii de altii, legati prin dragostea Sa. Sa facem ca in casa Sa sa fie cald, placut si bine, dand slava Tatalui in fiecare zi, asteptand revenirea Fratelui nostru mai mare spre a ne duce acasa la Tatal.