„…spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (Efes. 1:6)
„Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Mat. 3:17)
Introducere
Biblia ne spune să ne așteptăm la manifestarea darului profeției în zilele din urmă (Ioel 2:28-31) și, de asemenea, că poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului va ține poruncile lui Dumnezeu și va avea mărturia lui Isus Hristos (Apoc. 12:17). Definește „mărturia lui Isus” ca fiind „duhul proorociei” (Apoc. 19:10). Duhul proorociei este Duhul Sfânt care lucrează pentru a aduce darul profetic, poporului lui Dumnezeu, așa cum este numit „Duhul adevărului” pentru că tot El „conduce în tot adevărul” (Ioan 16:13). Mesajele pe care profeții lui Dumnezeu le aduc sunt rezultatul lucrării Duhului profeției care aduce solia sau mărturia lui Hristos la poporul lui Dumnezeu.
Este acesta un adaos la Biblie sau poate chiar un înlocuitor al Scripturilor? Nu. Chiar dacă Dumnezeu a promis că va trimite profeți în zilele din urmă, Biblia este deja completă; ea prezintă omenirii mesajul esențial al lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Totodată, în mila Sa, Dumnezeu poate să trimită poporului Său din timpul sfârșitului mesaje profetice care să-l ajute să înțeleagă și să aplice Cuvântul Sfânt la situațiile cu care se va confrunta. Ellen White scrie astfel: „Dragă cititorule, îți recomand Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a ta de credință și practică. Prin acest Cuvânt urmează ca să fim judecați. În acel Cuvânt a făgăduit Dumnezeu să dea viziuni în "zilele de pe urmă"; nu pentru o nouă regulă a credinței, ci pentru mângâierea poporului Său și pentru a-i îndrepta pe cei care se rătăcesc de la adevărul Bibliei.” (Experiențe și viziuni, pag. 78).
Astăzi vom explora un subiect spre a ilustra funcția acestor scrieri profetice. Este o zonă în care copiii credincioși ai lui Dumnezeu au uneori nevoie de mângâiere și unde se pot găsi în pericolul de a se abate de la adevăr. Are de-a face cu modul în care putem fi îndreptățiți și cum putem ști că suntem îndreptățiți. Toți suntem ființe omenești nedesăvârșite. Ne primește Dumnezeu? Care este atitudinea Lui față de noi? Cum putem umbla împreună cu El? Biblia ne dă răspunsuri la aceste întrebări, dar uneori noi nu le vedem sau nu le înțelegem. Scrierile lui Ellen White ne ajută să vedem mai clar învățătura Bibliei cu privire la această problemă. Ele ne aduc mângâierea atât de necesară cu privire la acest subiect dificil. De aceea vă invit la o călătorie prin Biblie și scrierile lui Ellen White, pentru a vedea cum niște ființe omenești păcătoase pot fi făcute „desăvârșite în Hristos”. Vom începe prin a vorbi despre necazul nostru.
I. Nimeni nu este neprihănit
Nimeni, indiferent de cât neprihănit ar deveni, nu poate fi suficient de neprihănit pentru a fi mântuit. Biblia spune despre oameni că „niciunul nu este neprihănit, niciunul măcar” (Rom. 3:10). Chiar și giganții spirituali, ca Moise, Daniel, Pavel sau Ioan, nu ar fi putut fi mântuiți în virtutea neprihănirii lor abundente. Ei nu puteau fi atunci – și nici noi, astăzi – suficient de neprihăniți pentru a fi mântuiți. Doar Hristos este îndeajuns de neprihănit, iar noi suntem neprihăniți doar în neprihănirea Lui. Aceasta este teologia speranței, iar orice alt tip de teologie nu poate decât să conducă la disperare. Se cere neprihănire perfectă și este nevoie de perfecțiune totală. Performanțele noastre cele mai bune, chiar și cu ajutorul lui Dumnezeu, nu sunt suficient de bune. Prin urmare speranța noastră cea mare este în neprihănirea Lui, dacă ne predăm lui Hristos și umblăm împreună cu El. Biblia ne spune clar că „pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat”, Dumnezeu „L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2Cor. 5:21). Bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăință (Rom. 2:4) și în mila Lui, El ne dă pocăința (Fapte 5:31, 11:18). El ne asigură că „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1Ioan 1:9). Putem spune atunci cu încredere că suntem neprihăniți în neprihănirea Lui, vrednici în vrednicia Lui și desăvârșiți în desăvârșirea Lui. Iar aceasta ne aduce la următorul punct din studiul nostru: poate găsi Dumnezeu vreodată plăcere în noi?
II. Dumnezeu găsește plăcere în noi
Ellen White s-a pronunțat în mod echilibrat în această zonă crucială a îndreptățirii și neprihănirii. În mod cert a predicat o teologie a speranței. Acest lucru este evident în comentariile sale atât de încurajatoare cu privire la plăcerea pe care Tatăl a găsit-o în Fiul, cu ocazia botezului, și legătura pe care o are acest fapt cu fiecare dintre noi. Mat. 3:17 ne spune că atunci când Isus a fost botezat, un glas s-a auzit din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Înainte, ori de câte ori citeam aceste cuvinte încurajatoare, mă simțeam oarecum exclus. La urma urmelor, această declarație minunată era adresată lui Isus cel desăvârșit, nu nedesăvârșitului de mine– sau poate că nu doar Lui? Ah, cât îmi doream să fiu pe placul Tatălui ceresc! Însă se părea că cu cât mai tare mă străduiam, cum atât mai greu îmi era să am în mod real această experiență în viața mea. Mă întrebam de ce ar fi nevoie ca să aud cuvintele Lui încurajatoare spuse și în dreptul meu? Puteam îndrăzni să-mi imaginez ceva așa de glorios? Cine eram eu să gândesc măcar că Dumnezeu ar putea vreodată să găsească plăcere în mine așa cum găsește în Isus?
Apoi am descoperit afirmația încurajatoare din Hristos, Lumina lumii, pag. 114, care mi-a arătat clar că dorința mea arzătoare putea deveni o realitate. Observați cum aplică textul biblic la situația noastră specifică. Iată o afirmație care reflectă teologia speranței predicată de Ellen White:
Cuvintele spuse lui Isus la Iordan – "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea" – cuprind întregul neam omenesc. Dumnezeu I-a vorbit lui Isus ca reprezentant al nostru. Oricât am fi de păcătoși și slabi, noi nu suntem aruncați ca fără valoare. El ne-a primit "în Preaiubitul Lui" (Efes. 1,6). Slava așezată asupra lui Hristos este o chezășie a iubirii lui Dumnezeu față de noi… Prin păcat, pământul a fost despărțit de cer și înstrăinat de legăturile cu el; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. Iubirea Lui l-a înconjurat pe om și a ajuns la cerurile preaînalte. Lumina, care prin porțile deschise ale cerului a venit asupra Mântuitorului nostru, va veni și asupra noastră când ne rugăm pentru ajutor în a ne împotrivi ispitei. Glasul care i-a vorbit lui Isus îi spune fiecărui suflet credincios: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea".
Așadar, am văzut că (1) niciunul dintre noi nu este îndeajuns de neprihănit ca să fie mântuit, dar că Isus a asigurat neprihănirea de care avem nevoi și (2) în Hristos, Dumnezeu poate spune despre noi ceea ce a spus despre Isus: „Acesta este copilul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea”. Aceasta ne aduce la partea a 3-a a studiului nostru, despre lupta pe care o purtăm pentru primirea, încrederea și trăirea acestei relații cu Dumnezeu. În esență este o –
III. Luptă pentru încredere și supunere
Această făgăduință minunată că Îl vom auzi pe Dumnezeu exprimându-și aprobarea în dreptul nostru, al fiecăruia, este reală, însă – la fel ca toate făgăduințele lui Dumnezeu – este condiționată. Pentru a-I fi pe plac Tatălui, ca și copii ai Săi, trebuie să ne încredem în Isus, să ne predăm pe noi înșine Lui și să umblăm cu El zi de zi. Dificultatea și provocarea constă în a rămâne în această relație vitală. Diavolul lucrează în permanență ca să submineze relația de încredere dintre Tatăl ceresc și noi, copiii Lui preaiubiți. Aceasta a încercat să facă și cu Isus, în pustie, după botezul Lui. Observați că la finalul relatării botezului, în Luca 3, Isus auzise glasul Tatălui reafirmând relația de încredere cu El, pentru ca la începutul cap. 4, să audă glasul diavolului aruncând umbre de îndoială asupra acestei relații de Tată-Fiu. „Dacă ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu….” (vers. 3). Aceeași strategie o aplică și cu noi. Arhi-înșelătorul știe prea bine că dacă reușește să ne zdruncine încrederea în această relație, victoria va fi a lui. Și încearcă iarăși și iarăși, pândind momentul oportun.
Diavolul este atât de subtil că și atunci când suntem în brațele iubitoare ale Tatălui, el vine să bată la ușa inimii noastre, insinuând îndoiala și semănând descurajarea și neîncrederea. El duce război asupra inimilor și minților noastre deoarece „mii de ani, diavolul a făcut experimente cu proprietățile minții omenești și a ajuns s-o cunoască foarte bine” (Selected Messages, 2, pag. 352-353). El joacă jocuri psihologice subtile cu mințile noastre, mai ales acum că știe că timpul lui e scurt. Armele preferate sunt îngrijorarea, anxietatea, regretul și descurajarea – toate pentru a ne smulge de lângă Hristos. Ellen White ne atenționează că „atunci când trecem prin încercări, nu trebuie să ne agităm și să ne îngrijorăm. Să nu ne răzvrătim sau să ne desprindem din mâna lui Hristos prin îngrijorare.” (Signs of the Time, 5 feb. 1902). Este pe cât de uimitor, pe atât de adevărat că putem aluneca din brațele lui Hristos în brațele diavolului, doar prin neliniște și îngrijorare.
Atunci care este soluția la această problemă? Citând Evrei 12:2, Elen White scria: „Priviți la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței voastre. Întoarceți-vă atenția de la subiectele care vă posomorăsc și vă întristează, ca să nu deveniți agenți ai vrăjmașului, sporind întunecarea și întristarea…Chiar dacă încercări grave vor veni asupra voastră, voi trebuie să priviți în sus și să vedeți lumina în Isus” (This Day With God, pag. 233). Totodată, aduceți-vă aminte că diavolul joacă rolul acuzatorului în curtea de judecată a marii lupte. Dar Biblia ne spune că „dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Apărător, pe Isus Hristos cel Neprihănit.” (1Ioan 2:1). Hristos este Avocatul nostru priceput; El nu va pierde nici un caz dacă noi vom continua să ne agățăm de El și să ne bizuim întru totul pe El. Iar prețul apărării noastre deja a fost plătit: sângele Lui prețios vărsat pe Golgota (vezi vers. 2)! Noi jucăm rolul acuzaților în această sală de judecată. Și după cum în tribunalele pământești, acuzații nici nu ascultă, nici nu discută cu acuzatorii lor, nici noi să nu ascultăm, nici să nu discutăm cu acuzatorul nostru, decât să-i spunem: „Satano, vorbește cu Avocatul meu. Sângele prețios al lui Hristos este prețul apărării mele.”
Când privim la Isus în acest mod, încrezându-ne în El, supunându-ne Lui, umblând împreună cu El, aflăm o bucurie la care –
IV. Diavolul tremură și fuge
Chiar și atunci când simțim că suntem slabi, dacă ne bizuim pe Hristos și rămânem supuși Lui, slăbiciunile noastre devin tari în puterea Lui. Ioan a scris despre relația noastră cu Tatăl ceresc și impactul asupra victoriei noastre asupra lui Satan. „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu, și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.” (1Ioan 4.4). Cu siguranță că nu ne putem pune cu diavolul și dacă încercăm să ne opunem prin propriile noastre puteri, el ne înfrânge fără excepție. Însă în acest război spiritual, nu urmează să ne împotrivim lui singuri, ci împreună cu Hristos. Apostolul Iacov ne prezintă trei etape progresive în câștigarea biruinței asupra diavolului, dintre care două implică lucruri pe care noi trebuie să le facem: „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). Aplicarea acestui sfat ne asigură înfrângerea diavolului.
Mai întâi, ne supunem pe noi înșine lui Dumnezeu și El ne va acoperi cu neprihănirea Lui și ne va ocroti cu scutul Lui. Uniți cu El, formăm un front formidabil. Isaia 59:19: „când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” Este un steag puternic pe care El îl înalță pentru noi împotriva vrăjmașului și care reprezintă tăria Lui, nu a noastră.
În al doilea rând, împreună cu Hristos (niciodată singuri) ne împotrivim diavolului. El ne spune la fel cum le-a spus și copiilor lui Iuda și lui Iosafat: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu…Așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” (2Cr. 20:15,17). Și din cauză că Hristos este mult mai abil decât noi, putem fi siguri de victorie. Tot ce cere El este să ne punem la dispoziția priceperii și puterii Lui. Ellen White a scris: „Cel plin de Duhul lui Hristos locuiește în Hristos. Lovitura care a fost țintită împotriva lui cade asupra Mântuitorului, care îl înconjoară cu prezența Sa.” (Gânduri de pe Muntele fericirilor, pag. 71).
În al treilea rând, rezultatul este că diavolul va fugi de la noi. Adesea se întâmplă ca de fapt copiii lui Dumnezeu să fugă dinaintea diavolului; ar fi timpul să o mai ia și el la fugă. Căci atunci când Îl vede pe Isus în noi și în jurul nostru, renunță deoarece pentru a lupta împotriva noastră ar trebui să lupte împotriva lui Isus.
Gândiți-vă la aceste cuvinte încurajatoare din Hristos, Lumina lumii, pag. 131: „Noi nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului… atunci când încercăm să-i stăm împotrivă prin puterile noastre, ajungem cu siguranță o pradă a vicleniei lui. Însă "Numele Domnului este un turn; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost" (Prov. 18,10). Satana tremură și fuge din fața celei mai slabe ființe care găsește adăpost în numele acesta puternic.”
Simți că ești slab spiritual, că ești cel mai slab dintre toți? Atunci așează-ți încrederea în numele formidabil al lui Isus. Lasă-L să te acopere ca un scut inexpugnabil și să te apere ca un turn puternic. Și astfel am ajuns la ultima parte a acestui proces –
V. Dându-ne toată silința
Hristos face totul pentru a ne face desăvârșiți în El; dar care este partea noastră în acest proces? Partea noastră este să cooperăm cu El, punându-ne cu totul la dispoziția Lui. Rolul important pe care-l jucăm, prin harul și puterea Lui, este să ne facem partea, ceea ce putem, dându-ne toată silința. Aceasta nu este o chestiune de „neprihănire însumată”, prin care noi am aduce o parte din neprihănire și Dumnezeu ar completa restul. Nu, ci este neprihănirea lui Isus de la început la sfârșit. „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). Biblia spune: „duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur,…, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea.” (Fil. 2:12,13) În voire și făptuire, noi nu putem face decât ceea ce El lucrează în noi. El este la lucru în noi pentru a produce orice bine pe care-l facem și neprihănirea Lui este ceea ce compensează lipsurile noastre. În mila și harul Lui, El vine la noi acolo unde ne găsim, ne schimbă viețile în bine și ne acoperă lipsurile.
Să nu vrem noi să ne dăm toată silința pentru un Dumnezeu atât de îndurător? Să nu fie acesta răspunsul inimii noastre la harul Lui? Isus cunoaște aceste dorințe ale inimii noastre. Cât de recunoscători ar trebui să fim că Domnul privește la inimă și ne înțelege deplin motivele noastre cele mai adânci. Alți oameni pot să ne înțeleagă greșit și să ne conteste motivațiile, dar noi putem avea încredere că Dumnezeul nostru atotștiutor și atot-iubitor ne înțelege. Iar El se apropie de noi, în mila Sa, ca să ne acopere cu neprihănirea Fiului Său, primindu-ne ca desăvârșiți și compleți în Preaiubitul Lui. „Când în inimă există dispoziția de a asculta de Dumnezeu, când se depun eforturi în această direcție, Isus primește această dispoziție și aceste eforturi drept slujirea cea mai bună a omului, suplinind deficiențele cu propriul Său merit divin.” (Selected Messages, 1, pag. 382).
Așadar, ce înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii lui Hristos? Ellen White ne dă un răspuns foarte clar în această privință. „Hristos privește la duh și atunci când ne vede purtându-ne povara cu credință, sfințenia Lui desăvârșită face ispășire pentru lipsurile noastre. Atunci când ne dăm toată străduința, El devine neprihănirea noastră” (ibid., pag. 368, italicele adăugate). Hristos a făcut totul cu toată puterea pentru noi. Cum nu am face și noi la fel pentru El?
Apostolul Pavel îi asigura pe coloseni de o astfel de desăvârșire glorioasă în Hristos: „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri.” (Col. 2:9,10). Această încredințare se aplică și la noi, cei de azi, când ne supunem viețile cu toată inima, Lui, și umblăm împreună cu El, la fel ca Enoh. Aceasta este singura cale pe care vom umbla cu El în ceruri – umblând cu El în această lume, iar atunci când va veni a doua oară, să ne putem continua umblarea cu El în slavă.
Însă pe acest pământ, nu ne vom simți niciodată auto-suficienți sau că am fi atins ținta, ci mereu vom avea sentimentul insuficienței noastre și nevoia de desăvârșirea Lui. Sfințirea nu este un obiectiv în sine, ci un mod de viață. Acum ascultați cu atenție, căci „un glas îi vorbește din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu uimire aude mesajul: ‚Ești deplin în El’ (Col. 2:10). Acum sufletul lui este în pace. Nu mai trebuie să se căznească să găsească o vrednicie în el însuși, o faptă meritorie prin care să câștige favoarea lui Dumnezeu.” (Reflecting God, pag. 76).
Prin urmare, vrednicia noastră este doar vrednicia Lui, neprihănirea noastră este doar neprihănirea Lui. Nu este o lucrare dificilă, ci o lucrare a inimii. Nu presupune trudă și epuizare, ci revărsarea dragostei răscumpărătoare a lui Dumnezeu și a neprihănirii care ne împuternicește și ne propulsează înainte și în sus, cu Isus. Ce gândim atunci când auzim de nevoia de a fi îmbrăcați cu haina neprihănirii lui Isus? Cum funcționează aceasta în viața cotidiană? Iată ce ne spune Ellen White: „Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voința noastră se cufundă în voința Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viața Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 312, italicele adăugate).
Ne vom preda pe noi înșine lui Hristos, voința noastră voinței Lui, unindu-ne gândul cu gândul Lui? Atunci vom fi primiți în Preaiubitul, Dumnezeu ne va privi ca pe copiii Lui iubiți, în care Își găsește plăcerea, viețile noastre vor fi transformate prin harul și puterea Lui, noi vom fi desăvârșiți în Hristos! Îi vom spune DA astăzi și în fiecare zi, pentru ca această experiență minunată a umblării cu Hristos să fie a noastră, personală?
(Dr. Philip G. Samaan, Profesor Religie, Southern Adventist University)
Sursa: http://resursepredici.blogspot.com
