Pe drumul de piatră ce cată spre cruce
Un om, obosit, o povară își duce.
Să urce îi cere un glas care pare
Nu ține în seamă ce are-n spinare.
Iar calea e grea și nu poate să urce
Deși e marcată, tot poate s-o’ncurce.
E drumul cu piedici și cu povârnișuri
Ce are prăpăstii, dar și grohotișuri.
Și piatra e dură cu talpa-i cea goală,
Mai cade pe jos, dar degrabă se scoală
Căci vrea sa ajungă mai iute la cruce
S-arunce povara și-un jug să apuce.
E grea și e dură povara din spate
Căci omu-a umplut-o cu grave păcate
Și-ar vrea să le-arunce în valea uitării.
Dând astfel răspuns la solia chemării.
E greu de urcat povârnișul Golgotei
Căci e de luptat ca să faci față poftei
De-a merge cu alții pe calea cea largă
Ce merg la pierzare. Ba chiar unii-aleargă.
Chiar de sunt ispite pe calea neblândă
Și pofte-n răscruci, pe cărare, abundă
Se uită spre Domnul, căci El îl ajută
Să aibă puteri și credință mai multă!
Da, … omul e tare-n a sa hotărâre
Și nu se întoarce. Nu vrea coborâre.
Simțind că nu poate ca singur s-ajungă,
Plecat pe genunchi, disperarea-și alungă.
El cere de sus o putere-ndoită:
Să aibă și el firea sa răstignită,
Să nu mai cârtească nicicând pe cărare
Și Domnul să-i dea mult dorita iertare.
De simți chiar acum că ești tu călătorul
Și de al tău Domn te-a cuprins tare dorul,
De vrei ca Isus de povară s-apuce
Să mergi înainte pe drumul de cruce!
Mai stai doar o clipă, privește spre cruce
Căci Domnul iertare și pace-ți aduce
Te-ajută să mergi către cer, înainte
Te face mai bun, dar și mult mai cuminte.
© Viorel Dascalu 2010
Cu permisiune
Sursa: www.vioreldascalu.ro
