Observăm cu toÈ›ii copii care pur È™i simplu se smulg din mâna părinÈ›ilor È™i încep să plângă agonizant, să bată cu picioarele de pământ, să dea din mâini, să È›ipe. De ce? Pentru că nimeni nu face ca ei. Poate că vor o jucărie, dar una scumpă. Sau o maÈ™ină teleghidata. Mai nou, văzând la prietenii de joacă adevărate maÈ™ini cu care fac furori, îÈ™i doresc să È™ofeze ATV-uri. În mintea lor nu există cuvintele ,,nu se poate acum’’. Este o generaÈ›ie modelată È™i aruncată efectiv în braÈ›ele tuturor posibilităÈ›ilor comandate de mici vrăjitori care dirijează cu baghete magice. Din fericire, atacul de panică la cei mici are probabilităÈ›i semnificative să fie înÈ›eles.
Parafrazăm fericirea pe care a rostit-o Domnul Isus din Matei 5: 3: ,,Ferice de cei ce fac pe victimele, căci a lor este ÎmpărăÈ›ia Cerurilor’’ sau ,,Ferice de cei ce sunt victime, căci a lor….’’ ,,Ferice de cei săraci cu duhul………’’. În realitate fericirea sună aÈ™a: ,,Ferice de cei săraci în duhul (nu ,,sărac cu duhul’’), căci a lor este ÎmpărăÈ›ia Cerurilor’’.
OMS ne È™ochează cu declaraÈ›ia conform căreia boala predominantă a sec. al XXI-lea este de natură psihică/mentală (uluitor! pe I loc nu se află cancerul sau atacul de cord).
Care este antonimul smereniei/umilinÈ›ei? Mândria! Trufia! Îngâmfarea! Dar una din falsele faÈ›ete, dimensiunile obscure ale smereniei?
Complexul sau sindromul de victimizare.
Smerenia este de origine divină. Victimizarea de origine firească/satanică. Psihologic vorbind, acest sindrom de natură mentală/ipohondrică (ce È›ine de imaginaÈ›ie) se manifestă printr-o complacere profundă a pacientului în această stare de victimizare È™i totdeauna necesită, comportă termenul de comparaÈ›ie. Fără o a doua sau o a terÈ›a persoană nu există starea de victimizare. Indiferent de mediu/ambient dacă este pozitiv, propice sau nu, cel care suferă de acest complex se comportă ca atare. Întotdeauna autovictima crede că cineva are ceva cu el. Alteori toată lumea nu îl suferă sau nu îl simpatizează îndeajuns, pozând în imaginea unui martir. Toată lumea îl vorbeÈ™te de rău. Orice cuvânt È™i orice gest îl transpune pentru sine ca o ofensă din partea celorlalÈ›i. Suntem de multe ori fataliÈ™ti È™i ipohondrii (o persoană ipohondră este acea persoană care priveÈ™te viaÈ›a numai în nuanÈ›e de gri-negru), făcându-ne viaÈ›a mult mai complicată decât este în realitate. PuÈ›ini conÈ™tientizează faptul că exercitarea controlului asupra gândurilor È™i asupra imaginaÈ›iei constituie o datorie. Uneori, boala este generată de imaginaÈ›ie È™i, de cele mai multe ori, este agravată de aceasta. Sumarizând, a privi viaÈ›a cu un ochi optimist, în loc de a o vedea în negru, este altfel spus a o descifra prin ochii lui Dumnezeu. Din nefericire, mulÈ›i oameni nu au forÈ›a sufletească È™i echilibru să evalueze viaÈ›a măcar aÈ™a cum este. Ei reuÈ™esc să o dramatizeze È™i să o traducă în realităÈ›i sufleteÈ™ti morbide, chiar patologice.
Într-o zi, după multe momente de durere È™i luptă crâncenă pentru propria-i supravieÈ›uire, d-na B. observă ceva cu totul nou, ceva luminos pe chipul d-rei C., ceea ce o face să exclame persuasiv:
"Ce bine eÈ™ti astăzi, ce frumos îÈ›i stă! De mult aÈ™teptam această rază de speranÈ›ă pe chipul tău. Să continui în acelaÈ™i fel."
După câteva clipe de stânjenire, parcă fără să bage de seamă cu cine dialoghează, luând aceeaÈ™i postură de martir cu un chip de neom, agonizant È™i macabru, d-ra răspunde:
"Vi se pare d-voastră d-nă, eu mă simt foarte rău, ba chiar mai rău decât ieri. Categoric vă înÈ™elaÈ›i în privinÈ›a mea. Nu sunt deloc mai bine!"
Și se închistă È™i mai tare în cochilia ei de È›estoasă, parcă părându-i rău că astăzi a lăsat ca È™i cei din jurul ei să-i privească o rază de lumină de pe chip. Dialogul acesta nu exprimă o singură relitate, din nefericire este comportamentul multor persoane care se complac în autovictimizare.
În periplu nostru prin Sfânta Scriptură aÈ™ vrea să ne oprim È™i să vedem care sunt victimele autentice È™i atitudinea pe care o au în momentele de criză versus autovictimele È™i comporatmentul lor faÈ›ă de ‘vrăjmaÈ™i’’.
Suprema Victimă este Modelul, Mântuitorul Isus Hristos. Meditând la cuvintele celui mai mare evanghelist al V.T,. Isaia, identificăm prefect ipostazele Victimei, suferinÈ›ele, poverile, durerile È™i atitudinea (refularea tensiunii acumulate) Aceluia care a fost făcut Victimă pentru mântuirea noastră (Isaia 53: 3-5; 1 Petru 2:23). O victimă nu răspunde pe măsură, ci te surprinde plăcut cu manifestările suferinÈ›ei ei: ,,Iartă-i, Tătă, căci nu È™tiu ce fac!’’ (Lc. 23:34).
A avut parte de cele mai groaznice suferinÈ›e. Poate că regizorul Mel Gibson în filmul ,,Patimile lui Isus’’ prezintă o realitate a durerii Domnului Isus dusă la paroxism, pe care însă nu o putem nega în totalitate. Cine ar mai putea să repete acest gest? Și tu È™i eu. Ne confruntăm ce-i drept cu realităÈ›i crunte ale eÈ™ecurilor noastre în ceea ce priveÈ™te iertarea, acceptarea sau chiar îngăduinÈ›a ‘’duÈ™manilor noÈ™tri’’. De multe ori, cei mai mulÈ›i duÈ™mani de soiul acesta sunt în închisoarea minÈ›ii noastre. Suntem întemniÈ›aÈ›i È™i legaÈ›i cu cătuțșe de mâini È™i de picioare în această temniÈ›ă de maximă securitate. Poate că am pierdut o bătălie, dar nu războiul. Cel mai mare duÈ™man al nostru nu este păcatul, nici chiar Satana, ci noi înÈ™ine. Îmi aduc aminte de întâmplare petrecută acum câÈ›iva ani în oraÈ™ul meu natal. Mă întorceam de la biserică. Era o zi de toamnă. Frunzele se aÈ™terneau alene într-un covor multicolor care îÈ›i dădea senzaÈ›ii de melancolie. În timp ce mergeam spre casă, de sus de la un balcon al unui bloc ca o bombă a căzut lângă mine o pungă plină cu apă al cărui jet mi-a udat pantalonii pe o suprafaÈ›ă destul de mare. Cineva din spatele meu, extrem de iritat a început să înjure de mama focului. Apoi, È™i mai nervos, mi-a spus:
"Hei, eu pentru tine injur. Tu chiar nu zici nimic. În locul tău, m-aÈ™ duce la uÈ™a acelui derbedeu È™i l-aÈ™ arunca de la balcon cu tot cu pungă. Să vedem dacă îi mai trebuie joacă È™i lipsă de bun-simÈ›. No, È›ie aÈ™a îÈ›i trebuie. Bine È›i-a făcut!"
A fost unul din cazurile în care Duhul lui Dumnezeu m-a ajutat să trec uÈ™or peste acel moment. Nu toate au fost la fel. Care ar trebui să fie atitudinea victimei autentice faÈ›ă de victimizator? Domne, să se pogoare foc din cer peste ei! Blesteme, acatiste sau resentimente? ,,Roata mori se-n vârteÈ™te’’? Cuvintele evanghelistului Vechiului Testament cred că nu suportă nici un comentariu: ,,DispreÈ›uit È™i părăsit de oameni, om al durerii È™i obiÈ™nuit cu suferinÈ›a, era aÈ™a de dispreÈ›uit că îÈ›i întorceai faÈ›a de la El, È™i noi nu L-am băgat în seamă. TotuÈ™i, El suferinÈ›ele noastre le-a purtat È™i durerile noastre le-a luat asupra Lui, È™i noi am crezut că este lovit de Dumnezeu È™i smerit. Când a fost chinuit È™i asuprit n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care îl duci la măcelărie È™i ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. ’’ (Isaia 53: 3.4.7).
Cel care îÈ™i acopere trupul cu mâinile mimând a victimă, nu face altceva decât să se pregăstească lansarea săgeÈ›ilor otrăvite împotriva duÈ™manilor din închisoarea minÈ›ii lui. Se strânge ca un arici doar că să se poată arunca asupra prăzii ca un leu. Victima nu doreÈ™te răzbunarea asupra victimizatorului, mai degarbă schimbarea.
Iosif, unul din tipurile Domnului Isus a fost transformat într-o victimă din cauza invidiei fraÈ›ilor lui. Ca adolescent exilat a avut de întâmpinat multe încercări, care în loc să-l determine să se răzbune pe ’’trădători’’, a învăÈ›at să-i iubească atât de mult încât È™i în loc să răspundă cu aceeaÈ™i monedă, le salvează viaÈ›a. Avea toate motivele să se simtă nedreptăÈ›it de Dumnezeu È™i de semeni. Copilăria lui nu lăsa să se întrevadă nici măcar o frântură din exilul într-o È›ară păgână, cu zei străini È™i practici imorale.
Plecase tocmai în momentul în care în mod normal trebuia să ramână. FireÈ™te avea toate argumentele să îÈ™i regăsească noua identitate profitând de orice prilej să poată să îÈ™i asigure un trai decent. A preferat mai bine să moară decât să Îl vândă pe Isus pe aceeaÈ™i sumă de sclav cu care el însuÈ™i a fost vândut. A dovedit un caracter de aur. ,,Cum aÈ™ putea eu să fac un rău atât de mare È™i să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?’’ (Gen. 39:9). Inima lui Iosif a fost umplută de iubire profundă pentru fraÈ›ii lui È™i de cea mai adâncă compasiune atunci când se gândea la deficienÈ›ele caracterelor lor. Nici măcar un moment nu s-a gândit la răzbunare. Zi de zi rugăciunile lui se înălÈ›au la tronul lui Dumnezeu, implorându-L să le schimbe viaÈ›a. Întruchiparea acestei năzuinÈ›e a sufletului său È™i-a găsit implinirea atunci când realizând transformarea din vieÈ›ile lor, rosteÈ™te celebrele cuvinte ale legii ,,inversării răului în bine’’: ,,Voi, negreÈ™it, v-aÈ›i gândit să-mi faceÈ›i rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să se împlinească ceea ce se vede astăzi, È™i anume, să scape viaÈ›a unui popor în mare număr’’ (Gen. 50:20).
David, un alt simbol al persoanei Domnului Isus, prigonit în nenumărate rânduri de socrul său Saul, Abner È™i chiar de propriul fiu, Absalom, a avut parte de tratamentul victimei. Este foarte interesant de observat cum îÈ™i măsoară È™i priveÈ™te David duÈ™manii. În psalmii imprecatori, el invocă puterea lui Dumnezeu în aceste conflicte victimizante: ,,El îmi va trimite izbăvire din cer în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări’’ (Ps. 57:3; vezi de asemenea Ps. 64). ,,David a suit dealul măslinilor. Suia plângând È™i cu capul acoperit È™i mergea cu picioarele goale È™i toÈ›i cei ce erau cu el au făcut la fel’’ (2 Sam. 15.30).
Isus a vindecat multe victime posedate de Satana trup È™i suflet. Cred că mai uÈ™or a fost pentru Dumnezeu să vindece victimele posedate/muncite decât pe cele posedate mai subtil, cele care pozează două vieÈ›i, care se dedublează.
La religiile ezoterice există cele două ipostaze fundamentale ale credinÈ›ei: pentru ca marea majoritate a ’’goimului’’ (credincioÈ™ii laici) să nu relizeze ocultismul practicilor religioase, cei iniÈ›iaÈ›i în tainele religiei sunt exhibiÈ›ioniÈ™ti (jongleri) creÈ™tini veritabili, însă pentru cei ezoterici (iniÈ›iaiÈ›i), ei devin adevăraÈ›i ’’fii de demoni’’. Cine suntem noi în în societate sau la biserică faÈ›ă de ,,monÈ™trii intimitaÈ›ii’’?
Prima pseudovictimă a fost Lucifer. În urma comportamentului victimizator, cel persecutat are nevoie de reabilitare. Satana nu avea nevoie de nici un gram de reabilitare. A pozat într-o persoană marginalizată, exclusă, privată de anumite drepturi, tocmai pentru să obÈ›ină în urma acestui comportament trofeul râvnit: locul lui Dumnezeu – ,,Tu ziceai în inima ta: mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu, voi È™edea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei’’ (Is. 14:13).
Critica lansată împotriva Dumnezeirii care descria un Dumnezeu nedrept, egoist, care guverna după o lege proprie ce nu avea în vedere binele fiinÈ›elor create, nu a făcut altceva decât să demaÈ™te în timp caracterul lui Lucifer. În plus, din nefericire, È™i-a atins È™i scopul, acela de a guverna peste cei care au simpatizat cu el: ,,Și împreună cu el a fost aruncată a treia parte din îngeri’’. Victimele autentice au nevoie de reabilitare. În cazul lor, cei abilitaÈ›i È™i în mod deosebit Dumnezeu îi readuce la starea iniÈ›ială. Autovictimele nu au nevoie de restabilirea prestigiului sau a onoarei È™tirbite. Ei È›intesc către lucruri neîngăduite.
Core este un tip perfect al pseudovictimei. Acest prinÈ› al lui Isreal se autovictimizează pe sine în comparaÈ›ie cu exigentul, neînduplecatul, asprul Moise, care tot timpul le predica evreilor depsre pocăinÈ›ă, reformă È™i pedeapsa divină. Mesajele pe care robul Domnului trebuia să le aducă înaintea a acestui neam de oameni cu inima netăiată împrejur È™i tari la cerbice îl aÈ™eza întotdeauna într-o poziÈ›ie ingrată faÈ›ă de majoritatea care vroia să asculte un cuvânt care să le gâdile urechile. Să nu ne gândim că era uÈ™or să fii port-vocea lui Dumnezeu în acele vremuri, pentru un popor cu simÈ›urile tocite. Core aduce ca argument înaintea adunării unul foarte bine ticluit, chiar persuasiv, care prinde repede teren în masa mare a celor neconsacraÈ›i: ,,Ei s-au adunat împotriva lui Moise È™i lui Aron È™i a zis: Destul! căci toată adunarea, toÈ›i sunt sfinÈ›i È™i Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaÈ›i voi mai presus de adunarea Domnului?’’. Core, Datan È™i Abiram nu aveau nevoie de nici un dram de reabilitare. Aveau în schimb nevoie de pocăinÈ›ă. de motivaÈ›ii curate, sincere, transparente, de o viaÈ›ă nedublată. Și-au jucat bine piesa până într-un punct. Pentru mulÈ›i a prins.
Există un ingredinet esenÈ›ial creÈ™tinului, fără de care nu poate vedea ÎmpărăÈ›ia lui Dumnezeu: curăÈ›ia de cuget. Este acel fir roÈ™u care îi poate unii în Hristos pe creÈ™tini care sunt de altfel atât de diferiÈ›i, atât de dificili uneori: sinceritatea motivaÈ›iilor acÈ›iunilor noastre. Cât de asiduu ne luptăm noi să avem un cuget curat È™i sfinÈ›it înaintea lui Dumnezeu? Se prea poate să ne dăm mai multe silinÈ›e să păstrăm un cuget È™i o motivaÈ›ie sinceră înaintea celor ce ne văd È™i ne aud. Idealul creÈ™tin este conchis de apostolul Pavel în următoarele cuvinte,,De aceea mă silesc să am întotdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu È™i înaintea oamenilor.’’ (Fapte 24: 16). ,,Core È™i tovarăÈ™ii lui de conspiraÈ›ie erau bărbaÈ›i favorizaÈ›i cu manifestări deosebite ale puterii È™i măreÈ›iei lui Dumnezeu. Ei făceau parte din numărul acelora care s-au suit cu Moise pe munte È™i au văzut slava dumnezeiască. Dar, de la data aceea a avut loc o schimbare. O ispită, la început slabă, fusese hrănită în inimă, ispită ce se întărise pă măsură ce era încurajată, până când mintea lor ajunsese să fie controlată în întregime de Satana, iar ei se avântară în lucrarea lor de nemulÈ›umire. Spunând că sunt foarte mult interesaÈ›i de prosperitatea poporului, la început ei îÈ™i È™opteau unul altuia nemulÈ›umirea, apoi au spus-o bărbaÈ›ilor de frunte ai lui Israel. Insinuările lor au fost atât de repede primite, încât se avântară È™i mai departe È™i, în cele din urmă, au ajuns să creadă cu adevărat că sunt mânaÈ›i de râvnă pentru Dumnezeu’’. (E.G.White/ Patriarhi È™i ProfeÈ›i, 396). În cele din urmă i-a înghiÈ›it pământul!
Absalom: fiul de împărat, o altă victimă prefăcută. Fiu de rege, iubit È™i preÈ›uit de David, Absalom a avut parte de multe onoruri. BogăÈ›ie, educaÈ›ie la un nivel înalt, cinste cuvenită ca unui prinÈ›, frumuseÈ›e, au fost darurile de care a avut acest tânăr parte. Cine nu È™i-ar fi dorit să fie fiu de împărat? Cine nu È™i-ar fi dorit să locuiască în palatul regelui, să fie în permanenÈ›ă înconjurat de servitori care să îi împlinească toate dorinÈ›ele? El era. NemulÈ›umit de statutul pe care îl avea, acest prinÈ› a început să nutrească pizmă faÈ›ă de tatăl său. Se scula de dimineaÈ›ă È™i se ducea la poarta cetăÈ›ii, locul unde îÈ™i aduceau oamenii litigiile pentru a fi judecate de împărat. El îi întreba pe evrei de problemele cu care se confruntau È™i îi îndemna plin de perfidie să nu meargă la regele David, tatăl său, pentru că nu-i va asculta.
,,Absalom zicea: dacă m-ar pune pe mine judecător în È›ară! Orice om care ar avea o neînÈ›elegere È™i o judecată ar veni la mine È™i i-aÈ™ face dreptate. Și când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca È™i-l săruta. Absalom se purta aÈ™a cu toÈ›i aceia care se duceau la împărat să ceară dreptate. Și Absalom câÈ™tiga inima oamenilor lui Israel’’. (2 Sam. 15:5-6). Ce avea Absalom să îi reproÈ™eze tatălui său? Nimic! Făcea pe victima, dar el era în realitate victimizatorul. ÎÈ™i dorea puterea tatălui său, dar nu È™i caracterul lui. Lacrimile care i-au umplut sufletul de durere lui David atunci când acesta a fost ucis au arătat caracterul unui ,,om după inima lui Dumnezeu’’.
MulÈ›i nemulÈ›umiÈ›i de statutul lor, chiar de viaÈ›a pe care o trăiesc încearcă să îÈ™i descarce frustrările È™i să le derive asupra altor persone care ar fi vinovate de eÈ™ecurile È™i neîmplinirile lor. Pozează într-o pseudovictimă dar nu are atitudinea unei victime reale. Nu au caracterul È™i echipamentul moral necesar pentru a se detensiona în slujire, binefacere, în Hristos. De la o durere de măsea, la cea mai simplă operaÈ›ie de apendicită, reuÈ™esc să strângă în jurul lor surplusuri de simpatii tocmai pentru a demonstra cât de ’’victime’’ sunt ei. Se pare că tocmai acel simÈ›ământ de luptă a devenit etimologic vorbind anticariat, ce se vinde doar la cei care supravieÈ›uiesc cu demnitate È™i luptă în Hristos. Trăim într-o lume a extremelor È™i a extremiÈ™tilor, o lume măcinată de logo-uri de tipul: ,,n-am timp’’, ,,nu pot’’, ,,nu vreau’’, ,,nu îmi mai trebuie’’, ,,el e de vină’’, ,,Dumnezeu este responsabil pentru tot’’. MângâiaÈ›i-i pe ei care au nevoie de susÈ›inere, încurajaÈ›i-i pe cei care se prăbuÈ™esc dar nu cerÈ™esc milă, reabilitaÈ›i pe cei care sunt disperaÈ›i È™i mustraÈ›i-i pe cei care pozează în victime. Cuvintele suferindului Iov ar trebui să ne inspire pe toÈ›i: ,,Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele lui binecuvântat!’’. Harul Meu îÈ›i este îndeajuns!!
Nițulescu Daniel
