2 Sam.16,5-14
Un cuplu de pensionari călătorea de-a lungul țării cu mașina. Cei doi s-au oprit la un restaurant pentru masa de prânz. La plecare femeia și-a uitat unica pereche de ochelari pe masa restaurantului. După mai mult de 20 de mile parcurse și-a dat seama că nu-i mai are. Iar pentru ca lucrurile sa fie și mai complicate, soțul a mai trebuit să meargă alte 20 de mile mai departe pe autostradă până ce a putut întoarce mașina … Soțul a bombănit tot drumul înapoi: așa faci tu mereu, tu întotdeauna uiți, tu niciodată nu iei aminte, uite ce vreme pierdută… Iar biata de ea nu îndrăznea să mai spună nimic, simțindu-se vinovată…. Ah, cum a putut să fie atât de uitucă? Au ajuns la restaurantul cu pricina și în timp ce soția cobora din mașină să se ducă după ochelari, soțul i-a spus: Pentru că tot am bătut atâta drum pentru ochelari, dacă tot de duci înăuntru după ei, să iei și portofelul meu lăsat pe scaunul pe care am stat!
Suntem gata să ne ofuscăm, sărind afectați, jigniți, ofensați pentru lucruri mici. Și în acest timp uităm de bârnele din ochii proprii.Sau problema aceasta semanifesta doar la un anumit tip de personalitate?
Un scurt test: spuneți-mi într-un singur cuvânt ce tip de personalitate reprezintă următoarele personaje biblice:
– Toma (necredincios)
– Izabela (idolatră)
– Iuda Iscarioteanul (trădător)
– Șimei:….
Șimei? Cine este? Ar trebui să nu uităm acest nume. Și să nu uităm ce trăsătură de caracter poate fi trecută în dreptul lui. Șimei suferea de o boală spirituală extrem de gravă care îi afectează în egală măsură pe creștini și pe necreștini, o boală care poate distruge fără nici o speranță de recuperare pe chiar cei mai credincioși dintre credincioși. Pe cei care, pe autostrada vieții, se simt la adăpost de crize anunțate sau ne-.
Aș vrea să fac o precizare. Dacă cineva din audiență încearcă să aplice mesajul la vecinul din dreapta/stânga, și o să spună că vorbitorul a ales acest paragraf doar pentru a-l pune la colț pe X sau Y, o să plece de aici la fel de gol ca un laodicean de cursă lungă și fără nici un folos spiritual. Pentru că mesajul mi se aplică mie și ție în egală măsură. Ca de altfel orice mesaj biblic… Maria Magdalena nu este sora X și fariseul care se ruga la templu nu e fratele Y ci sunt EU… Ghehazi furând și Iuda trădând, Avraam mințind și Noe bând, Samariteanca rătăcind și Saul turbând nu sunt "alții" pe care vrea să îi infiereze pastorul în predici subiective ci sunt EU/TU/NOI. Fiecare dintre noi trebuie să ne vedem așa cum suntem, deformați de păcat. Și mai trebuie să înțelegem și ceea ce putem deveni, prin harul lui Dumnezeu, dacă acceptăm transformarea: cetățeni ai cerului.
Șimei. O scurtă recapitulare. Ani de-a rândul Saul fusese împărat. Dar puterea îi alterase personalitatea până la caricatură. Nu mai era timidul ascuns între butoaie ci generalisimul care poruncea și nu dădea socoteală nimănui, nici măcar lui Dumnezeu. Mândru. Neascultarea l-a făcut să piardă favoarea cerului fiind înlocuit cu David, ciobănașul, slujitorul cu harfa, tânărul luptător… Dar deși lepădat, Saul trona de facto. Nu abdicase. Nu era gata să spună: bine David, acum este rândul tău să domnești… Dimpotrivă, turbat de mânie împotriva lui David, l-a vânat timp de zece ani cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună…
Prin contrast, David a avut de mai multe ori ocazia să-l ucidă dar nu a îndrăznit să se lege de “unsul Domnului”… David a pribegit necontenit până când Saul, cu totul în mâinile Satanei și demoralizat de vrăjitoarea din En Dor, a murit în bătălie.
După aceasta David a fost încoronat oficial ca împărat. Iar vremea s-a scurs… Și după aproape 30 de ani de domnie, când se părea că a reușit să-i pună la respect pe filisteni și să câștige încrederea celor din Beniamin, propriul lui fiu s-a ridicat împotriva sa gata să-și ucidă, încercând o lovitură de stat. O altă imagine tipologică a revoltei lui Lucifer. David din nou singur, fugar… Tot ce făcuse pentru Israel timp de 30 de ani era uitat. A redevenit David cel proscris, vânat public. Iar Mefiboșet, nepotul olog al lui Saul, cel față de care David s-a purtat ca și cu un fiu, s-a alăturat chiar și el complotului. Recunoștința ? Rara Avis.
David din nou singur singur (să ne reamintim singurătatea marilor bărbați ai credinței: Enoh, Noe, Abraam, Moise, Ilie, David mai ales Pavel și evident, Isus…) Și acum apare în scenă Șimei:
5 David ajunsese pînă la Bahurim. Și de acolo a ieșit un om din familia și din casa lui Saul, numit Șimei, fiul lui Ghera. El îaninta blestemînd,
6 și a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul și toți vitejii stăteau la dreapta și la stînga împăratului.
7 Șimei vorbea astfel cînd blestema: "Du-te, du-te, om al sîngelui, om rău!
8 Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sîngele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, și Domnul a dat împărăția în mînile fiului tău Absalom; și iată-te nenorocit, căci ești un om al sîngelui!"
9 Atunci Abișai, fiul Å¢eruiei, a zis împăratului: "Pentruce bleastămă acest cîne mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul."
10 Dar împăratul a zis: "Ce aveți voi cu mine, fiii Å¢eruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i-a zis: ,Bleastămă pe David!` Cine-i… va zice dar: ,Pentruce faci așa?"
11 Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: "Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu, vrea să-mi ia viața; cu cît mai mult Beniamitul acesta! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
12 Poate că Domnul se va uita la necazul meu, și-mi va face bine în locul blestemelor de azi."
13 David și oamenii lui și-au văzut de drum. Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, și mergînd, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, și vîntura praf.
De ce Șimei se comportă atât de josnic? Simplu, pentru că este bolnav. Suferă de "sindromnul câinelui mort". Latră și mușcă până când moare… Și chiar după ce moare, te face să-i simți parfumul amintirilor.
Mă întreb ce fel de viață a avut Șimei dacă și după 30 de ani se comportă de parcă David i-ar fi furat lui însuși tronul? Treizeci de ani de critică, de gânduri amare, de dialogori imaginare, de planuri de răzbunare… Nici o zi senină, nici un timp în care să înceteze a se mai gândi la David și să spună: Ah ce zi frumoasă este astăzi, mulțumesc Doamne că sunt sănătors, că am o soție credincioasă și copii frumoși și deștepți… Nu. Șimei coace zi de zi aluatul resentimenelor: Ah, David, ce mi-ai făcut tu mie, David, lasă că că o să-ți vină și ție rândul, lasă că o să vină ea ziua răzbunării și să vezi atunci, ahaaa…
Tu cum ești ? Tu cine ești ? Ești ori Șimei ori David.
Și acum să-l privim pe David: singur, urmărit de propriul fiu… Cu siguranță avea nevoie de o vorbă bună, de o încurajare, de un pahar cu apă pentru el și mica ceată ce-l urma… Iar Șimei blesteamă… Ce tablou… Și ce imaginație bolnavă are: Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, și mergînd, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, și vîntura praf. (v.13)
Nu știu cum v-ați simți dvs. dar știu cum aș reacționa eu. Să fiu găsit dezarmat într-o zi, o zi neagră cânt totul se pare că merge rău… Și să vină fratele meu nu să îmi spună: “curaj, hai să ne rugăm, hai să vedem ce putem face”, nu, ci să mă împingă în prăpastie. Sau măcar să arunce praf și pietre. Păi las credința cinci minute și-l fac praf eu pe el…
Tu cum ești ? Tu cine ești ? Ești ori Șimei ori David.
Și Abișai a făcut la fel: "Pentruce bleastămă acest cîne mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul." (v.9)… Eu fiind David aș fi reacționat cam așa: “Aha, cum să nu… Uite sabia mea și ai grijă să-l omori dar nu prea repede… Să simtă pentru ultima oară ce înseamnă să se lege de unsul lui Israel…”
Boala câinelui mort – numele dat de Abișai acestui sindrom al naturii umane păcătoase… Un câine care, chiar și după ce a murit, nu face bine ci răspândește duhoare… Trebuie o echipă întreagă de la Sanepid cu măști de protecție și cu mașină specială, să curețe locul unde a “frăgezit” la soare un câine care speria și mușca toți trecătorii. Acum nu mai mușcă dar tot nu poți trece pe acolo pentru că și mort, câinele îți reamintește caracterul său turbat. Înțeleptul constata: căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Ecles.9,4. Dar dacă nu leul este mort ci câinele? Cu atât mai puțină valoare.
Îl găsim pe Șimei în multe biserici. Duhoarea împrăștiată de el aproape că sufocă pe cei ce se străduiesc să aducă jertfe cu miros plăcut Domnului. Dacă este cazul și cu tine, dacă este cazul bisericii tale, du dispera. Nu pleca scârbit și jurându-ți să nu te mai implici niciodată în lucrare din cauza miasmelor de câine mort. Procedează mai degrabă ca David și lasă-L pe Dumnezeu să deratizeze și să dezintoxice biserica Lui.
Iar David își uimește slujitorii, ne uimește pe noi și îl uimește și pe Satana: "Ce aveți voi cu mine, fiii Å¢eruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i-a zis: ,Bleastămă pe David!` Cine-i… va zice dar: ,Pentruce faci așa?" (v.10.11)… Ce suflet mare, ce om ales, om după inima lui Dumnezeu ! A zecea parte din întreaga Biblie are de-a face cu David fie direct fie prin trimiteri la numele său.
Ai un dușman personal? Cine știe dacă nu cumva chiar Domnul ți l-a scos în cale pentru că treceai cu viteză prea mare pe acolo… Există pe anumite străzi praguri de asfalt poreclite « polițai » care te zdruncină tare. De câte ori trec pe Oachita Avenue uit de ele si hop-zdrang, mașina saltă ca barca pe valuri. Este o școală acolo și sunt măsuri de protecție pentru că altfel, noi șoferii ne-am duce glonț înainte…
Sunt anumite praguri așezate de-a latul drumului vieții care te determină să încetinești mașina dacă vrei să n-o fărâmi… Și David a încetinit. Cu siguranță că i-au venit în cap greșelile trecutului de care se pocăise dar, umil în fața lui Dumnezeu, a primit palma aceasta de la Șimei ca fiind din partea Domnului. Nu era din partea Domnului ci din partea Satanei care a vrut să-l doboare. Însă logica lui David, ca și a lui Iov, deși omenească și imperfectă, l-a ajutat să treacă peste moment fără să comită o crimă…
Reacția lui David a fost una dublă:
1 – Și-a adus aminte că propriul lui fiu îl urmărea și deci un străin cu atât mai puțin ar fi putut să îl înțeleagă.
2 – Și-a adus aminte de îndurările Domnului. Experiențele trecutului. Când se lupta cu leul și ursul, cu filistenii și când fugea de Saul… Prin toate a trecut cu bine. Și de data aceasta, și-a spus, Domnul o să fie sprijinul lui…
Tu cum ești ? Tu cine ești ? Ești ori Șimei ori David.
Am găsit într-o revistă rândurile următoare și vreau să vi le prezint si dvs. Se intitulează "Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că…"
David nu scapă nici o ocazie să nu compună ceva și iată-l scriind Ps.3
Un psalm al lui David, făcut cu prilejul fugii lui dinaintea fiului său Absalom.
1 Doamne, ce mulți sînt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea!
2 Cît de mulți zic despre mine: "Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!"-
3 Dar, Tu, Domane, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea, și Tu îmi înalți capul!
4 Eu strig cu glasul meu către Domnul, și El îmi răspunde din muntele Lui cel sfînt.
5 Mă culc, adorm, și mă deștept iarăș, căci Domnul este sprijinul meu.
6 Nu mă tem de zecile de mii de popoare, cari mă împresoară de toate părțile.
7 Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu bați peste obraz pe toți vrăjmașii mei, și zdrobești dinții celor răi.
8 La Domnul este scăparea: binecuvîntarea Ta să fie peste poporul Tău.
Felul în care s-a comportat atunci i-a făcut cinste și lui și Dumnezeului căruia i-a slujit o viață întreagă, la bine și la rău… Și care nu l-a dezamăgit pentru că a fost cu el prin încecari și l-a ajutat să o treacă și pe aceasta cu bine. David din nou pe tron, pe o poziție întărită și unanim respectat. Îl găsim și pe Șimei la picioarele sale, cerșind îndurare:
16 Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David. 17 Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, și pe Å¢iba, mai marele casei lui Saul, și pe cei cincisprezece fii și pe cei douăzeci de robi ai lui Å¢iba. Au trecut Iordanul în fața împăratului.
18 Luntrea, pusă la îndemîna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă și casa dincolo; și în clipa cînd era să treacă împăratul Iordarnul, Șimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.
19 Și a zis împăratului: "Să nu țină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărît în ziua cînd împăratul, domnul meu, ieșea din Ierusalim, și să nu țină seamă… împăratul de lucrul acesta!
20 Căci robul tău mărturisește că a păcătuit. Și iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu." cap.19,16-20…
Cu toții l-am blestemat pe Împăratul, suntem niște Șimei mirosind din cauza cadavrelor păcatelor care ne-au modelat personalitatea. Dar sunt aici, în acest pasaj, vești bune: putem veni cu încredere înaintea Împăratului. El este gata să ne ierte și să ne transforme din câini morți în leii neînfricați ai credinței.
Sindromul cainelui mort – autor Ovidiu Radulescu
Sindromul câinelui mort
